Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Cei plecați

Cei plecați

Nov 10, 2019

Ne-au salvat de PSD în 2009, când Geoană se bucurase prea repede și lansa în eter memorabilul „Mihaela, dragostea mea…”. Ne-au salvat încontinuu de atunci, cu miliarde de euro întorși în ecosistemul românesc, să crească PIB-ul cu care să se laude de-alde Dăncilă sau Vâlcov. Au schimbat percepția europenilor despre noi, din hoții, proxeneții și cerșetorii Europei, am ajuns, de multe ori, eroi. Că-și riscau viața pe străzi, oprind extremiștii religioși, că mureau apărându-și locul de muncă, că nu aveau weekenduri sau sărbători, uimindu-și angajatorii cu îndârjirea cu care își fac treaba, deși mai prost plătiți decât localnicii, în mai puțin de un deceniu au reușit mai mult decât orice Minister de Externe pe care l-au (sau l-am) avut vreodată. Au învățat limbi străine ale căror cuvinte noi nici să le desenăm nu putem. Au învățat meserii pe care în România nici măcar nu am reușit să le încadrăm în nomenclator. Au renunțat la multe. La soț sau soție, la părinți, la copii. Din pur altruism, nu pentru ei. Aproape niciodată pentru ei. Uneori provocâd sau trăind drame inimaginabile. Trăind ei înșiși o dramă continuă. Au venit înapoi să-i bată jandarmii plătiți și din banii lor. Au venit aici să-i jignească aceeași mizerabili care i-au făcut să plece. Au întors și celălalt obraz, dar nu au uitat. Și se vor mai întoarce. Au ieșit la vot într-o proporție mult, mult mai mare decât cei rămași acasă. Fiind nevoiți să meargă poate ore întregi să ajungă la urnă, nu minute, ca noi. Au făcut imposibilul. Au ținut România, uneori chiar împotriva celor care o conduc, pe drumul european. Le mulțumim! Pentru tot. Au fost, de multe ori, oxigenul injectat într-o atmosferă irespirabilă, otrăvită chiar. Fără ei, astăzi poate n-am mai fi avut alegeri. Sau cuvânt liber. Sau o țară. Și cred că a venit timpul să facem și noi ceva pentru ei. Noi, cei rămași. PS: Din textul meu lipsește ceva. Lipsește o imagine care a circulat intens în ultimul timp în social media și la TV. Probabil nu sunt mai mult de o mie de cuvinte mai sus, așa că fotografia asta le cuprinde lejer pe toate. Dar le-ar cuprinde și dacă ar fi...

10 PRINT “Hello, World!”

10 PRINT “Hello, World!”

Nov 4, 2019

Se vorbește despre ce făceam #pevremeamea ca despre un etalon. „Mea” fiind impersonal aici. Dar tot pe acolo bat toți. Long story short, că noi ieșeam afară, că băteam mingea de-i rupeam fâșul, ne rupeam adidașii și crăpau mâțele de ciudă uitându-se la noi, iar ăștia micii de azi nu mai au altceva în cap decât console, telefoane și jocuri pe PC, și nu-i mai scoți din casă nici cu mită. Păi hai să vă zic eu cum era de fapt. Sau cum a fost la mine… Eram talentat la fotbal. Dar doar dacă scriam scorurile pe un carnețel, în rest, trebuia să șantajez căpitanul echipei de fotbal a clasei ca să prind un loc în ea. Jucam altceva, dar nu ne strângeam atâți, să punem de un trei-la-trei sub panou. Și mese de tenis erau puține. Asta la școală, că în cartier, fiind puțini, mai prindeam loc. Ultimul, și de multe ori portar, dar prindeam. Mai ales ca aduceam și Artexul… (Google it!) Apoi am descoperit ceva fabulos. TIM-S. Jucăria asta probabil mi-a schimbat viața. Am primit-o în schimbul schiurilor mele din fibră de sticlă Rubin (de la Reghin) în timpul vacanței de primăvară. Probabil 1988. Nu sunt chiar sigur, poate un an mai târziu. Totuși, irelevant. Relevant e că văzusem așa ceva doar în filme și la noi nici măcar nu aveai voie să aduci vorba că ar exista. L-am folosit atât de mult în săptămâna aia, de am făcut bășici la degete. Nu avea tastatură normală, era o placă pe care trebuia să apeși să facă „click”. Era dureros, la propriu. Și nu prea erau jocuri, aveam doar o carte din care introduceam programe. Line cu line. În Basic. Apoi am descoperit PC-urile. Sau cum s-or fi numit. Erau niște mașini care mergeau cu dischete de 8 inch. Și aveau jocuri! Mergeam la serviciul mamei, la centrul de calcul, unde era cineva care avea chef să dea mai departe microbul. Mi-a arătat ceva programare în… în nu mai știu ce, mai țin minte doar că desena niște sinusuri pe ecran, și apoi mi-a încărcat Chuckie Egg. Probabil că jocul nu era alb-negru (verde-negru, să fiu mai exact), dar monitorul așa îl...

