România pierdută

România pierdută

Sunt treizeci de ani de la Revoluție. Treizeci de ani de democrație, măcar teoretică și garantată de Constituție. Și în toți acești ani, în loc să facă orice e posibil să întărească încrederea în instituțiile democratic alese (centrale sau locale), clasa politică a făcut exact pe dos. Populația, cu mici excepții, are încredere în biserică, în armată, în orice, dar nu în parlament, nu în guvern, nu în primari sau consilii locale. Pentru marea masă a votanților (a posibilului electorat, în ultimul timp tot mai puțin prezent la alegeri), toți sunt la fel. Toți sunt corupți, toți sunt puși doar pe propria îmbogățire, nimănui nu-i pasă de omul de rând. Poți să-i contrazici? Poți să aduci contra-argumente? Pe cine să dai exemplu? Ai niște primari care trag cu dinții pentru localitățile lor, poate niște parlamentari verticali, ajunși parcă din întâmplare acolo, poate câte un ministru. Dar nu e suficient. De fapt, e aproape o cantitate ignorabilă, disipată în oceanul de incompetenți.

Și poți să-i acuzi pe oameni că-și pierd încrederea? Nu prea. Te uiți cum se moare azi în spitale, de boală sau de foc, pe străzile devenite prea neîncăpătoare pentru toate mașinile care trec inspecțiile tehnice pe ochii frumoși ai chipurilor tipărite pe bancnote. De uiți la orașele sufocate de poluare, te uiți la pădurile parcă ale nimănui, la cum se taie din ele, la evaziunea fiscală omniprezentă, la banii publici aruncați peste tot, în bătaie de joc. Toate acestea ar fi trebuit controlate, pedepsite, reglementate de cei aleși. Când ei sunt, de fapt, rădăcina tuturor relelor.

Și mi-e teamă că o să ajung să zic și eu cu aceeași lehamite: „Da, sunt toți la fel!”.

Apoi îi vezi cum se unesc toți azi împotriva unor oameni care nu au lăsat loc de prea multă îndoială. Împotriva unor oameni care au demonstrat că există și normalitate, competență și verticalitate. Care au scăpat de „Hai, că vedem cum facem să fie bine”, ”Ne descurcăm noi”, ”Lasă, că merge și așa”. Oameni ca noi, idealiști, care supraviețuim chiar dacă luăm de bune sfaturile medicilor și ne vaccinăm, care supraviețuim fără să ne băgăm în față la semafor, fără să parcăm pe locurile persoanelor cu dezabilități, fără să apelăm la vreo relație pentru a rezolva o problemă.

Și știi! Știi că ar putea fi și altfel. Nu radical mai bine, dar altfel. Ai putea alege oameni care-ți vor lăsa măcar speranța că nu se vor păta, că nu te vor dezamăgi în plan moral. Că vor încerca să schimbe ceva în modul în care îi percepem pe ei, pe cei ce au puterea de decizie. Știi și tu că nu există miracole, că nu poți face nimic peste noapte. Dar de undeva TREBUIE să pornești.

Știi că se poate. Trebuie doar să plece cei de acum. Toți. De peste tot.

Și definitiv!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *