Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Martor

Martor

Oct 19, 2017

#metoo O scurtă poveste pe tema asta. Departe de multe dintre povestirile care mi-au trecut în ultimele zile prin timeline. Aproape de hărțuire, doar că pe atunci nu existau prea multe pârghii legale.   Unul dintre clienții mei, long time ago. Aproape de două decenii, ca să vă dați seama pe unde să plasați temporar povestea. Geografic, vorbim despre București. Vechiul director economic al clientului (mă rog, contabil șef) își termină anii de serviciu înainte să apuc să interacționez prea mult cu el. Câteva întâlniri, dar nu cine știe ce. Dar impresia lăsată, în general foarte bună.  Oricum, irelevant. Sau poate relevant doar prin comparația cu ce urmează.   Îi urmează un personaj undeva între patruzeci și cincizeci de ani. Spre finalul decadei, aș zice. După prezentările de rigoare, nu am relaționat prea mult. Nu în prima lună. Se mai interesa, din când în când despre ce fac acolo. Mă șocau puțin „ștatul” lui de plată și „ștornarea” despre care am crezut că e cu totul altceva. Până m-am prins că mulți din București au nemțificat inutil unele cuvinte care începeau cu „st”. OK, nu doar bucureștenii, mai multă lume. Nu i-am contestat competențele, că nu era asta treaba mea, deși lipsurile erau evidente. Și nici nu trebuia să-i suport aerele de mare șef. Așa, genul ăla de director comunist atot-știutior, cu putere asupra vieții și morții angajaților, aproape sclavi pe plantație.    Apoi am ajuns în mijlocul mizeriei. Dacă în primele luni aveam asigurată liniștea, fiind instalat în biroul IT-ului, sediul s-a mutat în altă parte, IT-ul externalizat și departamentele au trecut la sistemul open-space. Eu, prin natura proiectului, eram la Contabilitate. Eu și contabilul șef eram singurii de pe Marte. În rest, doar angajate. Lupul paznic la oi. Rar mi-a fost dat să văd pe cineva atât de libidinos. Prin comparație, orice mizerabil care fluieră sau scoate pe gură cel mult un „Păpușă, (insert cocalarism aici)!” ar fi fost un prinț. Grosolănii pe bandă rulantă. Nici măcar aluzii, direct propuneri. Și părea că nimeni nu are curajul să spună ceva. Părea. Până când una dintre angajatele de acolo a venit la mine și mi-a dat o hârtie. O plângere semnată de aproape toate colegele din birou,...

Россия будет свободной!

Россия будет свободной!

Jun 13, 2017

Cei care dețin puterea în Rusia sunt amnezici. Sau neinformați. Nu, asta ultima nu o prea cred. Bine, nici prima nu prea e veridică. S-ar putea doar să creadă că nu li se poate întâmpla lor. Rușii nu au tradiția unui popor iubitor al libertăților cetățenești. Poate doar în 1993, când l-au apărat pe Elțin, spiritul civic să fi fost autorul moral al revoltei și luptelor de stradă care au lăsat în urmă aproape 200 morți. În schimb, s-au ridicat și revoltat când și-au pierdut libertatea doar dacă uzurpatorul nu era rus. Că a fost francez, că a fost turc, că a fost neamț, n-a prea contat pentru rusul obișnuit să fie obedient doar în fața unui alt rus.  Sau dacă mureau de foame. Și atunci nu prea conta cine e de vină, valul nu ierta pe nimeni…  Putin știe asta, cel mai probabil. Și nu își face griji. Sau nu lasă să se vadă. Nimeni nu a ajuns (nu încă) să moară de foame în Rusia. Încă mai sunt bani. Și nici pumnul în gură nu e băgat atât de adânc încât să sufoce. Și asta e realitatea. Ce nu vede Putin sau nu vrea să vadă e că generația de după 1993 e una intransigentă. Nu mai acceptă compromisuri, nu mai acceptă jumătăți de măsură, nu închide ochii pentru o rublă în plus. I se rupe de URSS, de măreția colosului ridicat prin teroare. I se rupe de Stalin, de Lenin, de orice figură pe care propaganda comunistă a făcut-o erou.   Ei au alte priorități. Ei au alte valori. Au alte orizonturi. Au altă viață.   Și s-au săturat. Încă nu sunt conștienți de forța lor. Dar într-un an, doi, poate cinci, niciun OMON, niciun FSB, nici Garda Națională sau ce se construiește acum, și niciun alt serviciu de securitate dintre zecile existente nu-l vor mai putea apăra pe Putin. Dar nu de violențe, sunt convins că nu vor exista. Ci de alegerea de nezdruncinat a tinerilor că merită ceva mai bun decât le oferă Putin. De ieșirea lor cu sutele de mii prin Moscova, prin Sankt Petersburg, prin Ekaterinburg… Prin orice mare oraș al Rusiei. Vor sta cu zilele pe străzi....

