Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Scurtissime (12)

Etichete:

  • Văd că unii nu prea sunt mulțumiți că ex-președintele băsist a reușit să scape de dosarul „Flota”, după ce ar fi vândut-o… Bine, poate n-ar strica să observe că, totuși, a vândut-o, nu a lăsat-o să intre în colaps și apoi să fie făcută una cu pământul. Mă rog, cu marea. Nu de alta, dar o să ajungem în viitor și la dosarul „Oltchim”.
  • Problemă de clasa a treia. Cică unul de la SRI ar fi luat șpagă vreo două milioane de lei ca să pună o vorbă bună pentru un agent economic. Ceva legat de controlul rambursărilor de TVA. Bani de la stat, cum ar veni. Se cere: să se calculeze care e suma rambursată care nu ar fi trebuit să intre sub control, dacă șpaga a fost de 2.000.000 lei. Și bonus: să se determine dacă, în cele din urmă, controlul a mai avut loc.
  • Distanța dintre declarațiile oficialilor moscoviți și fapte vizavi de Ucraina devine astronomică. Cred că, pentru a fi de partea adevărului, întreaga declarație ar trebui citită cu un NON în față. Adică exact pe dos.
  • În zona în care stau sunt cam cinci sute de metri (despre lungime vorbesc) de teren gol, neconstruit, viran. Asta e bine, că și așa e sufocat orașul. Doar că nu mai există zece metri consecutivi pe care „orășenii” civilizați să nu fi aruncat gunoaie. În pungi sau direct, fără intermediar, pe unde au apucat. Dacă există karma, îmi doresc din tot sufletul ca oamenii ăștia de bine să lucreze la salubritate pentru tot restul reîncarnărilor/vieților viitoare.
  • Păcat că Simona Halep a ieșit prea repede, din sferturi, la Australian Open. Dar și mai păcat că e printre puținii români care reușesc „măcar” atât! Felicitări, Simona! Dacă un sfert din sportul românesc ar ajunge acolo unde ajungi tu, ar fi nu extraordinar, ar fi magic!

PS: Florin Mergea sau Horia Tecău (sau, din păcate) au o semifinală asigurată la dublu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Rusia, fără prejudecăți (5)

<— Partea a patra Episodul de azi este dedicat unui oraș rusesc care a reușit să mă surprindă plăcut: Kazan. Despre...

Close