Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

O nouă șansă pierdută

Etichete: , , , , , , , , ,

   Suntem în anul 2012. După două decenii și mai bine de democrație. Democrație poate e mult spus. Libertate ar fi mai corect. Am avut alegeri libere, poate – la început – doar cu numele, dar acum nu cred că cineva le mai poate contesta fără a cădea complet în penibil. Mă refer la rezultat și la modul în care se desfășoară. Manipulare există încă… Cu toate astea, putem spune, fără să greșim, că România e o țară europeană, măcar prin proces. Chiar dacă la practică stăm puțin mai prost.

Doar că… am pornit cu stângul! Ba chiar cu „foarte” stângul.

Berevoiești. O comună argeșeană, de care, mai mult ca sigur n-aș fi auzit dacă în 1991, în urma unor dezvăluiri făcute de redacția „Romania Liberă”, scandalul documentelor (dosarelor) Securității nu ar fi ajuns pe prima pagină a tuturor ziarelor. Cum acei ani sunt încă tulburi (cel puțin pentru mine, ocupat pe atunci cu admiterea la liceu și cu muzica rock), nu insist prea mult asupra evenimentului în sine și nici nu vreau să copiez ceea ce au documentat excelent autorii blogului Istoria Comunismului Românesc. Reproduc aici doar începutul acestui articol:

„Au trecut aproape 15 ani de când, într-o râpă din apropierea comunei Berevoieşti au fost găsite rupte, arse şi acoperite cu pământ documente aparţinând fostei Securităţi. La data de 22 decembrie 1989, s-a dat un decret care desfiinţa Departamentul de Securitate a Statului. Din dosarul „Berevoieşti“ reiese faptul că Securitatea încă îşi continua activitatea în primele luni postrevoluţionare. Afacerea „Berevoieşti“ nu a fost niciodată elucidată.”

Mai găsiți și aici: Ziarul Timpul.

În timp ce țările din fostul bloc comunist votau în parlament legi care să permită tuturor cetățenilor accesul la dosarele serviciilor secrete (cât de departe de menirea reala a unui asemenea serviciu erau în realitate, nu cred că e cazul să mai reamintesc), noi le ardeam ca să ne ascundem urmele. Germania – încă din 1990, Polonia și, destul de târziu, Cehia a deschis sertarele cu dosare, dar a fost prima țară ex comunistă care a adoptat o lege a lustrației, în 1991 (pe atunci era încă Cehoslovacia). Citez din secretarhive.org:

Polonia: „Un caz de acest fel s-a produs în 2004, când Jozef Oleksy, liderul formaţiunii de guvernământ la acea vreme – Alianţa Stângii Democratice – a fost nevoit să demisioneze din funcţia de preşedinte al parlamentului polonez, după ce un tribunal a decis că el a colaborat cu poliţia secretă. ”  

Cehia (ex-Cehoslovacia): „La 1 februarie 1990 şi-a încetat activitatea StB, fiind desfiinţat şi declarat organizaţie criminală. Organul securităţii noului stat democratic a fost înfiinţat din nou cu alte cadre. 

Cehoslovacia a fost prima ţară care a recurs la lustraţie. La 4 octombrie 1991 a fost adoptată de Parlamentul Federal din Cehoslovacia o primă lege a lustraţiei. Acum ea funcţionează doar în Cehia, întrucât Slovacia după destrămarea federaţiei nu a adoptat-o. Legea prevede că foştii colaboratori ai securităţii, miliţiei, funcţionari de rang înalt ai partidului comunist din perioada 1948-1989, foşti studenţi al anumitor şcoli superioare din URSS,nu au voie să ocupe o gamă întreagă de funcţii publice (aproximativ 9.000 de posturi). Legea este valabila pentru persoanele născute înainte de 1.XII.1971. Daca cineva candidează pentru una din funcţiile, trebuie să prezinte un act, în care Ministerul de Interne adevereşte că persoana respectivă nu a fost la evidenţă ca angajat al StBsau ca informator al acesteia. Totuşi, periodic Cehia este zguduită de scandaluri, cum a fost în 2001-2002, când s-a dovedit că mulţi dintre funcţionarii direcţiei contraspionaj au prezentat certificate false de necolaborare. În plin scandal mulţi dintre cei vizaţi au fost nevoiţi să-şi dea demisia.”

Ba mai mult, Polonia a votat legea lustrației!

Vă aduceți aminte de circul penibil din Parlamentul României din momentul în care crimele comunismului au fost condamnate politic de către Președintele României? Nu? Nu vă reamintiți de spumele de la gura lui Vadim? Să nu vă reamintiți, că parcă văd că-i ridicăm și lui o statuie…

Berevoiești e doar un mic punct pe hartă. Pe harta neputinței de a condamna trecutul, înainte de a ne separa definitiv de el. Nu trebuie să-l uităm, au contraire! Trebuie doar să-l conștientizăm, să-l cunoaștem. Cum ar fi fost dacă atunci am fi avut o listă a rușinii? O listă publică pe care să o putem parcurge simultan cu listele de pe buletinele de vot? Cum ar fi fost să nu-i avem de loc în politică? În viața publică? La televizor, în presă, pe internet să citim despre ei doar atunci când li s-ar fi pronunțat sentința definitivă? Dar n-a fost să fie… Au râs de Punctul 8 de la Timișoara, au fluierat în Parlament, au făcut afaceri și acum stăpânesc țara ca pe o feudă.

Dramatizând o tentativă de sinucidere a unui condamnat definitiv (după ani și ani de tergiversări, nu a fost un proces de pe o zi pe alta), am mai dat încă o dată o palmă tuturor martirilor din perioada comunistă. Cu șantaje sentimentale ieftine, am mai aruncat niște gunoi în groapa comună a celor care au murit la Revoluție sau în mineriade. Poate că, dacă Berevoiești n-ar fi existat, tot bâlciul acesta nu ar fi avut de ce să mai existe. Știu, sunt un idealist. Unul mult prea naiv…

Justiția poate că e oarbă, dar văd că acum i-au tăiat și mâinile.

Sursa foto: Ziarul Timpul și Realitatea.

One comment

  1. cosmin /

    Dureros de adevarat! Dureros si trist!

Trackbacks/Pingbacks

  1. polimedia.us/fain - O noua sansa pierduta - Chera-ro - Avem de toate-... " (..) După două decenii și mai bine de…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Fascinația Lego

   Nu-i prima dată când scriu despre Lego. Vineri, însă, am văzut la Cristina și pe Engadget câteva construcții mai deosebite...

Close