It`s about time

It`s about time

Jun 11, 2017

De mic am avut o problemă să reacționez instantaneu când a fost vorba de stânga-dreapta. De mâini/direcție vorbesc acum, nu de politică… Îmi lua ceva, de ordinul secundelor (două-trei) până să-mi dau seama care, cum. Venită prin Târgu Jiu, o rudă din București încerca să-mi vorbească despre box (despre croșeu, uppercut and so on) și să mă „antreneze”. Și s-a prins că nu aș putea face box de performanță pentru că n-aș fi în stare să atac instantaneu, așa cum mi-ar spune antrenorul. Și atunci mi-a zis: „Stânga e aia pe care ai ceasul.”. Doar că la șase ani nu aveam încă ceas. Mi-a desenat unul cu pixul pe mână, analogic, cu tot cu curea. L-am ținut până s-a dus singur, fără să insist cu ceva abraziv să-l șterg. Nu la mult timp după aia, a venit primul ceas. Rusesc, evident. Luk. Dar tot n-am reacționat mai repede la dreapta/stânga. Și după aia… am început să le strâng. Cu zecile. Repede, pe fast forward, ajungem în prezent. Și pentru că prezentul înseamnă, în primul și în primul rând, tehnologie, timpul se măsoară inteligent. Nu se consumă așa, dar asta e altă poveste. So… there`s my story: un review rapid al ceasurilor smart pe care le-am avut la mână. Pebble Watch. The very first model. Ăsta a fost primul meu smartwatch. L-am comandat după ce strângerea de fonduri pe Kickstarter s-a terminat, dar nu din lipsă de încredere, ci pentru că am auzit abia imediat după aceea de el. Am așteptat patru luni după el. Patru luni! Verificam de mai multe ori pe zi comanda, să fiu eu sigur că nu a ajuns și am ratat momentul. Ca să nu mai zic ce m-am enervat când l-am văzut deja la cineva pe mână prin oraș… Noroc că a venit la câteva zile după. Primul contact a fost absolut năucitor. Așa, preistoric, cu ecran monochrom, cu pixelii cât casa, fără ecran tactil, și tot m-a cucerit. (Stați liniștiți, nu o să scriu la toate așa de mult!) Pe scurt, ceasul e waterproof (deci poți liniștit să înoți cu el, ba chiar să te scufunzi), ceea ce îl face bun și la schi, că rezistă transpirației intense de...

Profit & Loss

Ascultam la RFI un fel de „revista presei”. Nimic de comentat despre Radio France International, au contraire, cred că e cel mai bun post de radio pe care-l prind aici – evident, din FM. Nu mai știu ce ziar era lecturat, e și nu prea e important. Dar să închid paranteza. So… Discuția era despre profitul realizat de companiile românești versus companiile cu capital străin. Și concluzia era că primul surclasa pe cel de-al doilea. Doar că referirea era făcută doar la valoarea absolută. Un număr. Atât. Și aici intervin nuanțele.   1) Domeniul de activitate. E evident că o companie din servicii, indiferent de originea deținătorului, va avea un profit mai mare decât un producător industrial. Valori relative, dar însumând, se adună. Câte companii de servicii cu capital străin (fără telecom/software/call&competence center) știți în România? Știți cum merg treburile în turism? Hoteluri ocupate pe sfert, dar care apar în acte 100% pline. Da, 16% e un procent bun de pierdere la spălarea banilor. 2) Investițiile. Orice companie care are o viziune pe termen lung lasă deoparte profitul obținut de azi pe mâine în favoarea unor investiții care să-i optimizeze (profitul maxim nu e un scop în sine, agentul economic ar trebui să se orienteze către profitul optim, spune manualul de Economie Politică, chiar și ăla din liceu, nu trebuie să ajungi la ASE să citești asta) profitul în condițiile în care activitatea sa are un trend de creștere. Aveți idee cât costă o linie tehnologică – high tech, nu la mâna a doua adusă din știu eu ce fabrică închisă din considerente de rentabilitate – nouă și performantă? Banii de investiții nu cad din cer, vin din posibilul profit al companiilor. Decizia de a reinvesti e una importantă, ba chiar critică. Și asta în condițiile în care statul român nu ajută în acest moment companiile care aleg să reinvestească. Multe astfel de companii ajung să aibă o declarație de P&L care ar putea părea defavorabilă. Da, azi e defavorabilă, pe termen lung, nu. În paralel, gândiți-vă că cele mai multe firme românești sunt în domeniul construcțiilor (civile, aș îndrăzni să afirm), deci banii pentru vin direct de la cumpărător, sub formă de avans...

