Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

It`s about time

It`s about time

Jun 11, 2017

De mic am avut o problemă să reacționez instantaneu când a fost vorba de stânga-dreapta. De mâini/direcție vorbesc acum, nu de politică… Îmi lua ceva, de ordinul secundelor (două-trei) până să-mi dau seama care, cum. Venită prin Târgu Jiu, o rudă din București încerca să-mi vorbească despre box (despre croșeu, uppercut and so on) și să mă „antreneze”. Și s-a prins că nu aș putea face box de performanță pentru că n-aș fi în stare să atac instantaneu, așa cum mi-ar spune antrenorul. Și atunci mi-a zis: „Stânga e aia pe care ai ceasul.”. Doar că la șase ani nu aveam încă ceas. Mi-a desenat unul cu pixul pe mână, analogic, cu tot cu curea. L-am ținut până s-a dus singur, fără să insist cu ceva abraziv să-l șterg. Nu la mult timp după aia, a venit primul ceas. Rusesc, evident. Luk. Dar tot n-am reacționat mai repede la dreapta/stânga. Și după aia… am început să le strâng. Cu zecile. Repede, pe fast forward, ajungem în prezent. Și pentru că prezentul înseamnă, în primul și în primul rând, tehnologie, timpul se măsoară inteligent. Nu se consumă așa, dar asta e altă poveste. So… there`s my story: un review rapid al ceasurilor smart pe care le-am avut la mână. Pebble Watch. The very first model. Ăsta a fost primul meu smartwatch. L-am comandat după ce strângerea de fonduri pe Kickstarter s-a terminat, dar nu din lipsă de încredere, ci pentru că am auzit abia imediat după aceea de el. Am așteptat patru luni după el. Patru luni! Verificam de mai multe ori pe zi comanda, să fiu eu sigur că nu a ajuns și am ratat momentul. Ca să nu mai zic ce m-am enervat când l-am văzut deja la cineva pe mână prin oraș… Noroc că a venit la câteva zile după. Primul contact a fost absolut năucitor. Așa, preistoric, cu ecran monochrom, cu pixelii cât casa, fără ecran tactil, și tot m-a cucerit. (Stați liniștiți, nu o să scriu la toate așa de mult!) Pe scurt, ceasul e waterproof (deci poți liniștit să înoți cu el, ba chiar să te scufunzi), ceea ce îl face bun și la schi, că rezistă transpirației intense de...

Profit & Loss

Ascultam la RFI un fel de „revista presei”. Nimic de comentat despre Radio France International, au contraire, cred că e cel mai bun post de radio pe care-l prind aici – evident, din FM. Nu mai știu ce ziar era lecturat, e și nu prea e important. Dar să închid paranteza. So… Discuția era despre profitul realizat de companiile românești versus companiile cu capital străin. Și concluzia era că primul surclasa pe cel de-al doilea. Doar că referirea era făcută doar la valoarea absolută. Un număr. Atât. Și aici intervin nuanțele.   1) Domeniul de activitate. E evident că o companie din servicii, indiferent de originea deținătorului, va avea un profit mai mare decât un producător industrial. Valori relative, dar însumând, se adună. Câte companii de servicii cu capital străin (fără telecom/software/call&competence center) știți în România? Știți cum merg treburile în turism? Hoteluri ocupate pe sfert, dar care apar în acte 100% pline. Da, 16% e un procent bun de pierdere la spălarea banilor. 2) Investițiile. Orice companie care are o viziune pe termen lung lasă deoparte profitul obținut de azi pe mâine în favoarea unor investiții care să-i optimizeze (profitul maxim nu e un scop în sine, agentul economic ar trebui să se orienteze către profitul optim, spune manualul de Economie Politică, chiar și ăla din liceu, nu trebuie să ajungi la ASE să citești asta) profitul în condițiile în care activitatea sa are un trend de creștere. Aveți idee cât costă o linie tehnologică – high tech, nu la mâna a doua adusă din știu eu ce fabrică închisă din considerente de rentabilitate – nouă și performantă? Banii de investiții nu cad din cer, vin din posibilul profit al companiilor. Decizia de a reinvesti e una importantă, ba chiar critică. Și asta în condițiile în care statul român nu ajută în acest moment companiile care aleg să reinvestească. Multe astfel de companii ajung să aibă o declarație de P&L care ar putea părea defavorabilă. Da, azi e defavorabilă, pe termen lung, nu. În paralel, gândiți-vă că cele mai multe firme românești sunt în domeniul construcțiilor (civile, aș îndrăzni să afirm), deci banii pentru vin direct de la cumpărător, sub formă de avans...

