Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

„Justice is lost, justice is raped, justice is gone”

„Justice is lost, justice is raped, justice is gone”

Oct 26, 2018

Preambul Există o veche zicală românească (poate e și prin alte părți, nu știu sigur, dar nu am auzit-o): „Despre morți, numai de bine”. Hai să nu generalizăm! Nu știu de unde vine, cine a inventat-o și care a fost sensul ei inițial. Poate a fost altul decât cel evident, dar n-aș folosi aceeași măsură peste tot. Cu douăzeci și nouă de ani în urmă, unul dintre lăudătorii regimului comunist, ai exponentului principal, de fapt, Ceaușescu, a găsit de cuviință să apară și el în stradă. Evident că a primit exact ceea ce merita, un duș rece. Aproape la propriu, fiind scuipat de oamenii care l-au recunoscut. Personajul e Adrian Păunescu, un poet de curte, adică un fel de manelist de azi. Nu-s critic literar, dar cam pe acolo l-aș încadra. Și așa ar trebui încadrat oricine se înjosește în felul acesta. Arta nu trebuie niciodată să ridice în slăvi un om aflat la putere, indiferent cine ar fi el. Cu atât mai puțin un dictator. A ieșit pe stradă făcând pe dizidentul, probabil că spre Televiziunea Română se îndrepta. Dar statutul lui de dizident provenea dintr-un nefericit accident, nu din vreo opoziție reală împotriva regimului. Faptul că lumea a uitat (sau doar a închis ochii la) mizeria care îi ieșise din gură sau pix și i-a permis gunoiului să revină pe scena publică. Și pentru că tupeul nu-i lipsea, a candidat și chiar l-au votat unii, astfel că a ajuns înapoi în politică niște ani, nu mulți, mai târziu. Nu mai țin minte prea bine dacă a și fost înmormântat cu onoruri militare, dar mi-e lene să caut ceva despre asta, mă gândesc că au acoperit cei de la OTV subiectul. Și Păunescu nu e singurul.  Astăzi nu trăim într-o dictatură. Trăim într-un melanj de speranță și disperare. Avem, în fiecare clipă, parte de fiecare dintre cele două extreme. Nu sunt în balanță. Nu la mine, cel puțin. Eu nu văd lucrurile că s-ar îndrepta spre mai bine. Și eu sunt un optimist. Dar e clar, nu e dictatură. Deși sunt câțiva acolo sus, urcați de noi (folosesc pluralul chiar dacă nu i-am votat noi, toți) care și-ar dori din tot sufletul să...

Înapoi în stradă

Înapoi în stradă

Oct 21, 2018

În urmă cu un an și jumătate, am ieșit în stradă toată cu sutele de mii. Peste tot. Ieșeau oameni în orice oraș, până și în Alexandria (Teleorman…) a ieșit cineva cu o pancartă #rezist. Poate și pentru că eram la o lună și un pic de când PSD își asigurase un Parlament călduț. Și de la un moment la fel de important, opoziția reală – și cu efect – a lui Iohannis de a-l numi prim-ministru pe Dragnea. În Timișoara, vreme de mai bine de zece zile, am fost în fiecare zi în Piața Operei. Cred că a fost un moment când un sfert din oraș era în stradă. După Revoluția din Decembrie, probabil cea mai mare masă de oameni pe care Timișoara a văzut-o protestând. Și a fost magic.  De atunci, cu greu am mai văzut peste trei mii de oameni strângându-se. De ce? Deciziile politice și inițiativele legislative luate în ultimul timp sunt de o gravitate care depășește simpla grațiere din ianuarie 2017. Dacă atunci rezolva „rezultatul”, acum se schimbă întreaga ecuație. Tot. Pas cu pas, unii mai mici, alții mai mari. Se schimbă oameni, se schimbă instituții. Se schimbă orientări geo-politice. Se scot arme (încă nu de foc) împotriva populației civile. Se aud voci care n-ar avea niciun interes să se facă auzite, voci care ne spun că nu suntem pe drumul bun. Sunt voci ale unor oameni informați, educați, oameni care intuiesc imediat ce se întâmplă, oameni care nu pot fi ușor păcăliți… Asistăm la un derapaj mult mai periculos, către est. Și nu punctul cardinal e problema. Ci lumea care se găsește acolo. O lume din ale cărei gheare am scăpat acum treizeci de ani cu un preț plătit în sânge.  Și cu toate acestea, noi dăm înapoi. Și ce e mai trist, nu suntem învinși. Ci doar resemnați. Plictisiți. Că poate trece de la sine. Da, poate trece de la sine, dar nu mai rămâne nimic în urmă… (Astăzi au fost mai puțin de trei sute de oameni în Piața...

