Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Mi-a plăcut!

Etichete: , ,

Hotel Christina

E situat între Piața Romană și Piața Victoriei, într-o zonă care promite şi care acum e extraordinar  curios de liniștită.  Doar vreo doi câini comunitari, niciun beţiv, niciun băieţaş (nu sunt ironic, sunt peste tot).

Pe o parcelă îngustă, arhitectul a făcut minuni cu spaţiul.  La fel de bun a fost şi la design exterior, interior, dar şi la alegerea culorilor interioare, cel puţin într-o camera. Eu am avut una pe semi-rotund, cu o suprafață vitrată imensă, dar și cu două rânduri de draperii, ca să nu te trezească Soarele la ora 6 sau cînd răsare, hotelul având două treimi din camere orientate spre Est. Personal amabil, chiar foarte amabil. Mic dejun mai bun ca în multe alte hoteluri similare de pe afară, suc din fructe făcut în faţa ta. Cafea, nu apa cu gust de…   WiFi gratis (nu l-am folosit, nu pot să vă spun cum merge).

Asta aşa, pe scurt.  Deși doar am stat acolo doar o noapte, nu am nici cel mai mic reproș de făcut. Ca urmare, îl recomand fără nicio reţinere.

PS: Îmi dau seama că suntem de multe ori nedrepţi: la acelaşi număr de stele şi la preţuri mai mici, Europa de Est (chiar şi Rusia, deşi acolo e un pic mai scump) oferă mai mult decât Occidentul. Dar noi continuăm să criticăm. Păcat.

PPS: Asta nu e o reclamă plătită; mi-am achitat camera ca orice alt turist. E doar un gest normal. Pentru că oamenii de acolo (toți) au făcut o treabă bună și pentru că efortul lor merită lăudat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Jos pălăria!

Acum două săptămâni am fost la București. Am ajuns destul de devreme ca să-l văd atât de pustiu încât să...

Close