Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Recent Posts

Со́чи, Soci, Sochi, Sotschi sau Sotchi?

Topicul zilei, văd… Bine, Ovidiu are dreptate, nu despre asta vreau să vorbesc. Ci despre cum nu mă prind eu care-i logica/regula în toată povestea asta cu numele orașelor de prin alte țări. Și nu doar în limba română, cam peste tot. Cred că excepție fac doar slavii (și doar cei care scriu cu caractere chirilice), făcând direct transpunerea fonetică din limba originală. Dar nici aici nu sunt sută la sută sigur că se respectă regula. Poate cineva să îmi explice de ce (și aleg câteva exemple chiar dintre cele date de Ovidiu): Liverpool, Leeds, dar Londra, nu London Sochaux, Paris, Toulouse, dar Marsilia, nu Marseille Berlin, Dortmund, dar Hanovra, nu Hannover. Milano, Torino, dar Florența, nu Firenze Pancevo, Novi Sad, dar Belgrad, nu Beograd Katowice, dar Cracovia, nu Kraków Murmansk, Sankt Petersburg, dar Moscova, nu Moskva Salzburg, Klagenfurt, dar Viena, nu Wien. Și mă opresc aici, că exemple ar fi măcar unul din fiecare țară. Deci? Care-i regula? Există vreuna? Sau totul ține de cutumă, de folosirea din trecut a numelor (deși și aici aș putea să comentez, nu mai zice nimeni...

Burying the Past

Burying the Past

Jan 16, 2014

Scriam mai demult despre dimensiunea aproape inimaginabilă a pierderilor Rusiei în timpul ultimului Război Mondial. Peste douăzeci de milioane de oameni, cei mai mulți dintre ei găsindu-și sfârșitul în granițele fostului imperiu sovietic. Au fost regiuni care au stabilit recorduri triste ale mortalității. Blocadele Stalingradului, Leningradului sau Moscovei s-au ridicat și susținut cu milioane de victime. Civili. Localnici. Vastele câmpii ale Rusiei europene au fost și ele împânzite și hrănite de și cu trupuri din ambele părți. Militari și civili. Ruși, ucrainieni, belaruși, germani, români, maghiari. Și alte nații… La începutul lunii am văzut un reportaj extraordinar pe BBC World. Făcut de o jurnalistă BBC, dar rusoaică. O mână de tineri, pe banii lor și din timpul lor, caută locurile în care s-a murit din greu în acele vremuri și aduc la lumină rămășițele soldaților. Pentru a le reîngropa. În sicrie și sub steagul Rusiei. În condițiile în care marea armată rusă a declarat, prin conducătorii ei, că este imposibil să poată susțină financiar acest proiect. În 1963, guvernul URSS a dat ordin să dispară toate urmele războiului. Asta însemnând să planteze păduri peste câmpurile de bătălie. Nu era greu să găsească locurile… Astăzi (de prin 1990 spre prezent, de fapt), poți repera ușor pe hărțile puse la dispoziție pe internet. Sunt copaci tineri, pâlcuri de copaci și chiar păduri acolo unde n-ar trebui să fie. Și nu trebuie să faci altceva decât să treci cu detectorul de metale pe deasupra pământului. Și apoi să sapi. Sunt nesfârșite „gropi” comune. Câmpii, de fapt. Stepă transformată, în câteva decenii, în păduri. În unele cazuri, rădăcinile trecuseră prin trupurile soldaților. Trupurile a peste jumătate de milion de soldați ruși au fost descoperite și îngropate așa cum trebuie. Multe au fost identificate… Urmașii celor care au murit atunci au aflat, în cele din urmă, unde i-au pierdut pe cei dragi. Și știu, atâți câți au mai rămas, la ce mormânt să-i plângă. Citiți articolul de pe site-ul BBC, merită!  Digging for their lives: Russia’s volunteer body hunters Și dacă reușiți să aflați când o să mai fie reprogramat reportajul Olgăi Ivshina pe BBC World, să nu-l ratați. E emoționant. Și gândiți-vă că sunt mulți bunici sau străbunici (poate chiar de-ai...

Take a short break

Atunci când nu ai cum să evadezi din betonul omniprezent, când ochiul nu mai vede nimic pe cerul scufundat într-o ceață gri, indiferent dacă e zi sau e noapte, când ești sătul de zgomotul motoarelor, de claxoane, de bâzâitul continuu al colegilor din birou, pune-ți căștile și dă „play” videoclipului de mai jos. Sunt aproape șapte minute de relaxare… A, am uitat: nu închide ochii! Dreamscapes from Jonathan Besler on...

