#Bețiapă!

#Bețiapă!

Că tot mi-am adus aminte…

Acum mulți ani, nu era nici măcar a doua jumătate a anilor nouăzeci, mergeam la yoga. La Târgu-Jiu, la Casa de Cultură a Sindicatelor (nu râdeți!), se făceau prin sălile de acolo cursuri de yoga. Aveam ceva manuale, niște hârtii foarte prost fotocopiate dintr-o carte probabil, cu poziții (posturi se cheamă, cu accent pe „u”, da?!). Făceam și acolo, dar trebuia să facem și acasă, că nu ajungea doar cursul cu profesorul. Mentorul. Ceva. 

Ai mei s-au cam opus la început, deși nici vorbă pe atunci (nu prin presă) de derapajele lui Gregorian Bivolaru. Pe Greg, cum îi zicea instructorul, nu l-am văzut niciodată la cursurile noastre. Dar na, cu nebunul nu te pui, așa că, în cele din urmă m-au lăsat să merg. Cred că eram prin anul al doilea de liceu, deci vremea aia când nu prea ai absolut nicio grijă.
Nu era ceva rău, ba chiar era mișto, cel puțin din punct de vedere fizic (și, cumva, mental, că eram destul de detașat). Bine, pe atunci eram și-n perioada cu Eliade, cu chestii orientale, cu Tibet, cu spiritualitate. Cu multe. Îmi plăcea, ce să mai. Lume de toate felurile (bine, nu ca pe stadion de eterogenă distribuția socială, era un pic de elitism, așa), tineri ca mine, dar și adulți.
Apoi a urmat un capitol pe care doar acasă puteam să-l duc la bun sfârșit. Ceva de purificare interioară mecanică, înaintea celei spirituale. Exercițiul părea destul de simplu. Părea. Să vi-l explic…
Trebuia să cureți stomacul pe interior până reușeai să-l faci să fie gol-goluț. Nimic. Poate doar acid gastric. Cu apă caldă și sare. Pe care trebuia să o bei și apoi să o vomiți. Și exercițiul repetat până ceea ce scoteai afară era la fel de limpede precum apa băgată pe gât. Exercițiul spunea că ai nevoie de vreo cinci litri de apă cu sare, un pic călduț amestecul. Am zis să fie șase, să fiu sigur că-mi ajunge. Ai mei tocmai voiau să plece în oraș, așa că eram singur (știau ce fac, nu era nimic făcut pe ascuns), puteam să mă concentrez în liniște la purificare. 

Doar că după primii doi litri de apă (nu vreți să știți ce plăcut e să bei doi litri de apă călduță și sărată!), nici vorbă să reușesc să dau ceva afară. Am transpirat, încercând să-mi bag degetele cât mai adânc pe gât, dar n-am ajuns la nici un rezultat. Așa că, cea mai bună opțiune mi s-a părut a fi să mai beau încă un litru. Ei, după ce bagi trei litri de apă în tine în nici douăzeci de minute și nu scoți niciunul afără, orice mișcare părea a fi un mic cutremur. Centru de greutate s-a cam mutat în stomac, dar era și mobil. Încercați să vă plimbați prin casă cu un vas mai întins, cu trei litri de apă în el. Practic, mă auzeam mergând, dar pe dinăuntru. Nu am mai încercat să dau afară apa, erau cu totul alte senzații. Ciudate. Ciudate rău. M-am oprit și din băut, că mi-a fost frică să nu dau în alte cele. M-am întins, au venit ai mei acasă, nu știu cât de amuzați au fost sau cât de îngrijorați, că m-au lăsat în pace după ce au aflat de ce stau pe jos în sufragerie. Mi-a trecut într-un târziu, apa ieșind din mine pe căile naturale.

M-am gândit (mă rog, acum o fac) că purificarea n-o fi chiar pentru oricine, din moment ce nici măcar pe aia fizică nu am fost capabil să o duc la un bun sfârșit. Așa că, încet-încet am cam rărit-o cu cursurile. Bine, și după niște discuții cu mentorul legate de plata dublă și nerecunoscută a unor cursuri și materiale tipărite. Dar înainte de asta, țin minte că trebuia să-i ducem niște fotografii de „tip buletin” pentru ceva legitimații pentru o tabără de yoga la Costinești. Gratuită! Suna foooooarte frumos! Nu prea mai țin minte dacă le-am dus, legitimația știu sigur că nu am văzut-o. 

Am văzut, în schimb, imagini din vara aceea (sau poate una, cel mult două după) de la Costinești. Cu mulți, mulți polițiști intrând în forță peste niște yoghini care stăteau dezbrăcați prin corturi, pe o plajă (OK, „stăteau”) și cu un bărbos cu ochelari ridicat pe sus, cu cătușe la mâini, și băgat într-o dubă. Era Greg. Și, undeva într-un plan secund, l-am văzut vreme de câteva clipe, și pe mentorul meu de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu. Nu au ținut prea mult camera pe el ca să mă prin dacă avea sau nu cătușe.

Dar sunt mai mult ca sigur că legitimație a avut. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.