În dimineața asta (noapte la ei), un avion care ar fi trebuit să aducă o echipă sud-americană la o finală de cupă, i-a dus pe cei mai mulți dintre jucători în istorie. Într-o istorie neagră. Nedorită.

Nu auzisem de Chapecoense FC, probabil că nici voi. Poate doar cei foarte implicați în fenomenul fotbalistic să o fi știut. Cu atât mai puțin știam de finala de cupă continentală. 

 

Dar am auzit de alte două echipe. Europene. Cu un nume mult mai cunoscut, oricât de profan ai fi în sport: AC Torino și Manchester United.

 

Ceea ce poate nu știți e că echipele de mai sus au luat-o și ele, cândva, de la zero. De la un zero forțat, nedrept.

 

În 1949, când Europa își căuta încă identitatea după ultimul război mondial, sportul revenea și el la normalitate. AC Torino se întorcea din Portugalia, după un amical jucat în onoarea căpitanului Benficăi, Ferreira. Deși jucător excepțional, căpitan mai bine de două sute de meciuri pentru portughezi, numele lui a rămas legat de trista istorie a echipei torineze. Avionul nu a mai ajuns vreodată să aterizeze. S-a oprit definitiv în zidul unei biserici Basilica din Superga. Toți jucătorii au murit în accident. Ei erau, în mare parte, și jucătorii echipei naționale a Italiei. Națională care, nereușind să iasă din starea de șoc, avea să călătorească anul viitor, până în Brazilia, la Cupa Mondială, cu vaporul. O întreagă generație pierdută. O generație de aur. Torino Grande, așa i se spunea. Poate cea mai bună echipă de fotbal a momentului. Un milion de oameni au ieșit pe stradă în ziua funeraliilor. Un milion. În Torino. Un număr imens pentru acele vremuri. Un număr imens pentru orice vremuri.

 

(Sursa foto: Regioni Italiane)

 

Unsprezece ani mai târziu, Manchester United venea acasă după primul meci la Belgrad în Cupa Europa, jucat cu Steaua Roșie. Cu escală la Munchen, avionul nefiind capabil să parcurgă întreaga distanță într-un singur zbor. S-au oprit pentru realimentare, dar vremea s-a stricat între timp. Au încercat de două ori să decoleze – dar au ratat, ceva probleme la motoare și, de teamă să nu schimbe complet planurile jucătorilor, pilotul decide să mai facă o încercare, în balanță cu a rămâne peste noapte acolo. Din păcate, zăpada care a acoperit pista le-a fost fatală. Avionul nu reușește să decoleze, depășește pista, trece de gardurile aeroportului și lovește cu o aripă o clădire. Cu toată decizia căpitanului de a evacua nava, în accident mor pe loc douăzeci de oameni și încă trei mai târziu, la spital. Echipa engleză, cu șanse mari să fie una dintre cele mai bune de până atunci, pierde nu doar o parte din jucători, dar și orice șansă la vreun trofeu. Are nevoie de mai bine de un deceniu să își revină. Deși inițial vina a fost aruncată pe pilot (că ar fi refuzat degivrarea înainte de decolare), acesta va fi, în cele din urmă reabilitat. 

 

Și mai sunt tragedii. Echipa națională a Zambiei, o echipă de fotbal rusească, una de hochei pe gheață, una de baschet din Statele Unite. Toate dispărând până la ultimul jucător în accidente aviatice. Rămânând doar numele. Atât… Și o tragedie imensă. 

 

Șocul accidentului de azi, mediatizat într-un mod fără precedent, a propagat un val imens de emoții. Și nu doar pe continentul sud-american. Pe tot globul! În lumea asta în care fotbalul e, uneori, doar o afacere, cluburile pun jucătorii la dispoziția echipei braziliene fără nicio pretenție materială. Cei cu care urmau să joace în finală le oferă necondiționat titlul. Social Media, cea la care sunt eu conectat, se implică cum poate în dramă.

Și tot drama aceasta ne face să ne gândim cât de mici sunt problemele pe care le vedem azi la noi în sportul românesc. Cât de superficiale. A mers prost echipa națională, la cluburi luăm bătaie și de la islandezi… Dar ce contează asta? Oamenii ăia trăiesc. Se duc acasă, la familie, la copii, la părinți. La prieteni. Îi înjuri, dar îți trece. Nu au rezultate, ajung la echipe mai mici sau renunță, ajung să facă altceva, poate ceva ce știu mai bine. Dar trăiesc. Au mâine o nouă zi în față…

 

Un mâine pe care mulți, cei mai mulți dintre jucătorii de la Chapecoense nu îl mai au.