Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Mic tratat de biznis

Etichete: , , , ,

Fattoush pictureDa, biznis. Că suntem aici, la Porţile Orientului şi parcă nu “face sens” să îi spun “business”. Că prea puţine de la noi chiar sunt așa ceva. Dar aici am greşit! Asta chiar e un business. Şi l-aş jigni pe cel care îl conduce dacă aş glumi chiar şi numai o secundă atunci când mă refer restaurantul lui. Şi asta nu-i o reclamă. Cel despre care voi vorbi nici măcar nu-și imaginează că voi scrie asta. Poate o să-i spun, poate nu…

Restaurant cu specific libanez; am mâncat prima dată în București. Nu pot să spun că mi-a plăcut ce am mâncat atunci. Oricum, ”shaorma cu de toate” nu exista pe atunci și nici nu vreau să zic aiurea ce am mâncat. Ceva cu humus… naiba știe. Dar nu mi-a plăcut de loc. Pe cel din Timișoara, l-am descoperit acum vreo două luni. Nu e un restaurant propriu zis, e un fast-food în mall.

Nu are veleități (să citiți ”fițe”, bine?) de super-restaurant, e și normal. E la etajul de ”food” din mall-ul timișorean. Dar mâncarea… Ooo, da! Măncarea! E excelentă! Cel puțin. Nu prea sunt fan fast-food și nici mare amator de senzații tari (știu eu ce specialități aristocratice) nu sunt, dar la ei găsesc mereu ceva bun. OK, în afară de humus! Nu pot să-l diger (la figurat).

Aș fi mers și a doua, a treia, ba chiar și a patra oară – am și mers, de fapt – dar a mai aparut ceva ce m-a făcut să fiu sigur că o să mă întorc: atitudinea patronului.

Stă mai tot timpul pe lângă restaurant. Ca un ”mistery shopper”. Și are grijă să nu fie cineva nemulțumit. Vorbește cu clienții, stă și el la una din mese, observă. Probabil că-și notează una-alta în minte. Nu știu exact ce face, pot doar să bănuiesc. Dar pot să vă povestesc ce mi s-a întâmplat mie.

Eu nu prea umblu cu cash. Paranoia, împărțirea riscului, am mai multe motive. O să vorbesc cândva și despre asta. Sâmbătă seara am ajuns în mall, cu gândul să mănânc la libanez. N-am mai stat să caut un bancomat, fiind convins că voi putea să plătesc cu cardul. Dacă am avut ceva bancnote prin protofel, nu adunam de trei litri de benzină… Ei bine, surpriză: n-aveau POS. Am comandat, conștient că o să dureze câteva minute și le-am zis că o să cobor să scot bani să le plătesc. Doar că… nu m-a lăsat patronul! Și vorbesc foarte serios! Mi-a zis să stau să mănânc liniștit, pot să plătesc altă dată.

”Dacă mai vii pe aici, ne plătești atunci, dacă nu… asta e.”

Eu așa ceva nu am mai întâlnit! Niciodată. Știu vânzători care se uită la tine ca la infractori când te scobești să găsești ceva mărunți (fise) prin buzunare, ca să eviți să primești restul tot în fise. Deși ar putea să îți zică ”lăsați, nu mai căutați!”… (Nu generalizez, se mai întâmplă.)

Nu îl cunosc pe omul acela. Da, l-am mai vazut, dar nu am schimbat vreo vorbă cu el până atunci. Iar șansele ca el să mă rețină pe mine (dacă m-a văzut înainte) sunt destul de mici. Eram un ”perfect stranger” pentru el, și el pentru mine, la fel. O asemenea atitudine e de toată lauda! Dar nu numai de laudă e…  E una care face bine afacerii lui!

Eu o să mănânc la el de fiecare dată când ajung acolo. Nu mă bag la discuții despre cât de sănătoasă e mâncarea de la restaurantul libanez. Nu sunt nutriționist. Mie îmi place și asta ajunge. Dar prin simpul gest că m-a scutit de un drum (pâna la etajul de mai jos, nu mult), și-a căștigat nu numai un client, ci și simpatia mea.

Felicitari! Habar n-am cum vă numiți, dar vreau să vă spun ceva. Ați oferit o lecție de customer care! Lecție pentru care companiile multinaționale plătesc bani buni, dar degeaba. Oamenii lor nu învață nimic. Sau nu aplică. Rezultatul e același.

Eu v-aș sugera încă o slujbă: să țineți câteva cursuri și vânzătorilor care au magazine în mall. Că prea se poartă de parcă n-ar putea să mai respire de clienți…

A… Restaurantul se cheama Falafel King! Și sfatul meu e să îl încercați măcar odată.

PS: Să aveți totuși bani la voi, că-i păcat să-l punem pe patron în situația neplăcută să închidă casa pe zero…

Sursa foto: aici.

 

One comment

  1. Cu siguranta, stand mereu in preajma magazinului are un buletin de urmarire generala pentru persoanele care intra in magazin (le “filmeaza”). Stie cine ii e client pentru prima oara. Am eu asa, un feeling 🙂 Sunt oameni cu o memorie vizuala incredibila.
    Oricum foarte profi atitudinea. Un bişniţ care se respecta 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Un mic post scriptum | Chera.ro - Avem de toate! - [...] uitat să vă spun ceva: patronul din articolul precedent era (probabil) libanez. Român sigur nu era. Deși ne învățase…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Liceu, cimitir al inocenţei tale

Stau şi mă minunez de modul în care s-a propagat o ştire care, dacă n-ar fi fost vorba de un liceu cu...

Close