Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Ana lu` Manole nu lucrează la stat

Ana lu` Manole nu lucrează la stat

Jul 6, 2016

Oricât de multe guverne se vor schimba și oricât de capabil ar fi prim-ministrul, România nu va avea prea curând o rețea funcțională de autostrăzi. Și nu pentru că e leneș constructorul, că prin alte părți, același contractor muncește cu o viteză de speriat. Nu. Și nici vina pălmașului de rând nu e. Că și el și-ar face treaba, dacă ar avea cu ce. Nu. Vina e undeva în zona gri, între contractor și cei care au puterea de a decide la nivel înalt. Acolo unde un funcționar de gradul doi al statului, de la nivel central sau local știe că, având în vedere mărimea țării și importanța ei economică în partea asta a continentului, nu se vor construi mai mult de 2000-2500 km. Pentru că nu ai de ce să faci mai mult. România nu are nevoie, că nu faci autostradă pe lângă fiecare drum județean. Europa nu are nevoie, intră în România prin două puncte (sau așa e planificat) și îi ajung. Rusia sau Ucraina nu au nevoie, că drumul pe la noi spre Europa ar fi cam ocolitor. Bulgaria nu are nevoie de mai multe legături, două sunt destule. Nu poți să faci drumuri doar de dragul de a construi. Și când le termini, s-a închis conducta aia groasă. Contractorul își ia utilajele și pleacă, că doar n-o să le țină să ruginească la noi, oricât de dragă le-ar fi țara. Că și-a luat banii, ba chiar mai mult de cât merita. Nu va da niciun guvern „verde” construcției unei autostrăzi între Zalău și Baia Mare, și nici țara nu mai crește, așa că proiectele existente sunt și singurele. Și știind asta, funcționarul ăla mărunt va face tot ce poate să o lălăiască. Să nu se termine niciodată. Și astfel să țină pornit fluxul de bani dinspre centru spre constructor. Să suplimenteze cât poate plățile. Să ceară mai mult de la buget ori de câte ori poate. Pentru că din banii ăia trăiește și el. Și nu vorbesc doar de salariul pe care îl primește ca funcționar. Ci și de ce-i mai pică pe lângă, să facă plățile ălea către executor. Și cum sumele (plățile oficiale) sunt foarte mari, nimeni nu bagă în seamă...

O țară ca afară

O țară ca afară

May 5, 2015

Am văzut știrea asta la ProTV Două zile mai târziu, prin aceeași zonă (give or take some miles) am trecut și eu. Evident, am înjurat sotto voce aparatul radar, m-am enervat că n-am redus mai mult viteza, astfel încât să fiu în limitele legale. Aveam 66km/h în localitate și în zonă cu limitare la 50km/h, nu aveam chiar viteză, dar nici fără pată nu eram. Și i-am dat frumos actele cerute, așteptând amenda minimă conform legii. Am greșit, n-aveam niciun motiv să mă cert, să fac scandal, să… Nu era niciun abuz, era numai și numai vina mea! Din fericire, cei doi polițiști au decis că nu e cazul să îmi aplice vreo amendă și mi-au dat doar un avertisment și mi-au „tras” două puncte. Aveau de unde, nu am avut alte probleme cu Poliția Rutieră în ultimele șase luni. Și aș fi plătit și amenda, nu asta e problema, m-am bucurat însă că nu s-a făcut niciun transfer dinspre bugetul familiei spre cel de stat. Și acum revin la știrea de mai sus… Nu m-am uitat pe Facebook, dar sunt convins că mulți l-au considerat erou pe cel din film. Și nu și-au pus nici măcar o secundă problema că, aflat acolo legal sau nu, omologat sau nu (nu cred că ar avea o deviație atât de mare – 15%!!!), echipajul de poliție doar a surprins o contravenție. O încălcare a legii. Și dacă ar fi stat la „vânătoare” acolo, tot nu ai justificarea pentru a te revolta, atât timp cât viteza era sigur peste limită. Nu zic că polițistul a fost tot timpul de partea legii (poate că îi scăpau anumite aspecte pentru a fi mai ferm), dar șoferul e cel care a greșit. Și cu toate astea, susținerea tot el o primește. Și sunt convins că, dacă s-ar face un sondaj ad-hoc, ar câștiga la scor! Vrem o țară ca afară, nu? Dar eu am mari îndoieli că o să o avem dacă, în loc să plătim pentru greșelile făcute, alegem să intimidăm pe cei care ar trebui să aplice legea sau corecții celor care o...

