Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Rusia, fără prejudecăți (4)

Rusia, fără prejudecăți (4)

Nov 8, 2014

<— Partea a treia Nu am vorbit prea mult despre oameni. Asta și pentru că, în afara serviciului, am interacționat foarte puțin cu localnicii. Cei cu care lucrez, well… Despre ei nu vreau să vorbesc aici, e o relație pe care trebuie să o am și pe mai departe. Chiar dacă nu vor ajunge aici, pe blogul meu, vreodată. Ei rămân în afara acestor pagini, cu bune și cu rele. Hai să-i luăm pe rând… Vameșii. De ei cred că am mai vorbit. Poate știu o limbă străină, dar nu vor să o și practice. Așa ca ai nevoie de un pic imaginație ca să-ți dai seama ce te întreabă. De ei treci repede. Sau nu, dacă prinzi încă vreo două avioane care vin din afara spațiului Federației Ruse, aterizate la aceeași oră. Se scanează pașaportul (dacă ajungi pe Domodedevo) sau completezi manual, cu pixul, formularul de acces în țară. Formular de care trebuie să ai grijă ca de ochii din cap, că altfel ai probleme la ieșire. Dacă ați văzut „Argo”, știți despre ce vorbesc. Cu ei, la fel ca și cu orice altă autoritate, nu ai motive să glumești. Dar asta e o regulă generală. Taximetriștii. Ca și la noi, taximetriștii sunt posesorii tuturor răspunsurilor din lumea asta. De la nanotehnologie, la terraformare, trecând prin genetică, cuantică, geopolitică… You name it! Asta în cazul în care am avut un numitor comun: limba. Cum cunoștințele mele de limbă rusă mă fac (cel mult) un bun ascultător, cazurile în care am comunicat cu șoferii de taxiuri au fost cam puține, dar edificatoare. Cu unul dintre ei am vorbit în română. O română aproximativă, fiind un moldovean de peste Prut mutat în Moscova de vreo douăzeci de ani. Omul era chiar bucuros să audă limba, nu mă mai lăsa să cobor din mașină. Al doilea vorbea o engleză impecabilă. Și după primele cinci minute de conversație am fost chiar uimit că un om căruia îi merge mintea atât de bine e doar un simplu șofer de taxi. Au urmat, din păcate încă vreo zece în care mi-am dat seama că, oricât de umblat ar fi fost și oricât de deschis la minte, propaganda mass-mediei controlate de guvern...

Rusia, fără prejudecăți (3)

Rusia, fără prejudecăți (3)

Oct 19, 2014

<— Partea a doua Orașele pe care le-am văzut până acum au ceva în comun: muzee interesante. Dacă mă așteptam să fie așa în cazul capitalei (și aici, din cauza lipsei timpului, am văzut probabil sub o zecime din ceea ce s-ar fi putut vizita), m-am mirat să descopăr că și orașe din provincie stau bine la capitolul ăsta. Prețul, după ce te-ai plimbat cât de cât prin Europa și ai intrat în muzeele de pe lista aia „must see”, ți se pare modic. Nu sunt genul de visitator al muzeelor de artă (cred că Louvre e singurul), dar sunt oricând extaziat să vizitez un muzeu de istorie (inclusiv istorie naturală), de tehnologie și altele de genul ăsta care acum nu-mi vin în minte. Muzeul Victoriei – evident, în cinstea eliberării patriei (un cuvânt foarte folosit de către ruși) și a înfrângerii fascismului – inaugurat în era-post comunistă a scăpat aproape de orice atingere ideologică. Armata, nu partidul, oamenii, nu idealurile comuniste, au salvat țara. Și e bine că lucrurile se văd în felul ăsta, măcar într-un muzeu de istorie. Ceea ce nu am înțeles e omniprezența simbolurilor religioase. Muzeul de Istorie al Rusiei are săli întregi dedicate bisericii ortodoxe ruse. Dar asta nu o vezi doar în muzee, o vezi oriunde. Și, dacă mai vezi și bănci sau magazine arătând prost (de blocuri, ce să mai zic…), biserici în paragină nu veți vedea. Indiferent dacă sunt monumente istorice, și care, fără îndoială, merită întreținute, fiind arhitectură la rang de artă, sau biserici frecventate de credincioși, nu veți vedea ziduri murdare sau pereți care să stea să cadă. Ortodoxismul e cel mai vizibil, dar și islamismul e prezent la fel de puternic. Explicabile, ambele. Toate astea într-o țară care ar fi vrut să eradicheze religia. Indiferent care ar fi fost ea. Aur, mult aur. Opulență la superlativ. Risipă într-o organizație care ar trebui să fie aproape de oameni și să-i ajute, și abia în ultimul rând să se fie bling-bling style. În fine, văd că ei au conservat și perpetuat tradiția asta în Rusia. Ba mai mult, au trecut cu bine perioada de șaptezeci de ani de ateism oficial. Cum, doar ei știu… Dar ai,...

