Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Cine suntem?

Cine suntem?

Nov 10, 2013

Peste optzeci și cinci la sută dintre știrile peste care îmi arunc ochii sunt negative. Sau poate e prea mult spus „negative”. Unele au o doză involuntară de umor. Umor amar. Trist. Iar rândul de mai sus e cea mai bună justificare să arăți cu degetul. „Băi, ce proști sunt ăia!”, „Ia uită-te la fraierii ăștia!, „Ce țărani!”, „Țiganul, tot țigan!”… Și am reprodus (relativ) doar eufemismele. Apoi apare sentimentul ăla de superioriate: „Eu nu sunt așa, pfuai, păi eu sunt din alt film, eu sunt nu doar superior, sunt cel mai superior!” (da, cel mai…). Eu nu sunt rromân! Rr, gen. Sau, mai rău, „Băi, neamțul ar fi făcut sau ar fi dres!”, „Eh, dacă am fi fost [pune o națiune dezvoltată aici], eram departe…”. Și mă opresc aici, că mi se face puțin greață. Serios? Chiar așa să fie? Suntem altfel? Suntem mult mai deștepți? Mult mai educați? Mult mai diferiți? Mult mai buni? Eu îmi permit îndoieli, multe îndoieli în această privință. De ce? Să-i zicem scepticism. Să-i zicem că am văzut lucrurile la un nivel mult mai extins ca să îmi dau seama că nu în naționalitate sau cetățenie stau rădăcinile evoluției. Nu am pretenția că sunt un profet când spun asta, am doar pretenția că am văzut și trăit multe.  Hai să zicem că, măcar de la Est a Vest, am văzut toată Europa. Mai aveam două sute de kilometri și ajungeam în Asia, dar, de acolo de unde eram, puteam să simt vânturile înghețate ale Siberiei, chiar și în primăvară. Și le-am văzut nu doar ca și turist, le-am văzut locuind acolo și trăind (de luni până vineri) printre localnici. Printre oameni care-și trăiesc viața de zi cu zi fără să mă vadă altfel ca pe unul de-ai lor. Am simțit cotidianul dincolo de turism. New York – Autor: Jan Lotz Și oamenii sunt peste tot la fel. Cu bune, cu rele. Cu toate. Sunt oameni… Și stă în natura noastră să le avem pe toate. Într-o proporție mai mare sau mai mică, dualitatea se regăsește în noi toți. Am rămas surprins de gesturi pe care nu le credeam posibile, am descoperit că poți foarte ușor să arunci la coș...

Cățărători urbani în Moscova

Cățărători urbani în Moscova

Apr 3, 2013

Am citit pentru prima dată despre asta într-un ziar pe care l-am primit pe avion, în drum spre Moscova. Mai văzusem, sporadic, imagini și scurte filmulețe, dar nu prea le-am dat atenție.  Dar articolul respectiv m-a făcut curios și eram pornit să caut cât mai multe despre pasiunea aceasta ciudată și periculoasă a tinerilor (probabil adolescenți sau puțin trecuți peste). M-am luat, însă, cu altele și am uitat… Astăzi am dat peste un articolul similar (Climbing High in Dubai) în English Russia – un site de care nu mă mai satur și care oscilează între absurd și sublim – și am reluat căutările… Vă mai recomand un link: Telegraph.co.uk (de acolo sunt și imaginile de mai jos) Din păcate, nu le-am mai găsit pe cele din ziar. Diferența e enormă între cele de mai sus, care par mult prea retușate și făcute pentru media – dovada cea mai bună că sunt un fel de PR pentru Moscova e că la o căutare pe Google, apar doar aceste fotografii, și ce am văzut acolo, în ziar. Sunt poze făcute „la limită”, din mână, nu cu DSLR-uri, ci cu o cameră simplă, în genul celor care se montează pe mașină. E clar că și acelea sunt făcute pentru a fi arătate, dar parcă-mi place mai mult „amatorismul” (fotografic, evident… că dacă vorbim de alpinism…). A… și încă ceva. Am văzut live multe dintre clădiri din aceste fotografii. În unele am și urcat, altele le-am putut vedea doar de la bază. Sunt copleșitoare. Unele (cele vechi, staliniste) mai au, în plus, încă un atribut. Sunt și înfricoșătoare. Au o uzură fizică (la unele e evidentă) a elementelor metalice. Se poate vedea rugina. Cele noi, mult mai înalte, sunt sigure. Ba chiar extrem de sigure, dacă vorbim de posibilitățile de acces spre etajele superioare. Adică ar trebui să fie extrem de alunecos să poți să-i păcălești pe bodyguarzii care le păzesc. Vă recomand și următoarele: link1, link2 pentru o perspectivă mai realistă și mai puțin „cosmetizată” (nu că primele n-ar fi...