Money for nothing

Money for nothing

Jan 9, 2014

În orice oraș important al Europei sau lângă orice monument făcut de mâna omului, de hazard sau de către natură, poți să vezi mici chioșcuri sau tonomate de la care poți să cumperi mici prostioare (kitsch-uri, de cele mai multe ori, dar nu asta e important) care să-ți amintească de ceea ce doar ce ai vizitat: brelocuri, reproduceri la scară mică în sticlă, metal, lemn, priogravuri, magneți de frigider etc. Uneori sunt și cărți, albume fotografice, CD/DVD-uri pline de informații. Poate le citești dupa aceea, poate nu. Poate ajung într-o cutie de carton, împreună cu restul amintirilor de genul ăsta pe care le-ai adunat  de-a lungul timpului… Dar, pe moment, mânat din spate de mecanisme psiho-consumatoriste necunoscute, le cumperi. Adică banii părăsesc buzunarul tău și intră în circuitul locului pe care-l vizitezi. Pe lângă ceea ce câștigă hotelurile, restaurantele, transportul în comun și cei care se învârt in zona asta economică legată de turism. Sunt bani care, într-un fel sau altul, hrănesc localnicii. O parte din drepturile de autor din toate „artefacturile” de mai sus ar ajunge și în bugetul local, deci bani pentru comunitate, pentru oraș. Aș încerca să-mi imaginez cum ar fi dacă operele lui Brâncuși ar fi expuse în Paris sau în New York, și nu în Târgu Jiu. Cât de bine ar fi promovate, câți turiști ar atrage, câți bani ar aduce. Return of investment, cum le place unora dintre noi să spună… Doar că, la Târgu Jiu, eu n-am văzut nimic comercial. Și, de data asta, cred că e ceva negativ. Trăim într-o lume în care totul se vinde și totul se cumpără. Târgu-Jiu nu prea are multe alternative economice, așa că orice ban e bine venit. Ca să nu fiu greșit înțeles, amplasamentul operelor de artă (zona înconjurătoare) arată foarte bine. Zone simple, lipsite de beton sau asfalt, cu mult, foarte mult verde. Nu vreau gherete sau tonomate chiar acolo, să sufoce monumentele. Dar s-ar putea rezolva cu o poziționare în imediata vecinătate, în afara parcurilor. În altă ordine de idei, din 2014, Ansamblul Brâncuși din Târgu-Jiu (Calea Eroilor) devine obiectiv mondial UNESCO. (via...

Scurtissime (6)

Scurtissime (6)

Dec 27, 2013

Deși, luând în considerare ultimii ani, colindatul părea să alunece dincolo de momentul kitsch, spre ce ar putea fi dincolo, iată că în acest septembrie (eu) am avut parte și de surprize plăcute. Un grup de colindători folosind doar instrumente muzicale de suflat (care s-au oprit în fața blocului, scoțându-ne pe majoritatea pe geam/balcon), un grup de tineri cântând (vocal+chitară) în centrul orașului, dar atât te frumos, încât doar dacă ai fi fost surd, nu te-ai fi oprit. Și, cronologic, ultimii, tot în fața blocului. Vreo treizeci de tineri (liceeni/studenți ca vârstă), veniți cu mașinile (lăsate frumos, pe avarii, în parcare) și cântând mai bine ca orice auzisem la televizor până atunci.  Au plecat într-o ordine desăvârșită, făcându-mă să îmi doresc să am doar astfel de colegi de trafic… Iată că mai sunt speranțe, având în vedere că toți, absolut toți erau tineri și că n-am avut nicio secundă impresia că au venit să facă un ban sau să mai bage un pahar de vin, ca să se poată pune în cap înainte de a merge în cluburi. Au fost acolo numai și numai pentru a cânta… Devine o tradiție ieșitul în mall în a doua zi de… orice. Toate bune și frumoase, dacă lumea s-ar limita la a se plimba pe acolo și nu s-ar opri la food court. Pot să bag mâna în foc că sarmalele-cu-smântână sunt mult mai sănătoase decât orice meniu de fastfood! Acum vreo două ore, afară erau 16 grade Celsius. Aștept zăpezile din...

Pagina 20 din 143
«
10
19
20
21
30
40
»