Working Class Hero

Working Class Hero

Feb 7, 2017

Dacă ai ajuns aici, deja ai folosit o grămadă de chestii corporatiste. Curent, internet, calculator/tabletă/telefon. Conform șefului PSD, le-ai mărit profitul. Ești parte din conspirație. Dar stai. Crezi că ai scăpat așa ușor? Take a break and read: Te-ai născut. Sper că nu în comunism. Dacă da, punctul ăsta e irelevant pentru tine. Dar, de dragul discuției, am și aici ceva de spus. Toate (toate, nu greșesc, absolut toate!) medicamentele pe care părinții tăi le-au folosit – asta dacă sunt cu mintea în secolul nostru – pentru ca tu să te naști sănătos au fost fabricate într-o corporație. Toate. Punct. La maternitate, săpunul cu care doctorul neonatolog s-a spălat pe mâini e făcut de o corporație. Mai puțin în cazul Hexapharma, unde săpunul avea un adaos important de furt. Aaa, apă, apă. Și dacă tot am ajuns la apă, și apa cu care s-a spălat doctorul, tot printr-o corporație a avut-o. Iluminatul din sală? Becuri corporatiste, evident. Dar hai să nu ne întindem. Copilăria/adolescența ta a început după `90? Poate nu ai avut imediat Lego sau Kinder Surprise (eu nu am avut). Dar sigur ai avut o pereche de teniși cu un logo pe care îl recunoști din prima clipă. Corporație, deci. Ah, și blugi? Dacă nu erau Pyramide turcești, tot corporația i-a făcut. Ai vrut un telefon mobil? Eu am vrut! Imediat cum au apărut. Corporație. Ai vorbit printr-o rețea de telefonie mobilă, că doar nu l-ai luat să te joci Snake. Da. Corporație. Ai ieșit pentru prima dată la McDonalds. Sau KFC. Sau Pizza Hut. Ți-a plăcut, recunoaște. Guess what. Yeap. The same. Ai făcut facultate? Așa-i că ți-a fost lene să scrii tu de mână tot ce-ți dicta profesorul la cursuri? Mie mi-a fost. Și spre norocul meu, a existat Xerox. Sau Minolta. Sau orice alt producător mare de copiatoare. Ai avut de scris o lucrare licență? N-ai scris-o la mașina de scris, așa-i? Și nici n-ai dezvoltat tu un sistem de operare. Și nici un editor de texte, nu? Sau? Apple, Microsoft, IBM, thank you! Te-ai angajat? Te-ai dus la stat? Unde? În administrație? Foarte bine. Dar știi că din tarifele percepute pentru diversele documente și hârtii pe care le...

Case closed

Risc să fiu catalogat drept nazist, dar… Mă uitam ieri la filmulețul ăla din Cluj, cu doi adolescenți care rup în bătaie un al treilea. Nu, stai! Nu rup. E ceva dincolo de orice capacitate de înțelegere. Violența acelor imagini mă urmărește încă și nu pot să scot din minte loviturile. Intenția, ura… Toate la un loc și ai ceva traumatizant pentru privitor, dar pentru victimă! (Aș pune aici o paranteză, am văzut un interviu acum câteva minute cu victima. Nu părea chiar așa traumatizată, dar asta nu-i exonerează pe atacatori). Și m-am gândit la ce făceau spartanii cu cei considerați o povară pentru societate. Pe criterii de integritate fizică, mai mult. Și, mai târziu, cei pe care Hitler i-a împins spre una dintre cele mai mari drame ale umanității. Știu, acestea sunt extreme care ar trebui să fie irepetabile… Care e plus-valoarea pe care astfel de oameni o pot aduce societății? Care e? Numiți-mi două calități? Aveți impresia că astfel de oameni, recidivând fără nicio remușcare, aleg într-un final calea dreaptă? Renunță la pornirile violente? Eu bag mâna în foc că nu. Credeți că, atunci când și dacă – destul de probabil că se va întâmpla – vor avea copii, săracele făpturi vor avea o soartă mai bună decât victimele părinților? Credeți că perpetuua corecție fizică (nici nu merg mai departe cu gândul) o să-i întărească? Eu sunt convins de contrariu. Credeți că vor avea o copilărie… O copilărie, nu una fericită? Nu. Credeți că, pe lângă materialul genetic provenind de la un astfel de tată (mai rar femei atât de violente), mediul în care vor crește le va direcționa viața către o carieră academică? Și atunci? De ce, dacă știm că nu putem să-i mai facem vreodată mai buni, dacă vedem că repetă erorile trecutului și nimic nu-i schimbă, de ce să-l lăsăm să aducă pe lume victime sigure? De ce nu putem, așa cum îi privăm de anumite drepturi cetățenești cât timp sunt sub pedeapsă, să nu extindem această pedeapsă la privațiune de procreere? Așa cum legea interzice în cazul anumitor boli psihice drepturile parentale, eu le-aș interzice și în cazul celor condamnați pentru cei închiși în mod repetat pentru infracțiuni...