Spre cer

Spre cer

Feb 9, 2013

Probabil că nu a început așa, dar e una dintre cele mai cunoscute fotografii din lume. New York, 1932. © Bettmann/CORBIS Construcția GE Building. Mai bine de optzeci de ani au trecut de atunci. Tehnologia a avansat enorm. Chiar și în construcții. Statele Unite au fost mai mult timp singurii deținători de recorduri mondiale (vorbesc doar de zgârie-nori). Mileniul al treilea aduce o detronare aproape completă a americanilor, asiaticii luându-le locul. Emiratele au țintit cel mai sus, peste limita kilometrului… N-au atins-o. Nu încă. Iată cum arată astăzi primele zece clădiri zgârie-nori: 1. Burj Khalifa (828 m) – Dubai (Emiratele Arabe Unite). E probabil cea mai mediatizată clădire a deceniului. Așa cum ziceam acum vreo câteva zile, mie încă nu îmi vine să cred că există. 2. Abraj Al-Bait Towers (601 m) – Mecca (Arabia Saudită). Am văzut-o anul trecut la știri, atunci când se prezentau imagini de la procesiunile religioase. Inițial nu mi-am dat seama ce e, am crezut că-i ceva moschee. Până să mă apuc de acest articol, nici prin cap nu mi-a trecut că-i a doua clădire ca înălțime din lume. Chiar dacă eram conștient de dimensiunile ei (prin comparație cu Masjid al Haram), nu am realizat cât de mare e. 3. Taipei 101 (509 m) – Taipei (Taiwan). A avut și ea perioada ei de glorie, fiind în vârful (!) clasamentului. E drept, doar vreo șase ani. Am văzut un reportaj (parcă pe Discovery) despre cum s-au gândit constructorii să o facă „earthquake-proof”, instalând o sferă imensă la unul dintre ultimele etaje… Uluitor. 4. Shanghai World Financial Center (492 m.) – Shanghai (China) 5. International Commerce Center (484 m.) – Hong Kong (Hong Kong) Mă opresc aici, dar iată linkuri către primele zece cele mai înalte clădiri ale lumii: Burj Khalifa Makkah Royal Clock Tower Hotel Taipei 101 Shanghai World Financial Center International Commerce Centre Petronas Tower 1 Petronas Tower 2 Zifeng Tower Willis Tower Kingkey 100 Europa apare abia după locul 30… Rusia cea plină de bani (Moscova, ca să fim exacți) se uită cu coada ochiului către Asia și parcă n-ar vrea să rămână în urmă, dar nici nu va prinde „top ten”. Mercury City Tower a devenit cea mai înaltă clădire...

