Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Exerciţiu de imaginaţie

Etichete: , , , , , , , ,

  Am văzut care-i percepţia organismelor europene, dar şi a unei majorităţi covârşitoare a mass-media internaţională, vis-a-vis de tot circul din România. Trebuie să ai un ridicat nivel de naivitate în tine ca să crezi că toţi sunt cumpăraţi. La fel de mare ca acela pe care îl ai atunci când vrei să dai vina pe contextul internaţional pentru cursul leului de azi. (Ca să nu mai primesc corecţii, verificaţi în paralel cele trei monede din zona non-euro: zlot, forint şi leu. Sursa e “cea mai oficială” sursă posibilă, BCE. Încercaţi să selectaţi ultima lună. ) Staţi să vedeţi raportul de ţară pe Justiţie… Nu mai e de glumit. Mai ales că am luat palme şi înainte de toată nebunia asta. Ce-o fi acum, Dumnezeu cu mila! Viviane Reding are o privire care pe mine mă îngheaţă.

  Să zicem că vă iese jocul. Îl daţi jos pe Băsescu, schimbaţi tot în România, de la centru spre teritoriu, vă puneţi oamenii unde vreţi, vă curăţaţi dosarele. Aveţi toată ţara pe mână  după o capitulare necondiţionată. Să zicem că populaţia României acceptă foarte uşor justificări de genul “scopul scuză mijloacele”…

  Dar cum credeţi voi că o să reuşiţi să-i convingeţi pe toţi cei care acum v-au tras de urechi că nu mergeţi pe un drum greşit (din perspectiva valorilor europene)? Cum credeţi că o să îi păcăliţi să mai vireze fonduri europene? Cum o să demonstraţi că sunteţi încă o ţară atractivă pentru investiţii, când ratingul o să se prăbuşească mai vertiginos decât leul? Cum o să faceţi faţă unor viitoare mişcări sociale, atunci când, fără îndoială, banii nu vor mai fi de ajuns, pentru că s-a închis robinetul? Cum o să prezentaţi plecarea companiilor (şi aşa puţine) speriate de reacţiile guvernelor proprii? Mesaje obraznice cum că nu suntem colonie, că Europa n-are ce să se bage în treburile noastre interne şi altele în linia asta sunt halucinante şi cred că îl fac mândru doar pe Ion Iliescu…

  Dar, mai ales, cum o să le transmiteţi voi celor care au votat duşi de nas cu demagogia voastră ieftină că, de fapt, scopul acela care scuza mijloacele era doar al vostru?

  Eu n-am răspuns la nicio întrebare. Dar, la cât de multă imaginaţie aveţi voi, sunt convins că veţi găsi ceva…

  Baftă la suspendare!

  Sursa foto: aici.

2 comments

  1. camil /

    “Dar cum credeţi voi că o să reuşiţi să-i convingeţi pe toţi cei care acum v-au tras de urechi că mergeţi pe un drum greşit (din perspectiva valorilor europene)?”
    Aici lipseste un “nu”: cum credeţi voi că o să reuşiţi să-i convingeţi pe toţi cei care acum v-au tras de urechi că NU mergeţi pe un drum greşit… 🙂

  2. Eu am vrut să sune altfel, faceam legatura intre urecheat si drumul gresit de acum, dar vad ca are si mai mult sens sa ne referim la viitor!
    Merci!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
2012 versus 1984 (sau cum realitatea depășește ficțiunea)

Romanul SF al lui Orwell descria foarte bine module în care Ministerul Adevărului, subordonat Fratelui Mai Mare, modela trecutul după...

Close