Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Recent Posts

Tic-tac… toe

Tic-tac… toe

Sep 8, 2013

Nu mă pot abține să nu-mi iau ceasuri. De când am scris articolul acesta, au trecut mai bine de doi ani. Și nu țin minte exact câte ceasuri mi-am luat între timp. Dar știu sigur că am așteptat ceva după ăsta: Pebble Smartwatch 2013 video from Pebble Technology on Vimeo. Pebble. O idee promovată (cu succes) pe Kickstarter. Le-a luat puțin mai mult de o lună ca să adune peste zece milioane de dolari. Nu-i rău deloc… Detalii tehnice despre ceas sunt pe link-ul către pagina lor, nu vreau să copiez de acolo. Așa că vin cu detaliile personale. Sau, mai bine zis, cu primele impresii. Deci… Ceasul arată foarte bine. Văzusem niște filme scurte cu liniile de asamblare și mi s-a părut că arătau cam ciudat încăperile alea. Așa, ca un atelier dintr-un garaj din spatele blocului. Dar m-am înșelat. Finisarea e una bună, nu i-am găsit niciun defect vizibil până acum. Și, când vorbim de ceasuri, îmi sare în ochi și cea mai mică urmă pe ecran. Eu am modelul de culoare neagră, dacă ar fi ceva, s-ar vedea. Nu are șuruburi (nici pentru capacul din spate) și e făcut din două părți unite. Sincer, acesta mi se pare a fi singurul defect. Eu l-aș fi gandit dintr-o singură bucată, dar nu prea-mi dau seama cum aș fi rezolvat problema ecranului: cum să torni ceva care să fie și transparent și complet opac în același timp? Sper doar să fie lipit bine. Nu-i subțire, dar nici n-ai cum să te aștepți să fie slim în condițiile în care nu e un ceas obișnuit. Ecranul e mai vizibil decât unul de smartphone! Chiar și în condițiile în care nu e iluminat. Indiferent de contrast (negru pe alb sau alb pe negru – ecranul nu e color), nu faci nici cel mai mic efort să vezi ceea ce e afișat. Iar noaptea, e suficient să miști rapid mâna (un sfert de cerc) și se aprinde. Mai aveam funcționalitatea asta și pe alt ceas, dar acolo mă deranja și am dezactivat-o. Aici, însă, e perfectă. Dar se poate dezactiva și aici. Cureaua e de cauciuc (se poate schimba, mie îmi place), e extrem de flexibilă și, ceea...

Evening shower, Rainbow, Tanabata night

Ar trebui să mă pregătesc pentru următoarea furtună care trece peste Timișoara… Evening shower, Rainbow, Tanabata night from darwinfish105 on Vimeo. Nu că n-ar fi expresivă și fotografia, dar parcă timelapse-ul te aduce și mai aproape de natură.   Autor: Ervin Boer Gabi, mulțumesc pentru...

Consecințe

Consecințe

Jul 13, 2013

Sigur ați văzut știrea asta: Stau și mă întreb: care ar fi consumatorul-țintă pentru respectivele produse și care e aportul lor în bugetul, și așa auster, al statului. Probabil insignifiant. Mă gândesc că nu această fază îi sperie pe guvernanți (eu cred că e evident faptul că fumătorii sortimentelor mai sus menționate vor trece spre țigările normale), ci precedentul proaspăt născut. Nu acum, nu peste un an, dar viitorul poate rezerva multe. Deși, dacă stăm să ne gândim puțin… Da, e adevărat, industria tutunului e una dintre cele mai profitabile ale economiei. Culmea, prin vânzarea unor produse care te pot băga – la propriu – în mormânt. Trist, dar adevărat. La fel de adevărat, impactul social al închiderii unei astfel de industrii e inimaginabil. Și nu vorbesc doar de cei direct angajați în fabricile de țigarete, ci și de întregul lanț al sectoarelor dependente: agricultură, industria constructoare de mașini, transporturi, distribuție. Plus: bani din taxe către buget. Plus industria pharma care asigură medicamente pentru tratarea efectelor fumatului… Plus economia subterană și infracționalitatea care ar exploda. Dacă analizăm toate aceste efecte – consecință a prohibiției țigărilor – s-ar putea să realizăm că statul român se panichează gratuit. Nu se va întâmpla prea repede. Un și mai bun exemplu: industria petrolului. E nocivă. Poluează – direct sau indirect. Afectează solul, subsolul, atmosfera, biosfera. De zeci de ani, cercetătorii caută un înlocuitor al benzinei. Succesul e, din păcate, modic și cercetările ar trebui accelerate în această privință. Sau? Sau privim noi prea simplist? Pe termen scurt, o descoperire a unei alternative fiabile pentru motorul cu combustie internă ar duce la o criză socială fără precedent. Aici nu vorbim de un viciu, vorbim de un produs (petrolul, în general) care hrănește sute de milioane de oameni. Nu poți să păstrezi toate rafinăriile, doar pentru producția de plastic și alte derivate din petrol. Nu ai cum. Nu am o statistică despre procentul din țițeiul extras care sfârșește ars în motoare, dar am motive să cred că-i undeva pe la 75%, dacă nu mai mult. Estimând că industria auto se adaptează rapid la noile motoare (nu iau în calcul costurile), rămân atât de multe alte industrii fără obiectul muncii. Implicit,...

