Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

O nouă șansă pierdută

O nouă șansă pierdută

Jun 23, 2012

   Suntem în anul 2012. După două decenii și mai bine de democrație. Democrație poate e mult spus. Libertate ar fi mai corect. Am avut alegeri libere, poate – la început – doar cu numele, dar acum nu cred că cineva le mai poate contesta fără a cădea complet în penibil. Mă refer la rezultat și la modul în care se desfășoară. Manipulare există încă… Cu toate astea, putem spune, fără să greșim, că România e o țară europeană, măcar prin proces. Chiar dacă la practică stăm puțin mai prost. Doar că… am pornit cu stângul! Ba chiar cu „foarte” stângul. Berevoiești. O comună argeșeană, de care, mai mult ca sigur n-aș fi auzit dacă în 1991, în urma unor dezvăluiri făcute de redacția „Romania Liberă”, scandalul documentelor (dosarelor) Securității nu ar fi ajuns pe prima pagină a tuturor ziarelor. Cum acei ani sunt încă tulburi (cel puțin pentru mine, ocupat pe atunci cu admiterea la liceu și cu muzica rock), nu insist prea mult asupra evenimentului în sine și nici nu vreau să copiez ceea ce au documentat excelent autorii blogului Istoria Comunismului Românesc. Reproduc aici doar începutul acestui articol: „Au trecut aproape 15 ani de când, într-o râpă din apropierea comunei Berevoieşti au fost găsite rupte, arse şi acoperite cu pământ documente aparţinând fostei Securităţi. La data de 22 decembrie 1989, s-a dat un decret care desfiinţa Departamentul de Securitate a Statului. Din dosarul „Berevoieşti“ reiese faptul că Securitatea încă îşi continua activitatea în primele luni postrevoluţionare. Afacerea „Berevoieşti“ nu a fost niciodată elucidată.” Mai găsiți și aici: Ziarul Timpul. În timp ce țările din fostul bloc comunist votau în parlament legi care să permită tuturor cetățenilor accesul la dosarele serviciilor secrete (cât de departe de menirea reala a unui asemenea serviciu erau în realitate, nu cred că e cazul să mai reamintesc), noi le ardeam ca să ne ascundem urmele. Germania – încă din 1990, Polonia și, destul de târziu, Cehia a deschis sertarele cu dosare, dar a fost prima țară ex comunistă care a adoptat o lege a lustrației, în 1991 (pe atunci era încă Cehoslovacia). Citez din secretarhive.org: Polonia: „Un caz de acest fel s-a produs în 2004, când Jozef Oleksy, liderul formaţiunii de guvernământ la...

Manifest pentru un internet mai curat

Manifest pentru un internet mai curat

Jun 20, 2012

Atenţie!  Acest articol poate fi catalogat ca fiind scris de un hater. Sau de un frustrat. Ambele etichetări mă lasă rece. Ba chiar mai mult, mă bucură. Pentru că mă pun alături de câţiva oameni care au prostul obicei să scrie chiar bine. Deși… poate eu nu mă pricep la scris și n-am ce căuta lângă ei. Habar n-am. Şi ca să fiu complet sincer, mie îmi place cum/ce scriu. O fi vreo formă de narcisism, naiba ştie… Încă de marți am vrut să scriu rândurile astea. Acum văd că Furt de Curent mi-a luat-o înainte și a scris ceva similar, dar sunt convins că nu mă va acuza vreodată de plagiat sau că m-am inspirat de la el. E îndeajuns de inteligent să realizeze că nu-i nici vorbă de așa ceva și că dotro ne oferă atâtea exemple, încât nu trebuie să ne inspirăm unii de la alții… Trigger-ul (în cazul meu) a fost completa neînțelegere a virulenței cu care prea mulți atacă opțiunile personale ale altora. Dar la care s-au adăugat prea multe. Și multe altele din trecut și-au făcut drum prin memorie. Am descoperit internetul cu mult timp în urmă. Probabil că unii dintre cititori (sper că am așa ceva) învățau pe atunci să meargă. Au crescut cu internetul in casă. Și alții încă mai cresc… Și învață din online mai mult decât învață din școală. Și asta e o certitudine, nu o metaforă. Blogosfera am descoperit-o mai târziu. La început am crezut că-s simple site-uri… apoi am început să înțeleg cât de cât mecanismul. Poate că nici acum nu îl înțeleg complet, deși sunt o parte din el. Insignifiantă, dar sunt! De la noi, primul a fost Visurât. La început mi s-a părut amuzant, realist, plin de revoltă. Și mi-a plăcut. Îl citeam aproape zilnic. Vorbesc acum despre deceniul trecut. Dar de la el nu mă mai aștept la nimic. Nu vreau nici să-l jignesc, nici să-i dau vreun sfat. Reușesc să-l ignor fără nicio problemă, deși unele articole încă mai ajung la mine, într-un fel sau altul. Apoi a fost Arhiblog. La Cetin pe blog am publicat primul text și nu mi-e rușine să o recunosc. Și, dincolo de orice lingușeală (din...

