Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Evoluție vs. Demență

Etichete: , , , , , ,

Îmi amintesc cum arăta România în anii de după 1989. De fapt, nu toată… În Tîrgu Jiu, nebunia ultimilor ani de comunism, cu demolările inconștiente a tot ceea ce însemna vechi, nu prea era vizibilă. Dar știu că mergeam la București cu orice ocazie (ei, mai evadam și noi din provincie la cîte un TIB sau ceva de genul) ca să pierdem vremea pe acolo și imaginea dezolantă a blocurilor gri comuniste, neterminate te urmărea peste tot. N-am scăpat de ea nici în 2000, când am devenit „expat” de capitală. Mall-ul din Vitan doar ce se deschisese, erau câteva hypermarche-uri, Carrefour-ul din Militari și cam atat. Nici vorbă de ceea ce vedem azi. Poate de atunci mi-au rămas în minte și vorbele auzite pe la nostalgici: „aștia nu pot nici măcar să zugrăvească blocurile construite de Ceaușescu”. Mă rog, fiecare cu părerea lui, dar mie asta mi s-a parut maxima inepție posibilă. Modul în care s-a construit în acei ani… mai bine nu s-ar fi construit nimic. Un deceniu, cel puțin, orașele au suferit și ne-au rănit și pe noi, vizual, din cauza acestor construcții.

A venit perioada de boom în construcții, oarecum comparabilă cu anii 80-90 (doar de construcții vorbesc)… Eram încă în București, chiar țin minte că am mers în vizită la cineva în nordul Bucureștiului. Dar undeva foarte aproape, nu pe la jumatatea DN1. Și am fost uimit să descopăr o suburbia fermecătoare: punct de acces cu barieră și portar, garduri împrejurul cartierului, drumuri de acces impecabile, totul extrem de bine integrat și aranjat. Dar ăsta a fost începutul. Apoi s-a construit peste tot. A se citi „pe unde s-a mai găsit vreun metru pătrat liber”. Comparația pe care am făcut-o „for real” între cum arăta orașul văzut de sus în 2007 și cum arăta în 2010, m-a șocat. Din păcate, n-am avut inspirația să fac câteva poze, chiar și cu telefonul. Parcă zona de nord era cu totul alta. Dar în multe cazuri s-a construit în niște condiții comparabile cu cele de acum douăzeci de ani: materiale ieftine, muncitori subcalificați – da, pare incredibil că poți fi necalificat aici, dar asta e realitatea. Și în plus, firme de construcții puse pe țepe. Singurul plus, culorile folosite sunt mai frumoase. Nu aș vrea să generalizez, mai sunt și cazuri fericite. Doar că, din multe motive, altele decât cele din 90, construcțiile s-au oprit. Iar orașele au început iar să se urâțească… aceleași schele, aceleași blocuri neterminate. Așa sunt și acum. Se mai mișcă încet-încet ceva. Dar mult prea încet.

Din motive neștiute (dar bănuite), nu există o lege care să reglementeze drastic draconic tot ce se întâmplă în domeniul construcțiior. Rezultatul? O parte aici, dar cu siguranță mai sunt și altele. Sau pe la marginea orașelor… acolo unde dezastrul e total.  Gunoaie (provenite din construcții) aruncate la nici un kilometru de case, drumuri pe care apuci să te bagi, dar n-ai de unde să știi dacă ajungi unde ai fi vrut sau, mai rău, dacă te mai poți întoarce, zgomot, praf.

Ce să zic? Avem construcții mai bune? Unele da. Procentul e destul de mic, însă. Cartiere mai frumoase? Hmmm… Întrebați-i pe cei din Pipera cum au ajuns iarna asta acasă. Siguranță? Zonele astea sunt paradisul câinilor și boschetarilor.  Am construit doar pe terenuri virane sau peste cladiri aproape căzute? Fals, s-au demolat opere de arhitectură și s-au pus în pericol altele atunci când s-au săpat fundațiile.

Ce am câștigat, totuși? Cu ce e mai bună revoluția asta imobiliară, comparată cu demența lui Ceaușescu? Că n-a mai dat nimeni ordine de sus și nimeni n-a mai fost sclav! S-a construit pentru că au existat oameni dornici să se mute din blocurile comuniste în case mai primitoare, s-a construit pentru că lumea s-a săturat de închisoarea pe viață repartizată de organele de partid și de stat sau cum dracu’ era vorba aia de lemn și a vrut să evadeze. S-a câștigat ceva cu care putem închide gura nostalgicilor: „Da! Nu suntem în stare să zugrăvim ce a construit Ceaușescu. Dar știți ce? Nici nu avem nevoie să le mai zugrăvim. Ridicăm altele de la zero!”

Dincolo de previziunile sumbre ale analiștilor, nevoia de a schimba, de a înnoi, de a pleca din cartierele sufocante ale marilor orașe se simte din ce în ce mai tare. Acesta e impulsul inițial dat construcțiilor. Mai avem nevoie de un motor și de combustibil. Dar la prețuri decente.

Sursa foto: aici și aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
O mică previziune

Nu cred că e cineva care să nu fi fost mișcat de imaginile din sud-estul țării, imaginile cu casele îngropate...

Close