Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Căpușa

Căpușa

May 10, 2012

Am văzut o știre despre cât de agresivă e boala transmisă de căpușe. E dureros să vezi un om (indiferent cine o fi el) chinuindu-se atât… Și apoi m-am gândit la analogia pe care în ultimul timp n-am mai prea auzit-o: firmele căpușă. Suntem unde suntem acum (în majoritatea ramurilor din economie) pentru că acestor firme le-a fost permisă existența. E incredibil cât de mult rău au putut face asemenea firme. Parazitul s-a așezat acolo unde organismul era deja slăbit… A supt, a supt, a supt, a infectat. Pentru ca, în final, să profite de slăbiciunea pe care tot el a indus-o și să-i dea lovitura de grație. În final, va locui în carcasa aia pe care, încet-încet, a lăsat-o fără viață. Sau o va devora cu o lăcomie necrofilă nemaivăzută. Ceea ce am uitat prea repede e că majoritatea firmelor căpușă stăteau bine-merci doar pe companiile de stat. Companii pe care le-au devalorizat în așa fel încât nu mai erau atractive pentru nimeni (sau așa se dorea să pară). Iar managerii lor erau, în același timp directorii companiilor de stat. Sau soțiile acestora. Sau nepoți, mătușe, unchi, cuscre și orice altă legătură de sânge sau nu! A… și dacă un unchi era mai bine plasat (sus, prin prefectură sau guvern) mai aruncau și o subvenție, ceva. Ca să mai sugă căpușa. Sau tăiau datoriile, că doar se știe că nu poți cumpăra doar activele, atunci când preiei o companie… Le iei și pe alea. Dar dacă poți să scapi de ele, de ce nu? Iar azi ne plângem că nu mai sunt bani pentru atât de multe domenii pe care statul ar trebui să le susțină. Știți cum se zice: „primul milion se face cel mai greu”.  Poate n-ar fi rău ca, înainte să le dăm pe mână aleșilor noștri bugetul țării (la propriu, că se votează anual în Parlament), să le cerem să treacă în CV și dacă au fost vreodată directori la vreo companie de stat. Și mai ales… ce s-a întâmplat în final cu firma aia. Sau n-ar fi mai bine să cerem datele astea de la Garda Financiară? Că am văzut noi cum stă treaba cu CV-urile… Sursa foto:...

Nu mai mâncați pișcoturile. Promovați-le!

Nu mai mâncați pișcoturile. Promovați-le!

May 2, 2012

Nu neg impactul celor scrise pe bloguri asupra cititorilor. Dacă n-ar vedea o oportunitate în asta, e clar că nimeni nu ar investi în publicitatea prin bloggeri. (Pentru că asta este, o formă de marketing.) Și, de multe ori e eficientă. Atunci când vorbim de o mașină (chiar dacă cel ales nu-i o somitate în domeniu) sau de un device – telefon, tv, laptop – (chiar dacă review-ul nu-i făcut de un IT-st cu studii de specialitate) pe care ai vrea să le cumperi mai devreme sau mai târziu, nu are cum să strice o părere în plus. Deși decizia de cumpărare e una atât de subiectivă, încât nu prea mai contează ce ai citit atunci când ți se pune pata pe ceva. Sau măcar eu sunt așa. Am bătut la cap pe cineva din online vreo două zile ca să compare două modele de telefoane, ca în final să îl aleg pe cel de-al treilea. Ideea companiilor care aleg să-și promoveze în acest mod produsele sau serviciile e una bună. Un segment de piață (în plus) acoperit. Sau așa speră. Dar poate că aici greșesc. Poate că nu orice produs merge promovat așa. Poate că e un pic cam mult să faci reclamă la biscuiți așa. Sau la chips. Sau la mai știu eu ce lanternă. Sau… sau… sau…  Și treci de la un articol la altul, de la un produs la altul, de la o zonă a consumului la alta, diametral opusă. Dar nu vezi niciun impediment în a scrie. Ești ca un magazin. Un super magazin. Ba nu! Un magazin mixt. Asta ești. Sau pot să admit că nu mă pricep și poate chiar prinde o astfel de reclamă. Să-i lauzi numele la fiecare gură de bere pe care o iei, în timp ce faci mișto de oamenii simpli că se închină la icoane, determină o creștere exponențială a vânzărilor. Un hectolitru de bere din Izvorul Vechi se vinde la fiecare pomenire. Amin! Și mai e ceva.  Mulți dintre cei invitați să scrie nu fac altceva decât să se laude cu asta. Cum ar veni, au făcut o favoare celor care vroiau să își promoveze produsul. Petrecerile la care merg sunt motive...

1 Mai. Să nu uităm…

1 Mai. Să nu uităm…

May 1, 2012

Cuvintele nu își mai au rostul. Poate că unele zâmbete de pe fața celor de la defilare sunt reale. Vorbim de mai 1968, Primăvara de la Praga era în plină desfășurare, tancurile sovietice făceau doar exerciții pe vremea aia. Ceaușescu era mai bine-văzut ca niciodată, Occidentul îl invita pe bandă rulantă. 21 august 1968, apogeul popularității acestuia nu venise încă. Cu toate acestea, bucuria exprimată în orice mod (public) față de un sistem politic aflat la putere mi se pare, fără nicio exagerare, un teatru ieftin și hidos. Singurul mod prin care ar trebui să ne arătăm mulțumirea, dar și nemulțumirea? Votul liber exprimat. Sursa video: 220.ro. Sursa foto:...

