Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Cerul (încă) e limita

Cerul (încă) e limita

May 16, 2013

Aproape îmi rup gâtul de fiecare dată când ajung într-un oraș în care s-a putut construi pe verticală. Mă minunez la vederea celor 56 de etaje ale Main Tower, sau la cele trei sute de metri ale Ostankino Tower, la noul cartier business din Moscova, La Defense, Torre Mapfre sau Torre Agbar… La tot ce înseamnă inginerie, arhitectură, tradiție, inedit, inovație sau curaj în construcții. Sunt vrăjit de soluțiile alese (nu că m-aș pricepe, dar nu trebuie să ai geniul lui Gaudi sau viziunea lui Niemeye să admiri realizările), sunt invidios că așa ceva nu vedem și la noi… Sunt orașe vechi de sute de ani, dar care se ridică (timid sau cu tupeu) spre cer. Și apoi vezi asta: Dubai Timelapse from dimid on Vimeo. și-ți dai seama că civilizația nu mai are nevoie de trecut, se poate ridica „din pământ, din piatră seacă” (la propriu). Și din...

Fragilitate

Fragilitate

Apr 29, 2013

Autor: ostentaiont (deviantART) După o iarnă care părea că nu se mai termină (zăpezi în martie nu vedem chiar în fiecare an), am trecut direct la vară. Din ce în ce mai scurte sunt primăvara și toamna. Într-o zi, urmașii noștri vor citi în manualele de geografie că prin aceste locuri, cu timp în urmă, era un climat temperat. Cu patru anotimpuri. Dacă… dacă vor mai citi. Dacă va mai avea cine să citească. Nu știu ce putem face. Realizez că orice am face noi, ca indivizi, e doar o picătură. Poate nu într-un ocean, și nici într-o mare. Dar într-o baltă un pic mai mare, poate. Nu cred că noi, direct, avem ce face. Gesturile noastre, cu sortarea gunoiului, cu becuri economice… Sunt cu efect aproape nul. Nu aici e problema. Ci în consum. În consumul de absolut orice. Nu-i vorba doar de risipa de hrană. Importantă, și ea, că din cauza ei tăiem pădurea ecuatorială… Ci din cauza risipei, în general. Avem nevoie de mai multe [insert your text here]. De tot mai multe! Mașini schimbate după doi ani. Telefoane înlocuite la fiecare șase luni. Laptopuri, tablete. Haine. Mobilă. Electrocasnice. Totul, totul se schimbă într-un ritm nebunesc. Consumăm cantități impresionante de electricitate ca să producem, la fel și pentru a recicla. Citeam că, pentru anumite materiale, reciclarea a devenit la fel de costisitoare ca și producerea din materii prime. De unde să mai luăm resurse pentru energie? Trecem pe mașini electrice? Cu ce le alimentăm? Le punem celule fotovoltaice? Punem LED-uri în casă, dar ținem aerul condiționat pornit non-stop. Suntem în fața unui paradox: nu putem să ne mai întoarcem în urmă cu două sute de ani și să traim în întuneric, dar nici nu cred că mai rezistăm prea mult în ritmul acesta. Ce să alegem? Nu avem nicio cale de mijloc. Sau dacă există, e ineficientă. Astăzi, la prânz, au fost peste treizeci de grade Celsius. Și nu e decât aprilie. Poate e o întâmplare. Poate că e un ciclu normal al climei terestre, unul care se repetă la fiecare secol. Poate suntem prea neînsemnați că să influențăm planeta asta. Sau poate nu. Post scriptum: din păcate, videoclipul National Geographic nu...

