Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Recomandare: „Cele mai mari realizări ale omenirii” – Discovery Channel

Recomandare: „Cele mai mari realizări ale omenirii” – Discovery Channel

Jun 22, 2014

Am ajuns întâmplător pe Discovery World. Mă mai uit (tot mai rar, recunosc) pe canalele Discovery, National Geographic reușind să ocupe un loc mai bun în competiția canalelor destinate documentarelor, ajutat/ajutate, probabil, de perioada de timp în care nu am avut acces la primele . Dar documentarul de astăzi m-a făcut să mă uit cu mai multă atenție la grilele celor de la Discovery. „Cele mai mari realizări ale omenirii” – un documentar pe care n-ar prea trebui să-l ratați. E uimitor să vezi unde am ajuns în câteva decenii. Cel mult, în două secole… Fără vreun criteriu sau logică: electricitatea, autoturismul, trenul, avionul, telegraful, telefonul, internetul, Chrysler Building (1930), Barajul Hoover.     Nu-l ratați, e un „easy learning” care-ți trezește amintiri din școala gimnazială pe care le credeai uitate: chimie, fizică, geografie. Dar care, pe lângă toate astea îți deschide ochii și-ți arată cât de departe am ajuns noi, ca specie. Unele realizări îți vor părea rupte din nuvelele sau romanele științifico-fantastice. Mi-a rămas în minte un comentariu din final: ducem astăzi o viață pe care nici măcar nu ne-am fi putut-o imagina acum un secol. Dar, la fel de repede, mi-a venit în minte o întrebare: ce specie suntem noi, românii, dacă nu suntem în stare să construim nu super-structuri ca Burj Khalifa sau podul Oresund, ci măcar o sută de kilometri de autostradă? PS: Canalul Panama a înjumătățit dinstanța pe una dintre cele mai importante rute (navale) ale lumii. Dar a costat echivalentul a 400 miliarde dolari US. Oare investiția s-a amortizat integral? Deși am mari îndoieli, dacă ne gândim că, pe lângă miliardele acelea, construcția canalului a mai costat și 27000 de vieți...

Memorabil

Ca să n-o mai lungim prea mult, numiți doi câștigători ai Eurovision din 1995 până în prezent. Eu reușesc să-mi amintesc doar doi: Dana International și Lordi. Și, probabil, o să o/îl țin minte și pe Conchita. Uitându-mă pe lista aia din link, nici măcar citindu-le numele, nu le pot asocia cu o imagine/piesă… Doar că Dana International chiar mi-a plăcut cum a cântat. Și încă îmi place. Ea și ABBA....

Scurtissime (7)

E virală știrea cu Metrorexul prost care a cumpărat garnituri de tren prea late. Deși e evident că vina nu e a celor care au cumpărat trenurile, ci a celor care au construit stațiile, s-a insistat aiurea în a-i blama pe primii. Mda, logică imbatabilă: „Dacă trenul intră bine în unele stații, dar nu încape în altele, trenul e de vină, nu construcția peronului!”. Ca și până acum, televiziunile insistă în a difuza doar imaginile de la extreme, când vorbim de 1-x mai… De la adolescenții (și peste) comatoși (R – OH) și dormind direct pe nisip și mâncând ce apucă (în Vamă), la copii de bani gata, „gata” să spargă mii de lei în trei zile, după spusele lor, pentru care cele cinci stele purtate de hoteluri sunt prea puține (în Mamaia). Pentru televiziuni, normalitatea (și calea de mijloc) nu există. Urșii tomberonezi rămân atracția primordială a românilor care campează prin munți. Să fim fericiți că reciproca nu-i încă valabilă și că urșii se mulțumesc cu gunoaiele. #474479617 / gettyimages.com Ucraina pare o zonă din Orientul Mijlociu, nu o țară europeană. Sau fosta Iugoslavie, acum două decenii. Cehoslovacia a rămas cel mai bun exemplu al autodeterminării. Separarea acesteia reprezintă triumful civilizației și al rațiunii asupra unor sentimentelor viscerale pe care ar trebui să le lăsăm mult în urmă. Undeva în secolul...

#Occupy

#Occupy

Dec 12, 2013

Mă gândesc că suntem o nație de glumeți, altfel nu văd cum putem să facem haz de necaz, de fiecare dată când ceva prost/rău e pe cale să se întâmple sau chiar se întâmplă. Calcă unul strâmb, prima reacție e una între amuzament și persiflare. Am râs toți (deși nu era râsul nostru) atunci când am auzit cine va face parte din Comisia Juridică a Camerei Deputaților. A fost și mai ironic momentul când a primit cu executare. Am râs și atunci când am văzut componența Comisiei pentru revizuirea Constituției. Oameni pentru care legea se confundă deseori cu „așa se face, știu eu, că așa-i normal” și are prea puțin din Dreptul Roman. Și o să mai râdem și când vor scoate modificările la lumină. Chit că nu suntem prea mulți, nici pe aici, cu Științe Juridice în curriculum vitae. Când vine vorba de lege, scoatem în față păreri bazate pe opinii personale, nu pe coatele tocite prin bibliotecă, analizând precedente. Uităm de prezumpția de nevinovăție de la care orice proces ar trebui să plece. Cu atât mai mult cu cât procesul nu are loc într-un tribunal, ci în e-agora. Emitem postulate, judecăm, dăm verdictul și tot noi îl ducem cu bine la execuție. „Decât să scape un vinovat, mai bine să moară o sută de nevinovați”. Parcă așa era, nu? Și poate mergem puțin mai departe. Ridicăm vocea. Sau poate nu facem chiar asta, cel mult aruncăm niște cuvinte pe un blog, într-un ziar… Pe la televizor, dacă suntem mai norocoși. Ne agităm, încercăm să trezim în toți ceilalți spiritul de revoltă, de contestare, să le însămânțăm celorlați în minte nevoia de schimbare. Arătăm cu degetul, căutăm vinovați. Spiritul justițiar și democratic renaște brusc în noi. Contestăm puterea de aici sau de aiurea. Ne solidarizăm cu mișcări de stradă de prin alte locuri. Ne implicăm sufletește în orice astfel de răscoală. We occupy every single place on this Earth! Toate acestea dacă nu suntem în tabăra opusă. Moment în care tot ceea ce a fost scris mai sus trebuie citit cu semn opus. Apoi ne întoarcem la lucrurile mărunte de zi cu zi, la update-ul Apple la iOS7 sau Windows 8.1 sau noul Samsung Gear....

