Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Rusia, fără prejudecăți (4)

Rusia, fără prejudecăți (4)

Nov 8, 2014

<— Partea a treia Nu am vorbit prea mult despre oameni. Asta și pentru că, în afara serviciului, am interacționat foarte puțin cu localnicii. Cei cu care lucrez, well… Despre ei nu vreau să vorbesc aici, e o relație pe care trebuie să o am și pe mai departe. Chiar dacă nu vor ajunge aici, pe blogul meu, vreodată. Ei rămân în afara acestor pagini, cu bune și cu rele. Hai să-i luăm pe rând… Vameșii. De ei cred că am mai vorbit. Poate știu o limbă străină, dar nu vor să o și practice. Așa ca ai nevoie de un pic imaginație ca să-ți dai seama ce te întreabă. De ei treci repede. Sau nu, dacă prinzi încă vreo două avioane care vin din afara spațiului Federației Ruse, aterizate la aceeași oră. Se scanează pașaportul (dacă ajungi pe Domodedevo) sau completezi manual, cu pixul, formularul de acces în țară. Formular de care trebuie să ai grijă ca de ochii din cap, că altfel ai probleme la ieșire. Dacă ați văzut „Argo”, știți despre ce vorbesc. Cu ei, la fel ca și cu orice altă autoritate, nu ai motive să glumești. Dar asta e o regulă generală. Taximetriștii. Ca și la noi, taximetriștii sunt posesorii tuturor răspunsurilor din lumea asta. De la nanotehnologie, la terraformare, trecând prin genetică, cuantică, geopolitică… You name it! Asta în cazul în care am avut un numitor comun: limba. Cum cunoștințele mele de limbă rusă mă fac (cel mult) un bun ascultător, cazurile în care am comunicat cu șoferii de taxiuri au fost cam puține, dar edificatoare. Cu unul dintre ei am vorbit în română. O română aproximativă, fiind un moldovean de peste Prut mutat în Moscova de vreo douăzeci de ani. Omul era chiar bucuros să audă limba, nu mă mai lăsa să cobor din mașină. Al doilea vorbea o engleză impecabilă. Și după primele cinci minute de conversație am fost chiar uimit că un om căruia îi merge mintea atât de bine e doar un simplu șofer de taxi. Au urmat, din păcate încă vreo zece în care mi-am dat seama că, oricât de umblat ar fi fost și oricât de deschis la minte, propaganda mass-mediei controlate de guvern...

Rusia, fără prejudecăți (3)

Rusia, fără prejudecăți (3)

Oct 19, 2014

<— Partea a doua Orașele pe care le-am văzut până acum au ceva în comun: muzee interesante. Dacă mă așteptam să fie așa în cazul capitalei (și aici, din cauza lipsei timpului, am văzut probabil sub o zecime din ceea ce s-ar fi putut vizita), m-am mirat să descopăr că și orașe din provincie stau bine la capitolul ăsta. Prețul, după ce te-ai plimbat cât de cât prin Europa și ai intrat în muzeele de pe lista aia „must see”, ți se pare modic. Nu sunt genul de visitator al muzeelor de artă (cred că Louvre e singurul), dar sunt oricând extaziat să vizitez un muzeu de istorie (inclusiv istorie naturală), de tehnologie și altele de genul ăsta care acum nu-mi vin în minte. Muzeul Victoriei – evident, în cinstea eliberării patriei (un cuvânt foarte folosit de către ruși) și a înfrângerii fascismului – inaugurat în era-post comunistă a scăpat aproape de orice atingere ideologică. Armata, nu partidul, oamenii, nu idealurile comuniste, au salvat țara. Și e bine că lucrurile se văd în felul ăsta, măcar într-un muzeu de istorie. Ceea ce nu am înțeles e omniprezența simbolurilor religioase. Muzeul de Istorie al Rusiei are săli întregi dedicate bisericii ortodoxe ruse. Dar asta nu o vezi doar în muzee, o vezi oriunde. Și, dacă mai vezi și bănci sau magazine arătând prost (de blocuri, ce să mai zic…), biserici în paragină nu veți vedea. Indiferent dacă sunt monumente istorice, și care, fără îndoială, merită întreținute, fiind arhitectură la rang de artă, sau biserici frecventate de credincioși, nu veți vedea ziduri murdare sau pereți care să stea să cadă. Ortodoxismul e cel mai vizibil, dar și islamismul e prezent la fel de puternic. Explicabile, ambele. Toate astea într-o țară care ar fi vrut să eradicheze religia. Indiferent care ar fi fost ea. Aur, mult aur. Opulență la superlativ. Risipă într-o organizație care ar trebui să fie aproape de oameni și să-i ajute, și abia în ultimul rând să se fie bling-bling style. În fine, văd că ei au conservat și perpetuat tradiția asta în Rusia. Ba mai mult, au trecut cu bine perioada de șaptezeci de ani de ateism oficial. Cum, doar ei știu… Dar ai,...

