Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Lebensraum

Lebensraum = habitat (lb. germană). Nu, n-are nicio legătură cu asta. Voiam doar să fie un termen mai dur… Mă uitam prin feeder și am dat (inițial) peste poza asta:  Sursă foto: aici. Apoi am citit și articolul. Preiau parțial textul din Tion, continuarea o găsiți pe site. „Proprietarii Abatorului de pe bulevardul Eroilor au început lucrările de igienizare acolo imediat după ce au fost amendați de Primăria Timișoara pentru nerespectarea legii privind protejarea monumentelor istorice și a autorizației de construire pe care o dețineau, la mijlocul lunii trecute, dar apoi s-au oprit, spun reprezentanţii municipalităţii. Viceprimarul Traian Stoia îl amenință pe omul de afaceri Ion Țiriac cu plângeri penale dacă nu va lua măsuri pentru a stopa degradarea monumentului. (…)” Pentru cei care nu sunt din Timișoara, clădirea e un fost abator, monument de arhitectură. E în aceeași stare de când mă știu. De când sunt în orașul ăsta. Și pe zi ce trece se degradează. Nu cred că-l mai prinde deceniul viitor, dacă nimeni nu intervine. Și acesta e un caz fericit. Vorbim despre o clădire frumoasă (atât cât a mai rămas din ea), dacă lăsăm în urmă destinația ei inițială. Vorbim despre un spațiu situat în „zona zero” a Timișoarei. Studenții sunt la două minute distanță. La propriu. Și sunt cu miile, dacă nu cu zecile de mii. Mai jos am făcut o captură din Google Maps, ca să identificați zona despre care vorbesc, dar am pus și harta (cu ocazia asta am învățat cum să pun o hartă embedded, că nu mai e atât de intuitiv ca înainte)… Google Maps O zonă mai bună nu există! Și cu toate astea, nu se întâmplă nimic acolo. Luați Google Maps și tastați Timișoara. Dacă vă plimbați deasupra orașului, o să găsiți zeci de astfel de zone care par părăsite. Și chiar așa sunt. Sau sunt depozite de materiale de construcții. Balastiere. În centrul orașului. Clădiri rămase ca muți martori ai industrializării haotice și fără noimă din timpul comunismului. Focare de infecție. Cămin pentru maidanezi. Pentru aurolaci și vagabonzi. Eldorado-ul fierului vechi. Sursă interminabilă de praf. Praf care, în cele din urmă, ajunge în casele noastre, pe hainele și mașinile noastre, peste tot....

Consecințe

Consecințe

Jul 13, 2013

Sigur ați văzut știrea asta: Stau și mă întreb: care ar fi consumatorul-țintă pentru respectivele produse și care e aportul lor în bugetul, și așa auster, al statului. Probabil insignifiant. Mă gândesc că nu această fază îi sperie pe guvernanți (eu cred că e evident faptul că fumătorii sortimentelor mai sus menționate vor trece spre țigările normale), ci precedentul proaspăt născut. Nu acum, nu peste un an, dar viitorul poate rezerva multe. Deși, dacă stăm să ne gândim puțin… Da, e adevărat, industria tutunului e una dintre cele mai profitabile ale economiei. Culmea, prin vânzarea unor produse care te pot băga – la propriu – în mormânt. Trist, dar adevărat. La fel de adevărat, impactul social al închiderii unei astfel de industrii e inimaginabil. Și nu vorbesc doar de cei direct angajați în fabricile de țigarete, ci și de întregul lanț al sectoarelor dependente: agricultură, industria constructoare de mașini, transporturi, distribuție. Plus: bani din taxe către buget. Plus industria pharma care asigură medicamente pentru tratarea efectelor fumatului… Plus economia subterană și infracționalitatea care ar exploda. Dacă analizăm toate aceste efecte – consecință a prohibiției țigărilor – s-ar putea să realizăm că statul român se panichează gratuit. Nu se va întâmpla prea repede. Un și mai bun exemplu: industria petrolului. E nocivă. Poluează – direct sau indirect. Afectează solul, subsolul, atmosfera, biosfera. De zeci de ani, cercetătorii caută un înlocuitor al benzinei. Succesul e, din păcate, modic și cercetările ar trebui accelerate în această privință. Sau? Sau privim noi prea simplist? Pe termen scurt, o descoperire a unei alternative fiabile pentru motorul cu combustie internă ar duce la o criză socială fără precedent. Aici nu vorbim de un viciu, vorbim de un produs (petrolul, în general) care hrănește sute de milioane de oameni. Nu poți să păstrezi toate rafinăriile, doar pentru producția de plastic și alte derivate din petrol. Nu ai cum. Nu am o statistică despre procentul din țițeiul extras care sfârșește ars în motoare, dar am motive să cred că-i undeva pe la 75%, dacă nu mai mult. Estimând că industria auto se adaptează rapid la noile motoare (nu iau în calcul costurile), rămân atât de multe alte industrii fără obiectul muncii. Implicit,...

