Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Mic dicționar al țărilor în care aș emigra

Etichete: , , , ,

Pentru că românii votează cum votează și nu par a învăța vreodată că progresul nu vine via Teleorman, am început să mă gândesc și la alți votanți. Nu că ei ar fi mai breji (i.e. The WASPs), dar măcar au țări mai locuibile. Ah, și nu o să nominalizez alte țări în afara celor vizitate de mine. Asta înseamnă că voi vorbi doar despre Vechiul Continent. Nu e un top, e o listă alfabetică. Și nu sunt toate țările, ci doar cele alese. 

  • Austria –  Printr-o întâmplare, mica republică federală aproape germană (sper să nu se supere pe mine, e doar o asimilare lingvistică!) e prima și în topul preferințelor. Cândva imperiu, stă bine de tot azi la mai orice capitol. Inclusiv deschidere față de străini (mă rog, cât timp sunt turiști, ba chiar mai mult, cât nu sunt veniți cu gânduri necurate pe la ei). Slujbe bine plătite, mult verde, mult munte, multă zăpadă (hmmm, anul ăsta nu chiar). Mi-aș putea schimba și cariera, nu doar cetățenia. Că e Viena, că-s orășelele mai mici, nu fac mofturi. Nu am apăsări că nu au ieșire la mare. Au zboruri din Viena și spre Lună, cred. Și autostrăzi spre Italia, Slovenia, you name it! Deci nu e un con că nu o au pe a lor, oricât de mult mi-ar plăcea marea. Au fost la un pas de o alegere proastă anul trecut, dar s-au trezit la timp.
  • Cehia – Am văzut Praga și încă niște orășele de pe drumurile lor. Țara lui Vaclav Havel zici că-i o Austria care nu a intrat de prima dată la facultate, dar a tras tare să prindă bursă. Măcar în primul an. Dar cu toate eforturile, nu intră în Top 5.
  • Danemarca – Dacă s-ar vorbi măcar germana (nu că eu aș vorbi-o) și ar avea munți, ar fi la egalitate cu Austria. Civilizați până peste cap, regat, mare peste tot. Totuși, păcat că l-au eutanasiat pe Marius!
  • Elveția – Să spunem altfel: cine nu și-ar dori să locuiască acolo? Hmmm. Da, nu știu, poate. Mi-e să nu fie doar pomul lăudat. Mi-ajunge să o vizitez. 
  • Franța – Crescut într-o familie francofonă/francofilă, cu profesori buni în orice școală, din gimnaziu până în facultate (Merci beaucoup à tous!), nu pot să vorbesc altfel decât admirativ despre Franța. Da, mi-ar plăcea. Probabil aș avea nevoie de cea mai mică perioadă de acomodare. Fără îndoială, prinde bronzul în Olimpiada emigrării.
  • Germania – Subiect sensibil. Îmi place. Dar are ceva… nu știu ce. A îmbătrânit, parcă. Atunci când am ajuns prima dată în partea de vest a țării (cred că Ulm e primul oraș în care am pășit), a fost un șoc cultural. Era altă lume. Diferența dintre România și Germania primilor ani nouăzeci a fost de măcar jumătate de secol. Acum am mai recuperat ceva și noi. Aș fi ipocrit dacă aș zice ca nu e pe shortlist. E, dar o bate rău sora mai mică, Austria.
  • Grecia – Dacă aș avea un mic hotel pe o insulă, cu siguranță. Altfel, doar turist. Prea cald, prea multe probleme sociale. Dar și prea frumos, totuși. Doar ca ultimă opțiune. Ah, și ca pescar, poate. La pensie. Da, așa mi-ar plăcea. 
  • Italia – Nu ar fi rău. Climă plăcută, marea e la mai puțin de 100 kilometri oriunde ai fi în peninsulă, muntele e și el pe aproape, limba e cea mai ușoară de pe continent pentru noi. Mâncare de film (ask Julia!). Locul patru? Cam așa ceva.
  • Luxemburg – Elitist. Și probabil extrem de scump. Deși am primit cândva o ofertă pentru un proiect acolo și părea că s-ar echilibra cumva. 
  • Polonia – O țară pe care am îndrăgit-o din prima clipă. Probabil și datorită istoriei ei. Datorită istoriei suferinței umane… Și istoriei, în general. E un paradox, e un Sindrom Stockholm pe care nu l-am experimentat niciodată ca victimă, nu am văzut vreodată călăii, dar îl trăiesc ca și cum aș fi făcut-o. Cracovia e un vis. Păcat că există politică în Polonia. Eu sper să-și revină. Nu pot să o plasez în clasament. Are un loc special.
  • Portugalia – E o felie mică de paradis. Un paradis mai sărac, e drept, dar, până la urmă, tot un paradis e. Dacă nu ai văzut niciodată Atlanticul de pe o faleză din Algarve, lasă tot ce faci și du-te să-l vezi! Dar cum nu o să stau doar pe plajă (Ufff, nu? De ce???), aș pune Portugalia undeva între locul cinci și șapte în clasament. Are multe bune, are și probleme. Probabil e de locuit în orașele mari. Sau măcar de găsit serviciul acolo.
  • Regatul Unit – Bine, așa-i zice statului, că eu am ajuns doar în Anglia. Dar ca să-mi iasă cum vreau eu scrisul, o să fie Regatul Unit. Deși vorbesc în cunoștință de cauză doar de Londra. Că atât am apucat să văd. E un DA aproape cert. Cu tot Brexitul, și May, și Johnson, și UKIP, și Farage. Nu știu pe unde în clasament. Patru, cinci… Greu de spus. Pe acolo. Pecuniar, doar Luxemburg și Elveția ar surclasa-o.
  • Rusia – Azi nu! Nici măcar în Moscova, nici măcar în Kazan, orașe care m-au uimit. Nu. În alte condiții, condiții aduse de un curs normal al istoriei, poate. Rusia părea că-și găsise calea. Astăzi a pierdut-o, cu certitudine. Astăzi a pierdut prea multe din ce avea. Și nu sunt nici Snowden, nici Kusturica (sau Bregovici, că nu mai știu care era extaziatul), și nici Depardieu. Îmi rămâne doar speranța că se vor regăsi. Dacă nu, asta e, a fost un vis frumos – chiar și pentru ei. 
  • Spania – Sta și ea prin zona ocupată de Franța și Italia. Levitează pe acolo. Da, ar fi o opțiune. Chiar dacă mai au încă răni neînchise lăsate de criză. Orașele văzute de mine pe coasta de est (Barcelona și Valencia) sunt fantastice. Dacă ar fi să merg acolo, aș alege unul dintre ele, chiar dacă nu am apucat să văd Madrid sau altele.

