Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Diferențe

Diferențe

Jun 28, 2014

Săptămâna asta am avut treabă în Germania. Landul Hesse (Hessen), zona metropolitană Frankfurt. Nu-i prima dată când ajung acolo și nici nu m-a lovit vreo epifanie, doar că n-am apucat să scriu despre ceea ce urmează, deși o realizasem de ceva timp. Nivelul de civilizație al unei nații nu este dat de modul în care arată marile orașe. Și nici măcar orașele, în general. Și nici măcar de numărul de kilometri de autostradă. Ci de felul în care arată cel mai mic cătun. Cel mai mic sat. Dacă acolo există sau nu apă curentă, electricitate și canalizare. Și de ceva ce noi, românii, vom mai păstra, cu siguranță, pentru mult timp de acum încolo: gardurile care ne înconjoară proprietățile. Am văzut cum arată orășelele nemțești de 4000-5000 de locuitori. Am trecut prin sate cu mai puțin de 1000 de locuitori. N-ai nici cea mai mică impresie că ești, totuși, într-un sat. Poate doar lipsa magazinelor mai mari trădează asta. Doar că oamenii de acolo nu le simt lipsa. Totul e impecabil, de la cum e tuns gazonul în fața casei, până la cum arată străzile. De la lipsa animalelor pe stradă (a câinilor, pisicilor, animale cu stăpân sau fără), până la absența nelipsitelor de la noi ambalaje de plastic aruncate peste tot. Și până la lipsa aproape în totalitate a gardurilor. Poate doar un gard viu, tăiat parcă în căutarea perfecțiunii, având un rol (evident) doar estetic și ecologic. Dar atât. Nu imitații ale Marelui Zid Chinezesc, nu plăci „prefabricate” turnate în așa fel încât să ascundă totul de ochii trecătorilor… Nu vezi căruțe sau vaci venind de la păscut. (Ca o paranteză, cineva a postat pe internet fotografii cu o turmă de oi care traversa autostrada A2 din România. O turmă de oi!) Sursa foto: wherewasitfilmed.com Și încă ceva: zburând peste Germania, la joasă înâlțime (dar se poate vedea și cu Google Maps), am observat că a dispărut conceptul inițial de sat. Sunt zone foarte întinse de verde (vegetație, dar mai mult ca sigur una care există datorită omului – suprafețe cultivate), întrerupte ici-colo de portocaliul acoperișurilor. Uneori prea strălucitoare ca să fie doar ceramica din țiglă, probabil celule solare/fotovoltaice. Dar multe, foarte multe...

Renaștere

Renaștere

Oct 13, 2013

Poate că nu noi, specia umană, suntem cei care trebuie să supraviețuim… Planeta asta o să se învârtă și fără noi. Ba chiar (și mi-e teamă, parcă, s-o zic) mai bine. Iată două imagini care vin să susțină ce ziceam mai sus. Una luată la Prâpiați (Ucraina), cealălaltă în Fukushima. Sursa: The Telegraph   Sursa: The Atlantic Din asfalt, din beton, dintr-un nivel al radiațiilor de 13 ori mai mare decât cel normal, plantele reușesc să renască. În schimb, pe noi ne poate ucide o banală...

Altius

Altius

May 28, 2013

„Citius, Altius, Fortius” e motto-ul pe care Pierre De Coubertin îl propunea Comitetului Internațional Olimpic la sfârșitul secolului trecut. Dar cuvintele au fost văzute abia în 1924, odată cu Jocurile Olimpice din Paris. „Mai repede, mai sus, mai puternic”… Eu vreau să vă prezint pe cineva care a fost, cu siguranță, mai sus decât mulți dintre noi. Aș risca un pronostic și aș spune că mai sus decât toți cei care citiți aceste rânduri (și-l includ aici pe cel care le scrie). Dacă nu-i așa, vă rog să mă contraziceți. Eu pot fi sigur că nu cunosc (personal) pe cineva care să mai fi ajuns atât de sus! 5545  metri deasupra nivelului mării… Muntele Kala Pathar. Punctul terminus al unei călătorii la care eu nici măcar să visez nu reușesc. Felicitări, Paul! Și mulțumesc pentru poze! [Show as slideshow]     PS: Pe 29 mai se aniversează 60 de ani de la prima ascensiune a Everestului… At 6.30am on May 29 Hillary and Tenzing began their climb from camp nine, the last stop before the peak. Two hours later, wrote James (now Jan) Morris of The Times, the sole reporter with the expedition, “They stepped at last on to the final snow-covered eminence of Everest.”  http://www.walesonline.co.uk (Merci,...

Cerul (încă) e limita

Cerul (încă) e limita

May 16, 2013

Aproape îmi rup gâtul de fiecare dată când ajung într-un oraș în care s-a putut construi pe verticală. Mă minunez la vederea celor 56 de etaje ale Main Tower, sau la cele trei sute de metri ale Ostankino Tower, la noul cartier business din Moscova, La Defense, Torre Mapfre sau Torre Agbar… La tot ce înseamnă inginerie, arhitectură, tradiție, inedit, inovație sau curaj în construcții. Sunt vrăjit de soluțiile alese (nu că m-aș pricepe, dar nu trebuie să ai geniul lui Gaudi sau viziunea lui Niemeye să admiri realizările), sunt invidios că așa ceva nu vedem și la noi… Sunt orașe vechi de sute de ani, dar care se ridică (timid sau cu tupeu) spre cer. Și apoi vezi asta: Dubai Timelapse from dimid on Vimeo. și-ți dai seama că civilizația nu mai are nevoie de trecut, se poate ridica „din pământ, din piatră seacă” (la propriu). Și din...