Rusia, fără prejudecăți (2)

Rusia, fără prejudecăți (2)

Oct 12, 2014

<—Partea 1 Stațiile de metrou sunt mândria moscoviților. Sunt considerate opere de artă, deși sunt de un kitsch înfiorător. Proletcultism, cultul personalității, ce vreți voi, dar artă nu poți să numești ceea ce vezi în stațiile alea! Nici măcar arhitectură…  Excepție fac stațiile noi, care arată extraordinar. Dar geniul constructorilor nu se vede în stații, ci felul în care sunt legate acestea. Și cum e condus întregul sistem. Început de Stalin în 1935, liniile s-au extins cam până la nivelul autostrăzilor noastre. Și încă se mai construiește. Și cred că, de departe, e cel mai eficient sistem de transport în comun pe care l-am văzut vreodată. Un minut și treizeci de secunde între trenuri, stații amplasate foarte bine, linii bine gândite (cum ziceam, ai nevoie de cel mult trei schimbări de tren ca să ajungi în orice stație de pe hartă) și un serviciu de securitate foarte numeros. Poliție și încă un departament special. Dar, cu toată supravegherea asta, tot se întâmplă infracțiuni. Și nu vorbesc de furturi din buzunare, ci chiar de tentative de crimă (a circulat pe net anul trecut, a fost și la știri). Eu, din fericire, n-am avut nici cea mai mică problemă. Și am mers, nu glumă. Au fost și două accidente (unul foarte grav, chiar anul ăsta),  însă rămâne cel mai sigur mijloc de transport al lor. Străzile sunt… În fine, despre asta o să vorbesc mai târziu. Dincolo de urâțenia majorității stațiilor, exista câteva aspecte pozitive. Primul ar fi că nu vezi niciun magazin/butic pe acolo. Chiar și cele din tunelurile de legătură au început să dispară. Ca să vă faceți o idee despre ce vorbesc, magazinele astea sunt un fel de rudă săracă a celor pe care încă (?) mai poți să le vezi prin gările noastre. Ălea proviciale, că cele din Gara de Nord din București arată infinit mai bine. (Să nu-mi rup gândul, nici gările nu-s vreo bucurie, dar asta pot să o spun despre absolut orice gară în care am ajuns, de la Atlantic la Urali. Mă rog, la vreo două-trei sute de kilometri de ei. Cu o excepție: gara din Kazan.) Dacă la prima vizită nu am văzut nici măcar un panou în...

Rusia, fără prejudecăți (1)

Rusia, fără prejudecăți (1)

Oct 4, 2014

Ante scriptum La trei ani de zile de la prima mea vizită în Rusia, după aproape douăzeci de deplasări în țara care poate cuprinde lejer mai multe continente pe teritoriul ei, după ce am văzut-o în aproape toate felurile posibile, de la amețitorul „Moscow City”, până la pierdutul în trecut Chistopol, orașe de la cincisprezece milioane de locuitori până la cătune aprope moarte, am zis să pun, în mai multe episoade, această experiență. Articolele care vor urma nu sunt, sub nicio formă, propagandistice. De niciun fel, pro sau contra. Sunt doar percepția personală, dar care poate suferi, fără îndoială, de subiectivism. Știu, am mai scris despre asta, dar, de fiecare dată când mă întorc de acolo, parcă mai e ceva de spus. Vă ofer Rusia, așa cum am văzut-o eu…   Te cam sperie prima întâlnire cu rușii… Chiar din momentul în care ajungi la poarta de îmbarcare ce face legătura cu avionul spre Moscova. Și îți dai seama că au mult prea multe bagaje de mână, pe care cu greu le vor putea înghesui în compartimentul de deasupra capului. Ai certitudinea că se vor certa cu însoțitoarele de bord, în stilul lor caracteristic. În limba rusă. Când nu mai ai un alt avion de prins și Moscova e destinația finală a călătoriei tale, nu-ți faci griji că un pasager poate întârzia plecarea, pentru că insistă să păstreze un pachet voluminos și să-l depoziteze pe culoar… Bine, poate nu-i tot timpul așa, se mai pleacă și fără incidente. Trei ore de zbor (din care ultima, dacă ai șansa unui cer senin, aproape numai și numai deasupra pădurilor!) și aterizezi pe Domodedevo. De la distanță, totul pare frumos. Vezi Moscova, impunătoare, cu noul cartier business pierzându-se, la propriu, în nori. Și apoi avionul coboară… Pâna la înălțimea de la care începi să distingi mai bine ce e pe jos. Și totul devine un șantier fără sfârșit. Pământul, care se vedea atât de verde și frumos de la treizeci de mii de picioare, e plin de răni: brazde adânci lăsate de camioane cât o casa, moloz aruncat peste tot, sute, poate mii de construcții abia începute sau spre terminare, dar toate în culori nu prea prietenoase. Nici...

