Oricât de multe guverne se vor schimba și oricât de capabil ar fi prim-ministrul, România nu va avea prea curând o rețea funcțională de autostrăzi. Și nu pentru că e leneș constructorul, că prin alte părți, același contractor muncește cu o viteză de speriat. Nu. Și nici vina pălmașului de rând nu e. Că și el și-ar face treaba, dacă ar avea cu ce.

Nu. Vina e undeva în zona gri, între contractor și cei care au puterea de a decide la nivel înalt. Acolo unde un funcționar de gradul doi al statului, de la nivel central sau local știe că, având în vedere mărimea țării și importanța ei economică în partea asta a continentului, nu se vor construi mai mult de 2000-2500 km. Pentru că nu ai de ce să faci mai mult. România nu are nevoie, că nu faci autostradă pe lângă fiecare drum județean. Europa nu are nevoie, intră în România prin două puncte (sau așa e planificat) și îi ajung. Rusia sau Ucraina nu au nevoie, că drumul pe la noi spre Europa ar fi cam ocolitor. Bulgaria nu are nevoie de mai multe legături, două sunt destule. Nu poți să faci drumuri doar de dragul de a construi. Și când le termini, s-a închis conducta aia groasă. Contractorul își ia utilajele și pleacă, că doar n-o să le țină să ruginească la noi, oricât de dragă le-ar fi țara. Că și-a luat banii, ba chiar mai mult de cât merita. Nu va da niciun guvern „verde” construcției unei autostrăzi între Zalău și Baia Mare, și nici țara nu mai crește, așa că proiectele existente sunt și singurele.

Și știind asta, funcționarul ăla mărunt va face tot ce poate să o lălăiască. Să nu se termine niciodată. Și astfel să țină pornit fluxul de bani dinspre centru spre constructor. Să suplimenteze cât poate plățile. Să ceară mai mult de la buget ori de câte ori poate. Pentru că din banii ăia trăiește și el. Și nu vorbesc doar de salariul pe care îl primește ca funcționar. Ci și de ce-i mai pică pe lângă, să facă plățile ălea către executor. Și cum sumele (plățile oficiale) sunt foarte mari, nimeni nu bagă în seamă un mărunțiș de câteva mii de euro. Cam asta e problema. Odată terminate autostrăzile, s-a dus cu boieria. Una-i să construiești un kilometru de autostradă, alta-i să-l întreții. Costurile sunt de zeci, poate sute de ori mai mici. Și, proporțional, și șpaga scade. Vaca aia bună de muls ar fi moartă. Or nimeni nu-i prost să lase asta să se întâmple!

Și acum înmulțiți povestea asta cu (cel puțin) 100 sau poate și mai mult. Și o să aveți imaginea banilor pierduți. Și a timpului irosit.

Ana lu` Manole nu lucrează la stat. Dacă ar lucra, i-am da o șpagă și s-ar lăsa zidită (asfaltată, de fapt) și-am termina toată povestea asta fără sfârșit.

Sursa foto: freeimages.com