Murmansk

Murmansk

Apr 8, 2013

”Well now, citizen, look at yourself. You’ve stayed ’til one. Now it’s closing time! Paid your tab? Better tote it up. Or are you planning to stay ’til dawn? Damn. With a face that has forgotten how to smile I walked away from the past… From the Hotel Arctic Into a darkness untouched by any god: The blind polar night.”  “A Toast to Zhenya” – Yuri Iosifovich Vizbor Murmansk. Aproape de capătul lumii. Al lumii civilizate… La extremitatea boreală a peninsulei Kola, cu două grade deasupra Cercului Polar de Nord (68°N, 33° E)…Este unul dintre cele mai izolate orașe ale Rusiei, dar cu o vârstă pe care unii semeni de-ai noștri, mai norocoși sau doar mai longevivi, au atins-o și chiar au depășit-o: 97 de ani. Ultimul țar al Rusiei e cel care decide nașterea acestui oraș, cu scopuri, evident, militare. Nu apucă să-și vadă creația… Tot odată cu Revoluția Sovietică, numele îi este schimbat din cel cu conotație țaristă (Romanov pe Murman) în numele pe care îl mai păstrează și azi. În cazul Murmansk, mi-e greu să cred că ar avea șanse să revină la denumirea lui istorică, adevărul fiind că, în timpurile dinaintea comunismului, orașul, practic, nu exista… Aproape a dispărut în Al Doilea Război Mondial, sub atacurile armatei germane în 1941, dar nu a fost niciodată cucerit, rămânând una dintre porțile de intrare a resurselor (necesare efortului de război a URSS) până la sfârșitul acestuia. În prezent e cel mai mare oraș dincolo de Cercul Polar.  Cu mai mult de 300.000 de locuitori (deși la sfârșitul mileniului erau cu 50% mai mulți), Murmansk e un „spike” în zona respectivă. Din toate punctele de vedere. Aplicând tiparul comportamental al unor animale de la antipozi (pinguinii se strâng în grupuri compacte pentru a evita pierderile de temperatură individuale), orașul s-a dezvoltat aproape integral pe verticală. Procentul clădirilor care adăpostesc o singură familie? 1%! View Larger Map Temperatura medie anuală oscilează în jurul punctului de îngheț al apei… Temperatura medie anuală! Sub douăzeci de zile pe an cu soare și cer senin, cele mai multe zile cu precipitații din Europa, aproape jumătate de an cu ninsoare, șaizeci și cinci de zile… (nopți ?) de cicluri...

Cățărători urbani în Moscova

Cățărători urbani în Moscova

Apr 3, 2013

Am citit pentru prima dată despre asta într-un ziar pe care l-am primit pe avion, în drum spre Moscova. Mai văzusem, sporadic, imagini și scurte filmulețe, dar nu prea le-am dat atenție.  Dar articolul respectiv m-a făcut curios și eram pornit să caut cât mai multe despre pasiunea aceasta ciudată și periculoasă a tinerilor (probabil adolescenți sau puțin trecuți peste). M-am luat, însă, cu altele și am uitat… Astăzi am dat peste un articolul similar (Climbing High in Dubai) în English Russia – un site de care nu mă mai satur și care oscilează între absurd și sublim – și am reluat căutările… Vă mai recomand un link: Telegraph.co.uk (de acolo sunt și imaginile de mai jos) Din păcate, nu le-am mai găsit pe cele din ziar. Diferența e enormă între cele de mai sus, care par mult prea retușate și făcute pentru media – dovada cea mai bună că sunt un fel de PR pentru Moscova e că la o căutare pe Google, apar doar aceste fotografii, și ce am văzut acolo, în ziar. Sunt poze făcute „la limită”, din mână, nu cu DSLR-uri, ci cu o cameră simplă, în genul celor care se montează pe mașină. E clar că și acelea sunt făcute pentru a fi arătate, dar parcă-mi place mai mult „amatorismul” (fotografic, evident… că dacă vorbim de alpinism…). A… și încă ceva. Am văzut live multe dintre clădiri din aceste fotografii. În unele am și urcat, altele le-am putut vedea doar de la bază. Sunt copleșitoare. Unele (cele vechi, staliniste) mai au, în plus, încă un atribut. Sunt și înfricoșătoare. Au o uzură fizică (la unele e evidentă) a elementelor metalice. Se poate vedea rugina. Cele noi, mult mai înalte, sunt sigure. Ba chiar extrem de sigure, dacă vorbim de posibilitățile de acces spre etajele superioare. Adică ar trebui să fie extrem de alunecos să poți să-i păcălești pe bodyguarzii care le păzesc. Vă recomand și următoarele: link1, link2 pentru o perspectivă mai realistă și mai puțin „cosmetizată” (nu că primele n-ar fi...

Plug in!

Plug in!