Mă mut la tropice…

…Sau, mai bine, la ecuator. Că acolo nici măcar sezon ploios nu există. Bag mașina în garaj la prânz, când vin ploile ălea torențiale și o scot după aia. Poate o să duc dorul zăpezilor de pe la noi, o să tânjesc după un vin bun de Oltenia, o să îmi lipsească cireșele de mai. Dar știu că nu trebuie să mai schimb niciodată pneurile! De unde supărarea asta? Hai să zicem… și din naivitatea mea. Din speranța că unele lucruri nu sunt altceva decât întâmplări (nefericite) și că lumea învață din greșeli. Unii, poate chiar o fac. Dar unii… Anul trecut mi-am luat pneuri de iarnă. Și cum nu e ceva mai complicat decât să încarci/descarci roți în mașină (mai ales dacă-i un hatchback mic), am zis să găsesc o vulcanizare care are și „hotel”, să le las acolo pe cele care sunt scoase de pe mașină. Zis și făcut! Am găsit compania, avea site, am sunat, am făcut programare, avea chiar ore care-mi conveneau (dimineața devreme, deși nu-s vreun matinal, dar prefer să mă trezesc cu noaptea-n cap, ca să nu bat orașul în ore de vârf). Totul suna minunat. Ei, aici au apărut primele probleme. Minore. De comunicare. De orientare. De apreciere. De ce or fi, dar n-ar fi trebuit să le simt eu, clientul… Schimbând jantele, am întrebat dacă nu cumva trebuie să schimb și șuruburile care prind janta, că-s tipuri diferite de janta. „Nooo… nici vorbă! M-am uitat pe calculator și-s bune.” Dacă-s bune… apăi sunt bune, mi-am zis. Dar n-au fost. Atunci când mașina era pe elevator. Fără nicio roată montată. Au zis că mi le aduc de la depozit. „Cam în cât timp?” am întrebat eu, cu speranța nătângă că e vorba de minute. „Aaa… păi azi, dar nu știm sigur”. Bineînțeles, timpul e o resursă pe care o găsești pe toate cardurile gardurile. Așa că au dat jos mașina, am lăsat roțile de schimb acolo și i-am rugat să mă sune când ajung prezoanele. Până la urmă, s-a rezolvat în ziua aia. Iarna fu scurtă, așa că prin martie urmă telefonul pentru programare. „Știți, am roțile cu totul la voi, jante și pneuri, nu trebuie decât să le dați...