Pe drumuri

Pe drumuri

May 1, 2012

Eu nu sunt inginer constructor. N-am nici cea mai mica idee despre cum se fac drumurile. Deşi am lucrat în trecut cu o companie care cu asta se ocupa, n-am avut curiozitatea să le studiez documentaţiile tehnice. Nu am studii, aşa că nu vreau să fac pe desteptul… Dar nu mi-e deloc greu să observ că asfaltul turnat peste un drum pavat cu piatră cubică e o cârpeală care nu are cum să ţină. Cedează după prima iarnă. Şi cu toate astea, în mai toate oraşele din România și de ani buni, numai așa se asfaltează. Îmi aduc aminte că strada pe care stăteau bunicii mei era pavată cu piatră cubică. Imediat după Revoluție s-a asfaltat. Dar nu peste pavaj, au scos toate pietrele, au refăcut fundația, au muncit din greu (vreo două luni) pentru trei sute de metri. Asfaltul nu are astăzi nici măcar o groapă. Și asta după douăzeci de ani… Cum ar trebui să arate profilul unui drum? Cam aşa:   Cum arată? Simțim în fiecare zi… Sursa foto: aici şi...

Din nou despre dublul standard (2)

Din nou despre dublul standard (2)

Apr 27, 2012

Nu țin minte prea bine dacă au fost moțiuni de cenzură atunci când FSN/FDSR/PDSR/PSD conducea țara. Știu doar că erau masive proteste în stradă. Mii, zeci de mii de oameni contestau în orașele mari, zile la rând. Societate civilă, oameni de cultură, jurnaliști aveau motive să se considere persecutați. Minerii se plimbau prin capitală ca prin mina lor. IMGB făcea ordine. Jandarmii făceau uz de gazele lacrimogene sau paralizante, trimițându-le direct în plămânii demonstranților, prin stern. Baronii locali făceau legea prin județe, progeniturile lor băteau polițisti, dădeau … la tot cartierul. Televiziune Română, singura care ajungea peste tot în țară, nu transmitea demonstrațiile pe motiv de ceață. Guvernul organiza alegerile ignorând complet toate organizațiile independente și observatorii. Fraudele, deși  masive, nu puteau fi demonstrate. Nevoia de schimbare era evidentă. Europa ne pusese la colț, după ce cu doar câteva luni înainte ne deschisese larg brațele. România pierdea teren, pierdea timp… Noi, toți, pierdeam. Dar o schimbare era văzută ca o încercare de destabilizare a țării. Așa zicea Ion Iliescu, zâmbind diabolic și folosind expresii care au ajuns celebre. Astăzi, Iliescu ar trebui să fie mândru de urmașii lui. Nu numai că scopul (deținerea puterii înaintea alegerilor locale) scuză mijloacele, dar au reușit să îi păcălească și pe cei din singurul partid cu nume din România să le fie colegi.  Acum nu-i vorba de destabilizare. Nu. Acum vin ei să salveze țara. Și dacă stau să mă gândesc… adevărul e că nici măcar nu o destabilizează. Viața merge mai departe. Iar „dublul standard” e politica pefectă pentru Frontul Salvării Naționale. Dar nu pot să îmi dau seama cine se mai se bucură pentru o așa victorie… Să-i ascultați pe cei de la Timpuri Noi. Aveau (pe atunci) toate motivele să fie furioși… Și dezamăgiți. „Azi serbăm iar victoria Și îndoiala se ascunde în gând Azi serbăm iar victoria Moralul e un struț cu capul in...

Taximetristul și mașina lui

Taximetristul și mașina lui

Apr 25, 2012

Biroul meu nu e unul chiar ordonat. Am peste tot pixuri (deși scriu foarte rar puțin de mână), hârtii, cheile, o cana de cafea (că nu-i mereu plină), documentație și așa mai departe. Nu-s multe și, mai ales, nu-s vraiște pe acolo. Sunt într-o oarecare ordine. Adică știu în orice moment pe unde sunt fiecare. Cu toate astea, biroul e întotdeauna curat. Ecranul laptopului și monitorul secundar, tastatura, mouse-ul – instrumentele mele de lucru – sunt impecabile în 90% din timp. Telefonul de pe birou, la fel. Am grijă să nu stea cablurile aruncate peste tot, să nu atârne aiurea pe sub birou. Optimizez atat cât pot spațiul. Și fac asta deși nu am clienți, doar colegi. Dar mai ales pentru mine! În aceste condiții, nu am cum să înțeleg taximetriștii care ne tratează ca pe un transport de moloz, pe care n-are importanță în ce condiții îl transporți, că oricum îl arunci. De ce nu îți speli mașina? De ce nu ai interiorul impecabil? Mai ales că majoritatea companiilor au contracte cu spălătoriile auto (mi-a povestit cineva că administratorul unei firme de taximetre îi cheamă prin sondaj la sediu și, dacă mașina e murdară, le ia cheile și trimite pe cineva să spele mașina). De ce miroase a benzină la tine în mașină? De ce fumezi? Dacă avem „norocul” să fie îndeplinite concomitent ultimele două propoziții… avem parte și de senzații tari. De ce te porți cu mine de parcă îmi faci o favoare? Da, prestezi un serviciu, dar asta nu înseamnă că îmi faci unul! Îți plătesc pentru transport! Mașina aia a ta e biroul tău. E locul tău muncă. De acolo mănânci tu, de acolo îți hrănești familia. De ce nu îl respecți măcar pe el, dacă de noi te doare în fund? Marele meu noroc e că merg rar cu taxiul… În final, vă las să admirați un concept-car pe care autoritățile britanice vor să-l introducă în Londra. E făcut de Volkswagen. [Show as slideshow] Sursa foto: aici și...

Pagina 10 din 11
«
9
10
11