
Oct 11, 2012
Am văzut astăzi pe realitatea.net un foto-reportaj despre SkyTower. Clădirea din nordul Bucureștiului e cea mai înaltă din România (Casa Poporului ar putea să o întreacă dacă s-ar calcula și partea construită în pământ – 86 m înălțime + 92 m adâncime). 137 de metri nu e o înălțime să te dea pe spate, am fost la 350 m în Turnul Ostankino și aș mai fi urcat și mai sus. Dar e ceva pentru România. Și pentru București, mai ales… Și, de fapt, aici voiam să ajung… București are un ritm de dezvoltare net superior restului țării. Nu mă miră. Are și motive: e capitală, e de patru ori mai mare decât orice alt oraș, are zeci de universități, atrage ca un magnet pe oricine își dorește o carieră. Pe mine m-a uimit cât de mult s-a schimbat orașul în 10 ani. Am locuit acolo la începutul deceniului trecut. Doi ani. În acești doi ani am reușit să văd destul de mult din oraș. Multe zone de astăzi nu existau, poate – cel mult – în mintea dezvoltatorilor. L-am părăsit pentru a reveni accidental, o dată pe an sau chiar mai rar. De fiecare dată am văzut ceva nou. Din avion, schimbările sunt și mai evidente, mai ales în partea de nord! Timișoara a rămas de mult în urmă. Da, știu… Nu-i bun solul, e mlăștinos. Însă nu zice nimeni să ridici cincizeci de etaje, nu zice nimeni ca trebuie să concurezi cu Burj Khalifa, nici capitala nu o face. Cu toate astea cred că și-a dublat suprafața. Dar când ești la nici o sută de kilometri de lumea civilizată, când ai majoritatea populației vorbitoare a cel puțin două limbi, când ai o tradiție și un renume pe care-l mai și strigi peste tot, când ai o legătură de veacuri cu Austria, cu Germania, când ai toate oportunitățile din lume și tu te lauzi că ai deschis renovat un parc al copiilor, parcă nu mai e nimic de spus. Nu vreau să fiu negativist și să mă fac că nu văd ce s-a construit. Și știu că nu Primăria Timișoara ar trebui să schimbe fața orașului (deși în fotografia din dreapta e totuși una dintre cladirile care ține...