Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Scurtissime (7)

E virală știrea cu Metrorexul prost care a cumpărat garnituri de tren prea late. Deși e evident că vina nu e a celor care au cumpărat trenurile, ci a celor care au construit stațiile, s-a insistat aiurea în a-i blama pe primii. Mda, logică imbatabilă: „Dacă trenul intră bine în unele stații, dar nu încape în altele, trenul e de vină, nu construcția peronului!”. Ca și până acum, televiziunile insistă în a difuza doar imaginile de la extreme, când vorbim de 1-x mai… De la adolescenții (și peste) comatoși (R – OH) și dormind direct pe nisip și mâncând ce apucă (în Vamă), la copii de bani gata, „gata” să spargă mii de lei în trei zile, după spusele lor, pentru care cele cinci stele purtate de hoteluri sunt prea puține (în Mamaia). Pentru televiziuni, normalitatea (și calea de mijloc) nu există. Urșii tomberonezi rămân atracția primordială a românilor care campează prin munți. Să fim fericiți că reciproca nu-i încă valabilă și că urșii se mulțumesc cu gunoaiele. #474479617 / gettyimages.com Ucraina pare o zonă din Orientul Mijlociu, nu o țară europeană. Sau fosta Iugoslavie, acum două decenii. Cehoslovacia a rămas cel mai bun exemplu al autodeterminării. Separarea acesteia reprezintă triumful civilizației și al rațiunii asupra unor sentimentelor viscerale pe care ar trebui să le lăsăm mult în urmă. Undeva în secolul...

#Occupy

#Occupy

Dec 12, 2013

Mă gândesc că suntem o nație de glumeți, altfel nu văd cum putem să facem haz de necaz, de fiecare dată când ceva prost/rău e pe cale să se întâmple sau chiar se întâmplă. Calcă unul strâmb, prima reacție e una între amuzament și persiflare. Am râs toți (deși nu era râsul nostru) atunci când am auzit cine va face parte din Comisia Juridică a Camerei Deputaților. A fost și mai ironic momentul când a primit cu executare. Am râs și atunci când am văzut componența Comisiei pentru revizuirea Constituției. Oameni pentru care legea se confundă deseori cu „așa se face, știu eu, că așa-i normal” și are prea puțin din Dreptul Roman. Și o să mai râdem și când vor scoate modificările la lumină. Chit că nu suntem prea mulți, nici pe aici, cu Științe Juridice în curriculum vitae. Când vine vorba de lege, scoatem în față păreri bazate pe opinii personale, nu pe coatele tocite prin bibliotecă, analizând precedente. Uităm de prezumpția de nevinovăție de la care orice proces ar trebui să plece. Cu atât mai mult cu cât procesul nu are loc într-un tribunal, ci în e-agora. Emitem postulate, judecăm, dăm verdictul și tot noi îl ducem cu bine la execuție. „Decât să scape un vinovat, mai bine să moară o sută de nevinovați”. Parcă așa era, nu? Și poate mergem puțin mai departe. Ridicăm vocea. Sau poate nu facem chiar asta, cel mult aruncăm niște cuvinte pe un blog, într-un ziar… Pe la televizor, dacă suntem mai norocoși. Ne agităm, încercăm să trezim în toți ceilalți spiritul de revoltă, de contestare, să le însămânțăm celorlați în minte nevoia de schimbare. Arătăm cu degetul, căutăm vinovați. Spiritul justițiar și democratic renaște brusc în noi. Contestăm puterea de aici sau de aiurea. Ne solidarizăm cu mișcări de stradă de prin alte locuri. Ne implicăm sufletește în orice astfel de răscoală. We occupy every single place on this Earth! Toate acestea dacă nu suntem în tabăra opusă. Moment în care tot ceea ce a fost scris mai sus trebuie citit cu semn opus. Apoi ne întoarcem la lucrurile mărunte de zi cu zi, la update-ul Apple la iOS7 sau Windows 8.1 sau noul Samsung Gear....

