Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Biped. Deci, logic, bicicleta!

Etichete: , , ,

Probabil  (nu probabil… din click in click ajungi aici si te convingi ca asa e). Sigur ca si “pedala” tot de la picior vine. N-aveau ei latinii biciclete, ca roata dintata avea pe atunci alte intrebuintari, nu sa puna in miscare angrenaje pentru deplasare.

Nu incerc sa ridic in slavi mijlocul asta de transport. Doar sa va povestesc cat de mult imi place!

Desi cand eram mic, numai eu stiu cat mi-am dorit o bicicleta. Iar cand am primit Pegasul meu cel portocaliu, nu ma mai dezlipeam de el. Desi faceam eforturi mari sa ma urc pe sa (si lasata jos de tot, nu ajungeam perfect fara sa ma ajut de vreo bordura). Apoi am crescut si m-am cam departat de viata velo.

Dar, acum, de cand sunt matur, mi-am pus de multe ori problema sa imi iau una. Chiar la modul cel mai serios. Desi eram speriat de tot ce vedeam pe la tv, cu biciclisti agatati de masini sau pur si simplu loviti in plin, de lipsa zonelor special amenajate, de injuraturile tuturor, tot mi-am dorit-o. N-am ajuns insa sa imi iau una decat atunci cand am fost pus in fata faptului implinit! S-a terminat leasing-ul masinii si (lunga poveste) ramas macar o vreme fara auto pana se termina toate actele, iata-ma imbinand utilitatea cu sportul. Hai, totusi sa nu ma dau mare. Merg si cu taxiul, ca n-am cum altfel daca ploua. Sau daca e mult prea cald. Dar pe cat se poate, incerc sa merg pedaland. Si ma simt bine! Chiar foarte bine, de fiecare data cand o folosesc. Nu pierd prea mult timp daca fac comparatia cu acelasi drum facut in auto (15 minute vs 7, 8 minute) dar senzatia unui pedalat usor la 8.30 AM… Priceless! Nu merg ca nebunul si imi aleg traseul in asa fel incat sa evit pe cat posibil traficul – in Timisoara inca se mai poate – si mai ales intersectiile, ca sa nu ma dau jos de pe bicicleta. Si ce mi-a placut cel mai mult: la inceput, in locul special amenajat pentru biciclete, era doar a mea. Acum, suntem vreo 4.

Cateodata mai ies seara cu ea si dau ture in jurul blocului (spre amuzamentul vecinilor – but I don’t care!) ca am si asfalt si off-road asa ca pot sa-i testez suspensiile, deci mai am parte si de senzatii tari (sa sari o bordura mai inalta un pic la o anumita varsta, dupa ce toata ziua ai stat in birou aplecat pe tastatura, poate fi un pic extrem).

Undeva am citit ca o bicicleta in plus pe strada inseamna o masina in minus. Deci, nu imi fac numai mie un bine, ci si altora!

Nu as vrea sa ma intind acum si sa va zic ce inseamna bicicleta in orasele aglomerate din Europa. O fac pe foarte, foarte scurt: e un mod de viata si o gura de oxigen. Uneori la propriu!

A, si inca ceva! Nu o sa renunt la ea nici dupa ce masina isi reintra in drepturi!

 

Particip cu acest post la concursul initiat astazi pe blogul lui Zoso (avand ca organizator  Coca Cola) – “Mersul cu bicicleta: distractie sau transport zilnic?” cu speranta sa o castig si sa o pot face cadou unui copil ce nu si-o permite. Eu o am deja pe a mea.


Sursa foto: aici

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Nunta (aproape) pe plaja

Am zis intr-un post de ieri de o nunta. Am vazut, de fapt, doua mirese. Una in Terracina, la hotelul...

Close