Working Class Hero

Working Class Hero

Feb 7, 2017

Dacă ai ajuns aici, deja ai folosit o grămadă de chestii corporatiste. Curent, internet, calculator/tabletă/telefon. Conform șefului PSD, le-ai mărit profitul. Ești parte din conspirație. Dar stai. Crezi că ai scăpat așa ușor? Take a break and read: Te-ai născut. Sper că nu în comunism. Dacă da, punctul ăsta e irelevant pentru tine. Dar, de dragul discuției, am și aici ceva de spus. Toate (toate, nu greșesc, absolut toate!) medicamentele pe care părinții tăi le-au folosit – asta dacă sunt cu mintea în secolul nostru – pentru ca tu să te naști sănătos au fost fabricate într-o corporație. Toate. Punct. La maternitate, săpunul cu care doctorul neonatolog s-a spălat pe mâini e făcut de o corporație. Mai puțin în cazul Hexapharma, unde săpunul avea un adaos important de furt. Aaa, apă, apă. Și dacă tot am ajuns la apă, și apa cu care s-a spălat doctorul, tot printr-o corporație a avut-o. Iluminatul din sală? Becuri corporatiste, evident. Dar hai să nu ne întindem. Copilăria/adolescența ta a început după `90? Poate nu ai avut imediat Lego sau Kinder Surprise (eu nu am avut). Dar sigur ai avut o pereche de teniși cu un logo pe care îl recunoști din prima clipă. Corporație, deci. Ah, și blugi? Dacă nu erau Pyramide turcești, tot corporația i-a făcut. Ai vrut un telefon mobil? Eu am vrut! Imediat cum au apărut. Corporație. Ai vorbit printr-o rețea de telefonie mobilă, că doar nu l-ai luat să te joci Snake. Da. Corporație. Ai ieșit pentru prima dată la McDonalds. Sau KFC. Sau Pizza Hut. Ți-a plăcut, recunoaște. Guess what. Yeap. The same. Ai făcut facultate? Așa-i că ți-a fost lene să scrii tu de mână tot ce-ți dicta profesorul la cursuri? Mie mi-a fost. Și spre norocul meu, a existat Xerox. Sau Minolta. Sau orice alt producător mare de copiatoare. Ai avut de scris o lucrare licență? N-ai scris-o la mașina de scris, așa-i? Și nici n-ai dezvoltat tu un sistem de operare. Și nici un editor de texte, nu? Sau? Apple, Microsoft, IBM, thank you! Te-ai angajat? Te-ai dus la stat? Unde? În administrație? Foarte bine. Dar știi că din tarifele percepute pentru diversele documente și hârtii pe care le...

Dragă Mamă, Dragă Tată,

Cuvânt înainte: Acesta e un text scris de cineva pe care l-am cunoscut exclusiv on-line. A mai scris aici acum ceva vreme și a făcut-o bine. Multă lume îl înjură prin Social Media pentru poziția lui critică, radicală și intransigentă vis-a-vis de derapajele internetului și nu numai. Nici eu nu am fost întotdeauna de acord cu el, dar asta nu are nicio relevanță aici. Ce a scris aici are! E avocat, dacă asta vă atrage și mai mult atenția. Citiți și dați mai departe!           „Practic avocatura de șapte ani. Au fost șapte ani caracterizați exclusiv de neîmpliniri și frustrări. Exclusiv! Banii pe care i-am făcut din avocatură anii ăștia mi-au asigurat un trai rezonabil, dar aș fi putut să obțin aceleași venituri și fără cinci ani terminați cu muncă și responsabilitate la prima facultate din țară și, mai ales, fără ăștia șapte ani ulteriori de efort fizic extraordinar: nu am niciun dubiu că aș fi obținut aceiași bani și într-un alt domeniu, în care nu există mizeria și chinul din avocatură. Dacă nu știați, în avocatură se muncește, în medie, 12 ore pe zi și aproape de fiecare dată „funcția” este, ca să folosesc termeni pe care îi știți, nu de execuție, ci de conducere, adică presupune că răspunzi în mod cert și rapid pentru munca pe care o faci: dacă lucrezi la o firmă de avocatură, ești dat afară sau penalizat financiar, iar dacă ești pe cont propriu – clientul caută să nu mai aibă treabă cu tine, se generează reputație proastă, te evită lumea etc. și… nu mai câștigi bani pentru mâncare, acoperiș deasupra capului, facturi etc.           Ați inițiat adesea discuții pe teme politice, dar toate au reprezentat încercări de a mă convinge de opiniile voastre și, eventual, că greșesc. Mi-am făcut timp să vă scriu asta (iar timpul înseamnă bani necâștigați, așa cum veți observa în cele ce urmează), pentru a avea măcar o amintire de la mine, dacă nu chiar un „reminder” (reminderul este amintirea aia care te atenționează din când în când).           De când am ales să lucrez pe cont propriu, m-am conectat direct la economia de piață. Direct!           Ca să...

Pagina 1 din 118
1
2
3
10
20
»