Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

E alegerea mea

Etichete:

Am stat să mă gândesc înainte de a scrie articolul acesta (mai bine zis, dacă să îl public acum sau nu).  Din motive lesne de înțeles. Am ales să îl public, totuși. Ideea e validă și acum, și peste 6 luni. Probabil… oricând.

Biserica Ortodoxă Română greșește imens în ultimul timp. Dă dovadă de lăcomie, e coruptă, e insensibilă la suferința umană, se luptă intern pentru putere mai feroce chiar și în comparație cu politicienii, se lăfăie în lux… Ridică biserici cu frenezia cu care Ceaușescu le demola cu trei decenii în urmă. Își cumpără mașini scumpe, haine cusute cu fir de aur (la propriu) și tot cu aur își zugravesc biserica. Concurează cu monstruozitatea numită Casa Poporului, scoțând din mânecă un competitor cu un nume similar. Aduc cu forța religia (ortodoxă) în școală, deși suntem un stat laic. Profită în orice mod de disperarea oamenilor.

BOR face totul pe dos. Parcă intenționat. Și parcă pentru a da apă la moară tuturor care vor să scrie împotriva ei.

Cu toate acestea, mi se pare hilar spre penibil efortul făcut de mulți din on-line (și nu numai) de a demonta 2000 de ani de creștinism. Nu are nimeni pretenția că religia, așa cum a ajuns astăzi, e perfectă. Dar e o alegere! Așa cum și ateismul e o alegere. Ion Iliescu avea măcar inteligența politică să își spună ”liber-cugetator” și să fenteze elegant acest subiect. Credința e ceva atât de personal, de interior… Nimeni n-ar trebui să încerce să impună ceva. Dacă vrei să crezi, crede! Dacă nu, ești liber să faci ce vrei!

Dar fă-o pentru tine! Ține-ți înțelepciunea (sau ce crezi tu că posezi) înăuntrul tău. Nimeni nu are nevoie de miștoul acesta ieftin… pentru că de prea multe ori acolo se ajunge.

Religia nu e o știință. Nu se învață. Nu se demonstrează. La fel cum n-ai de ce să demonstrezi inexistența ei. Credința sau non-credința îmi aparține. Tu, un non-eu, n-ai ce căuta aici. Eu sunt singurul în măsură să decid. Nu sunt mai bun cu nimic decât tine dacă sunt credincios, la fel cum nici tu nu ești mai deștept dacă ești ateu.

”Evenimentul eliberării se apropie şi poate avea loc din clipă în clipă. În mica celulă de la Zarca, singur, îngenunchez şi fac un bilanţ. Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi, şi ies cu ochii deschişi. Am intrat răsfăţat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulţumit. Ies cunoscând fericirea. Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele şi viaţa îmi spuneau puţin. Acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi.”  – Nicolae Steinhardt

Sursa foto: aici.

 

8 comments

  1. Bine punctat.

  2. E o diferenta intre religie si credinta. Religia e o dogma facuta de oameni dupa interes. Credinta e ceea ce ai tu in suflet. Iar cind pe strada vezi “credinciosi” care-si fac cruci cu doua miini si apoi injura, mint, fura, ucid… te intrebi: oare in ce cred astia?

  3. Nu are nimeni pretenția că religia, așa cum a ajuns astăzi, e perfectă. Dar e o alegere!

    Daca te-ai fi nascut acum 50 000 de ani te-ai fi inchinat la animale sau la vulcani, daca te-i fi nascut in Grecia antica ai fi crezut in Zeus, Apollon si Poseidon, daca te-ai fi nascut in Imperiul aztec te-i fi inchinat la sarpele cu pene, Quetzalcoatl, iar daca te-ai fi nascut in Suedia sec XXI ai fi fost ateist. Afirmatia ta este un nonsens, n-ai nici o libertate de-ati alege religia, aleg altii pentru tine, te indoctrineaza si apoi ti ti se pare ca tu ai luat decizia.

    la fel cum nici tu nu ești mai deștept dacă ești ateu

    Daca sunt ateu probabilitatea este foarte mare sa fiu mai destept decat tine. Statistic vorbind ateii sunt mia destepti decat credinciosii si asta este doar cea de-a doua dintre afirmatiile pe carele-ai facut in textul de mai sus si care n-au nici un fel de legatura cu relitatea.

  4. N-am avut niciodată pretenția că eu dețin adevărul absolut. Nu vin să demonstrez nimic cu ceea ce am scris aici. E doar o opinie. Poți să o diseci și să o analizezi cum vrei.
    Îndoctrinarea ar fi trebuit să aibă cu totul și cu totul alte urmări. La vârsta la care mintea mea se putea modela, de la catedră auzeam despre lupta de clasă, anti-fascistă, anti-imperialistă și tot așa. Și despre materialismul dialectic. Nicidecum despre religie. Sau… poate n-am fost îndeajuns de atent, cine știe? Iar acasă nu mi-a impus nimeni absolut nimic.
    În aceste condiții (în cazul meu, adică), e vorba de alegere.

  5. N-am avut niciodată pretenția că eu dețin adevărul absolut.E doar o opinie. Poți să o diseci și să o analizezi cum vrei.

