Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Murmansk

Murmansk

Apr 8, 2013

”Well now, citizen, look at yourself. You’ve stayed ’til one. Now it’s closing time! Paid your tab? Better tote it up. Or are you planning to stay ’til dawn? Damn. With a face that has forgotten how to smile I walked away from the past… From the Hotel Arctic Into a darkness untouched by any god: The blind polar night.”  “A Toast to Zhenya” – Yuri Iosifovich Vizbor Murmansk. Aproape de capătul lumii. Al lumii civilizate… La extremitatea boreală a peninsulei Kola, cu două grade deasupra Cercului Polar de Nord (68°N, 33° E)…Este unul dintre cele mai izolate orașe ale Rusiei, dar cu o vârstă pe care unii semeni de-ai noștri, mai norocoși sau doar mai longevivi, au atins-o și chiar au depășit-o: 97 de ani. Ultimul țar al Rusiei e cel care decide nașterea acestui oraș, cu scopuri, evident, militare. Nu apucă să-și vadă creația… Tot odată cu Revoluția Sovietică, numele îi este schimbat din cel cu conotație țaristă (Romanov pe Murman) în numele pe care îl mai păstrează și azi. În cazul Murmansk, mi-e greu să cred că ar avea șanse să revină la denumirea lui istorică, adevărul fiind că, în timpurile dinaintea comunismului, orașul, practic, nu exista… Aproape a dispărut în Al Doilea Război Mondial, sub atacurile armatei germane în 1941, dar nu a fost niciodată cucerit, rămânând una dintre porțile de intrare a resurselor (necesare efortului de război a URSS) până la sfârșitul acestuia. În prezent e cel mai mare oraș dincolo de Cercul Polar.  Cu mai mult de 300.000 de locuitori (deși la sfârșitul mileniului erau cu 50% mai mulți), Murmansk e un „spike” în zona respectivă. Din toate punctele de vedere. Aplicând tiparul comportamental al unor animale de la antipozi (pinguinii se strâng în grupuri compacte pentru a evita pierderile de temperatură individuale), orașul s-a dezvoltat aproape integral pe verticală. Procentul clădirilor care adăpostesc o singură familie? 1%! View Larger Map Temperatura medie anuală oscilează în jurul punctului de îngheț al apei… Temperatura medie anuală! Sub douăzeci de zile pe an cu soare și cer senin, cele mai multe zile cu precipitații din Europa, aproape jumătate de an cu ninsoare, șaizeci și cinci de zile… (nopți ?) de cicluri...

Cățărători urbani în Moscova

Cățărători urbani în Moscova

Apr 3, 2013

Am citit pentru prima dată despre asta într-un ziar pe care l-am primit pe avion, în drum spre Moscova. Mai văzusem, sporadic, imagini și scurte filmulețe, dar nu prea le-am dat atenție.  Dar articolul respectiv m-a făcut curios și eram pornit să caut cât mai multe despre pasiunea aceasta ciudată și periculoasă a tinerilor (probabil adolescenți sau puțin trecuți peste). M-am luat, însă, cu altele și am uitat… Astăzi am dat peste un articolul similar (Climbing High in Dubai) în English Russia – un site de care nu mă mai satur și care oscilează între absurd și sublim – și am reluat căutările… Vă mai recomand un link: Telegraph.co.uk (de acolo sunt și imaginile de mai jos) Din păcate, nu le-am mai găsit pe cele din ziar. Diferența e enormă între cele de mai sus, care par mult prea retușate și făcute pentru media – dovada cea mai bună că sunt un fel de PR pentru Moscova e că la o căutare pe Google, apar doar aceste fotografii, și ce am văzut acolo, în ziar. Sunt poze făcute „la limită”, din mână, nu cu DSLR-uri, ci cu o cameră simplă, în genul celor care se montează pe mașină. E clar că și acelea sunt făcute pentru a fi arătate, dar parcă-mi place mai mult „amatorismul” (fotografic, evident… că dacă vorbim de alpinism…). A… și încă ceva. Am văzut live multe dintre clădiri din aceste fotografii. În unele am și urcat, altele le-am putut vedea doar de la bază. Sunt copleșitoare. Unele (cele vechi, staliniste) mai au, în plus, încă un atribut. Sunt și înfricoșătoare. Au o uzură fizică (la unele e evidentă) a elementelor metalice. Se poate vedea rugina. Cele noi, mult mai înalte, sunt sigure. Ba chiar extrem de sigure, dacă vorbim de posibilitățile de acces spre etajele superioare. Adică ar trebui să fie extrem de alunecos să poți să-i păcălești pe bodyguarzii care le păzesc. Vă recomand și următoarele: link1, link2 pentru o perspectivă mai realistă și mai puțin „cosmetizată” (nu că primele n-ar fi...

Plug in!

Plug in!

