Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Dublul standard ca mod de viață

Dublul standard ca mod de viață

Jan 10, 2017

Până prin 2015, indemnizația de creștere a copilului era 85% din media lunară a ultimelor douăsprezece luni, dar nu mai mult de 3400 lei. Apoi s-a luat hotărârea să se scoată plafonul de 3400 lei, dar, totuși, să existe o limită maximă. Nu cred că a trecut un an de la discuțiile despre asta. Undeva pe la începutul anului erau, mai mult ca sigur. Pe atunci discuțiile erau în felul următor: de ce să nu primească omul toată suma cuvenită, suma pentru care a cotizat în ultimul an, că cine-i statul să facă astfel de discriminări, de ce să oprească el din bani. Nu s-a mai plafonat. În condițiile în care reținerea era plafonată, da? Deci indemnizația provenind de la un buget de stat (nu am reușit să-l găsesc, dar cred că e vorba de Asigurări Sociale) nu e plafonată, dar reținerea e (baza de calcul pentru venituri mari și foarte mari e, de mult timp, cinci salarii medii brute pe economie). Nu vreau să fac presupuneri că se vor găsi (s-au găsit?) oameni care să jongleze cu cifrele și cu legea. Nu, prezumția de nevinovăție primează. Și nu despre asta e vorba.  Acum, noul guvern, care se bucură de o popularitate imensă (naiba știe dacă sunt ironic sau nu, poate cei care i-au votat chiar îi susțin), vrea să umble și la sursă. Forțat fiind, actualul guvern scoate plafonarea. Dar nu pentru că vrea, ci pentru că n-are ce face și caută bani oriunde. Trec peste orice calcul care ar demonstra cu ușurință că banii în plus la buget nu vor ajunge nici pentru poștașii care aduc pensiile și merg direct la subiect: dubla măsură e o prostie. Și în lege, și în orice altceva.  Mai ales în opiniile exprimate în social media. Fără să generalizez (așa că evit „toți”), mare parte din on-line-ul pe care îl urmăresc a sărit cu gura împotriva deciziilor de ambele dăți. Evident, nu-s afectați într-o și mai mare parte de deciziile de mai sus, dar asta nu-i împiedică să comenteze. De fapt, nu trebuie să ni se întâmple și nouă ca să avem dreptul să comentăm. E o țară liberă. Dar argumentele de la primele discuții devin contra-argumente...

Mauro Tomassetti

Mauro Tomassetti

Jun 28, 2014

 Autor: Mauro...

Recomandare: „Cele mai mari realizări ale omenirii” – Discovery Channel

Recomandare: „Cele mai mari realizări ale omenirii” – Discovery Channel

Jun 22, 2014

Am ajuns întâmplător pe Discovery World. Mă mai uit (tot mai rar, recunosc) pe canalele Discovery, National Geographic reușind să ocupe un loc mai bun în competiția canalelor destinate documentarelor, ajutat/ajutate, probabil, de perioada de timp în care nu am avut acces la primele . Dar documentarul de astăzi m-a făcut să mă uit cu mai multă atenție la grilele celor de la Discovery. „Cele mai mari realizări ale omenirii” – un documentar pe care n-ar prea trebui să-l ratați. E uimitor să vezi unde am ajuns în câteva decenii. Cel mult, în două secole… Fără vreun criteriu sau logică: electricitatea, autoturismul, trenul, avionul, telegraful, telefonul, internetul, Chrysler Building (1930), Barajul Hoover.     Nu-l ratați, e un „easy learning” care-ți trezește amintiri din școala gimnazială pe care le credeai uitate: chimie, fizică, geografie. Dar care, pe lângă toate astea îți deschide ochii și-ți arată cât de departe am ajuns noi, ca specie. Unele realizări îți vor părea rupte din nuvelele sau romanele științifico-fantastice. Mi-a rămas în minte un comentariu din final: ducem astăzi o viață pe care nici măcar nu ne-am fi putut-o imagina acum un secol. Dar, la fel de repede, mi-a venit în minte o întrebare: ce specie suntem noi, românii, dacă nu suntem în stare să construim nu super-structuri ca Burj Khalifa sau podul Oresund, ci măcar o sută de kilometri de autostradă? PS: Canalul Panama a înjumătățit dinstanța pe una dintre cele mai importante rute (navale) ale lumii. Dar a costat echivalentul a 400 miliarde dolari US. Oare investiția s-a amortizat integral? Deși am mari îndoieli, dacă ne gândim că, pe lângă miliardele acelea, construcția canalului a mai costat și 27000 de vieți...