Mă mut la tropice…

…Sau, mai bine, la ecuator. Că acolo nici măcar sezon ploios nu există. Bag mașina în garaj la prânz, când vin ploile ălea torențiale și o scot după aia. Poate o să duc dorul zăpezilor de pe la noi, o să tânjesc după un vin bun de Oltenia, o să îmi lipsească cireșele de mai. Dar știu că nu trebuie să mai schimb niciodată pneurile! De unde supărarea asta? Hai să zicem… și din naivitatea mea. Din speranța că unele lucruri nu sunt altceva decât întâmplări (nefericite) și că lumea învață din greșeli. Unii, poate chiar o fac. Dar unii… Anul trecut mi-am luat pneuri de iarnă. Și cum nu e ceva mai complicat decât să încarci/descarci roți în mașină (mai ales dacă-i un hatchback mic), am zis să găsesc o vulcanizare care are și „hotel”, să le las acolo pe cele care sunt scoase de pe mașină. Zis și făcut! Am găsit compania, avea site, am sunat, am făcut programare, avea chiar ore care-mi conveneau (dimineața devreme, deși nu-s vreun matinal, dar prefer să mă trezesc cu noaptea-n cap, ca să nu bat orașul în ore de vârf). Totul suna minunat. Ei, aici au apărut primele probleme. Minore. De comunicare. De orientare. De apreciere. De ce or fi, dar n-ar fi trebuit să le simt eu, clientul… Schimbând jantele, am întrebat dacă nu cumva trebuie să schimb și șuruburile care prind janta, că-s tipuri diferite de janta. „Nooo… nici vorbă! M-am uitat pe calculator și-s bune.” Dacă-s bune… apăi sunt bune, mi-am zis. Dar n-au fost. Atunci când mașina era pe elevator. Fără nicio roată montată. Au zis că mi le aduc de la depozit. „Cam în cât timp?” am întrebat eu, cu speranța nătângă că e vorba de minute. „Aaa… păi azi, dar nu știm sigur”. Bineînțeles, timpul e o resursă pe care o găsești pe toate cardurile gardurile. Așa că au dat jos mașina, am lăsat roțile de schimb acolo și i-am rugat să mă sune când ajung prezoanele. Până la urmă, s-a rezolvat în ziua aia. Iarna fu scurtă, așa că prin martie urmă telefonul pentru programare. „Știți, am roțile cu totul la voi, jante și pneuri, nu trebuie decât să le dați...

O zi din viața lui Radu Mezan

Cu o mișcare aproape necontrolată, căută telefonul pe noptieră, să-i dea un snooze. Îl nimeri din prima și se culcă liniștit la loc. După zece minute, același sunet strident îi străpunse visul. Se întinse din nou după telefon și îl ridică la nivelul capului. Era 7:26. Dar asta știa, pentru că era primul snooze de la ora la care pusese alarma. Altceva i se păru curios: ținea minte că a lăsat telefonul la încărcat peste noapte, așa cum face de obicei. Acum pictograma bateriei era plină doar pe jumătate. „Oi fi uitat să-l pun la încărcat? Sau am dat cu mâna în cablu?” Când clickul întrerupătorului nu fu urmat de o luminare bruscă a camerei, îl trecură primele gânduri. Destul de negre, în ton cu întunericul din jur. „S-a luat curentul!”  Apoi tot el încercă să se liniștească: „De parcă acum ar fi prima dată, s-a mai luat… Mai dorm zece minute, și așa n-am ce face treaz prin casă.” De ațipit, nu mai putu să ațipească. Mai mult o leneveală amestecată cu teama să nu adoarmă prea adânc. Mai erau douăzeci de minute până la ora opt. Curentul tot nu venise. Să facă un duș era singura opțiune cât de cât viabilă. Își aruncă pe pat tricoul în care dormise și, mai mult bâjbâind, ajunse la duș. Dezamăgirea fu aproape instantanee. Nu numai că nu era apă caldă, nu mai era nici măcăr apă rece. Se bucură la ideea că în rezervorul wc-ului mai era cu siguranță apă. Și în bidonul de cinci litri pe care doar ce-l cumpărase cu o seară în urmă, din care nu băuse mai mult de două pahare. Sări peste cafea. „Lasă, oi bea zeama aia de la birou, ce să fac…”. Luă, pe fugă, o felie de pâine, o acoperi cu unt și azvârli două felii de salam peste. Nu prea mult, că n-avea chef sa se chinuie cu spălatul pe dinți. Știa cum e fără apă, nu-i era ceva complet necunoscut. „Noroc cu ața dentară și cu apa de gură!” Dar cu greu reuși să se spele puțin pe față și pe dinți. Se descurcă mai bine cu îmbrăcatul. Doar alegerea ciorapilor îi dadu bătăi de...

