Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Gust amar

Gust amar

Jun 17, 2015

Unele mărci se vând singure. Mă gândesc că, și dacă ar scoate o coală albă, A4, doar cu mărul în cauză în antet, Apple ar vinde-o fără probleme. Nu-s vreun fundamentalist, dar de un timp, americanii nu prea cunosc eșecul. Că produsele lor sunt bune sau rele, frumoase sau urâte, ușor de folosit sau labirintice, asta e altceva. Dar de vândut, se vând! Apple Watch era și mai așteptat. Evident. Se vorbește despre el de ani buni, dar (probabil că on purpose) Apple a ezitat să-i dea drumul pe piață. Or fi lăsat pe alții să se ardă. Cum nu s-au ars și smartwatch-urile au avut succes, l-au scos de la naftalina R&D și l-au băgat pe linia de producție. L-au și lansat, anul trecut. De cumpărat, nu puteai să o faci imediat, ci abia după jumătate de an. Prin aprilie… Și acum începe povestea. Lansarea e una, procesul de achiziție e altul. Au ales câteva țări, (țări în care magazinele Apple există și fizic, nu doar virtual), puține, oricum, și au dat drumul la precomenzi. Adică puteai să dai comanda și apoi așteptai să-ți vină. Treaba e simplă. Estimarea asta nu o face nimeni dându-și cu presupusul. Există unelte foarte inteligente care se uită la stocuri (în timp real), fac agregări ale cererii pentru fiecare moment din linia timpului, analizează capacitățile de producție și calculează și calculează și calculează. Nu e ceva ca și cum ai avea o băcănie și mergi în magazie să vezi câtă făină mai ai ca să-l trimiți pe șofer la „cash&carry”, să-ți mai ia un sac. Nu! Oamenii ăia nu au niciun fel de dubii să-ți zică ce și cum. Poate nu instantaneu, dar în două, trei zile, estimarea e suficient de exactă încât să te bazezi pe ea. Chiar înainte să fie deschise magazinele Apple (online) pentru precomenzi, un magazin de la noi, destul de controversat în online pentru o treabă care a lăsat multora îndoieli despre seriozitatea acestuia, dar nu îndeajuns de multe, se pare, pentru că mai sunt multe bloguri sau site-uri care îi poartă bannere, s-au lăudat că îl aduc și ei. „Cum?”, poate ar fi trebuit să mă întreb și eu, înainte de...

Uite heliportul, nu e heliportul. Sau cum să faci o știre din nimic.

Uite heliportul, nu e heliportul. Sau cum să faci o știre din nimic.

May 22, 2015

Mi-a ajuns cât de des am văzut știrea aia cu elicopterul care nu a avut unde să aterizeze la Târgu Jiu, că era insulița ocupată cu tarabe și terase și mai știu eu ce, sărbătorindu-se zilele orașului. A circulat și la TV, și în online… Peste tot. Și, dacă nu ești din orașul respectiv, îți poate crește tensiunea: „Cum, dom`le, ăia se distrează și nu le pasă că nu poate ateriza elicopterul acolo”? Doar că lucrurile nu stau chiar așa. Adică da, elicopterul ăla nu a putut ateriza pe heliport. Dar insula nu a fost ocupată ad-hoc, se știa că se vor organiza activități acolo. De ce nu a anunțat nimeni că, temporar, heliportul e indisponibil? Și că orice intervenție va avea loc pe și de pe Stadionul Municipal? De ce nu au fost anunțați cei de la SMURD? Problema a fost una de comunicare. 100%. Dacă Primăria s-ar fi gândit să anunțe serviciile de intervenții de urgență, știrea aceasta n-ar fi existat. Eu nu-mi aduc aminte să fi văzut unde exact e heliportul, deși nu-s două luni de când am fost prin orașul natal, vedeta ultimelor zile de știri interne (alături de știrea cu heliportul, mai era una cu perdeaua de apă și una cu procesiune religioasă de acum două zile). Și am fost pe insulă. Poate e dincolo de baza aia de agrement, în partea de nord, că pe acolo nu am ajuns. Și nici de pe Google Maps nu îmi dau seama unde-i. E un pătrat mare, alb, nemarcat, poate ăla e. Harta Dacă nu e acolo, și e în zona fântânilor arteziene, poate îmi explică și mie cineva ce au avut autoritățile în cap să-l amplaseze atât de prost… Căi de acces? Da, ocolind la greu, că doar nu treci cu salvarea peste podul care deja a trecut de suta de ani (și care nu mai e destinat traficului auto). Nu ai cum să urci salvarea pe el, începe și se termină cu trepte. Și dacă ar fi accesibil, tot ar exista pericolul real ca podul să nu mai reziste unei mașini, în prezent fiind doar reabilitat pentru traficul pietonal. De când mă știu, elicopterele au aterizat întotdeauna pe Stadionul Municipal. Accesul...

