Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Intelligence level: Zero!

Etichete: , , , , , , ,

Pe la începutul anilor 2000, un prieten îmi povestea că Primăria Timișoara a plătit o firmă de amenajat spații verzi cu scopul de a da o faţă nouă câtorva parcuri din oraș. Gazon, flori și arbuști ornamentali (din familia coniferelor). Firma și-a făcut bine treaba, parcurile arătau şi ele aşa cum trebuie, lumea era mulțumită. Nu stau acum să discut detaliile oneroase ale afacerii şi cine era în spatele firmei, că nu ăsta e scopul articolului…

După câteva zile, surpriză! Arbuștii dispăruseră. Și nu doar dintr-un parc, din mai multe locuri… Bineînțeles că au început cercetările, poliția s-a implicat imediat și, după foarte puțin timp, au găsit hoții. Dotați cu un exces de inteligență, aceștia au replantat coniferele la ei în curte, dar au uitat să dea jos etichetele de pe ei. Pe etichete, firma de amenajări tipărise numele științific al fiecărui arbust, alături de mențiunea „Pentru Primăria Timișoara” și lotul. Probabil ca să îi identifice în pepiniera proprie. Cam greu să răspunzi la o întrebare evidentă: „cum au ajuns arbuștii primăriei la tine în curte?”… S-a lăsat cu pușcărie și toate cele.

După doisprezece ani, un deștept din Eforie Sud a furat douăzeci și patru de palmieri. Palmieri! Arborii din ăia de cresc la orice colț de stradă pe la noi… specifici climatului României. Acum citesc că a fost prins, că e un agent de pază (sic!) și că deja îi vânduse unei persoane private. Eu zic că ăsta a întrecut toate așteptările! Bine, nici cumpărătorul nu a strălucit prea tare (chiar așa, să nu te întrebi de unde naiba are ăla palmierii…), dar parcă îi mai găsesc circumstanțe atenuante. Dar să crezi că tu poți să transporți prin oraș (că mă gândesc că nu i-a băgat în buzunar) palmierii în deplină siguranță și confidențialitate, când știrea a fost difuzată pe toate canalele de știri… Scuză-mă, îți meriți soarta!

Chiar și dacă a fost o „lovitură comandată” și totul ar fi decurs ață, de la locul furtului direct la complice acasă, prea greu să dai de hoți nu e! Doar trebuie să îi planteze undeva, că doar nu i-or fi furat pentru a se încălzi la iarnă… Şi vecinii abia aşteaptă!

Sursa foto: aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Pascal Obispo – La Prétention De Rien

http://www.youtube.com/watch?v=y6kKcO26Lxk

Close