Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

O jucărie nouă – Sony SRS BTV25 Bluetooth Wireless Speakers

O jucărie nouă – Sony SRS BTV25 Bluetooth Wireless Speakers

Jul 8, 2012

Pentru că nu obișnuiesc să ascult muzică la un volum pe care să-l „aprecieze” și vecinii și pentru că urăsc firele prin casă (din păcate, nu am scăpat complet de ele) am căutat un sistem cât mai simplu, dar nu dock-in. Și nu Bose. Nu că n-ar fi bune, dar la cât costă, mă lipsesc de atâta calitate. Am găsit repede ceva pe net, așa că m-am dus să și testez prin magazine, cu speranța că pot să le și încerc. Cum prea multe magazine nu sunt prin Timișoara, m-am dus în mall, la MediaGalaxy. Băieții de acolo m-au lăsat să ma joc pe toate gadget-urile de acolo, fără să mă deranjeze prea mult cu întrebări. M-am conectat la toate, le-am încercat și am ales. E simpatic, e simplu, foarte ușor de folosit și de conectat, nu ai nevoie de studii de specialitate pentru asta. Îl adaugi în listă pe telefon, tabletă sau laptop și gata, te-ai conectat. Mai are și o intrare audio pentru cablu, așa că l-am putut lega și la player-ul blu-ray și comut între ele doar apasând un buton. Nu distorsionează sunetul, nici măcar atunci când îl dai la maximul, iar cu volumul la un nivel mediu se aude foarte, foarte bine. Descoperi sunete pe care nu le-ai mai auzit până atunci într-o melodie. Ar fi o mică remarcă, totuși. Orice boxă ar trebui testată într-un mediu similar locului în care vrei să îl instalezi. Și în cazul în care vorbim de una atât de mică. De data asta am fost norocos, chiar se aude mai bine acasă. Dar nu cred că la fel stă treaba atunci când vorbim de sisteme mari, 5.1 sau mai mult. Sursa foto: aici. Pe link puteți să găsiți și un review puțin mai...

Moscova (6) – Şi dincolo de nori

Moscova (6) – Şi dincolo de nori

Jun 22, 2012

  Când am citit articolul Andrei despre visul unor români de a mai ajunge încă o dată în spațiu (chiar și numai prin obiectul ieşit din mâinile lor), doar ce mă întorsesem din Moscova și doar ce văzusem Muzeul Memorial al Cosmonauticii din Moscova. Ziceam, nu cu mult timp în urmă, că nimic nu m-a fascinat atât de mult (încă din copilărie) așa cum m-a fascinat cerul. Am mers cu gândul mai departe decât orice telescop construit vreodată, pentru că niciun telescop nu mi-a oferit imagini din viitor. Am citit toată literatura SF pe care am putut pune mâna, m-am uitat la toate filmele acestui gen, chiar și atunci când nu înțelegeam mare lucru din limba engleză. Îmi pierdeam serile jucându-mă cu lanterna orientată spre infinit, semnalizând după coduri numai de mine știute că noi suntem aici, pe Terra, gata să comunicăm. Chiar și acum, adult fiind, încă mă mai uit pe cer sperând să descopăr că nu suntem singuri. M-a întristat știrea că Statele Unite renunță la programul spațial (cel al navetelor)  și, la fel de trist, am realizat că nu suntem pregătiți să mergem mai departe. Așa că o vizită la acest muzeu mi s-a părut ceva firesc. Uniunea Sovietică, aflată în plină cursă spațială cu Statele Unite, inaugurează muzeul în 1967 pentru a aniversa 10 ani de la primul zbor în spațiu. Din păcate pentru ei, doi ani mai târziu, marele rival reușește performanța de a avea primul om care pune piciorul pe un corp ceresc, altul decât Pământul. Muzeul a mai fost renovat încă o dată și redeschis publicului în 2009. Nu știu cum a fost înainte, dar în prezent rușii au lăsat deoparte orice competiție. Poți să vezi exponate ale ESA, dar și NASA. Și, pentru mine, emoționant a fost să văd că nu l-au uitat nici pe Dumitru Prunariu. Și sper să nu-l uităm nici noi. E un român cu care ar trebui să ne mândrim! Iar steagul României (Socialiste, pe atunci) poate fi văzut pe una dintre rachete. Muzeul (așezat sub monumentul din imaginea principală, un obelisc din metal ce are în capăt o rachetă) se află într-o zonă destul de bună a Moscovei, chiar la ieşirea din staţia...

