Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Reciclare

Etichete: , , ,

Să n-o lungesc aiurea, că și așa nu mai stă nimeni să citească bloguri…

Asistăm, din nou, la un discurs anti-UE, anti-corporații, anti-lege, anti-normalitate. Sub pretextul amnistiei și grațierii, Chavez (încă nu Maduro, că nu am ajuns până acolo) de Teleorman reciclează dejecțiile pe care le-a administrat mai bine de doi ani de zile. Dacă nu mai mult. De ce le reciclează, nu știu, când ar putea găsi ceva nou, cu o priză mai bună la public. Dar să nu-i dăm idei…

Ce zice el? Hai să ajungem la una ușor de demontat…

Zice că multinaționalele să dea mai mulți bani statului român. Să nu repatrieze profitul. Cum ar veni, faci ce vrei, dar să nu alegi. Un fel de naționalizare. Evident, statul român fiind cel mai bun gestionar al banilor, indiferent de sursa de proveniență a acestora. 

De trei decenii (bine, de mult mai mult timp, dar pe atunci statul și centra, și dădea cu capul), vedem unde se duc banii publici. Adică nu prea vedem, că transparența tranzacțiilor e doar un concept, și până ce vreun jurnalist curajos nu face câte-o investigație, rămânem în întuneric. Și dacă nu vorbim de salariile bugetarilor, singurele pe care le putem identifica – nu intru acum în discuții despre cât de mari și cât de justificate sunt – chiar nu știm unde naiba se duc banii publici. 

Școlile cad în continuare pe copii. Au WC-ul în curte, dar și dacă nu, îl au de cele mai multe ori într-o stare groaznică. Spitalele sunt un focar de infecție. Drumurile, o capcană. Căile ferate, un supliciu. Instituțiile statului, labirinturi birocratice. Serviciile publice, o glumă. 

Justiția, singura care ne mai dădea speranțe că ne vom reveni, e îngenunchiată și decapitată.

Banii dispar în vile. Unele nici măcar în România, să mai poți zice că se întorc în societate, într-un fel sau altul, ci prin țări exotice. În mașini scumpe, dar pentru care proprietarii nici măcar nu se sinchisesc să facă un minimum de efort pentru a le aduce în legalitate, ținându-le undeva într-o zonă gri, fără ITP sau înmatriculate în Bulgaria. În conturi prin țări al căror nume le-ai auzit doar pentru că-s paradisuri fiscale.

Ce fac companiile multinaționale cu banii, e treaba lor. Că-s bani privați, nu publici. Poate-i plimbă între filiale. Poate-i jonglează, că-i greu să faci profit azi, când lumea nu stă chiar pe roze. Poate-i mai și ascund prin tranzacții ciudate. Dar asta nu doar la noi, ci peste tot în lume. Între timp, aduc sume imense la buget. Investesc în oameni (din orice punct de vedere: formare profesională, bonusuri, condiții mai bune de lucru), investesc în protecția mediului, se implică în cauze sociale. Și o fac din banii lor. Da, sunt deductibile sumele, dar ar putea să le bage în alte obiective sub același tratament fiscal.

Și acum, să îmi explice și mie de ce ar trebui să lase mai mulți bani la buget companiile multinaționale? Pentru mai multe școli? Pentru spitale mai salubre? Pentru drumuri mai sigure? Pentru autostrăzi? Cel mult pentru biserici…

Neah… Nici vorbă. Pentru că cei Dragnea & Co, plini de speranță că vor scăpa de ce închisoare, au cam aruncat în dreapta și stânga banii pe care voiau să-i fure și acum se văd puși în fața unui paradox: au rămas liberi, dar nu mai au ce să fure. 

Or așa ceva nu se poate!

(Și am zis că sunt scurt…)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Un veac de inutilitate

Am trecut rar azi prin fața ecranelor. Nici cel al telefonului, nici cel al laptopului, nici cel al tabletei și...

Close