Am un televizor și nu mi-e frică să-l folosesc

Am un televizor și nu mi-e frică să-l folosesc

Jan 22, 2013

E foarte trendy să n-ai televizor. Mă rog, poate am înțeles eu greșit ideea. Ai televizor, dar nu folosești intrările alea pentru CableTV. Aha…  Acum am înțeles. N-am eu un aparat prea performant, adică nu știe comenzi vocale, nu știe nici gesture, nu are doi metri diagonala, nu e state-of-the-art, e unul normal. E doar un LED. Și știe să se plimbe pe internet. Cam atât. Dar chiar și așa simplu, are câteva intrări prin spate pe care e musai să le folosești. Măcar una dintre ele (exceptând TV-in) , dacă nu ai in casă un televizor doar ca și suport pentru peștele de sticlă. Dar hai să le luăm la rând, să vedem la ce-s bune… HDMI – îl cam legi de orice… DVD, BluRay, mediaplayer, AppleTV, console de jocuri… You name it. Dar toate astea nu merg fără o sursă. Nu, nu de curent. Deși nici fără aia nu merg, eu zic de o sursă de media. Că e un disc, că e un serviciu pe internet, că e un memory stick. USB – aici poți să pui stick-ul pe care, în prealabil, ai ceva salvat ceva conținut. Video Input/Euroscart – astea-s cam perimate, dar încă le mai găsești pe panoul din spate. Și la ele tot un aparat de mai sus atașezi. WiFi connection – aici ai scăpat de fire, dar nu și de un aparat care să-ți redea conținutul media. Un laptop/PC… ceva pe acolo. Sau să-l legi direct la internet printr-un router… Poate mai sunt și altele pe care nu le știu… In afară portului USB, le-am folosit pe toate de mai sus. Și iată care-s marile neajunsuri pentru oricare dintre ele: Prețul exorbitant al BluRayDisc-urilor sau DVD-urilor. Prohibitiv, de-a dreptul. Și nici nu găsești chiar orice îți dorești. Nu mai zic de jocuri… Ai de ales între a cumpăra best-seller-urile  (așa se zice?) anilor 2007-2009 sau să joci la nesfârșit un joc mai nou. Plecând de pe la 200 de lei, mi-e greu să cred că lumea are rafturi întregi de jocuri. SmartTV/Apple TV și alte gadgeturi similare sunt simple elemente de decor, dacă nu ai abonament la vreun serviciu online sau plătești în sistemul „per-view”. Peste toate acestea,...

Permis de port cuvânt

Permis de port cuvânt

Dec 3, 2012

Să fie de vină lipsa de inspirație? Să fie mai simplu să scrii un articol cerut de piața? (Dacă și aici vorbim de piață… deh.) Să fie doar pentru că-i la modă să faci pe rebelul? Sau care să fie explicația? Că eu nu văd alta… Nu văd de ce ai alege să hulești (e prea dur cuvântul?) tot ce prinzi. Să iei la mișto absolut tot. Să duci în derizoriu. Nu-ți pasă de Ziua Națională? Tot ce se poate. Nici mie! Dar nu mă vezi (citești/auzi) spunând asta. Nu mă vezi aruncând cu noroi în țara asta, așa nefericită cum e ea. Nici punându-i r-uri în plus în nume, cu evident sens peiorativ. Nici bătându-mi joc de tricolor sau de imn… Nu-ți pasă de credința altora? Se poate. Nici musulmanilor nu le pasă. Nici scientologilor. Nici multor altora. Dar parcă m-am săturat să te tot aud (bineînțeles, tu vorbind de sus, de foarte sus) cât sunt de proști cei care cred. Parcă-mi ajunge și nu mai suport zeflemeaua si sarcasmul tău atunci când vine vorba de nefericiții care îndură frigul, așteptând să atingă moaștele. Nu am cum să mă pun în locul acelor sărmani, nu știu și nici nu îmi doresc să aflu ce e în sufletul lor. Cu atât mai puțin, să-mi bat joc de ei! Cum poți tu să-i judeci? Cu ce drept? Nu-ți pasă de Crăciun, de muzica specifică perioadei (săracul Fuego, mie chiar îmi pare rău de el și nu sunt în niciun fel ironic, la fel cum îmi pare rău și de Hrușcă), de cum arată orașul, de filmele date la televizor? Surpriză! Nu suntem doar noi niște înapoiați! Ai auzit de Advent? Ai văzut Viena de Crăciun? Ai văzut Munchenul în perioada asta? Ar cam trebui, atunci…  Mi-aduc aminte cu câtă înverșunare încerca învățătoarea mea (da, chiar îmi aduc aminte!) să ne îndepărteze de religie și de biserică. Dar pe ea o înțeleg (acum). Nu ești departe. Poate doar cronologic. Tot rău fac și cei care încearcă astăzi să îi apropie la fel de forțat. Nu, nu asta e calea! Nimănui – sau nimănui cu un minimum de bun-simț – nu ar trebui să-i treacă prin cap că ce...

Алекса – Где же ты

Aleksa e una dintre câștigătoarele „Fabricii de stele” – «Фабрики звёзд» (un fel de „Românii au talent” rusesc) care a dispărut aproape imediat de pe scena muzicală. Din cauza unor conflicte cu producătorul său, se pare. Se întâmplă și la alții. Și încep să cred că astfel de emisiuni (că-i „Vocea României”, „Factor X” sau orice altceva), unde câștigătorii nu reușesc mai mult de câteva apariții meteorice, nu pot să-i pună în lumină mai mult decât ține blițul unui aparat foto. Mai...

Pagina 3 din 28
«
2
3
4
10
20
»