Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Glasul roților de tren

Etichete: , , , , , ,

Un drum dus-întors Timișoara – București.  În total, 1200 kilometri, 18 ore. Aproape o zi! Chiar dacă pe unele porțiuni a mers cu mai mult de 100-120 km/h. Și dacă la dus, în vagonul de dormit, nu am simțit când trece timpul (n-am întâlnit pe cineva care să se plictisească în somn), la întoarcere, pe tren de zi, aveai impresia că nu mai ajungi odată acasă…

Chiar dacă nu ai ce să reproșezi din punct de vedere al curățeniei (exceptând, în continuare, toaletele), problema cea mai mare a trenurilor de la noi rămâne zgomotul și mișcarea dreapta-stânga. Zici că ești off-road. Amândouă problemele vin de la șine. Sunt vechi, nu sunt perfect aliniate, paralelele nu sunt tot timpul la același nivel. Probabil că s-ar resimți și dacă garniturile de tren ar fi nou-nouțe. E ca și cum ai avea o mașină foarte bună, dar pe care o conduci pe drumuri denivelate. În aceste condiții, prezența unor difuzoare care să redea muzică ar fi inutilă. Dar monitoare pe care să pui un film, eu cred că ar fi bine-venite. E bine că sunt prize în vagon, ai curent la 230V. Nouă ore nu rezistă niciun laptop.

Ar mai fi ceva legat de infrastructură: dacă nu ești un om în putere, e greu să te urci și să te dai jos din tren. Treptele alea metalice sunt îngrozitoare. Pentru un om în vârstă sau un copil sub șapte ani, sunt aproape inaccesibile. Și asta pentru că peronul e la un metru distanța. Iar accesul în tren nu s-a putut rezolva altfel decât prin scările alea. În Gara de Nord din București s-a înălțat peronul, dar tot nu e ușor. În Timișoara, în schimb… e ca acum 100 de ani.

Ceea ce nu mai ține nici de șine, nici de peron și nici de tren e atitudinea noastră. Respectul nostru pentru bunurile pe care le folosim nu ar trebui să fie condiționat de proprietar. Dacă un bun nu e al tău, nu înseamnă că trebuie să-l distrugi, să-l vandalizezi, să pleci cu părți din el acasă.

Și pentru ca am vorbit de toalete… Ele alea arată așa pentru că au fost folosite de călători, nu de personalul trenului. E drept, ar trebui să insiste sau să aleagă o altă metoda de curățare (aburi sub presiune, de exemplu), ar putea alege un sistem inteligent pentru vasul de WC, din acela cu pungi de plastic care se folosesc o singură dată, ar putea face mai multe ca să nu mai fim izbiți de mirosul ala de acid uric de fiecare dată când trecem prin dreptul cabinelor de toaletă. Dar dacă tu nu tragi apa… tot degeaba!

 S-ar putea să fi fost un caz fericit, cu vagoane cât de cât noi, în trenuri pe distanțe lungi, nu știu ce să zic. N-am mai mers cu trenul în Romania de vreo cinci ani. Și poate de aceea schimbările mi-au părut foarte mari. Dar chiar și așa, până la  TGV mai e o cale atât de lungă…

5 comments

  1. Masochistule!

  2. 🙂 Am uitat sa PS… Prea repede nu ma intorc in trenurile de la noi. Cel mult inca o incercare: cu Sageata.

  3. Si de sageata am auzit lucruri rele in ultima perioada. Mama mea calatorea cu sageata pana la Cluj in timpul doctoratului (cam 3-4 ori pe an). La inceput totul era curat, fiecare vagon avea femeie de servici la curatenie. Apoi a disparut femeia. Dupa aceea a disparut hartia igienica din wc. Dupa aia a disparut mirosul de curat ramanand acela, inconfundabil, de toaleta de tren.
    Trist…

  4. De ce ti se schimba tema de mai multe ori pe zi?

  5. Nu se schimba singura… Ma joc eu. Asta parca e prea mohorata, si tot incerc.
    Las’ca ma opresc la una care sa imi placa si vreo juma de an nu o mai schimb.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Plantează mulțumirea noastră

Am scris săptămâna trecută pe Maibun.ro despre facturile în format electronic. Că sunt mai ușor de gestionat, că îți poți face mai...

Close