Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Sunt european

Etichete:

5491-europe_flag_map_by_lg_studioM-am născut așa, nu am devenit. European.

Doar că o știam doar din cărțile de geografie și din atlasul geografic. Mă plimbam cu degetul pe hartă și cu mintea prin locurile pe care le vedeam pe la televiziunile sârbești (lucru pentru care muream de ciudă pe vecinii noștri!). Ore în șir. Mă jucam ”de-a capitalele” și nu mă bătea nimeni. Ce-i drept, erau mai puține pe atunci. Și aveam prea puține speranțe că voi ajunge să văd vreuna.

Am mai crescut. Începusem să înțeleg ce spuneau oamenii aia de la Europa Liberă, postul de radio pe care se chinuia atât de mult bunicul meu să-l prindă la un radio vechi, cu lămpi. Și, auzind ce povesteau colegi de ai mei care aveau rude pe lângă granița cu Ungaria, îmi făceam planuri cu un prieten. Planuri despre ce condiție fizică ne-ar trebui ca să trecem blestemata aia de fâșie arată fără să lăsăm urme. Sau despre câte bazine de ștrand ar trebui să înotăm ca să trecem Dunărea la sârbi. Eram mici pe atunci și sunt convins c-am fi luat o mamă strașnică de bătaie de la părinți dacă ne-ar fi descoperit planurile. Probabil că nu le-am fi dus la capăt (sau nu la vârsta de atunci), dar gândurile noastre fugeau către libertate. Visam frumos… Și eram doar copii. Iar pragul de ”…teen” nu-l trecusem încă.

N-a mai fost cazul să ne punem planurile în aplicare. A venit acel Decembrie pe care prea multă lume îl hulește azi sau îl murdărește… Sau îl regretă. A venit acel Decembrie și a venit Europa la noi.

Școala mi-a dat șansa să ajung pentru prima dată acolo unde îmi dorisem. Îmi plăcea franceza, așa că n-am ratat schimbul de experiență cu elevii de acolo. Avionul era încă ceva SF, am mers cu autocarul până în Franța. Am dormit câte două ore pe noapte (din cele două nopți pe drum) de teama să nu pierd ceva din spectacol. Pe rând, Budapesta, Brno, Praga,  Stuttgart, Strasbourg… mi-au trecut prin fața ochilor. Am ajuns atunci până la Paris. Cred că și acum mai am viza de Schengen, am rupt fila din pașaport pe care era lipită.

Au trecut anii, porțile s-au deschis pentru noi. Barierele au dispărut complet. Aducând și bune, dar și rele. Am fost norocos și am ajuns să văd aproape toată Europa continentală, din Spania până în Rusia, din Grecia până în Danemarca. Am văzut locuri pe care le pot compara cu România de dinainte de 1989. Dar și locuri la care noi (încă) nu putem decât să visăm. Și nu e vina noastră…

Dar știți care a fost numitorul comun al tuturor acestor locuri? Am fost peste tot tratat în același fel! Cu respect. Ca și cum aș fi fost unul de-al lor. Poate chiar mai bine. N-am simțit, nici măcar pentru o secundă, nici cea mai mică răutate din partea lor. Din contră, au fost curioși și mă puneau să le povestesc despre România. Se bucurau (și, uneori, se amuzau) când mă vedeau că fac eforturi să pronunț saluturi uzuale în limba lor. Și nu vorbesc doar de oamenii din industria turismului european. Am fost întotdeauna (da, fără excepție!), tratat ca unul de-al lor.

Și am descoperit și reversul medaliei: într-un mall din Cracovia am aflat că un prieten de-al celui care îmi pregătea sandwich-ul studia la Cluj, o doamna de la o librarie m-a ”ghicit” de unde sunt după accent, colegii din Rusia au vizitat locurile renumite de pe la noi, colegii din Germania sunt încântați de Timișoara de fiecare dată când vin în delegație… Am vorbit cu oameni care ne știu istoria mai bine decât…  aici mai bine mă opresc, nu vreau să fiu rău. Nu vine nimeni cu teamă la noi.

Nu suntem cu nimic diferiți. Nici România nu (mai) e Cenușăreasa Europei.

Am fost întotdeauna tratat ca un european! N-am făcut niciodată eforturi, am fost eu însumi. I-am respectat. Dar în același mod în care v-am respectat pe voi toți, conaționalii mei. Sunteți și voi europeni, nu?

A, și mai e ceva: am impresia că, în afara granițelor sau aici, în țară, (ne) criticăm mai mult decât e cazul. Sunt lucruri bune și rele peste tot. Nu facem excepție. E primul lucru pe care ar trebui să ni-l reamintim. Să criticăm, da, nu strică. Dar să aducem și soluții, dacă tot vedem paiul…

Sunt european! E un statu quo pe care nu poate să mi-l ia nimeni!

Sursa foto: aici.

Tu ești european? Lasă-ți povestea pe www.sunteuropean.ro și poți să te bucuri de un sfârșit de săptămână la conacul Kalnoky. Eu n-am fost niciodată acolo,  dar sunt convins că e un loc de vis. 

Sunt european” – o campanie JTI și Blogalinitiative.

2 comments

  1. Cetăţean, mda. Ştiai că Franţa nu face deosebirea dintre cetăţenie şi naţionalitate, Cetăţene? Pentru cetăţeanul francez ce înseamnă oare să fi european, că cetăţean nu are cum, sau are dublăcetăţenie?

  2. Dli /

    Europeni suntem toti pentru ca ne-am nascut in Europa, exact cum mexicanii sunt tot Americani, canadienii sunt tot Americani, asa suntem si noi europeni. Problema ii ca mass media ne strica nu lumea de dincolo. Si eu am fost in cateva locuri din Europa si nu am simtit ura din partea strainilor asa ca nu e chiar atat de rau precum pare. Trebuie sa stim ce sa credem si ce nu e doar atat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Sweet dreams

Eurythmics http://www.youtube.com/watch?v=qeMFqkcPYcg&ob=av2e Aveam vreo zece ani când am văzut videoclipul original. Pe sârbi, bineînțeles. Unde altundeva? Sau versiunea lui Marilyn...

Close