Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Autiști printre noi

Etichete: , , , , , , , ,

De Nikola Tesla trebuie să fi auzit toată lumea. Măcar din fizica pe care (din nou… trebuia) să o fi studiat în liceu, numele lui nu îți spune nimic?… E unitatea de măsură a fluxului de inducţie magnetică.

Trec peste disputa legată de originea lui. Până una-alta, mai sus aveți o bancnotă pe care îl putem regăsi. Numele băncii naționale a țării care o folosește e scris și în grafie latină. Nu pot sa spun cu certitudine absolută când s-a născut (deși Wikipedia zice că în 1856) și nici unde (tot Wikipedia zice că pe teritoriul defunctului Imperiu Ungar, defunctei Republici Socialiste Federative Iugoslavia, actualei Republici Croate). Probabil că au dreptate. Singura legătură certă cu noi fiind originea sa istro-română. Și mă opresc aici.

Nici despre invențiile sale nu o să vorbesc. Internetul, cel fără de care nu ne mai putem concepe prezentul, n-ar fi existat fără el. Vă recomand Descoperă.ro

Altceva am vrut să vă spun. Nikola Tesla a manifestat, ca și copil, toate acele simptome care azi definesc autismul. În condițiile în care autismul nu era nici măcar descoperit – vorbim de a doua jumătate a secolului 19, de tratament nemaifiind vorba, Tesla a reușit să își învingă handicapul. Dar nu toți sunt ca el. Nu toți sunt genii. Și mulți au nevoie de ajutor.

Ieri a fost Ziua Internațională a Autismului. Luna aprilie e luna conștientizării autismului. Copiii care suferă de autism sunt tot copii…

Sursa foto: aici și aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Din geamul trenului

...Am reuşit să prind un apus de Soare de care cei din Mehedinţi se bucură de atâtea ori.  Eu nu...

Close