The point of no return

Puteam să-i spun și pe românește: punctul de la care nu mai există cale de întoarcere, dar mi s-a părut cam lung pentru un titlu. Știți ce e, nu? E, de obicei, un moment în timp de la care o reacție nu mai poate fi reversată. Un moment care, odată depășit, nu-l mai poți atinge încă o dată, să cauți alternative. Ieri am văzut o știre ciudată: pentru cursa săniilor trase de câini, organizatorii din Alaska au adus zăpadă cu trenurile pentru a amenaja traseul. Să mai scriu o dată: organizatorii din Alaska. Alaska Statelor Unite. Aia pe care aproape o împarte în două Cercul Polar de Nord, da. Da, aia mai sus decât aproape întreaga Europa. Alaska a avut nevoie să importe zăpadă. Apoi am mai văzut una. Astăzi. Tot în America de Nord. Un camion s-a scufundat pe Autostrada de gheață. Ăla e un drum folosit de multă vreme pentru a transporta, cu camioane normale (tirurile de la noi) produse pentru orașele aflate în zonele înghețate ale Canadei. Tot pe lângă Cercul Polar. Mai sus un pic de Anchorage. Și mi-am adus aminte și de documentarul despre trenul de mare viteză făcut de chinezi, în Tibet. Care se scufunda (pilonii pe care au așezat linia, de fapt) pentru că, atunci când se apucaseră ei de treabă, permafrostul era… permafrost, și, între timp, a început să devină doar pământ. Rezolvaseră cumva, injectând nitrogen lichid în sol. Dar nu cred că e o soluție permanentă. Și ar mai fi și știrea asta: anul trecut, Iranul mai avea nevoie de două duzini de grade pentru a atinge punctul de fierbere. Dacă nu știți ce înseamnă asta, sauna uscată (infrasauna) are cam 65 de grade. Iar aia finlandeză pleacă de la 70. Dar încercați să stați o oră acolo. (Evident, e o figură de stil, nu încercați așa ceva!) Poate reușim să ne adaptăm la temperaturile acestea. Poate mai rămân zone de uscat neacoperite de apă. Nu poate, sigur. Poate devenim animale nocturne, cine știe. Poate trecem înapoi în apă. Poate. Dar dacă schimbările se petrec mult prea repede și nu mai avem timp să facem nimic din „poate”-urile de mai sus? Mai avem, oare, timp...

Errare humanum est

Mare agitație mare printre biți și oameni aseară. Un magazin online, nu-i dau numele, că-s sătul de cât i-am arătat cu degetul, cică a greșit un preț la un smartphone. E același magazin care preia comenzi, precomenzi, de fapt, dar fără să fie în stare să dea un termen de livrare. Sau preia comenzi pentru articole imposibil de adus (fie ajunse la end-of-life și scoase complet din fabricație sau vânzare, fie încă inexistente pe piață). A, și ceea ce e și mai mișto e că greșeala a fost găsită de cineva care nu prea are decât cuvinte de laudă pentru ei (ooops, le-am dat numele…). Adică, cum ar veni, ar mușca mâna care îl hrănește. Nu, n-am treabă că ia bani pentru a le face reclamă, e chiar normal să fie așa. Încercam doar să evidențiez cât de eronată e eroarea… Și cum, ca să vezi, o găsește cel mai bun prieten al lor, și o mai și dă pe post. Și nici cu autorul articolului nu am nimic, eu doar cu magazinul respectiv am ce am. Mă rog, fiecare își promovează magazinul cum poate. Mă gândesc că vor spune „Am greșit, dar uite, ne onorăm comenzile!” și iar o să aibă material de laudă. Și destul de ieftin, cu câteva mii de euro, cât îi costă greșeala. (Câte LG-uri să fi avut pe stoc? Cinci? Zece bucăți? Doar nimeni nu-i nebun să facă stocuri mai mari. Și dincolo de ce e pe stoc, nu mai sunt obligați să onoreze comenzile la prețul ăla ridicol de mic.) O fi ea, eroarea, umană și perseverarea diabolică. Dar premeditarea cum o fi? Later edit: Quickmobile a rezolvat problema. Nicio comandă nu se onorează, dar oferă vaucere de 50 de lei fiecărui cumpărător (doritor, de fapt, de LG G4) care a plasat o comandă la prețul greșit. Calculul lor duce la o sumă totală de 150.000 lei. Da, suma e corectă, doar că e un calcul extrem de simplist, costul real fiind departe de această sumă, fiind evident că din cei 3000 de doritori, nici 5% nu se vor întoarce la ei în magazin, să folosească acel vaucer. Pentru că nu e vorba de o despăgubire propriu-zisă, ci de un...

Pagina 1 din 10
1
2
3
10
»