Dezgheț

Oare cum e corect să spui? „Drumul spre iad e pavat cu bune intenții” sau „Iadul are niște pârtii de schi excelente”? Că mi-e clar că „nu faci primăvara cu o floare”. Mă rog, iarnă cu o pârtie de schi. Primăvara de la Phenian nu se va întâmpla prea curând. Imaginile unei stațiuni de schi cu pârtii absolut goale nu arată grija față de oameni. Arată doar cinismul unui regim care aruncă banii pe astfel de proiecte în timp ce lumea moare de foame. La propriu. Cum să meargă cinvea la schi? Ce să facă acolo? Poate doar nomenclatura nord coreeană,  în condițiile în care echipamentul de schi costă, probabil, cât ar câștiga o familie întreagă vreme de o viață. Coreea comunistă e departe de un experiment eșuat. E deja un organism modificat genetic care a scăpat de sub control. Uitați-vă la scurt-metraj. E foarte bine făcut – National Geographic. Chiar dacă au avut permisiunea să filmeze doar ce au vrut...

Scurtissime (19)

E interesant cum, începând de la FSN, partidul ăsta se tot divide, își schimbă uneori numele, dar tot nu dispare. Ba chiar își schimbă și orientarea, dar votanții rămân tot ăia. Mă rog, ei zic că-s social-democrați, dar azi sunt cel mult cleptomani-condamnați. Prevăd o nouă ruptură, dar tot degeaba. Ca la râme, le rupi în două și tot trăiesc. Una dintre poveștile din Noul Testament are o pildă interesantă: minunile care îți întăresc credința nu sunt niciodată lucruri care-ți sar în ochi, ci simple gesturi, întâmplări care trec neobservate de cele mai multe ori. La noi, ipocriții cred că, cu cât mai mare e crucea pe care și-o fac trecând prin fața bisericii, cu atât mai mare e și iubirea față de cele sfinte. Cu cât mai mare e crucea atârnată la gât sau la oglindă, cu atât mai bune-s locurile-n Rai. Sunt mărunțișuri bătăile pe care le administrezi soției, copilului. Sunt mărunțișuri milioanele furate care-i bagă pe alții în groapă. În aia definitivă sau doar aia care-ți schimbă roțile. Doar ce se vede contează. Când întreaga ideologie creștină se bazează pe smerenie și iertare, iar tu să nu faci altceva decât să-ți ridici biserica mai înaltă decât orice clădire din oraș și să nu ai alt mesaj decât unul despre pedeapsă și intoleranță arată cât de departe ești de rolul tău în societate. Și cât de aproape de fariseismul celora din paragraful de mai sus. Nici nu-mi dau bine seama cine e făcut după chipul și asemănarea celuilalt.  Mă sperie gândul unui referendum cu întrebarea: „Credeți că România ar trebui să mai rămână membru al Uniunii Europene?”. Inițiat, evident de aleșii noștri, nu de Uniunea Europeană, așa cum am...

Eu nu sunt!