Next available slot in…

Next available slot in…

Oct 23, 2019

Sursa foto: france.fr Am ajuns pentru prima dată la piramida din curtea Muzeului Louvre acum mai bine de un sfert de secol. Nu ne-a luat mai mult de o jumatate de oră să intrăm, eram vreo cincizeci de liceeni gălăgioși și curioși. Și am intrat plătind un preț nu modic, ci aproape insignifiant, cred că doi-trei franci. Nici un euro, adică. Că așa au decis cei de la muzeu, că unor copii veniți din Europa de Est nu trebuie să le iei toți banii de înghețată, dacă vor să vadă o parte din minunile lumii. Am stat o zi pe acolo, dar a meritat fiecare secundă. Nu mi-a trebuit bilet de ordine să văd La Gioconda, pur și simplu am intrat în camera în care era expus tabloul și atât. Nici în Turnul Eiffel nu am urcat obosind la coadă. Nici la Notre-Dame. Singura coadă mare pe care mi-o amintesc a fost una în fața unei toalete publice. Mă rog, timpul se scurge altfel când… Ați prins ideea. Și asta după ce, cu câteva zile înainte, vizitasem cam tot ce se putea vizita în regiunea munților Vosgi, în estul Franței. Fără programări, fără nimic. Mers direct acolo și atât. Apoi am luat o pauză de la călătorit pe afară. Dar nici atunci când m-am întors, nu mi s-a părut că s-a stricat ceva. Era prin 2000 și un pic. Unele lucruri erau schimbate în bine (evident, pentru noi, cei din România), erau turiști din Asia, dar nu așa mulți, iar rușii abia începuseră să apară. Românii – turiștii, nu diaspora, erau doar prin locurile cu adevărat comerciale. Încă se putea respira ușor prin Europa. Dar, mai nou, nu ai cum să nu observi în ce direcție se îndreaptă și turismul. Globalizarea, accesul relativ ieftin la mijloace rapide de călătorie – avionul nu mai costă o avere azi , cazarea de tip Airbnb (eu nu am încercat-o încă), avantajele pentru studenți au ridicat agresiv numărul turiștilor în ultimul deceniu. Noi nu resimțim asta, ba cred că ne bucurăm când auzim vorbindu-se limbi exotice (adică nu doar cele pe care le recunoaștem ușor atunci când le auzim) prin oraș. Dar dacă te uiți la cei din...

Contra-revoluția industrială

Două secole și jumătate au trecut de când James Watt a descoperit că aburul mai face și altceva decât să te opărească. Aburul a pornit motorul, motorul a pornit revoluția. Revoluția industrială. Revoluția care a făcut din Anglia prima putere economică a lumii vreme de un veac. Și totul s-a datorat cărbunelui. Anglia a arătat multă vreme ca o vastă mină de suprafață, iar cărbunele nu a adus doar beneficii, ci și mari probleme. De sănătate pentru cei care îl extrăgeau, sociale – odată cu apariția șomajului masiv în ramura extractivă și grevele de la mijlocul anilor optzeci, cu smogul devenit un landmark pentru Londra… Ei bine, pentru prima dată în istorie, Marea Britanie și-a asigurat timp de o săptămână necesarul de energie electrică, fără să ardă nici măcar un gram de cărbune. Poate știrea în sine nu are cum să ajungă breaking, probabil sunt multe voci (justificate) care spun că această energie e cea mai puțin poluantă, dar totuși, vorbim de Regatul Unit. Chiar dacă nu e la fel de șocantă cum ar fi o știre că în Anglia doar ce s-a jucat ultima partidă de fotbal din istoria jocului pe-acolo și chiar dacă industria bazată pe carbune era spre sfârșit, e totuși locul în care s-a născut ideea de a folosi arderea cărbunelui pentru a obține energie. Știrea completă:...