Feb 23, 2013

Citeam ieri o știre despre Estonia. Știți voi, una dintre Țarile Baltice (cărora zilele următoare o să le dedic un articol întreg – pentru că merită!). Guvernul Estoniei a decis sa se implice în extinderea la nivel național a unei rețele care să-ți permită reîncărcarea autoturismului tău electric atunci când ai nevoie și unde ai nevoie… Reproduc din Engadget.com: „If certain reporters had lived in Estonia, how different things might be. The small European state has just cut the ribbon on its nationwide EV fast-charge network — providing 165 charging stations no further that 60km apart. Implementing a national or state-wide network of charger locations is something either under way, or in place in locations from Australia to Indiana. The Estonian implementation is state-backed, has a unified payment system, and offers three tiers of service to customers, from a basic pay-and-go option to a €30 all-you-can-drive monthly electricity buffet. It’s claimed that up to a 90 percent charge can be achieved in half an hour, with the range that achieves depending on your vehicle of choice. Estonia has 619 all-electric cars registered with the traffic office, and the network extends beyond the mainland, ensuring even those weekend road trips should be covered.” Estonia e în altă ligă, nu am nicio îndoială. N-am ajuns acolo, deși tare mi-aș dori! Mama mea a vizitat Țările Baltice înainte de 1989 și mi-a zis că erau mult în fața celorlalte republici sovietice – din toate punctele de vedere. Nefiind slavi, au altă mentalitate. Dar să vii atât de tare din spate (că nu se puteau compara cu restul Europei Occidentale) și să implementezi un astfel de proiect la nivel național (din câte știu, Estonia e prima țară din Europa care o face), e ceva cu care poți să te lauzi. Poate că nu e scump, habar nu am… Dar demonstrează voință. Și faptul că oamenii aia se gândesc la viitor. Acum sunt doar puțin peste 600 de mașini electrice. Un număr infim, în parcarea companiei pentru care lucrez sunt mai multe mașini… Bine, ei (estonienii) nici nu sunt atât de mulți, cam un milion și un sfert. Dar dacă nu pornești cu o infrastructură bine pusă la punct, nici nu poți să te aștepți...

Deșert peste mări

Deșert peste mări

Feb 16, 2013

Rusia (sau Uniunea Sovietică, după cum au fost vremurile) n-a fost și nu este o țară despre care să poți spune că e prea norocoasă. Să nu înțelegeți greșit, probabil că-i cea mai bogată țară de pe Terra, dar când ai bogățiile îngropate sub pământ înghețat, undeva în inima Asiei sau după Cercul Polar de Nord… cam greu le scoți la lumină. Și asta nu e tot: oamenii nu trăiesc din uraniu. Da, îl pot da la schimb, pot vinde energia sau rachetele nucleare, dar banii aia nu ajung oamenilor. Cea mai mare problemă a Rusiei a fost alta: pământul, oricât de întins, nu a hranit-o. Secole de-a rândul s-a murit de foame. La propriu. Chiar și secolul trecut am asistat la decimări ale populație din acest teritoriu. Evident, un popor flămând nu poate fi stăpânit. Cum țarilor le-au lipsit mijloacele tehnice, sarcina de a modela natura le-a revenit dictatorilor comuniști. Stalin, un om cu viziune (normal că glumesc, era doar un criminal odios…), a plănuit cea mai mare schimbare a Rusiei din toate timpurile. Baraje, canale de irigație sau chiar navigabile, împăduriri și defrișări. „Terraformare”, practic. Chiar pe Terra. Rezultatul? Un dezastru cumplit… Natura le-a aranjat pe toate în milenii, ba chiar în perioade mai mari. Când vrei să schimbi ordinea firească în ani, n-are cum să-ți iasă. Marea Aral – În urmă cu cinci decenii a fost a patra întindere de apă a lumii (ape interioare). Astazi… suprafața e redusă la un sfert din cea inițială, volumul – sub o cincime. Salinitatea a crescut și ea enorm. Iar dunele de sare rămase în urma apei se împrăștie purtate de vânt pe suprafețe mult mai mari, contaminându-le. Contaminare cu metale grele, pesticide și bacteriologică… Nicăieri în lume factorul uman nu a provocat un dezastru mai mare. Și acum vorbim doar de ecosistem. Dar dramele umane de pe (fostele) țărmuri ale acestei mări sunt și ele parte ale dezastrului. Industria – bazată pe pescuit și construcția navelor – a disparut. Șomajul în zonă a ajuns la 19%, sau cel puțin așa spun statisticile oficiale. Dar cifra reală pare a fi mult mai mare. Majoritatea sunt femei. Migrația a crescut exponențial. Urmăriți și montajul de...