Am lăsat în afara listei mele și țări pe care nu vreau să le nominalizez. Unele pentru că nu au nimic în plus a-mi oferi față de locul pe care l-aș părăsi (poate chiar mai rău – Turcia, de exemplu), altele doar pentru că am trecut în fugă pe acolo și nu ar fi pertinentă alegerea. Scriam mai demult că nu există locuri perfecte. Nu mi-am schimbat opinia. Plecând din vârful clasamentului și până la ultima opțiune, voi găsi oricând motive să-mi justific alegerea, fie că aceasta ar fi să rămân, fie că aș alege să plec. Locuri, oameni, amintiri, speranțe. Să pleci dintr-un loc pe care l-ai numit tot timpul „acasă” e cea mai nedreaptă decizie pe care cineva ar trebui să o ia. Ar fi incomparabil mai ușor să fim ostracizați, să fim deportați. Decizia nu ar mai fi a noastră. Chiar mai mult, ar fi mai ușor să dăm vina pe cineva. 

Eu sper să nu fiu nevoit vreodată să aleg. Chiar dacă, undeva, în mintea mea, gândul că aș putea să plec s-a născut. Bine, el se născuse cu mult timp în urmă, când țara asta avea alt nume, iar eu nu aveam nici măcar buletin. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci. Multe. Dar, din păcate, nu și oamenii. Sau prea puțini. Prea puțin. 

(Sursa foto: EIB)

2 comments

  1. esti pretentios Cosmine! mie mi-ar placea sa emigrez in Surinam… da’ nu ma primesc aia!

  2. Ești pe lista neagră? Ai anexat Crimeea, ce ai făcut???

Trackbacks/Pingbacks

  1. mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 53) - […] Mic dicționar al țărilor în care aș emigra; […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Dublul standard ca mod de viață

Până prin 2015, indemnizația de creștere a copilului era 85% din media lunară a ultimelor douăsprezece luni, dar nu mai...

Close