Fragilitate

Fragilitate

Apr 29, 2013

Autor: ostentaiont (deviantART) După o iarnă care părea că nu se mai termină (zăpezi în martie nu vedem chiar în fiecare an), am trecut direct la vară. Din ce în ce mai scurte sunt primăvara și toamna. Într-o zi, urmașii noștri vor citi în manualele de geografie că prin aceste locuri, cu timp în urmă, era un climat temperat. Cu patru anotimpuri. Dacă… dacă vor mai citi. Dacă va mai avea cine să citească. Nu știu ce putem face. Realizez că orice am face noi, ca indivizi, e doar o picătură. Poate nu într-un ocean, și nici într-o mare. Dar într-o baltă un pic mai mare, poate. Nu cred că noi, direct, avem ce face. Gesturile noastre, cu sortarea gunoiului, cu becuri economice… Sunt cu efect aproape nul. Nu aici e problema. Ci în consum. În consumul de absolut orice. Nu-i vorba doar de risipa de hrană. Importantă, și ea, că din cauza ei tăiem pădurea ecuatorială… Ci din cauza risipei, în general. Avem nevoie de mai multe [insert your text here]. De tot mai multe! Mașini schimbate după doi ani. Telefoane înlocuite la fiecare șase luni. Laptopuri, tablete. Haine. Mobilă. Electrocasnice. Totul, totul se schimbă într-un ritm nebunesc. Consumăm cantități impresionante de electricitate ca să producem, la fel și pentru a recicla. Citeam că, pentru anumite materiale, reciclarea a devenit la fel de costisitoare ca și producerea din materii prime. De unde să mai luăm resurse pentru energie? Trecem pe mașini electrice? Cu ce le alimentăm? Le punem celule fotovoltaice? Punem LED-uri în casă, dar ținem aerul condiționat pornit non-stop. Suntem în fața unui paradox: nu putem să ne mai întoarcem în urmă cu două sute de ani și să traim în întuneric, dar nici nu cred că mai rezistăm prea mult în ritmul acesta. Ce să alegem? Nu avem nicio cale de mijloc. Sau dacă există, e ineficientă. Astăzi, la prânz, au fost peste treizeci de grade Celsius. Și nu e decât aprilie. Poate e o întâmplare. Poate că e un ciclu normal al climei terestre, unul care se repetă la fiecare secol. Poate suntem prea neînsemnați că să influențăm planeta asta. Sau poate nu. Post scriptum: din păcate, videoclipul National Geographic nu...

Murmansk

Murmansk

Apr 8, 2013

”Well now, citizen, look at yourself. You’ve stayed ’til one. Now it’s closing time! Paid your tab? Better tote it up. Or are you planning to stay ’til dawn? Damn. With a face that has forgotten how to smile I walked away from the past… From the Hotel Arctic Into a darkness untouched by any god: The blind polar night.”  “A Toast to Zhenya” – Yuri Iosifovich Vizbor Murmansk. Aproape de capătul lumii. Al lumii civilizate… La extremitatea boreală a peninsulei Kola, cu două grade deasupra Cercului Polar de Nord (68°N, 33° E)…Este unul dintre cele mai izolate orașe ale Rusiei, dar cu o vârstă pe care unii semeni de-ai noștri, mai norocoși sau doar mai longevivi, au atins-o și chiar au depășit-o: 97 de ani. Ultimul țar al Rusiei e cel care decide nașterea acestui oraș, cu scopuri, evident, militare. Nu apucă să-și vadă creația… Tot odată cu Revoluția Sovietică, numele îi este schimbat din cel cu conotație țaristă (Romanov pe Murman) în numele pe care îl mai păstrează și azi. În cazul Murmansk, mi-e greu să cred că ar avea șanse să revină la denumirea lui istorică, adevărul fiind că, în timpurile dinaintea comunismului, orașul, practic, nu exista… Aproape a dispărut în Al Doilea Război Mondial, sub atacurile armatei germane în 1941, dar nu a fost niciodată cucerit, rămânând una dintre porțile de intrare a resurselor (necesare efortului de război a URSS) până la sfârșitul acestuia. În prezent e cel mai mare oraș dincolo de Cercul Polar.  Cu mai mult de 300.000 de locuitori (deși la sfârșitul mileniului erau cu 50% mai mulți), Murmansk e un „spike” în zona respectivă. Din toate punctele de vedere. Aplicând tiparul comportamental al unor animale de la antipozi (pinguinii se strâng în grupuri compacte pentru a evita pierderile de temperatură individuale), orașul s-a dezvoltat aproape integral pe verticală. Procentul clădirilor care adăpostesc o singură familie? 1%! View Larger Map Temperatura medie anuală oscilează în jurul punctului de îngheț al apei… Temperatura medie anuală! Sub douăzeci de zile pe an cu soare și cer senin, cele mai multe zile cu precipitații din Europa, aproape jumătate de an cu ninsoare, șaizeci și cinci de zile… (nopți ?) de cicluri...