E atât de greșit!

E atât de greșit!

Jun 5, 2013

E greșit să credem că doar infracțiunile comise cu violență ar trebui pedepsite. E greșit să credem că oamenii „descurcăreți”, care nu au făcut altceva decât să încerce să o ducă mai bine (indiferent de mijloacele prin care o fac), sunt victime ale sistemului. E greșit să-i plângem, printr-un Sindrom Stockholm extins la nivel de națiune, pe cei care, până la urmă fură de la toți. E greșit să se nască empatii în astfel de cazuri. E greșit! E foarte greșit… Hai să ne jucăm puțin cu imaginația. Sunt o companie de construcții. Și, într-un fel sau altul, primesc un contract să fac un pod. Eu sunt un băiat deștept. Doar n-o să sap fundația pilonilor de susținere prea adânc, că-mi scade mie profitul. Și nici betonul-armat nu o să aibă procentul de oțel cerut de structura respectivă. Că doar n-o să știe nimeni ce am băgat acolo. Și nici cablurile de ancorare nu vor fi la grosimea cerută de proiectant. Lasă, ce știe el, cărțile ălea pe care le-a studiat sunt pentru fraieri. Stă cineva să le măsoare? Păi dacă le respect grosimea din norme, eu cu ce îmi mai iau Lexus? Asta-i bună! Și ce dacă n-am angajat constructori, ci am adus salahori care amestecă betonul cu mai mult pietriș, să crească volumul? Ei na, piatra e mai dură decât cimentul. Ce Carte de Muncă, de unde contract? Să mai dau niște bani la stat? Și așa-s prea puțini! Merge și cum vreau eu… La gri. La gri închis. Dar uite că nu merge. Că n-am stat să calculez și influența vântului asupra podului, că iar ar fi trebuit să scot niște bani din buzunar. Și nici nu m-am gândit că o să am vârful de trafic chiar în momentul în care s-a pornit furtuna. Și nici nu m-am gândit că am pierdut din elasticitatea construcției, atunci când am renunțat la multe dintre  materiale care erau puse în proiect. Cum era să prevăd că voi fi atât de ghinionist, să am parte de un summum de evenimente, toate nefavorabile? Și cum să am eu atât de multă neșansă ca pe pod să fie un tramvai plin-ochi, un autobuz la fel de plin și...

Cerul (încă) e limita

Cerul (încă) e limita

May 16, 2013

Aproape îmi rup gâtul de fiecare dată când ajung într-un oraș în care s-a putut construi pe verticală. Mă minunez la vederea celor 56 de etaje ale Main Tower, sau la cele trei sute de metri ale Ostankino Tower, la noul cartier business din Moscova, La Defense, Torre Mapfre sau Torre Agbar… La tot ce înseamnă inginerie, arhitectură, tradiție, inedit, inovație sau curaj în construcții. Sunt vrăjit de soluțiile alese (nu că m-aș pricepe, dar nu trebuie să ai geniul lui Gaudi sau viziunea lui Niemeye să admiri realizările), sunt invidios că așa ceva nu vedem și la noi… Sunt orașe vechi de sute de ani, dar care se ridică (timid sau cu tupeu) spre cer. Și apoi vezi asta: Dubai Timelapse from dimid on Vimeo. și-ți dai seama că civilizația nu mai are nevoie de trecut, se poate ridica „din pământ, din piatră seacă” (la propriu). Și din...

Pagina 2 din 25
1
2
3
10
20
»