Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Dragă Mamă, Dragă Tată,

Etichete: , , , , , , ,

Cuvânt înainte: Acesta e un text scris de cineva pe care l-am cunoscut exclusiv on-line. A mai scris aici acum ceva vreme și a făcut-o bine. Multă lume îl înjură prin Social Media pentru poziția lui critică, radicală și intransigentă vis-a-vis de derapajele internetului și nu numai. Nici eu nu am fost întotdeauna de acord cu el, dar asta nu are nicio relevanță aici. Ce a scris aici are! E avocat, dacă asta vă atrage și mai mult atenția.

Citiți și dați mai departe!

          „Practic avocatura de șapte ani. Au fost șapte ani caracterizați exclusiv de neîmpliniri și frustrări. Exclusiv!

Banii pe care i-am făcut din avocatură anii ăștia mi-au asigurat un trai rezonabil, dar aș fi putut să obțin aceleași venituri și fără cinci ani terminați cu muncă și responsabilitate la prima facultate din țară și, mai ales, fără ăștia șapte ani ulteriori de efort fizic extraordinar: nu am niciun dubiu că aș fi obținut aceiași bani și într-un alt domeniu, în care nu există mizeria și chinul din avocatură. Dacă nu știați, în avocatură se muncește, în medie, 12 ore pe zi și aproape de fiecare dată „funcția” este, ca să folosesc termeni pe care îi știți, nu de execuție, ci de conducere, adică presupune că răspunzi în mod cert și rapid pentru munca pe care o faci: dacă lucrezi la o firmă de avocatură, ești dat afară sau penalizat financiar, iar dacă ești pe cont propriu – clientul caută să nu mai aibă treabă cu tine, se generează reputație proastă, te evită lumea etc. și… nu mai câștigi bani pentru mâncare, acoperiș deasupra capului, facturi etc.

          Ați inițiat adesea discuții pe teme politice, dar toate au reprezentat încercări de a mă convinge de opiniile voastre și, eventual, că greșesc. Mi-am făcut timp să vă scriu asta (iar timpul înseamnă bani necâștigați, așa cum veți observa în cele ce urmează), pentru a avea măcar o amintire de la mine, dacă nu chiar un „reminder” (reminderul este amintirea aia care te atenționează din când în când).

          De când am ales să lucrez pe cont propriu, m-am conectat direct la economia de piață. Direct!

          Ca să vă faceți o idee ce înseamnă asta, închipuiți-vă că în momentul ăsta lăsați orice faceți și vă apucați să bateți pe la uși / dați telefoane / puneți pliante în cutii poștale / scrieți pe internet, pentru a-i anunța pe oameni că voi sunteți pricepuți la ceva anume și că doriți să le prestați / furnizați acel lucru la care sunteți pricepuți. De asemenea, asta presupune că nu veți mai câștiga salariu (sau lua pensie, cazul e ipotetic), ci exclusiv banii pe care oamenii vi-i plătesc direct pentru lucrul ăla pe care îl prestați / furnizați. Atât! Niciun (alt) ban de la stat sau patron. Cam asta este economia de piață în mediul privat. (Nici nu vreau să ating subiectul contabilității pe care ar trebui să v-o țineți și al banilor pe care ar trebui să îi plătiți cu titlu de contribuție și impozit la stat, bani în privința cărora AȚI VEDEA cum NU sunt investiți în țara asta.) Dacă vă gândiți că, totuși, la privat există și oameni care lucrează la patroni, luați în considerare că și ei sunt influențați de relația patronului cu economia (de piață). Dacă economia e bună, relația e bună și, implicit, leafa angajaților e bună. Dacă economia e proastă… ați înțeles ideea. Așa funcționează lucrurile peste tot: dacă într-o țară e bine, e liniște, sunt autostrăzi, servicii bune și alte condiții propice, banii circulă foarte repede. Pentru că (banii) se creează și, deci, există.

          Ca să vă dau un exemplu, în anul trei de facultate (2007-2008), cu nu foarte mulți bani pe lună (știți voi!), mi-am luat laptop (parcă 11 milioane de lei vechi), ceas de 9,5 milioane, cameră foto digitală de vreo 4,5 și o groază de telefoane. Pentru că atunci societatea avea impresia că în țară e bine. Și oamenilor nu le era frică să scoată banii din buzunar.

          Iar asta se întâmpla într-o societate APARENT prosperă, ceea ce face lesne de închipuit ce bine ar fi în ipoteza în care societatea chiar ar duce-o bine. Efectiv, cum ar veni.

          Acum: la noi în țară e rău. Rău-rău! Am foarte multe surse de informare la dispoziție, așa că vă rog să mă credeți pe cuvânt când vă spun că lumea e mult mai mare decât vedeți voi. Mai mare decât măririle de pensii, lefuri ale bugetarilor, ajutorului de șomaj și altor lucruri de genul ăsta.

          Dacă nu mă credeți, vă ofer un simplu exemplu: eu!

Eu nu beneficiez de „binele” ăsta pe care oamenii pe care îi tot alegeți îl bagă la înaintare. Vă jur că nu mă încadrez în niciuna dintre categoriile de mai sus!

          Eu fac parte din categoria aia de oameni care sunt influențați în mod direct sau „scurt” indirect de cât de bine sau de rău este în societate.

Prin urmare, pentru că eu nu iau bani acordați prin măsurile sus-menționate, prin excludere, rezultă că eu iau bani din… alte surse.

          Iar aceste surse sunt oamenii din România. Și, din nou, vă jur că oamenii din România nu o duc bine! Societatea o duce rău, sunt atâtea investiții care nu se fac din cauza lipsei infrastructurii și a serviciilor bune… Ca să vă dau un exemplu facil, e ca și cum mâine aș semna un contract de muncă și i-aș zice ăluia că nu încep de poimâine, ci abia peste o săptămână: în săptămâna aia în care nu muncesc, eu NU iau leafă, deci, implicit, cumva, pierd bani.

