Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Empatie

Etichete: , , , , ,

120711-srebrenica-630a.grid-7x2Aproape întotdeauna țin cu cei mai slabi. Cu cei care nu prea au nicio șansă de câștig. Și nu vorbesc doar de sport aici. Vorbesc despre viață. O fi vreun soi de comunism? Mă îndoiesc, știindu-mă cât de pornit sunt împotriva unei astfel de orânduiri… Oricum, cauza e prea puțin importantă aici.

I-am admirat pe polonezi pentru Solidarność. Pe cehi, pe berlinezii din Berlinul Oriental. Pe tibetani, când am aflat de drama lor. Pe cei din Țările Baltice. Și am fost plin de ură, în 1991, când tancurile rusești intrau în Vilnius. Am fost alături de toți cei care au vrut să fugă din spațiul ex-sovietic. Tot pe atunci i-am susținut și pe sloveni. Sau pe croați. Pe cei din Bosnia și Herțegovina. Pe kosovari. I-am admirat pe africani, atunci când au decis că le ajung anii îndurați sub tirani ca al-Gaddafi sau alții ca el. Nu există nație (sau grup etnic) a cărei luptă pentru libertate sau independență să nu o fi empatizat. Orice revoltă împotriva nedreptății, orice pumn ridicat împotriva unor despoți. Orice sacrificiu, indiferent de continent, i-a ridicat pe martiri pe un piedestal mai valoros decât dacă ar fi fost făcut din cea mai scumpă marmură…

Dar există o luptă pe care nu o voi susține niciodată. Și care nici nu mă va mai mișca vreodată.

Ceea ce se întâmpla până acum trei zile în estul Ucrainei mă așezase de o anumită parte a conflictului. Eram deja acolo de când părăsiseră URSS. Și de când au încercat s-o rupă de tot cu trecutul, printr-o revoluție (portocalie). Am fost de partea lor pe toată durata #euromaidanului. Mă uitam la tot ce s-a întâmplat după ce ex-președintele lor a fugit în Rusia. Și încercam să înțeleg de ce n-am susținut nicio secundă mișcarea secesionistă din Crimeea. Sau din zona Donețsk. Pentru că s-ar încadra perfect în tipar, fiind o minoritate „reprimată” de majoritate. O zonă care încearcă să scape de apăsarea regimului, căutând cu disperare libertatea. Știam (citisem) că și din partea armatei ucrainiene existau excese.

Dar nu am reușit să fiu, sufletește, nicio secundă alături de separatiști. Și, paradoxal, nu e vorba de doborârea avionului #mh17. Sau nu direct. Victime colaterale există în orice conflict. Din păcate. Nu am nici cea mai mică îndoială că a fost o greșeală.

E vorba de cinismul celor care au făcut greșeala, așa cum s-a putut auzi în discuția celor care au doborât avionul. Simt că-i reală… E vorba de acea minimă decență care te obligă să-ți ceri scuze familiilor victimelor pentru ceea ce ai făcut. Să le spui că nu asta e lupta ta și că nu asta ai vrut să faci, nu să afirmi nepăsător: „dar ce căutau acolo?”. Era nevoie doar trei cuvinte și i-aș fi privit cu alți ochi. Trei cuvinte. Atât. „Ne pare rău!”. În schimb, văd imagini în care cei care controlează zona tragediei îi bruscheză pe oficialii europeni. Într-o țară europeană. În 2014.

Și nu văd nici cea mai mică urmă de regret…

Fotografia e o mărturie dintr-un alt conflict, o dramă la fel de aproape de noi ca și cea de joi. Nici din partea călăilor de acolo n-am auzit aceste cuvinte…

5 comments

  1. Nici nu stiam de evenimentele din 91 din Vilnius. Am citit acum.
    Ma gandesc asa: exista o asemanare intre pozotia DNR si LNR fata de Ucraina si cea a Lituaniei fata de URSS. Din punctul lor de vedere, toti au luptat cu o forta mai mare, pentru independenta lor. Asta daca nu am tine cont de istorie in general si de succesiunea evenimentelor…

  2. camil /

    Cei slabi nu sunt mereu și cei nedreptățiți. Mă rog, asta dincolo de faptul că în conflicte complexe (nu neapărat cel ucrainean, dar ca idee, vezi în Orientul Mijlociu) protagoniștii sunt mai degrabă în nuanțe de gri, nu albi sau negri.

  3. @Camil: Da, am lăsat deoparte Orientul Mijlociu/Apropiat. Deși am fost întotdeauna de partea Israelului, acum mă uit cu strângere de inimă la tot ce se întâmplă în Gaza.

  4. @zaqk: Republica Populară Donețk se luptă pentru independența la care va renunța imediat ce liderul de la Kremlin va da aprobator din cap…

  5. DNR nu va fi primita niciodata de Rusia. Costa prea mult. Va fi mai ieftin sa sustina un regim marioneta, unde cetatenii se descurca asa cum pot, precum in Transnistria, decat sa ii ia in marea familie federala si sa le acorde subventii substantiale pt ridicarea nivelului de trai. DNR este oricum compromisa pt vest, deci nu va avea alternativa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
fortwo & forfour

Smart. Dintotdeauna mi-au plăcut mașinile astea, poate și datorită combinației Swatch & Daimler AG (Mercedes Benz). Am condus una, în...

Close