Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Scurtissime (1)

Etichete:

  • Am ajuns să urăsc iarna din cauza unor primari incompetenți. Nu mă supără ca se circulă mai încet, nici că e frig, nici că trebuie să-miin_the_silence_by_QUEEN_OF_LONELESS încălzesc și deszăpezesc mașina. Dar mă umplu de spume când străzile secundare arată ca după un atac cu mortiere. Nici arterele principale n-au fost într-o stare mai bună, dar parcă mai se mai putea circula cât de cât. Străzile secundare – chiar dacă foarte circulate – au devenit adevărate rulete rusești, neștiind niciodată dacă șanțurile de gheață te vor purta către următoarea stradă sau doar într-o mașină, într-un gard sau stâlp. Și am mai ajuns la o performanță tristă: să regret vechiul primar de care-mi dorisem din tot sufletul să scap (nu că pe ăsta nou l-aș fi votat)… Și să aștept ploaia care, cu puțin noroc, va readuce asfaltul la suprafață.
  • Timișoara (probabil nu-i un caz singular) parcă a luat-o complet razna. Sau poate un singur mall nu-i suficient. Fiind al n-lea an în care observ același lucru (din ultimii ani declarați ca fiind de criză), mă întreb dacă nu cumva „analiștii”/„specialișii”/„psihologii” online greșesc masiv în studiile lor. Încep să cred că nu mai face nimeni credite de consum (n-ar avea cum să facă an de an credite…), ci doar că reușesc să strângă ceva banuți peste an (sau măcar în ultimele luni, săptămâni) pentru Sărbători. Mie mi-a cam ajuns să tot citesc cum (după ce că-s batuți de soartă) sunt ținta tuturor răutăților. Specialiști, relaxați-vă! Nu cred că v-a cerut cineva părerea…
  • Chiar în timp ce scriam, pe banda galbenă de „Breaking News” defila un titlu înfiorător. Nici să-și plângă morții n-au putut cei din Newton, din cauza amenințărilor telefonice ale unui alt nebun. Încercarea guvernului SUA de a-și proteja cetățenii n-a avut niciun rezultat atunci când trăgaciul a fost acționat de către un american.
  • La (aproape) antipozii SUA, un alt nebun lansează rachete. Asta în timp ce oamenii pe care-i conduce sunt din ce în ce mai puțini, murind de foame, de boli, prin beciurile poliției politice, electrocutați de gardurile pe care încercau să le treacă în drum spre libertate. Din nefericire, nu se găsește niciun alt nebun să pună capăt acestui teatru absurd.

Sursa foto: aici.

2 comments

  1. katalind /

    Bagă nişte butoane de şer 😉
    De pe mobil nu le văd

  2. @katalind şeru-i şer :)). Cred ca asa e tema, le vad doar de pe desktop/laptop. O sa ma uit de vreun plugin care sa stie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Doi metri

Pentru că tot am vorbit de formate video pentru care doar ecranul cinematografului pare potrivit, iată că am găsit și...

Close