Un ban în plus la buget

Un ban în plus la buget

Apr 23, 2015

Scriam cu ceva timp în urmă (sau doar gândisem chestia asta, nu mai știu) că există o relaționare directă între fiscalizarea excesivă – și, implicit, control autoritar – și evaziunea fiscală.  Cu cât legea e mai aspră și cere mai mult (acte doveditoare, formulare de depus, nu neapărat nivelul taxelor, că acolo stăm destul de bine), cu cât controalele sunt mai severe și mai puse pe luat – chiar dacă nu șpagă, ci doar amenzi care să te facă să dai bine în ochii șefului, cu atât cel controlat va încerca să ascundă de tine veniturile și chiar să te mituiască. (Sursa foto: aici.) Statul român ar vrea să impoziteze bacșișul. Dacă stai să te gândești, e normal, e un venit pe care trebuie să îl impozitezi. Ca pe orice alt venit. Dar când în ramurile din economie de la care te aștepți să ai ceva venit la buget din impozitul pe bacșiș ai parte de cea mai mare evaziune fiscală (proporțional cu activitatea depusă) – alimentație publică și taximetrie, trebuie că ești naiv să crezi că cineva declară un venit – asta dacă chiar există – extrem de subiectiv ca și valoare absolută/relativă. Adică pot să las sau nu, pot să las cinci procente, zece… Depinde doar de mine. Și dacă las șapte lei bacșiș și chelnerul îmi aduce bonul fiscal de patru lei? Ce fac? Mă cert cu el? Asta în baruri și restaurante… Că despre taximetrie n-are rost să vorbim. Cea mai des auzită (de către mine) întrebare a șoferului a fost: „Vă trebuie bonul?”. Păi șoferul de taxi nu-ți dă nici bonul fiscal reprezentând contravaloarea cursei, nici vorbă să mai scoată unul pentru „atenția” ta (sau lipsa restului, cum se justifică ei…). Și, prin reducere la absurd, să presupunem că TOATE bacșișurile sunt declarate corect și impozitate așa cum trebuie, o să justifice legea asta? Un calcul simplist ne arată că ar fi undeva la 1.6% din valoarea bonului fiscal inițial… Cât poate să însemne asta la nivel național? Zece milioane de euro anual? Păi asta e o șpagă cel mult bunicică pe care o primeșe un șmecher pentru o afacere cu statul din care același stat pierde o sută de...

Ruta ocolitoare

Ruta ocolitoare

Apr 18, 2015

Zice sibianul de Groparu că Valea Oltului ar fi incompatibilă cu statutul de bază pentru autostradă pe motiv de grâu. Mă rog, de rezervă strategică. Ideea asta o au și rușii (na, că nu m-am abținut, iar am scris despre ei), argumentând lipsa autostrăzilor sau a autostrăzilor de calitate pe teritoriul Rusiei Vezi Doamne, inamicul vine călare pe tanc în Rusia, taman pe autostradă. Argumentul era valabil în trecut, acum tre` să ai o doză prea mare de nebunie să mai crezi că un război masiv se mai poartă cu praf de pușcă și tunuri. Dacă stăpânești informația (și mijloacele ei de propagare), ai câștigat războiul. În fine, am luat-o pe arătură… Să revin la subiect. Păi dacă pe Valea Oltului nu se poate, de ce nu o fac pe Valea Jiului? Că oricum e totul praf (și la propriu!) pe acolo, de când s-a săpat în munte. Și apa săracului Jiu e și ea mizerabilă, nu văd cum ar mai afecta-o. Pădurile sunt deja tăiate cu sălbăticie (ironic, nu), piatra e adusă de romani acolo, deci e de bună calitate, un drum județean care pare să nu mai fi fost întreținut de prin aceleași timpuri face și el cu greu față traficului… Și poate n-ar fi rău să treacă pe acolo. De ce să mai ajungă la Râmnic? Pitești – Craiova (ai rezolvat și Renault-ul și Ford-ul) e oricum în plan, am văzut (bine, în plan sunt multe, dar se pare că doar acolo). De la Craiova mergi spre sud, să dai și bulgarilor mașini, dar mergi și spre nord. Că nu doar Târgu-Jiu e vai de capul lui, mai sunt și orașele miniere din Hunedoara… Ar fi mană cerească pentru zonele ălea să aibă așa ceva, cu o infrastructură cât de cât modernă, poate scapă de piatra asta de moară numită minerit. Am mai zis asta, fiind zone profund monoindustriale, vor deveni zone suprapopulate cu șomeri atunci când se termină cărbunele. Și ieși cu ea la Deva, care are deja o bucățică de drum din ăla magic și e deja (aproape) conectată la Europa. Sibiu e dezvoltat bine-merci, nu mai are ce face cu încă o autostradă, și nici nu cred că...