Rusia, fără prejudecăți (2)

Rusia, fără prejudecăți (2)

Oct 12, 2014

<—Partea 1 Stațiile de metrou sunt mândria moscoviților. Sunt considerate opere de artă, deși sunt de un kitsch înfiorător. Proletcultism, cultul personalității, ce vreți voi, dar artă nu poți să numești ceea ce vezi în stațiile alea! Nici măcar arhitectură…  Excepție fac stațiile noi, care arată extraordinar. Dar geniul constructorilor nu se vede în stații, ci felul în care sunt legate acestea. Și cum e condus întregul sistem. Început de Stalin în 1935, liniile s-au extins cam până la nivelul autostrăzilor noastre. Și încă se mai construiește. Și cred că, de departe, e cel mai eficient sistem de transport în comun pe care l-am văzut vreodată. Un minut și treizeci de secunde între trenuri, stații amplasate foarte bine, linii bine gândite (cum ziceam, ai nevoie de cel mult trei schimbări de tren ca să ajungi în orice stație de pe hartă) și un serviciu de securitate foarte numeros. Poliție și încă un departament special. Dar, cu toată supravegherea asta, tot se întâmplă infracțiuni. Și nu vorbesc de furturi din buzunare, ci chiar de tentative de crimă (a circulat pe net anul trecut, a fost și la știri). Eu, din fericire, n-am avut nici cea mai mică problemă. Și am mers, nu glumă. Au fost și două accidente (unul foarte grav, chiar anul ăsta),  însă rămâne cel mai sigur mijloc de transport al lor. Străzile sunt… În fine, despre asta o să vorbesc mai târziu. Dincolo de urâțenia majorității stațiilor, exista câteva aspecte pozitive. Primul ar fi că nu vezi niciun magazin/butic pe acolo. Chiar și cele din tunelurile de legătură au început să dispară. Ca să vă faceți o idee despre ce vorbesc, magazinele astea sunt un fel de rudă săracă a celor pe care încă (?) mai poți să le vezi prin gările noastre. Ălea proviciale, că cele din Gara de Nord din București arată infinit mai bine. (Să nu-mi rup gândul, nici gările nu-s vreo bucurie, dar asta pot să o spun despre absolut orice gară în care am ajuns, de la Atlantic la Urali. Mă rog, la vreo două-trei sute de kilometri de ei. Cu o excepție: gara din Kazan.) Dacă la prima vizită nu am văzut nici măcar un panou în...

Rusia, fără prejudecăți (1)

Rusia, fără prejudecăți (1)

Oct 4, 2014

Ante scriptum La trei ani de zile de la prima mea vizită în Rusia, după aproape douăzeci de deplasări în țara care poate cuprinde lejer mai multe continente pe teritoriul ei, după ce am văzut-o în aproape toate felurile posibile, de la amețitorul „Moscow City”, până la pierdutul în trecut Chistopol, orașe de la cincisprezece milioane de locuitori până la cătune aprope moarte, am zis să pun, în mai multe episoade, această experiență. Articolele care vor urma nu sunt, sub nicio formă, propagandistice. De niciun fel, pro sau contra. Sunt doar percepția personală, dar care poate suferi, fără îndoială, de subiectivism. Știu, am mai scris despre asta, dar, de fiecare dată când mă întorc de acolo, parcă mai e ceva de spus. Vă ofer Rusia, așa cum am văzut-o eu…   Te cam sperie prima întâlnire cu rușii… Chiar din momentul în care ajungi la poarta de îmbarcare ce face legătura cu avionul spre Moscova. Și îți dai seama că au mult prea multe bagaje de mână, pe care cu greu le vor putea înghesui în compartimentul de deasupra capului. Ai certitudinea că se vor certa cu însoțitoarele de bord, în stilul lor caracteristic. În limba rusă. Când nu mai ai un alt avion de prins și Moscova e destinația finală a călătoriei tale, nu-ți faci griji că un pasager poate întârzia plecarea, pentru că insistă să păstreze un pachet voluminos și să-l depoziteze pe culoar… Bine, poate nu-i tot timpul așa, se mai pleacă și fără incidente. Trei ore de zbor (din care ultima, dacă ai șansa unui cer senin, aproape numai și numai deasupra pădurilor!) și aterizezi pe Domodedevo. De la distanță, totul pare frumos. Vezi Moscova, impunătoare, cu noul cartier business pierzându-se, la propriu, în nori. Și apoi avionul coboară… Pâna la înălțimea de la care începi să distingi mai bine ce e pe jos. Și totul devine un șantier fără sfârșit. Pământul, care se vedea atât de verde și frumos de la treizeci de mii de picioare, e plin de răni: brazde adânci lăsate de camioane cât o casa, moloz aruncat peste tot, sute, poate mii de construcții abia începute sau spre terminare, dar toate în culori nu prea prietenoase. Nici...

