Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Când justiția nu mai e legată la ochi

Etichete: , , , ,

Codul Penal (în vigoare la data la care scriu aceste rânduri) zice așa:

Articolul 18 

”Pericolul social al faptei

 Faptă care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.”

Buuun. Să ne întoarcem la Articolul 1, să vedem care sunt acele valori pe care legea înțelege să le apere:

 ”Scopul legii penale

Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.”

Eu n-am memoria scurtă. Sper. Și nici capacitatea de a înțelege unii termeni nu îmi lipsește. Nefiind jurist, filololog sau academician, nu îi folosesc în viața de zi cu zi. Iar atunci când nu îi ințeleg, apelez fără nicio rușine la dicționar. Dar când unele fapte sunt evidente (a se înțelege prin evident lipsa oricărui echivoc, a oricărei îndoieli asupra intenției, asupra identității autorului), nu văd niciun sens să te joci cu semantica, declarând că cel pe care îl aperi nu reprezintă un pericol pentru societate pentru că… şi aici te joci cu termenii.

 Sunt convins că nici tu nu crezi ce spui. Și la fel de bine știu că asta e slujba ta, să aperi. Dar tu n-ai depus niciun ”juramânt al lui Hippocrate” că vei încerca (folosind orice mijloc) să-l scoți pe infractor basma curată! Și să îi redai libertatea. Sunt atât de multe cazuri în care cel arestat preventiv, deși motivația arestului exista și părea (aproape) imposibil de combătut, a fost eliberat și apoi a dispărut, a influenţat (ameninţat, bineînţeles) martorii  sau a recidivat. Deja, nu mai există vreo știre despre vreun infractor, în care să nu apară și un avocat, cu ochii aproape în lacrimi, declarând că cel pe care-l apără e reîncarnarea lui Ghandi!

Eu am o propunere: cum în sistemul juridic românesc eliberarea pe cauțiune nu există,  de fiecare dată când un avocat și un judecator consideră că cel pe care îl apără (sau îl judecă) nu reprezintă un pericol social, să fie puși garanți ai bunei credințe a acuzatului. Să garanteze cei doi, cu libertatea lor! Și să răspundă solidar cu el.

Legea e facută pe principii morale. Cu fiecare infractor care dispare sau, mai mult, face din nou rău în aceste condiții, justiția se face mai mică în ochii oamenilor. Vom ajunge să ne fie frică să ne căutăm dreptatea. Legea, justiția sunt legate organic de stat. Atunci când acești termeni își vor fi pierdut relevanța pentru noi, statul încetează să existe. Pentru că existența lui nu se mai justifică. Ce să mai apere?

Sursa foto: aici.

2 comments

  1. Ceva noima are…Cine da drumu’ la caini afara sa plateasca daca strica peluza vecinului ca si cum ar fi cainele lui.

  2. Exact! E vorba de responsabilitate in tot ceea ce faci. Daca eu scot pe piata un produs, indiferent care ar fi acela, cu scopul evident de a face bani din el si din utilizarea lui determin un accident, sunt direct responsabil pentru ca nu l-am testat pana am eliminat orice posibil bug si ajung sa platesc cu varf si indesat. Si asta nu-i o presupunere, e realitate. Gresesti – platesti!
    Ei de ce n-ar fi supusi unei legi similare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Ernst Haas (1921 – 1986)

Ce ai putea să spui despre cineva care n-a avut nevoie de cuvinte pentru a se exprima? Nimic. Doar să...

Close