Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Nu-i o glumă bună

Nu-i o glumă bună

Apr 15, 2014

La începuturile vieții mele de corporatist, a trebuit să călătoresc, pentru prima dată, către țara-mamă a companiei pentru care lucram. Par-avion, natürlich! Și, deși țara respectivă nu se încadra în niciun grad de risc, exista un mic instructaj pe care trebuia să-l primești. Printre altele, în instructaj ți se spune ceva foarte interesant: deși personalul de pe aeroporturi e mai tot timpul cu zâmbetul pe buze și extrem de amabil, niciodată (dar absolut niciodată!) să nu faci pe glumețul cu ei! Și, în special, să nu o faci cu cei de la Poliția de Frontieră! Indiferent dacă sunt nemți, austrieci, francezi, ruși sau din Statele Unite. Nu riști doar să nu mai pui piciorul în țara respectivă, dar ai și toate șansele să faci cunoștință cu sistemul lor penitenciar. Sunt câteva cuvinte cheie pe care, sub nicio formă (poate doar dacă ai unele informații pe care TREBUIE să le afle autoritățile), nu ar trebui să le scoți, în glumă, pe gură: „deturnare”, „atentat”, „bombă”, „armă”, „droguri” etc. Că să vă dați seama cât sunt de serioși, am un mic exemplu: pe un aeroport, nu-l mai țin minte care, vameșul (zâmbind), înainte să trec prin scanner, m-a întrebat: „Would you mind if you took off your belt?” („V-ar deranja dacă ați scoate cureaua?”) . Neatent, am înțeles „Would you, please, take off your belt?” („Puteți, vă rog, să scoateți cureaua?”). Și, logic, în locul unui răspuns de genul „Of course, no!” („Nu, bineînțeles!”), am răspuns cu „Yes!”. Ei bine, „Da”-ul meu n-a prea căzut bine. Și, în câteva clipe, fața i s-a schimbat vameșului. A devenit extrem de serios. Chiar și după ce mi-am scos cureaua și am încercat s-o dreg, să-i zic că am înțeles pe dos întrebarea lui, tot nu și-a mai revenit la amabilitatea inițială și am fost scanat și cu scannerul portabil. Și nu, nu aveam barbă și nici nu prea aduc a arab, chiar dacă-s un pic mai brunet. Și toate astea pentru o neatenție. Dar ei nu riscă. Nu trecuseră prea mulți ani de la 9/11… Și chiar dacă ar fi trecut, nu cred că s-ar fi întâmplat altfel. Nu încercați să faceți uz de simțul umorului în prezența unor oameni care nu...

Sedentarism

Probabil că aș fi extrem de fericit dacă toate utilitățile ar fi puse la dispoziție de către un singur furnizor. Sau să fie un third-party care să emită o singură factură pentru toți. Să am o singură plată… Evident, am luat-o pe arătură, ar fi stupid și legile UE împotriva monopolurilor n-ar permite așa ceva. Și-n plus, de aia există facturi electronice, automate de plată, online banking, direct debit… Ideea e că-s leneș. Comod, mai bine zis. Și nu-mi place să-mi pierd timpul printr-o mie de locuri, doar ca să plătesc. În condițiile acestea, progresul tehnic s-a potrivit ca o mănușă și a rezolvat problema. Problemele. OK… Dar nu aici era problema cea mai mare. Ci în alt loc. În relația cu statul. Stat de care mi-am adus aminte când am găsit un proces-verbal (o amendă, adică) mai vechi printre hârtiile din birou. Știam de ghiseul.ro. Anul trecut am făcut un transfer  două transferuri prin site-ul respectiv. Cinci minute mi-a luat să achit ambele amenzi. Dar cum amenzile nu-s singurele plăți pe care le faci în contul statului român, hârtia mi-a adus aminte și cum am luat-o. Conducând. Adică folosind un mijloc de transport pentru care, în mod normal, se percepe impozit. Speriat de tot ce auzisem/citisem/văzusem prin orice formă de media (social or not), dar și de experiențele din trecut, mă gândeam cu groază că-mi voi pierde o zi pentru a clarifica dacă am (am, cu siguranță) ceva de plătit și cum. Și înainte să mă apuc să-mi iau liber de la serviciu, am dat o fugă pe site-ul Primăriei Timișoara. Și de acolo, la doar un link distanță, am ajuns la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara. Dar stai, că abia acum începe partea interesantă! Plimbându-mă prin meniuri, am ajuns la „Robotul telefonic”. Eu știam un robot telefonic, ăla la care mai sunam pe vremea lui Ceaușescu, să-ți spună ora exactă… „La semnalul următor, va fi ora…”. Doar că robotul ăsta e mult mai util. Te scutește de un drum la Primărie. Sau la ghișeul de informații/plăți, oriunde ar fi el. (În mall, cred.) După ce formezi unul dintre numere, știi exact cât ai de plată. Mai ai un sigur pas de făcut,...