Scurtissime (8)

N-am să pot să înțeleg vreodată de ce lumea a devenit atât de lacomă, dar și risipitoare, atunci când vine vorba de mâncare! Dacă studiezi comportamentul turiștilor dintr-un „all inclusive”, te trec fiori și-ți vine să-l iei la pumni pe Darwin, cu evoluția lui cu tot. Oameni (aparent, în toate mințile) umplându-și dincolo de refuz farfuriile, farfurii pe care, în cinci-zece minute le lasă aproape la fel de pline spre a fi aruncate. Animalele sălbatice își fac, măcar, provizii pentru zile negre, îngropându-le. Cu toate că nu i-au mai ieșit multe Simonei Halep în ultimul timp, eu tot mă uit la ea cu respect și admirație pentru tot ceea ce face. Și pot (cel puțin eu) să realizez cât de importante sunt rezultatele ei, atunci când mama mea, o persoane aproape deloc interesată de sport, stă târziu în noapte să-i urmărească un meci! Discuțiile cu Rusia vor fi fără rezultat atât timp cât produsele high-tech, inclusiv auto (pentru că ele au o valoare adăugată mare) ale țărilor care ar trebui să bată acum cu pumnul în masă se vor mai vinde bine pe piața rusă. Dar și atunci, tonul ridicat va fi dictat tot de raționamente economice, și nu de grija pentru respectarea normelor de drept internațional. Din păcate, toată zbaterea Ucrainei rămâne fără rezultat. Ba poate mai rău, rămasă singură în fața marelui vecin din est, va ajunge să treacă și ea, din frustrare, din neputință, din disperare, dincolo de anumite granițe. Acele granițe care fac din civili victime de război. Și nu colaterale, ci directe. După ultimele zile, rămân cu o dilemă: când un personaj media e abject și înjură pe absolut toată lumea care are alte opinii decât cele pe care nici măcar el nu le are, dar e plătit să le emită, ce e mai bine să faci? Să-i dai peste nas? Să-l ridiculizezi? Să-l ataci? Sau să-l ignori, lăsându-l să cadă în derizoriu? Și pentru că se apropie iWant-ul lui Bunescu, mă gândesc să fiu proactiv și să-i recomand un site plin de chestii pe care nu văd cine nu și le-ar dori: red-dot.org. PS: Am uitat ceva să scriu ceva important la primul punct. Să nu aveți impresia că...

Egalitatea cățeilor

Egalitatea cățeilor

Jul 31, 2014

Zice Radu că sunt mulți cei care îl regretă pe Ceaușescu pentru că, pe atunci, exista o nivelare a valorilor (materiale). De fapt nu zice el, ci asta spun oamenii în sondaje. Ei spun ce știu/știau. Iar orizontul lor vizual (și, implicit, al informației) se oprea la zidurile vilelor nomenclaturiștilor și oportuniștilor acelor vremuri. Sau și-au blocat, într-un fel sau altul, amintirile. Ce vreau să spun? Vreau să spun că majoritatea „clasei muncitoare” nu vedea și nu știa nimic – sau alegea să nu vadă și să nu știe – despre nivelul de trai al celor care aveau funcții de conducere în întreprinderi sau în „partid”, care lucrau în aparatul represiv (Miliția o ducea și ea bine, dar Securitatea excela) sau mai știu eu prin ce ramuri favorizate ale economiei socialiste (mai ales acele ramuri care lucrau pentru comerțul exterior). Ca să nu mai vorbesc despre cei care lucrau în comerțul intern… Dacă ați uitat de „egalitatea” comunismului, lăsați-mă să vă reamintesc unele chestii… Voi aveați voie să mergeți prin Europa Occidentală, societatea aia capitalistă decăzută? Nu, bag mâna în foc că nici măcar în țările comuniste nu erați lăsați să ieșiți. Probabil că nu aveați nici pașaport. Aveați VCR? Aparatul ăla în care băgați casetele dublate de Margareta Nistor? Mda… Calculator aveați? Commodore sau chiar unul românesc? Probabil că nu. Televizor color s-ar putea să fi avut, se găseau mai ușor, deși trebuia să aștepți destul de mult după unul. Aveați trenuleț electric? Mașinuțe cu telecomandă radio (nu cu fir)? Mountain bike? BMX? Skate? Blugi? Tricouri cu scris? CD player? Nu, nu cred că aveați. Dar ei le aveau. Uneori, chiar pe toate cele enumerate mai sus. Și, dincolo de bunurile de larg consum, trebuie că ești naiv rău de tot să crezi că și-mai-sus-descrisele categorii sociale stăteau la coadă la alimentară, cu cartela în mână. Credeți că răspundeau toți egal în fața legii? Vă amăgiți! Se închideau ochii mai rău ca acum. Ce DNA… Progeniturile prim-secretarilor de județ făceau ce voiau ei în moșia părinților: accidente, bătăi, violuri. Cred că răspunderea era invers proporțională cu funcția deținută. Dacă nu făceai prostii pe linie politică, puteai să iei liniștit șpagă, nu te întreba nimeni...

Pagina 10 din 118
«
9
10
11
20
30
»