Poate-mi explică cineva…

Poate-mi explică cineva…

Jun 4, 2013

Călătoresc destul de des. De plăcere sau în interes personal de serviciu, nu prea are importanță. Cum sunt destul de aproape de lumea civilizată (a se citi „rețeaua europeană de autostrăzi”), de multe ori folosesc mașina pentru a ajunge la destinațiile cât de cât apropiate… Cel mai departe Austria sau, hai, Germania. Dar, pentru anumite destinații (Rusia, să zicem), mă văd nevoit să calătoresc cu avionul. Fie ca trebuie să plătesc eu, fie că trebuie să pun la cheltuială compania pentru care lucrez, nu văd niciun motiv pentru care n-ar trebui să am grija costurilor. Criza, până la urmă, ne afectează pe toți și sunt destul de conștient că nu există sac fără fund. Așa că verific, de fiecare dată, cele mai bune opțiuni. Și ajung pe vola.ro. Să zicem că trebuie să ajung la Moscova. Cam peste o lună… Cu cât schimb mai puține zboruri, cu atât scade „șansa” să răman fără bagaje. Și încerc din Belgrad. Dar hai, să caut și de pe Timișoara… Tot pe 1 iulie, da? Diferența pare mică, nu? Mai ales că primul zbor e prea lung (de fapt, schimbul din Roma e pierderea de vreme)… Așa că verific zboruri directe. De pe Timișoara, zero. Nu, nu euro. Zero zboruri directe. De la vecini: Aha, cam 300. Euro, normal. Măi, or avea rușii tarife preferențiale pentru prietenii lor slavi (că Belgrad e plin de reclame la Gazprom, cu cele două tricoloruri aproape identice). Deci… hai să luam Lufthansa! Star Alliance, ca să fiu 100% corect. 285+25… 310 de euro. Din Timișoara… dublu. Iar distanțele sunt cam tot aceleași, dacă nu mai mari de pe Nikola Tesla. Și stai! Prețurile nu prezintă diferențe notabile atunci când orizontul de timp e mai îndepărtat (de parcă un preț dublu e de aici, de-colo). Dacă te apuci să cauți într-o săptămână, începi să cauți și calmante. Inițial, am zis că-i normal, Belgrad fiind capitală, are mai mulți călători și așa ai costuri optime. Dar m-am gândit la zborurile spre Munchen. Niciodată avionul n-a fost sub 90% plin. Deci ipoteza asta cade. Dacă mai iau în calcul și faptul ca o altă companie aeriană reduce zborurile de pe Traian Vuia, low-cost avem doar o...

Cerul (încă) e limita

Cerul (încă) e limita

May 16, 2013

Aproape îmi rup gâtul de fiecare dată când ajung într-un oraș în care s-a putut construi pe verticală. Mă minunez la vederea celor 56 de etaje ale Main Tower, sau la cele trei sute de metri ale Ostankino Tower, la noul cartier business din Moscova, La Defense, Torre Mapfre sau Torre Agbar… La tot ce înseamnă inginerie, arhitectură, tradiție, inedit, inovație sau curaj în construcții. Sunt vrăjit de soluțiile alese (nu că m-aș pricepe, dar nu trebuie să ai geniul lui Gaudi sau viziunea lui Niemeye să admiri realizările), sunt invidios că așa ceva nu vedem și la noi… Sunt orașe vechi de sute de ani, dar care se ridică (timid sau cu tupeu) spre cer. Și apoi vezi asta: Dubai Timelapse from dimid on Vimeo. și-ți dai seama că civilizația nu mai are nevoie de trecut, se poate ridica „din pământ, din piatră seacă” (la propriu). Și din...

