Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Recent Posts

Eu nu sunt!

Peste 70% din voturile exprimate în 2009, dintre cele peste nouă milioane trei sute de mii de voturi (9.320.240)la referendum au fost în favoarea parlamentului unicameral și reducerii numărului de aleși în această instituție. Șaptezeci la sută, da? Doar Iliescu mai obținea ceva similar. Nu știu dacă o astfel de reprezentare e neapărat mai bună, chiar dacă în ultimul timp legile trec la fel de ușor prin două camere cum ar trece și prin una singură. Așa venim din trecut, avem un secol de bicameralism. Dar la fel de bine am fost și monarhie în trecut, iar azi nu mai suntem.Cu siguranță reducerea numărului ar fi avut sens, un simplu calcul matematic raportat la câteva țări europene, mai mari sau mai mici, așa arată: Bulgaria (Parlament Unicameral) Adunarea Națională 240 7050000 locuitori – 1 parlamentar la 29375 locuitoriRomania (Parlament Bicameral) Senat 136, Camera Deputaților 329 20121000 locuitori  – 1 parlamentar la 43270 locuitori Ungaria (Parlament Unicameral) Adunarea Națională 199  9797000 locuitori  – 1 parlamentar la 49231 locuitori Franța (Parlament Bicameral) Senat 348, Adunarea Națională 577 67186000 – 1 parlamentar la 72633  locuitori Olanda (Parlament Bicameral) Camera Reprezentanților 150, Senat 75 17249000 – 1 parlamentar la 76662 locuitori Germania (Parlament Unicameral) Parlamentul Federal 631 81292000 – 1 parlamentar la 128830 locuitori  Hai, să zicem că sunt și alte elemente importante în afara statisticilor, să mai zicem și că vulgul (me included) nu are competența să constate/evalueze aceste detalii și că bunul simț și mai ales nivelul absenteismului aleșilor din Parlament de-a lungul anilor nu sunt criterii de luat în seamă.Dar rămân câteva criterii de care ar trebui să ținem cont. Nivelul moral al celor ajunși acolo. Calitatea lor umană. Educația primită. Da, sunt criterii subiective, poate unora le plac șmecherii, miștocarii, tupeiștii. Poate chiar hoții. Dar toate categoriile de mai-nainte își au locul în alte instituții (tot de stat, dar un pic mai restrictive când e vorba de absentat de la locul îndeplinirii „mandatului”, nu să fie parte din puterea legislativă. Eu nu pot să-mi imaginez țara în care condamnați pentru fapte penale sau cercetați penal au la îndemână aparatul care îți permite modificarea legilor. Deși ar fi de ajuns să deschid ochii…Ajungem după nouă ani la un nou referendum. Zic să ignorăm eșecul plebiscitului suspendării din...

Standarde

Standarde

Sep 13, 2018

Cred că puteam să scriu doar un post pe Facebook cu subiectul ăsta, dar mi s-a părut că-i interesant și că merită mai mult decât efemeritatea wallului. De mult timp există discuții (și chiar reglementări) vis-a-vis de standardizare. Și acum mă leg de ce mi-e mai aproape, de zona electronics&tech. Dar, cu toate eforturile și uneori amenințări, obiectele trezite la viață de curent nu vor să se pună de acord. Nici măcar curentul în sine, ăla continuu, nu vine la fel peste tot. Americanii au două fire de 120V, japonezii, 110V, UK parcă tot așa, Europa și majoritatea țărilor merg pe 220V. Mai sunt și prize de 380… De ștecăr (aus Stecker in Deutsche Sprache), nici nu mai vorbesc, să nu ai ghinionul să uiți acasă convertorul, că te scapi de 10-20 euro… Cu doi pini, cu trei, cu două lamele, rotunde, hexagonale, pătrate. Am văzut în aeroport ceva adaptor care, cică, acoperă tot globul, dar eu am îndoieli. Apoi au zis de USB. Păi da, dar și ăla e doar la un capăt. Și nici acolo nu e tot timpul. Acum a aparut USB-C, care ar fi unificatorul schismelor porturilor de acest tip. Dar capătul mic, ală pe care-l bagi în consumator, e cum vrea Domnul. Domnul CEO or something. Dar vorbim doar de locul de unde-și trage consumatorul seva. Deci nici acum n-au nimerit-o 100%. Cu toate astea, există o priză care e peste tot la fel. Inventată inițial pentru un alt scop, astăzi e folosită de absolut toată lumea în același fel. Modul de cuplare nu cunoaște deviații de la standard. Nu-s pini mai mulți, nici mai puțini, nu-s forme fancy, nici butucănoase. Toate, fără excepție, intră la fel. E „one size fits all”.   US Patent US2959664A  Evident, descoperit în Statele Unite. Sau măcar brevetat acolo. Ați ghicit despre ce e vorba? Not yet? Bricheta electrică auto! Inventată în 1956 de Casco, V-Coil lighter a avut nevoie de patru ani să prindă un patent, dar cred că nimeni la vremea aia nu se gândea că orice poate să difere într-o mașină, mai puțin această „priză”. Da, știu, vin mașinile acum echipate cu porturi USB, dar nu am văzut încă mașină fără priza...

