Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Şi câinii cerşesc, nu-i aşa?

Sunt destul de obişnuit să văd oameni cerşind. Cred că n-a fost vreo perioadă din viaţa mea în care să nu îi văd. La colţ de stradă, pe la porţi, pe la uşi… Copii, bătrâni, oameni in toată firea. Români şi ţigani. Cine crede că cerşetorii au apărut dupa ’89, se înşală. “Meseria” are vechime, nu glumă, pe meleagurile noastre. Mi-e milă de oamenii ăia. Nu numai pentru că ştiu că îşi duc zilele în condiţii mizere, dar mai ales pentru că e evidentă sclavia în care sunt aruncaţi. Sau vânduţi. Şi evit să le dau bani. Mai ales pe considerentul acesta: banii sunt colectaţi şi ajung în buzunarele unor interlopi şi nicidecum nu hrănesc gurile alea triste. Mai nou, îi poţi vedea şi în afara oraşelor. Dacă un drum în lucru are porţiuni pe care se circulă pe un singur sens şi restricţionarea e facută cu semafoare, nu se poate să nu îi vezi. Se plimbă de la maşină la maşină, cu speranţa ca vor aduna vreun ban. Dar acum am văzut o specie nouă la semafor: câinii-cerşetori! Câini care au învăţat să treacă la următoarea maşină, dacă în zece secunde nu primesc nimic. Câini care aveau privirea la fel de tristă ca şi cerşetorii-oameni. Şi paralela merge până la capăt: câinii aştia au stăpâni! Cei pe care i-am vazut eu erau aduşi să păzească depozitele de materialele de construcţii. Le-am văzut cuştile, i-am văzut ieşind de dupa garduri, atunci când am oprit maşina la culoarea roşie. Era mult prea izolat locul să fi ajuns acolo singuri. Cineva îi foloseşte. Răsplata, în schimb, vine din… Ceruri. Sursa foto:...

Mi-ar plăcea să…

Deocamdată, am citit doar despre atentate şi cutremure. Cu toate astea, mi-ar plăcea să ajung în Turcia până nu le vine vreo idee să “democratizeze” şi ei ţara şi să introducă un regim islamic. Nu or fi ei arabi, dar nici nu vreau să aştept până clarifică treaba asta.  Cum prea repede un alt cutremur nu cred că mai vine, iar atentate în resorturi nu-s nebuni să facă, eu lansez un apel către turci: puteţi să aşteptaţi vreun an-doi, să ajung să fac şi eu o baie în mare la voi? Şi după aia, puteţi să daţi drumul la câte revoluţii vreţi! Sursa foto:...

Eterna toamnă europeană

 Mi-ar fi plăcut să scriu astăzi despre altceva. Nu neapărat despre nişte rezultate bune (dacă pot fi numite “bune”; cel mult, normale), poate nici măcar nu le-aş fi băgat în seamă. Aş fi scris ceva despre recensământ, despre Libia, sunt multe subiecte. Dar o să scriu acest articol pentru că s-ar putea să fie ultimul. Nu merită să mai scriu ceva. Nici dacă vreo echipă românească reuşeşte vreun rezultat surpriză şi ia un punct sau poate chiar trei unei echipe mari. Nu. O să mai deschid subiectul “fotbal” doar când vom avea o echipă in primăvara europeană şi o calificare la un turneu final. Până atunci, acest subiect este lipsit de importanţă. Nu mă poate incânta un egal cu Larnaca, unul cu Belarus sau o victorie cu nişte cvasi-necunoscuţi… Pentru mine, fotbalul românesc s-a terminat în 1994, cu acel meci pe care nu pot să-l uit: România – Suedia. Niciun alt meci, de după vara aia nebună, nu s-a mai ridicat la nivelul acelor ani. Chiar dacă au mai fost calificări la CE si CM. Sau sferturi de finală intre două echipe româneşti… Şi oricât mi-am dorit, n-am mai vazut aşa fotbal ca atunci. Şi oricât am sperat, nimeni n-a mai lovit mingea ca Hagi. Dar acum am obosit. Dacă n-aţi ieşit atunci în stradă ca să vă strigaţi bucuria alături de zeci de mii de oameni, sunt mari şanse să n-o mai faceţi… Aşa că, fotbalul intră într-un “Frozen Zone”, iar eu rămân cu imaginile idilice despre fotbal, imaginile adolescenţei mele. Profit de acest ultim articol să le mai mulţumesc încă o dată tuturor celor care s-au implicat atât de mult în fotbalul românesc. Atât de mult încât n-a mai rămas nimic din el. PS: Deşi s-ar putea să vă vină greu să credeţi, mai jos sunt secvenţe dintr-un meci de fotbal. Jucat de români. Dacă în 1994 eraţi prea mici pentru fotbal şi n-aţi văzut transmisiunile televiziunii române, rugaţi-vă părinţii să vă povestească. Şi poate că e mai bine să folosim ca “bed time story” astfel de poveşti, şi nu unele despre cât de bine loveşte Mutu chelnerii, cu pumnul. Sau despre cât de sexy e vreo poamă bombă din Piteşti. Sursa foto:...