    Ei bine, in textul tau scrie ca religia este o alegere, punct. Nu scrie ca in cazul tau a fost o alegere (asa cum explici in comentariul tau).

    Insa ca afirmatie despre realitatea factuala este una evident falsa si se demonstreaza asta consultand statisticile cu musulmanii care provin din familii de hindusi (aproape 0) si cu copii care in marea majoritate mimeaza credinta religioasa a parintilor.

    Apoi putem sa mergem mai departe si sa disputam daca “a crede ceva” este o alegere. Tu alegi sa crezi chestii?
    Uite eu spun ca nu pot alege sa cred ca am 200 kg. Nu “crezi” ca exista motive intemeiate ca sa crezi anumite lucruri si sa nu le crezi pe celelalte astfel incat alegerea ta sa fie irelevanta?

  6. Să crezi în ceva. Nu ceva. E o diferență.
    Putem să discutăm până dimineață. Știi aceste cuvinte: ”Natura e scrisă în limbaj matematic”? Sunt cuvinte pe care le cred pentru că știința mi-a demonstrat de multe ori acest adevăr. Dar cu toate astea… ”I want to believe!”
    Lasă-mă pe mine așa. Redus… Mă simt bine cu mine.
    Nici eu nu încerc să conving pe altcineva să simtă ce simt eu.

    Pentru că, în final, despre asta e vorba: ce simți, nu ce știi…

  7. Să crezi în ceva. Nu ceva

    Ca sa crezi in ceva, mai intai trebuie sa crezi ca acel ceva exista iar asta inseamna sa crezi ceva – ca exista un d-zeu.

    Mă simt bine cu mine. Nici eu nu încerc să conving pe altcineva să simtă ce simt eu.

    Da, si eu am sentimente, ba chiar foarte puternice, si urasc faza asta. Daca sentimentele ar fi criteriul ultim dupa care ne-am comporta atunci am trai un mare dezastru. De aia avem ratiune ca sa ajustam aceste sentimente si sa le tinem sub preş.

    Pentru că, în final, despre asta e vorba: ce simți, nu ce știi…

    Toata civilizatia asta a noastra este intemeiata pe cunoastere, nu pe simtire. Oamenii au avut sentimente si in epoca primitiva, isi beau sangele unii altora si isi crapau capetele in rand cu cel mai violente animale.

    Ma rog, esti un credincios decent din punctul de vedere al parerilor despre pozitia religiei in spatiul public totusi ar trebui sa ai mai multa consideratie fata de propria ta persoana atunci cand vine vorba de-a crede ceea ce este evident fals. Cea mai mare parte a oamenilor macar incearca o justificare pseudorationala a credintei deoarece se stie ca credintele despre realitate care nu sunt corecte falimenteaza omul pe termen lung, si credintele religioase nu fac exceptie.

  8. liviu /

    Da, ne bazam pe cunoastere. Ce suntem? Suntem pulbere de stele. De unde venim? Suntem minuscule particele din energia de inceputuri impachetate sub forma de materie. (E=mc2) Incotro mergem? Spre un ocean inghetat de fotoni, un haos in repaos cum spunea cineva care cred ca era un geniu. Cine suntem? Buna intrebare. Care-i rostul nostru? Si mai buna intrebare. Uneversul acesta, ceva banal, ca probabil multe alte universuri. Cu execeptia faptului ca la 13,7 miliarde de ani de la nasterea sa a aparut o constiinta care s-a intrebat toate cele de mai sus. Si este extraordinar, este ca si cum universul a inventat o cale de a se cunoaste pe sine insusui. Ce este constiinta? Respectul de sine? Exista ceva care transcende Sfârsitul si Inceputul? Avem multe de aflat. Si a crede ca exista ceva mai presus de noi poate nu este gresit.

    “Imparatia Tatalui se afla inlauntrul tau si pretutindeni in jurul tau, nu doar in case zidite din lemn si piatra.
    …………………………………………………….
    Despica un lemn si ma vei afla, ridica o piatra si ma vei gasi.”

    Sunt cugetari care darâma esenta bisericii si a religiei. Dar nu darâma verbul “a crede”. In ce sa credem? Este alegerea fiecaruia. La fel cum alegere este si a nu crede.

    Exista predestinare sau liber arbitru? Sau exista Principiul incertitudinii? Un liber arbitru limitat, adevarat in limite extrem de largi care nu mai este chiar liber arbitru, dar totusi?

    Oare suntem suflete perfecte inchise intr-o lume materiala asa cum spun gnosticii?

    Multe intrebari si foarte putine raspunsuri. Fiecare este liber sa si le puna si sa le puna si altora. Si poate o parte din rolul nostru este acela de a ne raspunde impreuna la intreebari, pentru a deveni mai buni, mai completi. Toate religiile spun ca un OM a devenit divinitate prin propriile puteri sau a mostenit divinitatea. Oare noi putem fi mai buni impreuna?

Trackbacks/Pingbacks

  1. O recomandare şi o mică hatereală, ca-nainte de Paşte | #colegii - [...] citit astăzi un articol, la Cosmin Chera, care m-a impresionat. Se numeşte “E alegerea mea” şi am să preiau…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Nu toți suntem nemți

În trei ani de zile am ajuns cel puțin o dată pe an în măcar una dintre țările europene considerate...

Close