Da și nu

Da și nu

Apr 6, 2013

Am citit ieri un articol pe „Amar de zi” și, inițial, am fost pe punctul să dau dreptate acestui punct de vedere. Guvernul României greșește imens impunând taxe (de mediu sau oricum s-ar numi) pe care contribuabilii nu au cum să le achite, împingându-i spre evaziune fiscală. Dar am stat și m-am gândit la o realitate: câți prieteni am eu cu mașini înmatriculate în Bulgaria? Niciunul. Câți cunoscuți am cu astfel de mașini? Răspuns identic. Câte mașini cu numere bulgărești sunt în parcarea blocului meu? Idem. Câte sunt în parcarea companiei pentru care lucrez? Zero! Și sunt convins că, și în cazul vostru, cifrele sunt apropiate… S-ar putea ca acest statu-quo să țină de faptul că Timișoara e destul de departe de granița de sud a României, pentru că nici în oraș nu vezi prea multe… Nu vreau să fac pe deșteptul și să afirm că bănățenii ar fi mai buni cetățeni, că știu că nu-i așa. Nici că lumea ar avea mai mulți bani pe aici, în condițiile în care n-avem nici pe departe nivelul de salarizare din București. Probabil că prima explicație e cea mai bună, suntem prea departe de Bulgaria. (A, ca și paradox: zona Banatului are sate întregi de bulgari în care încă se mai vorbește acceali limbă ca și la sud de Dunăre.) Dar realizez că problema e alta aici. Mașinile înmatriculate în Bulgaria au un anumit tip de proprietar. E vorba de un tip pe care eu îl detest din tot sufletul: „combinatorul” (Șefu’, nu facem și noi o combinație, ceva?), descurcărețul, șmecherașul de România. E acel tip de cetățean care ne face de râs și prin Europa, asta când nu-i păcălește pe străinii care vin la noi. E tipul acela care, indiferent de guvernanți, vă fi mereu nemulțumit de lege și, în consecință, o încalcă, o evită, o păcălește – aici și aiurea). Apoi îi înjură copios pe cei care au dat-o. Nu mă leg de starea jalnică a mașinilor – în imaginea de mai sus, BMW-ul pare a fi foarte nou – sunt mult mai multe „rulete rusești” pe șoselele de la noi, dacă vorbim de valori absolute. Nici de poluare – uitați-vă la camioanele românești...

Plug in!

Plug in!

Feb 23, 2013

Citeam ieri o știre despre Estonia. Știți voi, una dintre Țarile Baltice (cărora zilele următoare o să le dedic un articol întreg – pentru că merită!). Guvernul Estoniei a decis sa se implice în extinderea la nivel național a unei rețele care să-ți permită reîncărcarea autoturismului tău electric atunci când ai nevoie și unde ai nevoie… Reproduc din Engadget.com: „If certain reporters had lived in Estonia, how different things might be. The small European state has just cut the ribbon on its nationwide EV fast-charge network — providing 165 charging stations no further that 60km apart. Implementing a national or state-wide network of charger locations is something either under way, or in place in locations from Australia to Indiana. The Estonian implementation is state-backed, has a unified payment system, and offers three tiers of service to customers, from a basic pay-and-go option to a €30 all-you-can-drive monthly electricity buffet. It’s claimed that up to a 90 percent charge can be achieved in half an hour, with the range that achieves depending on your vehicle of choice. Estonia has 619 all-electric cars registered with the traffic office, and the network extends beyond the mainland, ensuring even those weekend road trips should be covered.” Estonia e în altă ligă, nu am nicio îndoială. N-am ajuns acolo, deși tare mi-aș dori! Mama mea a vizitat Țările Baltice înainte de 1989 și mi-a zis că erau mult în fața celorlalte republici sovietice – din toate punctele de vedere. Nefiind slavi, au altă mentalitate. Dar să vii atât de tare din spate (că nu se puteau compara cu restul Europei Occidentale) și să implementezi un astfel de proiect la nivel național (din câte știu, Estonia e prima țară din Europa care o face), e ceva cu care poți să te lauzi. Poate că nu e scump, habar nu am… Dar demonstrează voință. Și faptul că oamenii aia se gândesc la viitor. Acum sunt doar puțin peste 600 de mașini electrice. Un număr infim, în parcarea companiei pentru care lucrez sunt mai multe mașini… Bine, ei (estonienii) nici nu sunt atât de mulți, cam un milion și un sfert. Dar dacă nu pornești cu o infrastructură bine pusă la punct, nici nu poți să te aștepți...

Lambos love snow

Ce fac unii atunci când se plictisesc. A, și când mai au și un...

Pagina 1 din 5
1
2
3
»