Oct 11, 2012

Am văzut astăzi pe realitatea.net un foto-reportaj despre SkyTower. Clădirea din nordul Bucureștiului e cea mai înaltă din România (Casa Poporului ar putea să o întreacă dacă s-ar calcula și partea construită în pământ – 86 m înălțime + 92 m adâncime). 137 de metri nu e o înălțime să te dea pe spate, am fost la 350 m în Turnul Ostankino și aș mai fi urcat și mai sus. Dar e ceva pentru România. Și pentru București, mai ales… Și, de fapt, aici voiam să ajung… București are un ritm de dezvoltare net superior restului țării. Nu mă miră. Are și motive: e capitală, e de patru ori mai mare decât orice alt oraș, are zeci de universități, atrage ca un magnet pe oricine își dorește o carieră. Pe mine m-a uimit cât de mult s-a schimbat orașul în 10 ani. Am locuit acolo la începutul deceniului trecut. Doi ani. În acești doi ani am reușit să văd destul de mult din oraș. Multe zone de astăzi nu existau, poate – cel mult – în mintea dezvoltatorilor. L-am părăsit pentru a reveni accidental, o dată pe an sau chiar mai rar. De fiecare dată am văzut ceva nou. Din avion, schimbările sunt și mai  evidente, mai ales în partea de nord! Timișoara a rămas de mult în urmă. Da, știu… Nu-i bun solul, e mlăștinos. Însă nu zice nimeni să ridici cincizeci de etaje, nu zice nimeni ca trebuie să concurezi cu Burj Khalifa, nici capitala nu o face. Cu toate astea cred că și-a dublat suprafața. Dar când ești la nici o sută de kilometri de lumea civilizată, când ai majoritatea populației vorbitoare a cel puțin două limbi, când ai o tradiție și un renume pe care-l mai și strigi peste tot, când ai o legătură de veacuri cu Austria, cu Germania, când ai toate oportunitățile din lume și tu te lauzi că ai deschis renovat un parc al copiilor, parcă nu mai e nimic de spus. Nu vreau să fiu negativist și să mă fac că nu văd ce s-a construit. Și știu că nu Primăria Timișoara ar trebui să schimbe fața orașului (deși în fotografia din dreapta e totuși una dintre cladirile care ține...

Mar 8, 2012

V-am mai zis de Gabi, nu e prima dată. Ştiu, e deja Martie. Doar că el se mişcă mai încet, că-i din Banat şi cică aşa sunt ăştia… Dar să dăm vina şi pe iarna, că prea a plecat târziu. Din când în când, fotografii făcute de el veţi găsi şi la mine. Şi n-are pretenţia să-i dau link, ba mai mult, nici nu vrea să-l pun.  Eu încerc să nu-l ascult tot timpul. ...

Feb 24, 2012

Pentru că iarna nu-mi pare că ar vrea să ne părăsească, pentru că mai sunt oameni care vor să se bucure de ce văd (Tudor m-a nimerit la fix cu pozele alea), dar mai ales pentru că nu ştiu când o să mai prindem o astfel de iarnă, încă aleg să merg de la parcare până la birou pe lângă drumurile curăţate . Măcar atat timp cât o să mai aud zăpada scârţâind sub tălpi. Ieri dimineaţă oraşul era din nou frumos, munţii de zăpadă de pe marginea drumului erau iarăşi albi (au dat câţiva fulgi şi, cum a fost destul de frig, nu s-au topit), copacii aveau chiciură pe ei. O iarnă aşa cum trebuie. Nu ca în poveşti, nu urgie albă, nu alte mai ştiu eu ce exagerări mediatice. Doar iarnă. Măcar în Timişoara....

Jan 23, 2012

Nu mă bag în chestii legate de fiscalitate. Că-mi sare lumea în cap. Dar văd în fiecare zi o zonă din care s-ar putea scoate bani buni pentru buget. Știu că, în mod normal, instituțiile statului n-ar trebui să aibă și o activitate din care să scoată profit, dar nici să genereze cheltuieli fără sens nu ar trebui! Mai ales când pot aduce fonduri, dacă nu importante, măcar atât cât să acopere o parte din cheltuieli. Iată un exemplu din Timișoara: Baza Sportivă Ripensia (imaginea din stânga). Suprafața e mare, chiar foarte mare. Vă puteți da seama cât de mare e zona din imaginea din dreapta – punctul A. Acolo am prins cam un sfert din oraș, partea de nord-est. Dar dincolo de mărime, mai e un aspect de loc de neglijat. Chiar dacă nu e centrală, baza sportivă se află într-o zonă bună a orașului. Acces cu transportul în comun, drumuri pentru biciclete. Parcările lipsesc, dar s-ar putea rezolva foarte ușor și problema asta. Mulți doritori de sport ar prefera această locație oricărei alta situată la kilometri buni depărtare de oraș. Doar că… Doar că, deocamdată, baza e accesibilă doar celor care lucrează la Vama Timișoara. Asta înseamnă că, în afara terenurilor de tenis, pe acolo e cam pustiu. Și, din păcate, cresc bălării. Dar au paznici, au iluminat, au apă curentă. Adică au costuri. Costuri suportate din bugetul propriu. Care, până la urmă, tot din impozite și taxe e făcut. Poate nu permite legea, nu știu (rușine mie!). Dar dacă e așa, legea e stupidă! Un calcul simplu al rentabilității acestei baze n-ar fi o surpriză. O investiție mică ar crește enorm atractivitate bazei. Sunt în stare să fac un pariu cu oricine că, odată deschisă publicului (contra cost, normal), baza ar merge în profit. O investiție 100% a statului (nu ar fi o gaură în buget), dar toate încasările s-ar întoarce tot către același buget. Știu, e o situație locală. Dar cred că putem extrapola fără prea mari riscuri la nivelul României. Și vom găsi peste tot...

Ne plângem ca sporul natural e negativ, că îmbătrâneşte populaţia, că… bla, bla! De ce? Ia uitaţi-vă cât de prolific e tineretul de astăzi! Staţi puţin. Am greşit! Ăsta nu-i tineret, aştia-s copii! Copii care vor creşte alţi copii. Şi noi eram oripilaţi de Hitler-Jugend… Nu ştiu de ce, dar cred că-i mult mai uşor să iei o viaţă decât să dăruieşti una la vârsta aia....

Nov 30, 2011

…Se află oraşul cu cel mai ridicat nivel de trai din lume. La nici cinci sute de kilometri. Aproape îi poţi auzi forfota. Aproape îi poţi simţi mirosul. Aproape îi poţi vedea luminile. Şi, totuşi, suntem atât de departe. Deşi, cu un secol în urmă, eram şi noi o mică Viena (vorbesc de Timişoara). Astăzi, cu greu îţi mai poţi imagina aşa ceva. Unde am pierdut atât de mult?  Când o să ajungem şi noi la normalitate. Sau, măcar, mai aproape de ea? Oare o să fie gata autostrada Timişoara – Arad până la sfârşitul anului? La mulţi ani pentru mâine, România! Mai ai atât de mulţi… De recuperat. Sursa foto:...