Vreme trece, vreme vine

Vreme trece, vreme vine

Dec 21, 2014

Ieri a fost o zi normală. Un pic de soare, niște nori, a bătut puțin și vântul, nimic deosebit pentru o iarnă în Timișoara. Pe la două dimineața, vântul se transformase binișor în vijelie. Hai, că nici asta nu ar fi ceva inedit pentru Banat (centrale eoliene erau aici – pe Semenic – încă din anii optzeci). Dar ce a urmat, nu a mai semănat deloc a iarnă! Fulgere și tunete (atât de puternice încât vibra blocul) și, aproape imediat, grindină. Da, toate astea în noaptea de 20 spre 21 decembrie. Noaptea solstițiului de iarnă. (By the way, știați că la anul solstițiul de iarnă o să fie pe 22 decembrie? Eu credeam că-i tot timpul pe 21…) Acum e iar soare. Și bate vântul. Da, încălzirea globală e o invenție, nu...

Despre speranță și ce urmează după ea

Despre speranță și ce urmează după ea

Nov 22, 2014

Preambul Un principiu fundamental al statului de drept îl reprezintă separarea puterilor în stat. Care puteri? Ăstea trei: legislativă, executivă și judecătorească. Cine le deține? În ordine: Parlamentul, Guvernul și Instanțele Judecătorești. Nu noi am inventat toate acestea… Democrația, ajunsă secolul acesta la maturitate după două milenii și mai bine de încercări, a stabilit că nu-i bine să lași totul pe mâna unei singure părți, că derapajele nu vor întârzia să apară. De ce? Human nature ar putea fi singura explicație validă.  Tot la „putere executivă” se încadrează și președintele, fiind vorba de o „bicefalie”. În final, Președintele e văzut ca un garant absolut al respectării Constituției, așa cum e ea, bună sau rea. Ales fiind prin vot exprimat, se poate extrapola că Președintele reprezintă voința populară. Da, știu, cuvinte mari… Mai jos veți găsi fragmente din ceea ce am simțit și văzut din 1990 și până azi.  Mi-aduc bine aminte de perioada 1990-1996. Deși în anul Revoluției abia întrasem în adolescență, tot ce s-a întâmplat în ultima parte a acelui an a fost un catalizator puternic (în sensul accelerării) în formarea unei conștiințe civice și poate chiar politice. Da, la treisprezece, paisprezece ani poți să ai așa ceva. Nu aveai prea multe speranțe la alegerile din mai 1990. Țara era încă în șoc după primele șase luni de libertate, un șoc indus de unii pe care și azi îi mai putem vedea prin parlament sau pe la televiziuni, dându-ne lecții de morală. Ion Iliescu e încă viu și nepedepsit. Pentru nimic… Era mai, atrocitățile din București nu erau nici măcar întrevăzute, deși minerii mai făcuseră vizite în capitală… Scorul scuză mijloacele. Deși nu cred că oricine altcineva ar fi avut vreo șansă în fața lui Iliescu la acele alegeri, chiar dacă ar fi fost absolut corecte. Nu votul a fost viciat, viciate au fost mințile celor care au ținut ștampila. Ce a urmat, știm foarte bine. Doi ani în care lumina a fost stinsă și siguranța din tablou aruncată (prin debarcarea lui Petre Roman în septembrie 1991), ca nu cumva să mai fie vreo speranță. Iliescu domina viața politică, visând, probabil, la cât de mișto ar fi fost dacă el ar fi fost în aceeași...

Pagina 2 din 10
1
2
3
10
»