Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Indulgenta

Etichete: , ,

Imi aduc aminte de o emisiune in care a fost adus un reprezentant al Postei Romane. Si nu era chiar oricine, ci Directorul General sau oricum, cineva din Top Management. Atunci n-am dat atentie acestui aspect. N-am vazut in viata mea , cel putin pana la momentul acela, atata rea-vointa. Desi era clar ca invitatul stia ce spunea, avea argumente scrise – contracte! – moderatorul il ignora cu desavarsire si ii acoperea vocea punand intrebari in dreapta sau stanga. Dar cel mai penibil moment a fost cand, satul de atata acuze nefondate,  a cerut sa i se faca un prim plan hartiei pe care o tine in mana. “Da, da, o sa il prezentam imediat, avem ceva dificultati tehnice”. Normal ca emisiunea s-a terminat si n-am vazut un colt de hartie. CNA le-a si dat atunci o amenda.

Azi am citit ca masurile luate de conducerea Postei Romane au avut un efect benefic pentru companie. Contracte de peste 400 de milioane euro (enorm!!!) au fost reziliate sau suspendate. Probabil ca, satui sa fie vaca de muls a unora, si-au luat inima in dinti si s-au scuturat bine, bine. Efectul? Profit in iulie.

Antena3, despre ei e vorba , au uitat complet de modul in care au tratat aceasta companie nu mai departe de acum 3 luni si le fac complimente vis-a-vis de modul in care si-au facut ordine in afaceri. Eu sunt convins ca Dan Neagoe (Directorul General) n-a uitat mitocania la care a fost supus si ii va trata cu indiferenta.

Cred ca suntem mult prea indulgenti cu astfel de canale. Iar cei ce sunt fideli telespectatori ai acestui post au grave probleme de memorie si uita prea repede toate gunoaiele pe care “jurnalistii” le imprastie peste tot. Altfel, nu vad de ce s-ar mai uita la emisiunile de acolo si, mai mult, de ce le-ar mai acorda chiar si un strop de incredere.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Normalitate?

Strazi decente. Autostrazi. Transport pe calea ferata fara intarzieri. Invatamant de calitate. Profesori responsabili. Elevi cu capul pe umeri. Mass...

Close