Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Plecați!

Etichete: , , , , , , ,

„M-am săturat de România, aș pleca oriunde! Doar să nu mai stau aici!”. Sunt cuvinte pe care le aud atât de des… Stai! Nu le aud, le citesc! Sau poate le aud, dar numai la televizor.

Am o grămadă de prieteni sau colegi care au plecat să lucreze afară. Unora le-a fost de foarte mare ajutor firma pentru care lucrează. Având filiale peste tot în lume, multinaționalele te ajută cu un transfer cam oriunde. Cred că și în Africa ai putea să mergi, dacă ți-ai propune… Dar nici măcar unul nu și-a pus problema să rămână definitiv acolo. Ba nu, mă înșel: știu pe cineva care a emigrat în Australia și care nu cred că întoarcerea mai are vreun sens.

Toți cei despre care vorbesc au plecat cu contract (cu posibilitatea de prelungire) și cu toate actele în regulă. Și nu pe 500 de euro, ci pe salarii la fel de mari ca și cele ale colegilor lor din țările respective. Platesc contribuțiile acolo, sunt deja vorbitori ai limbii țării în care au ajuns, au mașini înmatriculate în țările adoptive. Probabil că mulți ar putea deja să depună actele pentru cetățenie.

Dar nu o fac! De ce? Pentru că, pentru cei mai mulți dintre ei, nu e mai mult decât o experiență de viață. Pentru că ei făceau exact același lucru și în România. Și nu vorbesc despre serviciu… Ci despre viața de zi cu zi. Despre modul în care se comportau pe stradă, despre felul în care înțelegeau să-și plătească taxele și impozitele, chiar dacă uneori li se păreau prea mari și nu își vedeau banii reîntorcându-se în societate, chiar dacă drumurile pentru care plăteau taxe nu erau ca cele din Austria sau Germania. Nu încercau nicio „combinație”, niciun „tun”. Erau cetățeni normali. Europeni, ca în reclamă.

Am auzit și de oameni fără școală care au ales să-și încerce norocul prin alte părți. Oameni care lucrează în construcții, în alimentație publică, în service-uri auto. În locuri în care nici măcar nu te aștepți să îi găsești. I-am întâlnit peste tot prin Europa. Oamenii aceștia pleacă fără să-și urle peste tot frustrarile. Pleacă, muncesc. Dacă își dau seama că au de ce să rămână, rămân. Dar o fac în liniște. Nu fac din asta un subiect de știri și nici nu înjură țara peste tot.

Tare îmi e că toți cei care se plâng atât de mult de tot ce e rău în țara asta sunt chiar cei care o fac să fie așa cum e… Nu există șpagă, dacă nu există cine să o dea, nu există „naș” fără „fin”, nu există polițiști care stau la pândă cu radarul, există doar vitezomani cărora li se rupe de restricții, nu există control financiar care să se termine cu amendă (sau șpagă, după caz), dacă tu ai lucrat conform legii, nu există străzi murdare, dacă tu nu arunci mizeria pe jos, nu există păduri tăiate, dacă tu nu te bagi cu drujba în ea. Nu ar exista multe motive de plângere, dacă noi, toți, am fi mai responsabili…

Și atunci, mă întreb: de ce nu plecați? Toți cei care vă plângeți atât, toți cei care nu vedeți decât ce e rău aici… De ce nu o faceți?  De ce mai stați aici? Dar tare mi-e teamă că odată plecați de aici, o să luați și România asta urâtă cu voi.

 

Sau, poate, ar trebui să mă bucur?

Sursa foto: aici.

2 comments

  1. Ar fi pacat de tarile destinatie. Mai bine sa ramana aici. Ne sacrificam noi…

  2. Cu câteva mici nuanţe, acelaşi lucru le-am zis şi eu celor care se plângeau de ţara asta şi îşi doreau să plece la un moment dat în străinătate.

    Trist este că mulţi nu realizează că dacă nu pun osul la muncă, nicăieri nu le va da ceva. De exemplu, am un verişor primar care a stat vreo 4 ani prin puşcărie în Spania şi la întoarcere a fost primit ca un martir/erou de către partea lui din familion.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Ora de iarnă

Eu nu sunt o persoană matinală. Absolut deloc. Indiferent la cât m-aș culca seara/noaptea de dinainte, fac eforturi mari să-mi...

Close