Peste 70% din voturile exprimate în 2009, dintre cele peste nouă milioane trei sute de mii de voturi (9.320.240)la referendum au fost în favoarea parlamentului unicameral și reducerii numărului de aleși în această instituție. Șaptezeci la sută, da? Doar Iliescu mai obținea ceva similar. Nu știu dacă o astfel de reprezentare e neapărat mai bună, chiar dacă în ultimul timp legile trec la fel de ușor prin două camere cum ar trece și prin una singură. Așa venim din trecut, avem un secol de bicameralism. Dar la fel de bine am fost și monarhie în trecut, iar azi nu mai suntem.Cu siguranță reducerea numărului ar fi avut sens, un simplu calcul matematic raportat la câteva țări europene, mai mari sau mai mici, așa arată: Bulgaria (Parlament Unicameral) Adunarea Națională 240 7050000 locuitori – 1 parlamentar la 29375 locuitoriRomania (Parlament Bicameral) Senat 136, Camera Deputaților 329 20121000 locuitori  – 1 parlamentar la 43270 locuitori Ungaria (Parlament Unicameral) Adunarea Națională 199  9797000 locuitori  – 1 parlamentar la 49231 locuitori Franța (Parlament Bicameral) Senat 348, Adunarea Națională 577 67186000 – 1 parlamentar la 72633  locuitori Olanda (Parlament Bicameral) Camera Reprezentanților 150, Senat 75 17249000 – 1 parlamentar la 76662 locuitori Germania (Parlament Unicameral) Parlamentul Federal 631 81292000 – 1 parlamentar la 128830 locuitori  Hai, să zicem că sunt și alte elemente importante în afara statisticilor, să mai zicem și că vulgul (me included) nu are competența să constate/evalueze aceste detalii și că bunul simț și mai ales nivelul absenteismului aleșilor din Parlament de-a lungul anilor nu sunt criterii de luat în seamă.Dar rămân câteva criterii de care ar trebui să ținem cont. Nivelul moral al celor ajunși acolo. Calitatea lor umană. Educația primită. Da, sunt criterii subiective, poate unora le plac șmecherii, miștocarii, tupeiștii. Poate chiar hoții. Dar toate categoriile de mai-nainte își au locul în alte instituții (tot de stat, dar un pic mai restrictive când e vorba de absentat de la locul îndeplinirii „mandatului”, nu să fie parte din puterea legislativă. Eu nu pot să-mi imaginez țara în care condamnați pentru fapte penale sau cercetați penal au la îndemână aparatul care îți permite modificarea legilor. Deși ar fi de ajuns să deschid ochii…Ajungem după nouă ani la un nou referendum. Zic să ignorăm eșecul plebiscitului suspendării din...

Standarde

Standarde

Sep 13, 2018

Cred că puteam să scriu doar un post pe Facebook cu subiectul ăsta, dar mi s-a părut că-i interesant și că merită mai mult decât efemeritatea wallului. De mult timp există discuții (și chiar reglementări) vis-a-vis de standardizare. Și acum mă leg de ce mi-e mai aproape, de zona electronics&tech. Dar, cu toate eforturile și uneori amenințări, obiectele trezite la viață de curent nu vor să se pună de acord. Nici măcar curentul în sine, ăla continuu, nu vine la fel peste tot. Americanii au două fire de 120V, japonezii, 110V, UK parcă tot așa, Europa și majoritatea țărilor merg pe 220V. Mai sunt și prize de 380… De ștecăr (aus Stecker in Deutsche Sprache), nici nu mai vorbesc, să nu ai ghinionul să uiți acasă convertorul, că te scapi de 10-20 euro… Cu doi pini, cu trei, cu două lamele, rotunde, hexagonale, pătrate. Am văzut în aeroport ceva adaptor care, cică, acoperă tot globul, dar eu am îndoieli. Apoi au zis de USB. Păi da, dar și ăla e doar la un capăt. Și nici acolo nu e tot timpul. Acum a aparut USB-C, care ar fi unificatorul schismelor porturilor de acest tip. Dar capătul mic, ală pe care-l bagi în consumator, e cum vrea Domnul. Domnul CEO or something. Dar vorbim doar de locul de unde-și trage consumatorul seva. Deci nici acum n-au nimerit-o 100%. Cu toate astea, există o priză care e peste tot la fel. Inventată inițial pentru un alt scop, astăzi e folosită de absolut toată lumea în același fel. Modul de cuplare nu cunoaște deviații de la standard. Nu-s pini mai mulți, nici mai puțini, nu-s forme fancy, nici butucănoase. Toate, fără excepție, intră la fel. E „one size fits all”.   US Patent US2959664A  Evident, descoperit în Statele Unite. Sau măcar brevetat acolo. Ați ghicit despre ce e vorba? Not yet? Bricheta electrică auto! Inventată în 1956 de Casco, V-Coil lighter a avut nevoie de patru ani să prindă un patent, dar cred că nimeni la vremea aia nu se gândea că orice poate să difere într-o mașină, mai puțin această „priză”. Da, știu, vin mașinile acum echipate cu porturi USB, dar nu am văzut încă mașină fără priza...

Pagina 2 din 121
1
2
3
10
20
»