Șpaga

La 18 ani și un pic am început școala de șoferi. Aveam niște cecuri din alea de 5000 de lei de la bunicul meu, mi le făcuse cu mult înainte de Revoluție. Sau le făcuseră ai mei? Nu mai știu sigur, în fine… Nu mai contează. Prin 1994 încă mai valorau ceva. Adică patru bucăți plus ceva bani de la mama au acoperit toate taxele pentru școală. Am făcut-o cât mai eram încă în clasa a XI-a. Mă lua instructorul de acasă, cu o oră și jumătate înainte să înceapă școala și terminam „orașul” în fața liceului. Două dintr-o lovitură. Nu știam să conduc (mai făcusem încercări prin parcări pustii cu tatăl meu, dar fără prea mult succes), așa că am pornit, practic, de la zero. Țin minte prima oră, atunci m-a luat instructorul din fața liceului, nu de acasă. Am lăsat jumătate de pneu pe asfalt, atunci când am plecat de pe loc. S-a terminat școala, dar eu nu mi-am făcut planuri de vacanță. Nu, nu că veneau bacul și admiterea la facultate. Ci din cu totul alt motiv. Pe lângă diferența de bani (și permisiunea să-i cheltuiesc pe cei de pe cecuri), ai mei mi-au mai făcut o surpriză: mi-au dat și o mașină! Stați… că nu-i ce credeți. Mașina avea pe atunci zece ani.  Fabricată în 1984, era una dintre primele Dacii 1310 apărute în variantă din poză. Bleu 68. Volan cu o patru spițe, radio Lira, AM și FM – nu oricum, dar care nu mai mergea. Mască la faruri, bord din ăla nou (nu mai știu să-l descriu), patru viteze. Care aveți o vârstă, mai mult ca sigur că le-ați și condus. Cei mai tineri, le mai vedeți (extrem de rar) pe stradă. Daca nu, erau niște machete la ceva revistă, trebuie să mai fie de vânzare, căutați-le. Și încă nu-i tot. Mașina nu mergea. Nici măcar împinsă. De ce? Pentru că de vreo doi ani stătea pe niște butuci la o vecină în curte. La propriu. Stătea pe niște bucăți de lemn. Fără roți. Adusă din spatele blocului. (A stat acolo până la topirea zăpezii de după o iarnă grea. Când s-a dus zăpada, am realizat că nu mai avea...

O zi din viața lui Radu Mezan

Cu o mișcare aproape necontrolată, căută telefonul pe noptieră, să-i dea un snooze. Îl nimeri din prima și se culcă liniștit la loc. După zece minute, același sunet strident îi străpunse visul. Se întinse din nou după telefon și îl ridică la nivelul capului. Era 7:26. Dar asta știa, pentru că era primul snooze de la ora la care pusese alarma. Altceva i se păru curios: ținea minte că a lăsat telefonul la încărcat peste noapte, așa cum face de obicei. Acum pictograma bateriei era plină doar pe jumătate. „Oi fi uitat să-l pun la încărcat? Sau am dat cu mâna în cablu?” Când clickul întrerupătorului nu fu urmat de o luminare bruscă a camerei, îl trecură primele gânduri. Destul de negre, în ton cu întunericul din jur. „S-a luat curentul!”  Apoi tot el încercă să se liniștească: „De parcă acum ar fi prima dată, s-a mai luat… Mai dorm zece minute, și așa n-am ce face treaz prin casă.” De ațipit, nu mai putu să ațipească. Mai mult o leneveală amestecată cu teama să nu adoarmă prea adânc. Mai erau douăzeci de minute până la ora opt. Curentul tot nu venise. Să facă un duș era singura opțiune cât de cât viabilă. Își aruncă pe pat tricoul în care dormise și, mai mult bâjbâind, ajunse la duș. Dezamăgirea fu aproape instantanee. Nu numai că nu era apă caldă, nu mai era nici măcăr apă rece. Se bucură la ideea că în rezervorul wc-ului mai era cu siguranță apă. Și în bidonul de cinci litri pe care doar ce-l cumpărase cu o seară în urmă, din care nu băuse mai mult de două pahare. Sări peste cafea. „Lasă, oi bea zeama aia de la birou, ce să fac…”. Luă, pe fugă, o felie de pâine, o acoperi cu unt și azvârli două felii de salam peste. Nu prea mult, că n-avea chef sa se chinuie cu spălatul pe dinți. Știa cum e fără apă, nu-i era ceva complet necunoscut. „Noroc cu ața dentară și cu apa de gură!” Dar cu greu reuși să se spele puțin pe față și pe dinți. Se descurcă mai bine cu îmbrăcatul. Doar alegerea ciorapilor îi dadu bătăi de...

Pagina 20 din 140
«
10
19
20
21
30
40
»