Memorabil

Ca să n-o mai lungim prea mult, numiți doi câștigători ai Eurovision din 1995 până în prezent. Eu reușesc să-mi amintesc doar doi: Dana International și Lordi. Și, probabil, o să o/îl țin minte și pe Conchita. Uitându-mă pe lista aia din link, nici măcar citindu-le numele, nu le pot asocia cu o imagine/piesă… Doar că Dana International chiar mi-a plăcut cum a cântat. Și încă îmi place. Ea și ABBA....

Scurtissime (7)

E virală știrea cu Metrorexul prost care a cumpărat garnituri de tren prea late. Deși e evident că vina nu e a celor care au cumpărat trenurile, ci a celor care au construit stațiile, s-a insistat aiurea în a-i blama pe primii. Mda, logică imbatabilă: „Dacă trenul intră bine în unele stații, dar nu încape în altele, trenul e de vină, nu construcția peronului!”. Ca și până acum, televiziunile insistă în a difuza doar imaginile de la extreme, când vorbim de 1-x mai… De la adolescenții (și peste) comatoși (R – OH) și dormind direct pe nisip și mâncând ce apucă (în Vamă), la copii de bani gata, „gata” să spargă mii de lei în trei zile, după spusele lor, pentru care cele cinci stele purtate de hoteluri sunt prea puține (în Mamaia). Pentru televiziuni, normalitatea (și calea de mijloc) nu există. Urșii tomberonezi rămân atracția primordială a românilor care campează prin munți. Să fim fericiți că reciproca nu-i încă valabilă și că urșii se mulțumesc cu gunoaiele. #474479617 / gettyimages.com Ucraina pare o zonă din Orientul Mijlociu, nu o țară europeană. Sau fosta Iugoslavie, acum două decenii. Cehoslovacia a rămas cel mai bun exemplu al autodeterminării. Separarea acesteia reprezintă triumful civilizației și al rațiunii asupra unor sentimentelor viscerale pe care ar trebui să le lăsăm mult în urmă. Undeva în secolul...

#Occupy

#Occupy

Dec 12, 2013

Mă gândesc că suntem o nație de glumeți, altfel nu văd cum putem să facem haz de necaz, de fiecare dată când ceva prost/rău e pe cale să se întâmple sau chiar se întâmplă. Calcă unul strâmb, prima reacție e una între amuzament și persiflare. Am râs toți (deși nu era râsul nostru) atunci când am auzit cine va face parte din Comisia Juridică a Camerei Deputaților. A fost și mai ironic momentul când a primit cu executare. Am râs și atunci când am văzut componența Comisiei pentru revizuirea Constituției. Oameni pentru care legea se confundă deseori cu „așa se face, știu eu, că așa-i normal” și are prea puțin din Dreptul Roman. Și o să mai râdem și când vor scoate modificările la lumină. Chit că nu suntem prea mulți, nici pe aici, cu Științe Juridice în curriculum vitae. Când vine vorba de lege, scoatem în față păreri bazate pe opinii personale, nu pe coatele tocite prin bibliotecă, analizând precedente. Uităm de prezumpția de nevinovăție de la care orice proces ar trebui să plece. Cu atât mai mult cu cât procesul nu are loc într-un tribunal, ci în e-agora. Emitem postulate, judecăm, dăm verdictul și tot noi îl ducem cu bine la execuție. „Decât să scape un vinovat, mai bine să moară o sută de nevinovați”. Parcă așa era, nu? Și poate mergem puțin mai departe. Ridicăm vocea. Sau poate nu facem chiar asta, cel mult aruncăm niște cuvinte pe un blog, într-un ziar… Pe la televizor, dacă suntem mai norocoși. Ne agităm, încercăm să trezim în toți ceilalți spiritul de revoltă, de contestare, să le însămânțăm celorlați în minte nevoia de schimbare. Arătăm cu degetul, căutăm vinovați. Spiritul justițiar și democratic renaște brusc în noi. Contestăm puterea de aici sau de aiurea. Ne solidarizăm cu mișcări de stradă de prin alte locuri. Ne implicăm sufletește în orice astfel de răscoală. We occupy every single place on this Earth! Toate acestea dacă nu suntem în tabăra opusă. Moment în care tot ceea ce a fost scris mai sus trebuie citit cu semn opus. Apoi ne întoarcem la lucrurile mărunte de zi cu zi, la update-ul Apple la iOS7 sau Windows 8.1 sau noul Samsung Gear....

Pagina 1 din 24
1
2
3
10
20
»