Spre cer

Spre cer

Feb 9, 2013

Probabil că nu a început așa, dar e una dintre cele mai cunoscute fotografii din lume. New York, 1932. © Bettmann/CORBIS Construcția GE Building. Mai bine de optzeci de ani au trecut de atunci. Tehnologia a avansat enorm. Chiar și în construcții. Statele Unite au fost mai mult timp singurii deținători de recorduri mondiale (vorbesc doar de zgârie-nori). Mileniul al treilea aduce o detronare aproape completă a americanilor, asiaticii luându-le locul. Emiratele au țintit cel mai sus, peste limita kilometrului… N-au atins-o. Nu încă. Iată cum arată astăzi primele zece clădiri zgârie-nori: 1. Burj Khalifa (828 m) – Dubai (Emiratele Arabe Unite). E probabil cea mai mediatizată clădire a deceniului. Așa cum ziceam acum vreo câteva zile, mie încă nu îmi vine să cred că există. 2. Abraj Al-Bait Towers (601 m) – Mecca (Arabia Saudită). Am văzut-o anul trecut la știri, atunci când se prezentau imagini de la procesiunile religioase. Inițial nu mi-am dat seama ce e, am crezut că-i ceva moschee. Până să mă apuc de acest articol, nici prin cap nu mi-a trecut că-i a doua clădire ca înălțime din lume. Chiar dacă eram conștient de dimensiunile ei (prin comparație cu Masjid al Haram), nu am realizat cât de mare e. 3. Taipei 101 (509 m) – Taipei (Taiwan). A avut și ea perioada ei de glorie, fiind în vârful (!) clasamentului. E drept, doar vreo șase ani. Am văzut un reportaj (parcă pe Discovery) despre cum s-au gândit constructorii să o facă „earthquake-proof”, instalând o sferă imensă la unul dintre ultimele etaje… Uluitor. 4. Shanghai World Financial Center (492 m.) – Shanghai (China) 5. International Commerce Center (484 m.) – Hong Kong (Hong Kong) Mă opresc aici, dar iată linkuri către primele zece cele mai înalte clădiri ale lumii: Burj Khalifa Makkah Royal Clock Tower Hotel Taipei 101 Shanghai World Financial Center International Commerce Centre Petronas Tower 1 Petronas Tower 2 Zifeng Tower Willis Tower Kingkey 100 Europa apare abia după locul 30… Rusia cea plină de bani (Moscova, ca să fim exacți) se uită cu coada ochiului către Asia și parcă n-ar vrea să rămână în urmă, dar nici nu va prinde „top ten”. Mercury City Tower a devenit cea mai înaltă clădire...

Să regândim turismul

Să regândim turismul

Dec 19, 2012

Ultimii doi ani au fost cu noroc pentru cei care au investit în turismul de iarnă. Dacă ai făcut un hotel în vârf de munte și lângă o pârtie, sigur l-ai avut plin-ochi… Dar e atât de greșit să faci asta… E atât de greșit să te apuci să tai pădurea, să remodelezi muntele, să tragi un drum până sus, să ridici un ditamai hotelul! Pentru că, din momentul în care ai făcut toate astea, șansele tale să mai ai zăpadă sau să-ți mai stea pe pârtie tind către zero. Nicăieri în lumea civilizată nu modifici microclimatul. Peste tot pe unde am fost, cazarea se face în vale. Acolo s-a construit totul. Urmează (aproape invariabil) un drum de câțiva kilometri până la baza muntelui și de acolo urci cu o telecabină de dimensiuni mari sau cu telegondola. Poate doar câteva restaurante și zone de relaxare. Și atât! Iar zona-propriu zisă de schi e complet libera! Nu vezi niciun hotel, nicio pensiune, niciun drum.  Și, mai ales, NU VEZI AUTOTURISME! În lipsa arborilor, mai devreme sau mai târziu, solul va pleca la vale, dus de apă. Mai devreme sau mai târziu, toate acele clădiri și toate mașinile vor încălzi prea tare zona și vom schia doar pe pârtii artificiale. Mai devreme sau mai târziu, toate acele investiții se vor întoarce împotriva celor care au băgat bani acolo (poate deja știu asta, de aia au și prețurile atât de mari). Totul se construiește între 1300 și 1500 de metri altitudine. Zona e extrem de sensibilă la schimbările de temperatură și, cu mici excepții (Semenic și Muntele Mic, munți care au norocul să fie poziționați în fața unor fronturi de aer foarte umede care vin dinspre Mediterană), vom asista la scene triste, cu petice de zăpadă de sub care se văd doar pietre… Nici vorbă de schiat. Și avem atât de puțini munți cu înălțimi mai mari și, în același timp, potriviți pentru a găzdui pârtii de schi. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că materialele de construcție nu ajung acolo cu elicopterul, ci cu mașinile de mare tonaj. Nicăieri nu înlocuiești fiecare brad tăiat cu o construcție sau cu o sută de metri de drum. Efectul e devastator pentru mediu, pentru climă, pentru sol. Nicăieri… cu excepția României....