Diferențe

Diferențe

Jun 28, 2014

Săptămâna asta am avut treabă în Germania. Landul Hesse (Hessen), zona metropolitană Frankfurt. Nu-i prima dată când ajung acolo și nici nu m-a lovit vreo epifanie, doar că n-am apucat să scriu despre ceea ce urmează, deși o realizasem de ceva timp. Nivelul de civilizație al unei nații nu este dat de modul în care arată marile orașe. Și nici măcar orașele, în general. Și nici măcar de numărul de kilometri de autostradă. Ci de felul în care arată cel mai mic cătun. Cel mai mic sat. Dacă acolo există sau nu apă curentă, electricitate și canalizare. Și de ceva ce noi, românii, vom mai păstra, cu siguranță, pentru mult timp de acum încolo: gardurile care ne înconjoară proprietățile. Am văzut cum arată orășelele nemțești de 4000-5000 de locuitori. Am trecut prin sate cu mai puțin de 1000 de locuitori. N-ai nici cea mai mică impresie că ești, totuși, într-un sat. Poate doar lipsa magazinelor mai mari trădează asta. Doar că oamenii de acolo nu le simt lipsa. Totul e impecabil, de la cum e tuns gazonul în fața casei, până la cum arată străzile. De la lipsa animalelor pe stradă (a câinilor, pisicilor, animale cu stăpân sau fără), până la absența nelipsitelor de la noi ambalaje de plastic aruncate peste tot. Și până la lipsa aproape în totalitate a gardurilor. Poate doar un gard viu, tăiat parcă în căutarea perfecțiunii, având un rol (evident) doar estetic și ecologic. Dar atât. Nu imitații ale Marelui Zid Chinezesc, nu plăci „prefabricate” turnate în așa fel încât să ascundă totul de ochii trecătorilor… Nu vezi căruțe sau vaci venind de la păscut. (Ca o paranteză, cineva a postat pe internet fotografii cu o turmă de oi care traversa autostrada A2 din România. O turmă de oi!) Sursa foto: wherewasitfilmed.com Și încă ceva: zburând peste Germania, la joasă înâlțime (dar se poate vedea și cu Google Maps), am observat că a dispărut conceptul inițial de sat. Sunt zone foarte întinse de verde (vegetație, dar mai mult ca sigur una care există datorită omului – suprafețe cultivate), întrerupte ici-colo de portocaliul acoperișurilor. Uneori prea strălucitoare ca să fie doar ceramica din țiglă, probabil celule solare/fotovoltaice. Dar multe, foarte multe...

Со́чи, Soci, Sochi, Sotschi sau Sotchi?

Topicul zilei, văd… Bine, Ovidiu are dreptate, nu despre asta vreau să vorbesc. Ci despre cum nu mă prind eu care-i logica/regula în toată povestea asta cu numele orașelor de prin alte țări. Și nu doar în limba română, cam peste tot. Cred că excepție fac doar slavii (și doar cei care scriu cu caractere chirilice), făcând direct transpunerea fonetică din limba originală. Dar nici aici nu sunt sută la sută sigur că se respectă regula. Poate cineva să îmi explice de ce (și aleg câteva exemple chiar dintre cele date de Ovidiu): Liverpool, Leeds, dar Londra, nu London Sochaux, Paris, Toulouse, dar Marsilia, nu Marseille Berlin, Dortmund, dar Hanovra, nu Hannover. Milano, Torino, dar Florența, nu Firenze Pancevo, Novi Sad, dar Belgrad, nu Beograd Katowice, dar Cracovia, nu Kraków Murmansk, Sankt Petersburg, dar Moscova, nu Moskva Salzburg, Klagenfurt, dar Viena, nu Wien. Și mă opresc aici, că exemple ar fi măcar unul din fiecare țară. Deci? Care-i regula? Există vreuna? Sau totul ține de cutumă, de folosirea din trecut a numelor (deși și aici aș putea să comentez, nu mai zice nimeni...

Pagina 2 din 28
1
2
3
10
20
»