Mic ghid de supraviețuire în Elveția (1) – Introducere în Paradis

Mic ghid de supraviețuire în Elveția (1) – Introducere în Paradis

Aug 27, 2018

Dacă auziți vreodată despre orice zonă (de la noi sau de oriunde, egal) că-i Mica Elveție, e doar un compliment gratuit. Nu prea există nimic să se compare cu Elveția, mai ales că-s convins că nu despre străzi, clădiri sau chiar orașe e vorba. Ci despre ceea ce natura a lăsat în interiorul granițelor țării. În rest, poate că sunt șanse se mai gasim similitudini. Să presupunem că ești destul de norocos și vii aici pe calea aerului și pe cer senin (eu nu prea am fost, cel mult de două ori am profitat de absența norilor să mă uit pe geam), nici nu știu ce te șochează mai mult… Să fie munții pe care-i vezi până prin mai albi, să fie verdele perfect al câmpurilor, să fie lacurile pline de mici bărcuțe (veliere și ce-o mai pluti)? Sigur găsești ceva să-ți placă. Nu zic că alte țări nu-s frumoase văzute de sus, dar aici totul se schimbă atât de repede încât pe durata unui zbor de câteva minute – poate douăzeci, nu mai mult – apuci să vezi de toate. Să nu uit să spun de la început, de data asta nu am ajuns mai departe de Lucerna, adică un fel de „inima Elveției”. Am ajuns de fiecare dată venind din Munchen cu avionul până în Zurich și apoi cu trenul până la Lucerna. A, și prima dată am ajuns seara târziu, iarna. Așa că nu am văzut nimic tot drumul. Dar de ceva tot am fost impresionat. Foarte impresionat. SBB, Căile Ferate Elvețiene. Trenurile sunt de o punctualitate înspăimântătoare. Niciodată mai devreme, niciodată mai târziu. Nu sunt sigur dacă nu cumva trenurile elvețiene se setează după ceasurile de aici sau invers. Și gările. Gările, de cele mai multe ori, și aproape fără excepție, sunt deprimante. Murdare, pline de gunoaie, de mirosuri, aglomerate până la sufocare. Aici parcă totul e mai relaxat. Ba nu, nu parcă. Aici așa e. Mai relaxat totul. Și trenurile nu sunt „luxury”, să ne înțelegem. Sunt trenuri normale pentru secolul ăsta, cu zone de socializare (adica un fel de living room in vagon), cu prize peste tot, cu acces facil, adică nu trebuie să fiu alpinist să ajung...

Evoluție

Există și o parte bună în decizia arbitrară (mă rog, cică au o justificare, o lege de prin șaptezeci) a guvernanților de a interzice plăcuțele românului emigrat în Suedia: m-am enervat suficient încât să scriu din nou. Deși nu despre politică voiam să scriu…  „Pentru că putem!”, această tâmpenie pe care Codrin Ștefănescu o scoate pe gură rânjind, s-a aplicat și azi. Putem să fim extrem de intransigenți în aplicarea legii, clar. Un număr de înmatriculare, scris din disperare (sau mulțumire) de unul pe care partidul lui Ștefănescu l-a trimis atât de departe, e mult mai periculos ca un violator prins în fapt, dar căruia i se aplică decizia de cercetare în libertate. Și în universul lagărelor de exterminare din regimurile totalitare – naziste, comuniste, nicio diferență – șefii dintre deținuți, peste deținuți, erau cei cu pedepse pentru ucidere, viol, tâlhărie, nu elitele. E clar că omul ăla care s-a realizat în țara adoptivă (câți dintre localnici credeți că au Audi A5?) e plin de reproșuri la adresa celor care azi fac ce vor cu țara. Și „reproș” e așa, o metaforă. Simt ăștia că, din moment ce unul căruia îi merge atât de bine acolo unde a ajuns încă vine acasă plin de draci (pe care îi mai și exprimă), lumea nu mai e așa de proastă. Poate mai merg ai noștri la cules de căpșuni în Spania, la spălat de vase în Anglia, la îngrijit bătrâni în Germania. Dar nu mai merg bucurându-se de cele câteva sute, cel mult mii de euro pe care-i pun deoparte. Merg înjurându-i pe toți cei care le-au răpit șansa de a sta acasă.  Imaginați-vă pentru o clipă România fără cei plecați în Europa. Imaginați-vă viața celor rămași, dar fără banii trimiși mereu acasă. Imaginați-vă nivelul șomajului, că oamenii ăia nu de bine au plecat. Nu de lene, nu din lipsă de chef de a munci își rup acum spatele câte zece, douăsprezece ore pe zi pe mai știu eu unde. (Am auzit vorbindu-se româna din sud-vestul Portugaliei, până-n Moscova, din Danemarca până în Turcia. Nu a fost țară în care să fi ajuns și să nu fi auzit vorbindu-se româna. Și nu de turiști zic acum.)...

Sunt încă aici

Sunt încă aici

May 8, 2018

Mai am încă blogul. Nu am mai scris de luni bune. Vreo patru. Deși au fost subiecte, chiar destule. Politică, în general. Dar cred ca am ajuns, din păcate, la un nivel de saturație care mă face deja imun la orice. Mai reușesc, cel mult, o frază, două, câteva pe Facebook sau un tweet. Ironice, multe. Sau răbufniri, restul.  Se pare că nu atât de puternice încât să scriu aici… Și parcă nu mi-aș dori să scriu doar motivat de gânduri negative. Cam așa au fost ultimele postări aici. Dar nici nu aș renunța la ce blog. Am scris câțiva ani buni. Șapte, opt…  De toate. Acum l-am cam lăsat deoparte. Nu scriu forțat, nu pot să scriu doar să umplu pagini. Mai făceam asta la început, când eram destul de entuziasmat de ideea blogului. Am renunțat rapid la „blogging intensiv”. Că doar nu o făceam pentru bani, iar cantitatea nu-i tot timpul bună. Mai bine trei rânduri la șase luni, dacă rândurile sunt scrise cu sufletul.  O să mai scriu. Dar nu azi, ci doar când o să am ceva de spus.    ...

Pagina 2 din 142
1
2
3
10
20
»