Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Four of a kind

Etichete: ,

Joc poker de când eram mic. Cred că n-aveam zece ani când am început să-l bat pe tatăl meu la cap să mă învețe. La început, jucam pe bețe de chibrit. Apoi pe fise de mică valoare. Pe mărunțiș, cum se spune. Apoi am început să joc cu colegii. Când pe acasă, când printr-o „fereastră” pe la școală,  dar niciodată pe bani mulți. Jucam stilul clasic, pe care nu cred să fie cineva care să nu îl știe. Cărți de la 7 în sus, cinci în mână și un rând de schimbari. Cu deschidere, cu toate cele. Am jucat și poker la aparate. În timpul liceului mergeam destul de des la sălile de aparate. Era un pic mai relaxată legislația pe atunci, nu era cazul să am 18 ani împliniți (sau era?). Nu străluceam în câștiguri nici acolo. De fapt, îmi păstram stilul de joc din realitate: prudent. Dar un prieten de-al meu avea un sânge rece incredibil și risca totul. După ce am terminat liceul, n-am mai intrat într-o astfel de sală. Am văzut, întâmplător, cum arată o sală în prezent. Evoluția a înlocuit și aparatele cu tub catodic și cu grafică de HC. Acum concurează cu Playstation-ul la grafică.

Dar există o ramură a acestui joc pe care n-am încercat-o niciodată. Am prieteni care îmi povestesc despre alți prieteni tot felul de întâmplări. Nu prea știu dacă să le cred sau nu… Văd peste tot reclame la site-urile specializate. În special pe Eurosport, dar poate mai sunt și pe alte canale, dar de care eu poate n-am auzit. Acolo se încadrează și Party Poker, un site lansat în 2001. Nu e un joc bazat pe browser, o aplicație trebuie descărcată local (ei zic ca au avut peste  30 milioane, cam cât o țară…). Site-ul are versiuni în foarte multe limbi, chiar și română.

Istoria acestui joc sport nu e clară. Prima mențiune vine de undeva de pe la începutul veacului XIX, un actor pe nume Joseph Crowell povestea despre un joc de cărți (20 pe atunci), patru meseni și bani licitați în New Orleans, Louisiana. Ceva vechime are… Dacă te apuci să cauți pe Google după „poker”, găsești peste zece variante ale acestuia: cu cărți comune – vizibile și private (Texas Hold’em e cel mai cunoscut – două cărți cu fața în jos, cinci cu fața în sus) sau doar cu cărți private (Poker închis). Cu 52, 36 sau 24 de cărți. Am văzut că există un Campionat Mondiale de Poker, iar banii câștigați acolo te lasă cu gura căscată. Printre cei mai tari la nivel mondial e și un român… Și asta nu-i tot. S-au făcut o grămadă de filme despre poker. Îmi vine imediat în minte Maverik (cu Mel Gibson și Jodie Foster)…

Am și câștigat, am și pierdut. Dar cum n-am aruncat grămezi de bani pe masă, a rămas tot timpul un joc. Așa cum îl practic eu, nu poate fi decât un joc de noroc având un singur scop vizibil: să te facă să te simți bine. Aproape o mână de oameni (doar patru, nu cinci…), întotdeauna prieteni, poker-ul era doar un mod plăcut să ne pierdem nopțile…

Sursa foto: aici.

PS: Acest articol e unul promoțional pentru divizia PartyPoker Slovenia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
v15
Valencia

Sunt doar câteva fotografii... Urmează și textul. În curând.

Close