Dima Bilan – Малыш

Dima Bilan – Малыш

Nov 25, 2013

Fascinat de Rusia (nu-s chiar rusofon, dar un pic rusofil, cred că tot sunt…), mai vin cu o recomandare de pe acolo. Filmele lui nu le-am văzut. Mă rog, filmele în care a jucat. Dar cel puțin o piesă de-ale lui auzisem prin Rusia. Vineri am auzit-o și la „Dansez pentru tine” și am pornit Shazam, să văd cine e. Dima Bilan.  Găsiți mai multe despre el pe Wikipedia sau pe pagina lui. Pe scurt, câteva cuvinte… A participat la Eurovision în 2006.  N-a câștigat atunci, a terminat doar al doilea. Dar a reușit să o facă în 2008, la Belgrad, cu piesa „Believe”. A înregistrat și în Statele Unite, a cântat și cu Nelly Furtado. Omul e foarte implicat în cauze sociale și e peste tot prin Social Media. Și nu cântă rău. Sau (cel puțin) mie îmi...

Două recomandări

Două recomandări

Apr 27, 2013

Nu scriu review-uri ale filmelor. Nici măcar ale gadgeturilor sau mașinilor. Deși pe astea din urmă le testez. Fie după ce le cumpăr (mda…), fie înainte. Îmi spun doar părerea ca și consumator, fără pretenția de a avea vreo expertiză în domeniu. Doar încerc să transmit ce și dacă mi-a plăcut. Pentru azi, am două filme. Ambele au ceva în comun. Sunt plasate ca și orizont de timp în perioada neagră a Celui de-al Doilea Război Mondial. Și, mai mult decât atât, nu au în prim-plan războiul. Sunt povești (adevărate!) despre supraviețuire. Despre libertate. Despre oameni care nu au așteptat, nepăsători, ca soarta să le fie scrisă de alții. Poate că recomandările vin cam târziu față de momentul lansării, dar asta e. Un film e bun și după o jumătate de secol. Actorii sunt, și ei, de excepție. Fără alte comentarii, vă las să priviți cele două trailer-e. (Am păstrat titlurile în original, întotdeauna sună mai bine.) Și vă sfătuiesc să le vedeți. The way back Defiance Sursa foto: aici și aici....

Sunt nesimțit!

Sunt nesimțit!

Feb 8, 2013

Am văzut/auzit prea multă lume plângându-se că am ajuns la limita suportabilității nesimțirii altora. E peste tot în jurul nostru. Și, uneori, o fotografie (o poză, că nu are rost să căutăm arta) spune totul. Hai să adunăm totul într-un loc. Material găsim pe toate drumurile (din păcate). Așa că… I-am dat drumul: suntnesimtit.ro. O să mai am, probabil, destul de mult de lucru… Dar, pentru moment, e bun și așa. Sper. Vedeți acolo ce și cum. Sursa foto: aici.    ...

TimeScapes

TimeScapes

Dec 14, 2012

TimeScapes e filmul de debut al lui Tom Lowe, primul film 4k vandut vreodată publicului (4k e un format de e calitate foarte înaltă – 450% mai mulți pixeli comparativ cu HD, 2700% mai mulți dacă îl comparăm cu televiziunea standard).  Graficul de mai jos exprimă cel mai bine pe unde e acest format:   Cum niciun cuvânt nu poate înlocui o imagine, aveți două trailere ale filmului mai jos. Filmul e de vânzare pe iTunes la un preț nu cu mult mai mare decât cel al unei sticle de vin făcut pe la noi. Un vin mediu… Sursa foto/imagini:...

Pagina 1 din 6
1
2
3
»