Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Duminica Orbilor

Etichete: , , , , , ,

Cu exact 22 de ani în urmă, România dădea cu piciorul unei șanse uriașe. Dacă există un singur om în țara asta (exceptându-l, bineînțeles, pe Ion Iliescu) care crede că atunci s-a câștigat ceva, greșește… Trăgând linie, am pierdut atât de mult, încât câștigul a rămas ca și Speranța în Cutia Pandorei. Singur, în întuneric.

Printr-o ironie a calendarului, 20 mai cade astăzi tot într-o zi de duminică. Votul de atunci ne-a aruncat într-un colț al Europei. Lumea civilizată asista șocată la exercițiul de forță pe care puterea legitimată prin vot îl desfășura fără niciun fel de reținere. Izolarea care a urmat n-a fost altceva decât un răspuns normal.

Azi n-au mai fost alegeri. Dar anul acesta vor fi! Gândiți-vă bine ce votați. Ar fi păcat să repetăm și noi greșelile părinților… Cred că au fost sacrificate destule generații. Iar mulți dintre noi sunt prea sătui de experimente.

Nu mai vreau să reîncerc „democrația” rusească sau chinezească, domnule Marga. Sunteți liberi (voi, PSD-ul) să vă mutați acolo în orice secundă! Dar nu ne trageți și pe noi după voi… Prefer în orice clipa „absolutismul” Uniunii Europene sau cel al Statelor Unite! Pentru că n-am ajuns să-l trăim aici în România așa cum trebuie, tot voi nu ne-ați lăsat acum 22 de ani! Câți români au emigrat în Rusia? Sau în China? Nu vă spune nimic asta?

Mie mi-a ajuns o Duminică a Orbilor!

Sursa foto: aici.

3 comments

  1. Ciudat, pe vremea aia te jucai cu putza in nisip, nicidecum sa votezi.

  2. Nici n-am zis asta. Am zis doar că au făcut-o alții și au făcut-o prost. Și ca să îți răspund la un comentariu lăsat la Marieta pe site, nu am reușit să-i fac pe ai mei să voteze pe altcineva decât pe Iliescu atunci. Dar am reușit un an mai târziu să-i conving să nu voteze Constituția. Părinții mei nu au fost niciodată interesați de politică…

  3. Cosmine, din pacate oamenii au memoria scurta. Mai mult de atata, le place mai mult zambetul diabolic al lui Iliescu, tranplantat imberbului de Ponta, decat cel marinaresc al lui Basescu.
    Una peste alta, sper ca Basescu sa aiba dreptate cand spune ca reformele din justitie nu pot fi intoarse din drum.
    In rest, uslasilor nu le doresc decat sa isi rupa gatul in cel mai scurt timp posibil. Iar sustinatorilor politicilor desantate de “echitabilitate sociala” sa se uita in ograda grecilor sa vada unde duc asemenea politici! Apoi, putem sa ne apucam de treaba, dupa ce scapam de ciuma uslasa!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Mârâieli din pantaloni scurţi | Marieta - [...] Cosmin aprobat cu RT-uri pe twitter, că i-a ajuns o duminică a orbilor. Am dat să mă dumiresc cum…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Nu te poți pune cu natura

Ploaia care a căzut acum câteva ore în București sau Constanța e un subiect de știri, fără îndoială. Când vorbești...

Close