Mă mut la tropice…

…Sau, mai bine, la ecuator. Că acolo nici măcar sezon ploios nu există. Bag mașina în garaj la prânz, când vin ploile ălea torențiale și o scot după aia. Poate o să duc dorul zăpezilor de pe la noi, o să tânjesc după un vin bun de Oltenia, o să îmi lipsească cireșele de mai. Dar știu că nu trebuie să mai schimb niciodată pneurile! De unde supărarea asta? Hai să zicem… și din naivitatea mea. Din speranța că unele lucruri nu sunt altceva decât întâmplări (nefericite) și că lumea învață din greșeli. Unii, poate chiar o fac. Dar unii… Anul trecut mi-am luat pneuri de iarnă. Și cum nu e ceva mai complicat decât să încarci/descarci roți în mașină (mai ales dacă-i un hatchback mic), am zis să găsesc o vulcanizare care are și „hotel”, să le las acolo pe cele care sunt scoase de pe mașină. Zis și făcut! Am găsit compania, avea site, am sunat, am făcut programare, avea chiar ore care-mi conveneau (dimineața devreme, deși nu-s vreun matinal, dar prefer să mă trezesc cu noaptea-n cap, ca să nu bat orașul în ore de vârf). Totul suna minunat. Ei, aici au apărut primele probleme. Minore. De comunicare. De orientare. De apreciere. De ce or fi, dar n-ar fi trebuit să le simt eu, clientul… Schimbând jantele, am întrebat dacă nu cumva trebuie să schimb și șuruburile care prind janta, că-s tipuri diferite de janta. „Nooo… nici vorbă! M-am uitat pe calculator și-s bune.” Dacă-s bune… apăi sunt bune, mi-am zis. Dar n-au fost. Atunci când mașina era pe elevator. Fără nicio roată montată. Au zis că mi le aduc de la depozit. „Cam în cât timp?” am întrebat eu, cu speranța nătângă că e vorba de minute. „Aaa… păi azi, dar nu știm sigur”. Bineînțeles, timpul e o resursă pe care o găsești pe toate cardurile gardurile. Așa că au dat jos mașina, am lăsat roțile de schimb acolo și i-am rugat să mă sune când ajung prezoanele. Până la urmă, s-a rezolvat în ziua aia. Iarna fu scurtă, așa că prin martie urmă telefonul pentru programare. „Știți, am roțile cu totul la voi, jante și pneuri, nu trebuie decât să le dați...

O zi din viața lui Radu Mezan

Cu o mișcare aproape necontrolată, căută telefonul pe noptieră, să-i dea un snooze. Îl nimeri din prima și se culcă liniștit la loc. După zece minute, același sunet strident îi străpunse visul. Se întinse din nou după telefon și îl ridică la nivelul capului. Era 7:26. Dar asta știa, pentru că era primul snooze de la ora la care pusese alarma. Altceva i se păru curios: ținea minte că a lăsat telefonul la încărcat peste noapte, așa cum face de obicei. Acum pictograma bateriei era plină doar pe jumătate. „Oi fi uitat să-l pun la încărcat? Sau am dat cu mâna în cablu?” Când clickul întrerupătorului nu fu urmat de o luminare bruscă a camerei, îl trecură primele gânduri. Destul de negre, în ton cu întunericul din jur. „S-a luat curentul!”  Apoi tot el încercă să se liniștească: „De parcă acum ar fi prima dată, s-a mai luat… Mai dorm zece minute, și așa n-am ce face treaz prin casă.” De ațipit, nu mai putu să ațipească. Mai mult o leneveală amestecată cu teama să nu adoarmă prea adânc. Mai erau douăzeci de minute până la ora opt. Curentul tot nu venise. Să facă un duș era singura opțiune cât de cât viabilă. Își aruncă pe pat tricoul în care dormise și, mai mult bâjbâind, ajunse la duș. Dezamăgirea fu aproape instantanee. Nu numai că nu era apă caldă, nu mai era nici măcăr apă rece. Se bucură la ideea că în rezervorul wc-ului mai era cu siguranță apă. Și în bidonul de cinci litri pe care doar ce-l cumpărase cu o seară în urmă, din care nu băuse mai mult de două pahare. Sări peste cafea. „Lasă, oi bea zeama aia de la birou, ce să fac…”. Luă, pe fugă, o felie de pâine, o acoperi cu unt și azvârli două felii de salam peste. Nu prea mult, că n-avea chef sa se chinuie cu spălatul pe dinți. Știa cum e fără apă, nu-i era ceva complet necunoscut. „Noroc cu ața dentară și cu apa de gură!” Dar cu greu reuși să se spele puțin pe față și pe dinți. Se descurcă mai bine cu îmbrăcatul. Doar alegerea ciorapilor îi dadu bătăi de...

Pagina 2 din 25
1
2
3
10
20
»