          Așa se întâmplă și la nivel macro: dacă, de exemplu, nu se construiesc autostrăzi, producătorul multinațional X nu vine să investească aici, ci zice așa: „Eu vin, dar vin atunci când o să-mi asigurați condiții, pentru că prețul de producție în România nu ar fi mai mic decât în alte țări decât în situația în care ar exista autostrăzi, să pot livra ușor ceea ce aș produce aici. Fără autostrăzi, mă costă mai mult benzina, și, până una-alta, în țara Y, ies mai ieftin decât în România. Construiți voi autostrăzi, și eu vă promit că vin!” Ei bine, perioada până vine producătorul multinațional X să investească în România înseamnă materie primă necumpărată, forță de muncă neangajată (ajutorul de șomaj e plătit de stat, salariul – de privat) ș.a.m.d. și seamănă până la identitate cu situația de mai sus, în care eu nu iau leafă până nu mă duc efectiv la muncă.

Acum: presupunând că ați înțeles ideea și că mă credeți, revenim la realitatea că mi-a fost rău în ultimii șapte ani (avocatură, neîmpliniri, frustrare). Acest rău a fost cauzat de faptul că banii nu au circulat. Pentru că nu au fost. Pentru că oamenilor le-a fost rău din punct de vedere financiar, au fost strânși la buzunare și, după cum știți, asta a însemnat să îndur multă mizerie, să suport mulți nervi veniți de mai sus (cauzați nu de calitatea muncii pe care am prestat-o, ci de faptul că munca pe care am prestat-o nu a produs bani sau a produs mai puțini decât ar fi trebuit). Am trăit, de asemenea, și foarte multe întârzieri cu banii. (A nu se uita vreodată situația de la finalul anului 2014, când am încheiat colaborarea de la acel moment cu 100 de milioane de lei vechi pe care nu i-am mai primit niciodată.) Pe scurt, dacă clienților le era bine, mie mi-ar fi fost, poate, (mai) bine.

          Iar răul unei societăți nu este o stare implicită: în Vestul Europei sau chiar și în țări mai apropiate de noi nu e chiar atât de rău, a se vedea clasamentele alea care ne situează mereu pe ultimul loc.

          Răul unei societăți este o stare creată prin acțiuni și/sau omisiuni și, în concret, răul (concret și efectiv, pe care eu îl trăiesc, răul din România) este cauzat:

– de Iliescu (și ai lui),

– de Constantinescu (și ai lui),

– de Năstase (și ai lui),

– de Băsescu (și ai lui) și

– de Ponta (și ai lui).

Iar acum de Dragnea (și ai lui).

(Veți sări, evident, că de ce nu îl includ pe Iohannis: îl exclud pentru că nu i-a avut niciodată pe ai lui și pentru că a fost mai mult decorativ în toată povestea. Ba chiar, dat fiind ce s-a-ntâmplat în ultimele zile, a devenit un personaj pozitiv al istoriei.)

          Bun!

          (1) Mie mi-a fost rău, îmi este rău și cu siguranță, dacă nu se va schimba nimic, îmi va fi rău în continuare.

          (2) Am puterea, experiența și căderea să înțeleg care sunt cauzele răului ăstuia despre care vorbesc: oamenii enumerați în cele de mai sus.

          Prin urmare, cine îi votează pe oamenii ăia (în sens larg, incluzându-i și pe continuatorii lor expliciți sau impliciți) îmi face mie rău.

          Răul îmi poate afecta (dacă nu mi-a afectat-o deja) sănătatea sistemului imunitar, circulator, nervos, reproducător (vreți nepoți, nu?) ș.a.m.d. [Paranteză: licheaua aia care m-a operat în 2007 (și care a primit mită mai mult decât se dă în prezent altor ortopezi, m-am interesat) a făcut o treabă proastă, iar acum, fără niciun efort, mă dor genunchii de înnebunesc; dați-mi voie să cred că pe Tăriceanu și pe Ponta, pacienți ai săi, nu i-a tratat la fel.]

          Nu mă interesează ce părere aveți despre ceilalți protestatari, dar vă rog să țineți minte atât: când vă duceți să votați oamenii pe care îi tot votați, îmi faceți mie, copilului vostru, rău! Este atât de simplu. Atât… de… simplu!

          Nu exagerez cu absolut nimic, exprimarea nu adaugă niciun pic de dramatism situației, ci reflectă pur, simplu și corect realitatea: îmi faceți rău! Nu mă interesează ce fac ceilalți votanți și cum ar arăta situația fără votul vostru în căsuța oamenilor pe care îi toți alegeți. Mă interesează că părinții mei aleg deznodământul care face rău copilului lor.

          Iar dacă exemplele de mai sus sunt prea complicate, hai să vă dau unul simplu: dacă eram judecător sau procuror (ții minte „La Piovra”, Tată?) și munceam până clacam fizic și psihic să se facă dreptate și, implicit, să răspundă penal toți mizerabilii care au furat de-a lungul timpului cu zâmbetul pe buze, cum credeți că m-aș fi simți acum, când, după cel puțin 17.000 de ore (7 ani, 8h/zi) de muncă, Guvernul decidea la ceas de seară, în cinci minute, din pix, că munca mea a fost de pomană?

La asta se rezumă: cum vă închipuiți că m-aș fi simțit???”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Încă sper

Articolul ăsta e publicat și aici, și pe suntnesimțit.ro. E relevant în ambele locuri. E relevant pentru felul în care...

Close