Feb 23, 2013

Citeam ieri o știre despre Estonia. Știți voi, una dintre Țarile Baltice (cărora zilele următoare o să le dedic un articol întreg – pentru că merită!). Guvernul Estoniei a decis sa se implice în extinderea la nivel național a unei rețele care să-ți permită reîncărcarea autoturismului tău electric atunci când ai nevoie și unde ai nevoie… Reproduc din Engadget.com: „If certain reporters had lived in Estonia, how different things might be. The small European state has just cut the ribbon on its nationwide EV fast-charge network — providing 165 charging stations no further that 60km apart. Implementing a national or state-wide network of charger locations is something either under way, or in place in locations from Australia to Indiana. The Estonian implementation is state-backed, has a unified payment system, and offers three tiers of service to customers, from a basic pay-and-go option to a €30 all-you-can-drive monthly electricity buffet. It’s claimed that up to a 90 percent charge can be achieved in half an hour, with the range that achieves depending on your vehicle of choice. Estonia has 619 all-electric cars registered with the traffic office, and the network extends beyond the mainland, ensuring even those weekend road trips should be covered.” Estonia e în altă ligă, nu am nicio îndoială. N-am ajuns acolo, deși tare mi-aș dori! Mama mea a vizitat Țările Baltice înainte de 1989 și mi-a zis că erau mult în fața celorlalte republici sovietice – din toate punctele de vedere. Nefiind slavi, au altă mentalitate. Dar să vii atât de tare din spate (că nu se puteau compara cu restul Europei Occidentale) și să implementezi un astfel de proiect la nivel național (din câte știu, Estonia e prima țară din Europa care o face), e ceva cu care poți să te lauzi. Poate că nu e scump, habar nu am… Dar demonstrează voință. Și faptul că oamenii aia se gândesc la viitor. Acum sunt doar puțin peste 600 de mașini electrice. Un număr infim, în parcarea companiei pentru care lucrez sunt mai multe mașini… Bine, ei (estonienii) nici nu sunt atât de mulți, cam un milion și un sfert. Dar dacă nu pornești cu o infrastructură bine pusă la punct, nici nu poți să te aștepți...

Deșert peste mări

Deșert peste mări

Feb 16, 2013

Rusia (sau Uniunea Sovietică, după cum au fost vremurile) n-a fost și nu este o țară despre care să poți spune că e prea norocoasă. Să nu înțelegeți greșit, probabil că-i cea mai bogată țară de pe Terra, dar când ai bogățiile îngropate sub pământ înghețat, undeva în inima Asiei sau după Cercul Polar de Nord… cam greu le scoți la lumină. Și asta nu e tot: oamenii nu trăiesc din uraniu. Da, îl pot da la schimb, pot vinde energia sau rachetele nucleare, dar banii aia nu ajung oamenilor. Cea mai mare problemă a Rusiei a fost alta: pământul, oricât de întins, nu a hranit-o. Secole de-a rândul s-a murit de foame. La propriu. Chiar și secolul trecut am asistat la decimări ale populație din acest teritoriu. Evident, un popor flămând nu poate fi stăpânit. Cum țarilor le-au lipsit mijloacele tehnice, sarcina de a modela natura le-a revenit dictatorilor comuniști. Stalin, un om cu viziune (normal că glumesc, era doar un criminal odios…), a plănuit cea mai mare schimbare a Rusiei din toate timpurile. Baraje, canale de irigație sau chiar navigabile, împăduriri și defrișări. „Terraformare”, practic. Chiar pe Terra. Rezultatul? Un dezastru cumplit… Natura le-a aranjat pe toate în milenii, ba chiar în perioade mai mari. Când vrei să schimbi ordinea firească în ani, n-are cum să-ți iasă. Marea Aral – În urmă cu cinci decenii a fost a patra întindere de apă a lumii (ape interioare). Astazi… suprafața e redusă la un sfert din cea inițială, volumul – sub o cincime. Salinitatea a crescut și ea enorm. Iar dunele de sare rămase în urma apei se împrăștie purtate de vânt pe suprafețe mult mai mari, contaminându-le. Contaminare cu metale grele, pesticide și bacteriologică… Nicăieri în lume factorul uman nu a provocat un dezastru mai mare. Și acum vorbim doar de ecosistem. Dar dramele umane de pe (fostele) țărmuri ale acestei mări sunt și ele parte ale dezastrului. Industria – bazată pe pescuit și construcția navelor – a disparut. Șomajul în zonă a ajuns la 19%, sau cel puțin așa spun statisticile oficiale. Dar cifra reală pare a fi mult mai mare. Majoritatea sunt femei. Migrația a crescut exponențial. Urmăriți și montajul de...

Pagina 2 din 12
1
2
3
10
»