Moscova (5) – Aproape de nori

Dacă ajungeţi în Moscova, eu zic că Ostankino Tower e un “must”! Bine, aşa zic eu… Care am o fixaţie cu chestiile înalte. Cam peste tot pe unde am ajuns, am căutat punctul cel mai înalt din oraş şi am urcat în el. Fără excepţie. Aşa că nu trebuie să luaţi de bun tot ce vă sfătuiesc. Dar în Ostankino TREBUIE să urcaţi! Dincolo de faptul că e cel mai înalt turn din Europa, are şi platforme pentru vizitatori la înălţimi ameţitoare (poţi să urci până aproape de 350 metri, înălţimea maximă pentru public – o platformă deschisă, adică fără geamuri, că ai nişte gratii acolo…). Doar că trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare înainte să puteţi admira oraşul de acolo, din nori. Aţi fost pe aeroport? Ei bine, securitatea e la fel de draconică. Dacă nu mai dură… Oarecum e explicabil, după două incendii în nici zece ani. Nici acum nu au terminat de refăcut restaurantul distrus atunci. Cum ziceam, două puncte de înregistrare (la unul dintre ele îţi trebuie paşaportul), un card unic de plastic pentru acces, un control scanner, unul făcut de un poliţist.  Acces doar cu ghidul, garduri, plafon de protecţie. Destul de ciudat, comparativ cu Main Tower din Frankfurt, să zicem. Şi mult mai scump. Dar merită fiecare copeică. [Show as...

dEUS – Nothing really ends (Live)

...

Ubuntu 12

Ubuntu 12

May 14, 2012

Parcă v-am zis de sâmbătă, nu? Ubuntu a ajuns la 12.04. Tare curios sunt cum ar ar merge pe MacBook Air, dar deocamdată rămâne pe calculatorul pe care îl folosesc cel mai puțin, adică pe desktop. Acolo se mișcă senzațional. Dar mai am de butonat la el… Sursa foto:...

Four of a kind

Four of a kind

May 4, 2012

Joc poker de când eram mic. Cred că n-aveam zece ani când am început să-l bat pe tatăl meu la cap să mă învețe. La început, jucam pe bețe de chibrit. Apoi pe fise de mică valoare. Pe mărunțiș, cum se spune. Apoi am început să joc cu colegii. Când pe acasă, când printr-o „fereastră” pe la școală,  dar niciodată pe bani mulți. Jucam stilul clasic, pe care nu cred să fie cineva care să nu îl știe. Cărți de la 7 în sus, cinci în mână și un rând de schimbari. Cu deschidere, cu toate cele. Am jucat și poker la aparate. În timpul liceului mergeam destul de des la sălile de aparate. Era un pic mai relaxată legislația pe atunci, nu era cazul să am 18 ani împliniți (sau era?). Nu străluceam în câștiguri nici acolo. De fapt, îmi păstram stilul de joc din realitate: prudent. Dar un prieten de-al meu avea un sânge rece incredibil și risca totul. După ce am terminat liceul, n-am mai intrat într-o astfel de sală. Am văzut, întâmplător, cum arată o sală în prezent. Evoluția a înlocuit și aparatele cu tub catodic și cu grafică de HC. Acum concurează cu Playstation-ul la grafică. Dar există o ramură a acestui joc pe care n-am încercat-o niciodată. Am prieteni care îmi povestesc despre alți prieteni tot felul de întâmplări. Nu prea știu dacă să le cred sau nu… Văd peste tot reclame la site-urile specializate. În special pe Eurosport, dar poate mai sunt și pe alte canale, dar de care eu poate n-am auzit. Acolo se încadrează și Party Poker, un site lansat în 2001. Nu e un joc bazat pe browser, o aplicație trebuie descărcată local (ei zic ca au avut peste  30 milioane, cam cât o țară…). Site-ul are versiuni în foarte multe limbi, chiar și română. Istoria acestui joc sport nu e clară. Prima mențiune vine de undeva de pe la începutul veacului XIX, un actor pe nume Joseph Crowell povestea despre un joc de cărți (20 pe atunci), patru meseni și bani licitați în New Orleans, Louisiana. Ceva vechime are… Dacă te apuci să cauți pe Google după „poker”, găsești peste zece variante ale acestuia: cu cărți...

Pagina 3 din 6
«
2
3
4
»