Din tradiţiile românilor: Şpaga

L-am văzut azi pe Cetin că îşi punea întrebarea (şi era chiar una de bun-simţ): de unde naiba aveau subalternii ăia atât bănet încât să poată strânge de o şpagă de 82000 de lei… Dacă n-au câştigat toţi la 6/49 peste noapte, e mai mult decât evident că bugetarii se joacă de-a Caritas-ul. O mică piramidă, plăteşte contribuabilul. Noi, adică – sunteţi conştienţi de asta, nu? Sau aveaţi vreun dubiu? În fine, nu aici vroiam să ajung. Întrebarea din articolul de mai sus era una retorică, bineînţeles. N-am nicio îndoială că e de notorietate acest fenomen. Vorbim de transparenţa, până la urmă. Eu mă întreb altceva… Nu suntem noi ăia proşti? Ne punem să căutăm legături, conexiuni, infracţiuni doar-doar le vom deschide ochii celor care ar trebui să facă justiţie, ca doar de aia sunt plătiţi. Ne apucăm să scriem despre toate mizeriile astea, să tragem de mânecă opinia publică, sperând să se trezească. Toate astea, în van şi probabil, spre marele amuzament al celor vizaţi de cuvintele noastre. De ce? Pentru că, şi în condiţiile (puţin probabile) în care vor fi pedepsiţi (şi nu cu suspendare), vor sta acolo doi, trei ani şi vor ieşi pentru comportament ireproşabil. Între timp, banii se vor înmulţi prin conturi din off-shore, afacerile soacrelor vor prospera, copiii îşi vor fi terminat studiile prin State, Regatul Unit sau Franţa. Iar noi? Noi ne lăudăm cu sutele de unici zilnici şi că ţânşpe sute de urmăritori n-au cum să greşeasca… Până una-alta, două întrebări de 100 de puncte: îl mai ţineţi minte pe ăla de a luat şpagă salam şi cârnaţi, Decebal Traian Remeş? Dacă da, mai ştiţi ceva de el? 🙂 Eram sigur! Ne aducem aminte ca prin ceaţa că a fost ceva ministru (al finanţelor publice…) şi că l-au prins cu salamul în sacoşă. Asta a fost imaginea care ne-a ramas în minte. Ce averi o fi făcut el la adăpostul unui “avatar” de păcălici, nimeni nu ştie. Sursa foto: aici. El zice că-i venită pe mail… O fi vreo...