E doar despre ei, nu despre voi

E doar despre ei, nu despre voi

Apr 16, 2019

Mi-aș fi dorit să scriu un text optimist. Un text despre cum binele (sau măcar moralitatea, legea) învinge. Despre cum întunericul dispare. Nu, nu-s doar cuvinte dintr-un nou limbaj de lemn. Ar fi fost un semn care să marcheze o renaștere. Un semn care să ne arate că se poate. Că avem motive să sperăm. Că avem dreptul să o facem. Dar n-a fost așa. A fost o amânare. O amânare echivalentă cu o punere în libertate. Probabil că și în cazul unei acuzări, până la momentul motivării ar fi trecut luni bune, poate chiar ani (vezi cazul Vâlcov). Dar aveam măcar iluzia unei condamnări. N-a fost să fie, aș zice mioritico-fotbalistic. Dar au fost totuși două momente anterioare care mi-au atenuat preventiv amarul zile de azi. Amândouă la Craiova, amândouă în timpul mitingului PSD. Primul e Costel Bencea. E omul. Scuze. E OMUL care s-a întors din Portugalia și a încercat să ajute cum poate pe cei suferinzi. Suferinzi din cauza bolilor, dar și din cauza celor care fură până și banii de medicamente. Îl știți, sigur ați auzit de el. Costel a umblat singur printre „susținătorii” PSD cu o pancartă acuzatoare. Curaj? Sper că nu. Cel mult decență. Și al doilea e cel care a dat titlul acestui articol… „E doar despre ei, nu despre voi. O să vă arunce ca pe măselele mele când o să își dea legile. N-o să mai fie nimic de voi. Mergeți acasă că dacă lipsiți îi concediați!” Într-o organizare de tip comunist, cu oameni aduși de peste tot ca să dea bine la numărat, ei au fost insule de normalitate. Să le spui celor adunați acolo fără nicio reținere că sunt aduși să strige pentru niște hoți era de neconceput acum câțiva ani. Riscai linșarea imediată. Azi oamenii, chiar și cei prezenți la miting, își pun întrebări. „De ce mor oamenii în spitale, când boala de care sufereau era una banală? De ce mor copiii căzând în haznalele din curtea școlii? De ce sunt violați pe stradă, furați și bătuți în scări de blocuri? De ce mor oameni pe străzile sparte și niciodată suficiente. De ce pleacă băiatul meu în Spania? Sau fata în Italia? De...

Decizia CCR de azi

Sau „Şi cu ce dracu mă ajută pe mine, domnişoară?” – explicație simplificată. Treci cu mașina pe roșu prin intersecție, mutilezi doi pietoni pe trecere, mai lovești și alte trei mașini care circulau regulamentar. Ești prins pentru că apari într-o filmare făcută cu un webcam și ți se văd numărul de înmatriculare și fața la volan. Dar se anulează întreaga urmărire penală și foarte probabila condamnare pentru că CCR a zis că proba video nu poate fi luată în considerare, nefiind constituțională, camera aparținând unui alt serviciu decât Circulație. Asta în timp tu nici măcar nu ți-ai spălat mașina de sângele victimelor. Și nici nu te-ai apucat să repari tabla rămasă toată îndoită după impact. Pentru că primești, compensatoriu, bani pentru una nouă. Post Scriptum: Nu mă încântă ideea că serviciile de informații să intervină, în orice mod, în actul de înfăptuire a justiției. Prin asta înțeleg presiuni, înscenări, plasarea de probe false. Dar cred că e nevoie de aceste servicii atunci când prin natura infracționalității siguranța oamenilor e pusă în pericol. Mai e nevoie să vă reamintesc de câte ori s-a întâmplat asta în ultimul...