Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

125 de ani

Statuia Libertății a împlinit vineri 125 de ani. Arata destul de tinerică, aș zice… O să intre într-un proces de renovare, așa că, dacă v-ați planificat o excursie la New York, să o scoateți de pe lista obiectivelor. Pentru cel puțin un an de-acum încolo. Eu zic să mai așteptați, poate o să fie gata și Freedom Tower… Video: Reuters. Sursa foto:...

Eterna toamnă europeană

 Mi-ar fi plăcut să scriu astăzi despre altceva. Nu neapărat despre nişte rezultate bune (dacă pot fi numite “bune”; cel mult, normale), poate nici măcar nu le-aş fi băgat în seamă. Aş fi scris ceva despre recensământ, despre Libia, sunt multe subiecte. Dar o să scriu acest articol pentru că s-ar putea să fie ultimul. Nu merită să mai scriu ceva. Nici dacă vreo echipă românească reuşeşte vreun rezultat surpriză şi ia un punct sau poate chiar trei unei echipe mari. Nu. O să mai deschid subiectul “fotbal” doar când vom avea o echipă in primăvara europeană şi o calificare la un turneu final. Până atunci, acest subiect este lipsit de importanţă. Nu mă poate incânta un egal cu Larnaca, unul cu Belarus sau o victorie cu nişte cvasi-necunoscuţi… Pentru mine, fotbalul românesc s-a terminat în 1994, cu acel meci pe care nu pot să-l uit: România – Suedia. Niciun alt meci, de după vara aia nebună, nu s-a mai ridicat la nivelul acelor ani. Chiar dacă au mai fost calificări la CE si CM. Sau sferturi de finală intre două echipe româneşti… Şi oricât mi-am dorit, n-am mai vazut aşa fotbal ca atunci. Şi oricât am sperat, nimeni n-a mai lovit mingea ca Hagi. Dar acum am obosit. Dacă n-aţi ieşit atunci în stradă ca să vă strigaţi bucuria alături de zeci de mii de oameni, sunt mari şanse să n-o mai faceţi… Aşa că, fotbalul intră într-un “Frozen Zone”, iar eu rămân cu imaginile idilice despre fotbal, imaginile adolescenţei mele. Profit de acest ultim articol să le mai mulţumesc încă o dată tuturor celor care s-au implicat atât de mult în fotbalul românesc. Atât de mult încât n-a mai rămas nimic din el. PS: Deşi s-ar putea să vă vină greu să credeţi, mai jos sunt secvenţe dintr-un meci de fotbal. Jucat de români. Dacă în 1994 eraţi prea mici pentru fotbal şi n-aţi văzut transmisiunile televiziunii române, rugaţi-vă părinţii să vă povestească. Şi poate că e mai bine să folosim ca “bed time story” astfel de poveşti, şi nu unele despre cât de bine loveşte Mutu chelnerii, cu pumnul. Sau despre cât de sexy e vreo poamă bombă din Piteşti. Sursa foto:...

Mie îmi e frică. Ţie nu?

Nu vreau să încerc vreo paralelă între ceea ce s-a întâmplat acum 7 ani cu Teo Peter şi moartea baschetbalistului american. Nu poţi să compari un accident de maşină cu o omucidere. O clipa de neatenţie cu o crima făcută cu sânge rece, nu din culpă, ci cu premeditare! Circumstanţele în care şoferul a scăpat de pedeapsă pe care (poate) ar fi primit-o în România nu sunt chiar clare, dar nici nu mă determină să devin un acuzator care indreaptă degetul catre cei care conduceau pe atunci cele două ţări. Aş cam băga mâna in foc că ar fi scăpat şi dacă ar fi fost român. Că aşa merg lucrurile pe la noi. Dar sportivul a murit în cu totul alte condiţii. Lovitura cauzatoare de moarte, la care ar putea fi încadrat, e o pedeapsă mult prea mică. Cel care l-a lovit a vrut să-i dea o lecţie, nicidecum n-a fost ceva accidental. L-a lovit pentru a-i demonstra ceva. Aşa cum am văzut şi azi la stirile ProTV: După nici o oră, am mai vazut, pe TVR de data asta, ceva ce mi-a întarit convingerea că ne aflam in faţa unor fapte de o gravitate maximă. De data asta, sub privirile poliţiştilor care încercau să o şteargă de la locul cu pricina, un “nu ştiu cine” agresa echipa televiziunii publice. Faptele de acest gen reprezintă o ameninţare deschisă la adresa siguranţei naţionale! Nu sunt simple cuvinte… E vorba de subminarea autorităţii statului,  de ignorarea completă a instituţiilor în drept să aplice legea, organizarea în celule care deja devin para-militare (au un întreg arsenal de arme de foc şi albe), iar martorii la orice infracţiune sunt fie timoraţi, fie cumparaţi. Dar nu doar ei: poliţişti, judecatori, procurori, parlamentari se pun in slujba unor personaje mai mult decât dubioase.  Faptele comise sunt un mesaj către noi, muritorii de rând: ” Gura! Că altfel vi-o închidem noi definitiv! Ni se rupe de orice lege, poliţie sau tribunal!”. Şi dacă tot aveţi impresia că vorbesc aiurea, presupun că n-aveţi îndoieli când citiţi o declaraţie a Şefului SRI privind crima organizată în România. Sau acest document redactat de cei de la Evenimentul Zilei: Clanuri Mafiote in Romania Eu ma întreb destul de serios dacă ţara asta nu a început să...

Pagina 10 din 10
«
8
9
10