Nu doar un vot

Nu doar un vot

Jun 7, 2012

E campanie electorală. La fel ca în toți anii de până acum, autoritățile – de orice culoare – se zbat să mai câștige câte un vot. Unii repară străzi, alții mai dau un tramvai modern în folosință, mai refac un parc… gesturi normale, de altfel, dar pe care le vedem cam rar. Și care pe mine mă bucură. Nu m-apuc să critic, că n-am motive! Astfel de gesturi sunt benefice pentru orice urbe, indiferent de cine o conduce. Dar (căci, din păcate, trebuie să existe un „dar”) mai lipsește ceva ca orașele noastre să fie frumoase: spiritul nostru civic! Degeaba se chinuie primarul să pună coșuri de gunoi în care să aruncăm în mod selectiv deșeurile, dacă tot pe jos aruncăm hârtiile. La fel de inutile sunt acele dispozitive pentru pungile în care să aduni ce lasă în urmă cățelul tău, dacă tu nu le folosești. Sau dacă se găsește vreun deștept care să le fure peste noapte.  Sau dacă bancile din parc sunt vandalizate pentru că „așa vrea mușchii” cuiva. E păcat să ne batem joc de ce avem. Primo, pentru că avem atât de puțin. Secundo, pentru că e vorba tot de banii noștri. Indiferent dacă-i investește Primăria. Și e ipocrizie să ne tot plângem atât, în condițiile în care noi nu facem nimic să păstrăm spațiul public într-o stare bună… Sursa foto:...

Duminica Orbilor

Duminica Orbilor

May 20, 2012

Cu exact 22 de ani în urmă, România dădea cu piciorul unei șanse uriașe. Dacă există un singur om în țara asta (exceptându-l, bineînțeles, pe Ion Iliescu) care crede că atunci s-a câștigat ceva, greșește… Trăgând linie, am pierdut atât de mult, încât câștigul a rămas ca și Speranța în Cutia Pandorei. Singur, în întuneric. Printr-o ironie a calendarului, 20 mai cade astăzi tot într-o zi de duminică. Votul de atunci ne-a aruncat într-un colț al Europei. Lumea civilizată asista șocată la exercițiul de forță pe care puterea legitimată prin vot îl desfășura fără niciun fel de reținere. Izolarea care a urmat n-a fost altceva decât un răspuns normal. Azi n-au mai fost alegeri. Dar anul acesta vor fi! Gândiți-vă bine ce votați. Ar fi păcat să repetăm și noi greșelile părinților… Cred că au fost sacrificate destule generații. Iar mulți dintre noi sunt prea sătui de experimente. Nu mai vreau să reîncerc „democrația” rusească sau chinezească, domnule Marga. Sunteți liberi (voi, PSD-ul) să vă mutați acolo în orice secundă! Dar nu ne trageți și pe noi după voi… Prefer în orice clipa „absolutismul” Uniunii Europene sau cel al Statelor Unite! Pentru că n-am ajuns să-l trăim aici în România așa cum trebuie, tot voi nu ne-ați lăsat acum 22 de ani! Câți români au emigrat în Rusia? Sau în China? Nu vă spune nimic asta? Mie mi-a ajuns o Duminică a Orbilor! Sursa foto:...

Delfini printre noi

Uită-te la chipul lor. Ai impresia că zâmbesc. Poate o și fac… [Show as slideshow] Iar nouă ne pasă atât de puțin de ei! I-am văzut și delfinariu, și în mediul lor natural. În ambele cazuri se bucurau de prezența oamenilor. Și noi? Noi ce facem?…  O să ajungem să-i mai admirăm doar în bazinele imense din parcurile...

Căpușa

Căpușa

May 10, 2012

Am văzut o știre despre cât de agresivă e boala transmisă de căpușe. E dureros să vezi un om (indiferent cine o fi el) chinuindu-se atât… Și apoi m-am gândit la analogia pe care în ultimul timp n-am mai prea auzit-o: firmele căpușă. Suntem unde suntem acum (în majoritatea ramurilor din economie) pentru că acestor firme le-a fost permisă existența. E incredibil cât de mult rău au putut face asemenea firme. Parazitul s-a așezat acolo unde organismul era deja slăbit… A supt, a supt, a supt, a infectat. Pentru ca, în final, să profite de slăbiciunea pe care tot el a indus-o și să-i dea lovitura de grație. În final, va locui în carcasa aia pe care, încet-încet, a lăsat-o fără viață. Sau o va devora cu o lăcomie necrofilă nemaivăzută. Ceea ce am uitat prea repede e că majoritatea firmelor căpușă stăteau bine-merci doar pe companiile de stat. Companii pe care le-au devalorizat în așa fel încât nu mai erau atractive pentru nimeni (sau așa se dorea să pară). Iar managerii lor erau, în același timp directorii companiilor de stat. Sau soțiile acestora. Sau nepoți, mătușe, unchi, cuscre și orice altă legătură de sânge sau nu! A… și dacă un unchi era mai bine plasat (sus, prin prefectură sau guvern) mai aruncau și o subvenție, ceva. Ca să mai sugă căpușa. Sau tăiau datoriile, că doar se știe că nu poți cumpăra doar activele, atunci când preiei o companie… Le iei și pe alea. Dar dacă poți să scapi de ele, de ce nu? Iar azi ne plângem că nu mai sunt bani pentru atât de multe domenii pe care statul ar trebui să le susțină. Știți cum se zice: „primul milion se face cel mai greu”.  Poate n-ar fi rău ca, înainte să le dăm pe mână aleșilor noștri bugetul țării (la propriu, că se votează anual în Parlament), să le cerem să treacă în CV și dacă au fost vreodată directori la vreo companie de stat. Și mai ales… ce s-a întâmplat în final cu firma aia. Sau n-ar fi mai bine să cerem datele astea de la Garda Financiară? Că am văzut noi cum stă treaba cu CV-urile… Sursa foto:...

Pagina 10 din 12
«
9
10
11
»