Stagnare

Am avut ocazia sa lucrez cu oameni din multinationale de peste tot din Europa. De Est, dar si din Occident. In 99% din cazuri, am avut treaba cu departamentul financiar. Primul lucru ce mi-a sarit in ochi a fost ca, in timp ce esticii (mai putin ungurii) erau stresati la fiecare inchidere de luna si chiar si in munca de fiecare zi, pentru cei din vest, singura problema era sa isi distribuie corect costurile in companie. Daca mergi la sfarsit de luna, “in inchidere” – cum se zice pe la noi, ai senzatia ca toti sunt intr-o “anumita perioada a lunii”, indiferent de sex.  Si ce-i mai tragic e ca, saracii economisti/contabili nu au nicio vina. Daca probleme nu sunt totusi chiar atat de grave la multinationalele mari – oamenii de acolo au totusi experienta si sprijin, la companiile mici e rau de tot. Stiti de unde vine groaza esticilor fata de ERP-uri?  Ei bine, vinovat e sistemul legislativ! Desi singurul lui rol ar fi trebuit sa fie acela de cadru legal pentru desfasurarea activitatii economice, in prezent, la 20 de ani de la liberalizarea economiei, statul ramane in continuare represiv. Nu da legi pentru a sprijini activitatea economica. El da legi pentru a colecta impozite. Asta e interesul lui. Sa stranga biruri. Ca in Evul Mediu. Ca si cum asta n-ar fi destul, banii colectati (dar nu oricum, ci dupa anumite “afinitati”, ca nu toti se grabesc sa-si achite taxele) ajung sa fie aruncati mai ceva ca la chefurile de manelisti… Daca statul e foarte atent atunci cand vine vorba de “input”, la partea “output” e mana larga. Prea (suspicios de)  larga. Schimbarile mult prea dese in formularistica, in metode de calcul si in zone conexe pun probleme nu doar celor care folosesc sistemele informatice, ci si programatorilor. Update-uri peste update-uri, patch-uri si ajustari prin programe dau batai de cap tuturor. Uneori, am impresia ca statul s-a suparat ca nu mai lucram toti pentru acelasi angajator unic (adica pentru el!) si acum ne arata ce ne poate face daca n-am fost cuminti… Sau ne ia pe toti la misto! Ceea ce nu vede statul e ca, lucrand doar pentru a scoate amaratele alea de formulare pentru Finante, nu ne vom scoate nasul din calculatoare sa putem sa...

Minority report

 N-as vrea sa fiu catalogat drept rasist. Si cu atat mai putin, nazist. Chiar daca teoria mea pare inspirata din studiile lui Josef Mengele, ea nu se rezuma doar la genetica, ci si la evolutia fiecaruia in mediul in care creste, in care primeste educatie. Daca multe boli se transmit genetic, mai ales pe aceeasi ramura (adica inspre urmasii de acelasi sex), eu sunt convins ca inclinatia spre violenta a copiilor vine pe aceeasi cale. Odata mostenita, se aplifica atunci cand modelul in viata, adica tatal, nu ii ofera altceva. Exemplele sunt peste tot la stiri. Nu cred ca exagerez cu nimic cand spun ca este imposibil ca tatal sa fie un interlop, un bataus, un om (?) a carui singura satisfactie e sa vada pe altul suferind, iar copilul sa fie un candidat la premiul Nobel pentru Pace. Acest comportament e mult mai vizibil in cazul etniei tiganesti, din pacate. Da, din pacate pentru aceasta comunitate din care fac si altii parte, pentru ca STIU ca nu sunt toti asa. Am copilarit cu tigani, am jucat fotbal cu ei, “atarnam” toata vacanta de vara pe strada alaturi de unii de varsta mea. N-am simtit nicio secunda repulsie sau alt sentiment de respingere fata de ei. (Poate invidie… Era unul, Salion, care juca al naiba de bine! Cel mai bine din tot cartierul!) Comportamentul de clan nu e adoptat doar de aceasta etnie. Sunt si romani, campioni in ale infractionalitatii. Parintii, fara nicio remuscare, isi educa plozii si ii sfatuiesc sa o ia pe acelasi drum. Nu le dau absolut nicio sansa… S-a discutat in Parlament despre castrarea chimica/fizica a violatorilor (nu sunt sigur ca era vorba doar de pedofili…) dar, din pacate, legea a fost respinsa. Eu as vota-o! Dar nu numai pentru violatori. Ci si pentru toti cei care au adoptat violenta ca mod de viata. N-ar trebui lasati, prin lege, sa se reproduca!  De ce sa lasam raul sa se raspandeasca? PS: Am scris acest articol ieri seara. Stirile din dimineata asta mi-au dat dreptate. Fiul  unui interlop de nu stiu unde i-a facut un frumos cadou de despartire prietenei (minore): un viol. Impreuna cu trei prieteni, ca era altruist. In cazul asta, parca n-as...

Pagina 10 din 24
«
9
10
11
20
»