Da și nu

Da și nu

Apr 6, 2013

Am citit ieri un articol pe „Amar de zi” și, inițial, am fost pe punctul să dau dreptate acestui punct de vedere. Guvernul României greșește imens impunând taxe (de mediu sau oricum s-ar numi) pe care contribuabilii nu au cum să le achite, împingându-i spre evaziune fiscală. Dar am stat și m-am gândit la o realitate: câți prieteni am eu cu mașini înmatriculate în Bulgaria? Niciunul. Câți cunoscuți am cu astfel de mașini? Răspuns identic. Câte mașini cu numere bulgărești sunt în parcarea blocului meu? Idem. Câte sunt în parcarea companiei pentru care lucrez? Zero! Și sunt convins că, și în cazul vostru, cifrele sunt apropiate… S-ar putea ca acest statu-quo să țină de faptul că Timișoara e destul de departe de granița de sud a României, pentru că nici în oraș nu vezi prea multe… Nu vreau să fac pe deșteptul și să afirm că bănățenii ar fi mai buni cetățeni, că știu că nu-i așa. Nici că lumea ar avea mai mulți bani pe aici, în condițiile în care n-avem nici pe departe nivelul de salarizare din București. Probabil că prima explicație e cea mai bună, suntem prea departe de Bulgaria. (A, ca și paradox: zona Banatului are sate întregi de bulgari în care încă se mai vorbește acceali limbă ca și la sud de Dunăre.) Dar realizez că problema e alta aici. Mașinile înmatriculate în Bulgaria au un anumit tip de proprietar. E vorba de un tip pe care eu îl detest din tot sufletul: „combinatorul” (Șefu’, nu facem și noi o combinație, ceva?), descurcărețul, șmecherașul de România. E acel tip de cetățean care ne face de râs și prin Europa, asta când nu-i păcălește pe străinii care vin la noi. E tipul acela care, indiferent de guvernanți, vă fi mereu nemulțumit de lege și, în consecință, o încalcă, o evită, o păcălește – aici și aiurea). Apoi îi înjură copios pe cei care au dat-o. Nu mă leg de starea jalnică a mașinilor – în imaginea de mai sus, BMW-ul pare a fi foarte nou – sunt mult mai multe „rulete rusești” pe șoselele de la noi, dacă vorbim de valori absolute. Nici de poluare – uitați-vă la camioanele românești...

Plug in!

Plug in!

Feb 23, 2013

Citeam ieri o știre despre Estonia. Știți voi, una dintre Țarile Baltice (cărora zilele următoare o să le dedic un articol întreg – pentru că merită!). Guvernul Estoniei a decis sa se implice în extinderea la nivel național a unei rețele care să-ți permită reîncărcarea autoturismului tău electric atunci când ai nevoie și unde ai nevoie… Reproduc din Engadget.com: „If certain reporters had lived in Estonia, how different things might be. The small European state has just cut the ribbon on its nationwide EV fast-charge network — providing 165 charging stations no further that 60km apart. Implementing a national or state-wide network of charger locations is something either under way, or in place in locations from Australia to Indiana. The Estonian implementation is state-backed, has a unified payment system, and offers three tiers of service to customers, from a basic pay-and-go option to a €30 all-you-can-drive monthly electricity buffet. It’s claimed that up to a 90 percent charge can be achieved in half an hour, with the range that achieves depending on your vehicle of choice. Estonia has 619 all-electric cars registered with the traffic office, and the network extends beyond the mainland, ensuring even those weekend road trips should be covered.” Estonia e în altă ligă, nu am nicio îndoială. N-am ajuns acolo, deși tare mi-aș dori! Mama mea a vizitat Țările Baltice înainte de 1989 și mi-a zis că erau mult în fața celorlalte republici sovietice – din toate punctele de vedere. Nefiind slavi, au altă mentalitate. Dar să vii atât de tare din spate (că nu se puteau compara cu restul Europei Occidentale) și să implementezi un astfel de proiect la nivel național (din câte știu, Estonia e prima țară din Europa care o face), e ceva cu care poți să te lauzi. Poate că nu e scump, habar nu am… Dar demonstrează voință. Și faptul că oamenii aia se gândesc la viitor. Acum sunt doar puțin peste 600 de mașini electrice. Un număr infim, în parcarea companiei pentru care lucrez sunt mai multe mașini… Bine, ei (estonienii) nici nu sunt atât de mulți, cam un milion și un sfert. Dar dacă nu pornești cu o infrastructură bine pusă la punct, nici nu poți să te aștepți...

Pagina 3 din 13
«
2
3
4
10
»