Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Niger Delta

Uneori, Iadul e un nume propriu. Eu l-am regăsit şi sub un alt nume: Delta Nigerului. [Show as slideshow] 30 de milioane de suflete traiesc în cel mai puternic contrast al Africii:  bogăţia subsolului (Nigeria este cel mai mare producător african de petrol) şi sărăcia celor care trăiesc deasupra. Supravieţuiesc… Ca şi când asta nu ar fi de ajuns, un perpetuu dezastru ecologic le ţine loc de casă. Vă sugerez aceste două articole: “Curse of the Black Gold“, purtând marca National Geographic şi “Oil industry has brought poverty and pollution to Niger Delta” – Amnesty International. Sursa foto: 1, 2, 3, 4, 5. (Ordinea linkurilor e...

Salut! Mă numesc Cosmin şi sunt un blogger mic.

Salut! Mă numesc Cosmin şi sunt un blogger mic.

Mar 4, 2012

Ante scriptum: Înainte să mă apuc să scriu pe blog, undeva prin mai 2011, singurul mod prin care credeam că poți să faci bani din blog e să ai banner-e afișate la tine pe site… La firma pentru care am lucrat anul trecut era cineva (de fapt, erau mai mulți, dar am în minte o singură persoana, mi-e mai ușor cu exercițiul de imaginație) care avea impresia că se pricepe la orice. La absolut orice. Nu existau limite. Și, probabil că ar fi fost un A-lister, dacă ar fi avut și talent la scris. Sau dacă ar fi descoperit minunata lume a biților din spatele ecranului. Din fericire, asta nu s-a întâmplat. „Din fericire”… pentru că aria competenței ei se termină brusc acolo unde începe limba română. Audiență avea, că nu era singură în birou. Și eu o auzeam ce spune, fiind mai greu să ignori. La care trebuie să adaug masochismul de care dădeam dovadă uneori, ascultând-o voit. Ca să văd până unde merge. Dar cu ce rezultat, vă puteți ușor imagina. Dincolo de câteva comparații puerile și de niște idei pe care le mai auzi doar în galeriile echipelor de fotbal (nefondate și nedezvoltate), nu prea putea produce. Un amestec dubios de pseudo-competență. Legende urbane, în cel mai bun caz. Ce-i cu paralela asta? Păi nu e evident? Să luam frumoasa lume a bloggerilor de astăzi. Aștia mari, pe care noi nu îi ascultăm, aștia care sunt capabili să scrie despre orice. Aștia care fac „jdemii” de euro din blogging. Aștia care au toată lumea la picioare, aștia cărora le mănâncă orice companie din palma. Ei știu totul despre orice. Ei dețin adevărul absolut. Dar construit din ce? Și poate asta nu m-ar deranja. Chiar aș lectura cam orice recenzie, mai ales că unii au un stil inconfundabil și haios în a scrie despre ceva. Și parcă nu-i atât de evidentă reclama. Dar mi se pare atât de deplasat să ai un advertorial lângă un articol în care faci praf un jurnalist pentru că e partinitor. Stau și mă întreb dacă nu-i mai periculoasă o propagandă bazată pe un contract pusă în comparație cu opinia subiectivă a unuia, altuia. Cum să nu...

Barometrul TV

Barometrul TV

Mar 1, 2012

1 Decembrie 1995 – „Bună seara România, Bună seara București!” erau cuvintele cu care Andreea Esca, la ale cărei știri mă uit chiar în acest moment, lansa canalul ProTV la nivel național. Momentul de start al televiziunilor din țara noastră. Tot ce a fost până atunci, inclusiv (sau mai ales) TVR, poate fi ignorat. Nu ridic osanale spre curtea lui Adrian Sârbu, stați liniștiți. E doar o părere. Poate vârsta să fi fost de vină, poate faptul că orice comparație lipsea pe atunci… nu știu. Dar mi se păreau mult mai bune toate posturile românești. E drept că nici nu erau multe.  Nu tu manele, nu tu producții românești de toată jena, nu tu știri sportive doar cu Gigi, nu tu filme atât de proaste încât te întrebi cu ce ai greșit de primești așa ceva, nu tu gunoaie promovate în prime-time, nu tu fufe semi-dezbrăcate la ore accesibile copiilor. S-au schimbat multe în televiziune și, din păcate, s-au schimbat în rău. Un singur lucru a rămas cert: poziția de lider a ProTV-ului. Dar, pentru mine, cel mai bun barometru al calității posturilor TV e altul. Înainte vreme obișnuiam să aranjez frumos canalele, după țara din care emiteau și apoi după specializarea lui. Apoi, doar după specializare, nu mai conta atât de mult țara. Mai târziu, puneam doar primele 10 într-o ordine cât de cât… Cât de cât. Ajunge. Și mai știam încă zece canale pe unde sunt, fără să mă chinui să îmi reamintesc. Astăzi, cum vin de la mama lor, așa rămân. Niciun efort să le mai aranjez. Niciun efort să le mai știu pe unde sunt. Au mai rămas trei canale pe care le găsesc fără să bâjbâi. Și alea sunt pe undeva pe butoanele de la 1 la 9. Sau poate doar mi-am pierdut eu interesul… Sursa foto:...

Evoluție vs. Demență

Evoluție vs. Demență

Feb 28, 2012

Îmi amintesc cum arăta România în anii de după 1989. De fapt, nu toată… În Tîrgu Jiu, nebunia ultimilor ani de comunism, cu demolările inconștiente a tot ceea ce însemna vechi, nu prea era vizibilă. Dar știu că mergeam la București cu orice ocazie (ei, mai evadam și noi din provincie la cîte un TIB sau ceva de genul) ca să pierdem vremea pe acolo și imaginea dezolantă a blocurilor gri comuniste, neterminate te urmărea peste tot. N-am scăpat de ea nici în 2000, când am devenit „expat” de capitală. Mall-ul din Vitan doar ce se deschisese, erau câteva hypermarche-uri, Carrefour-ul din Militari și cam atat. Nici vorbă de ceea ce vedem azi. Poate de atunci mi-au rămas în minte și vorbele auzite pe la nostalgici: „aștia nu pot nici măcar să zugrăvească blocurile construite de Ceaușescu”. Mă rog, fiecare cu părerea lui, dar mie asta mi s-a parut maxima inepție posibilă. Modul în care s-a construit în acei ani… mai bine nu s-ar fi construit nimic. Un deceniu, cel puțin, orașele au suferit și ne-au rănit și pe noi, vizual, din cauza acestor construcții. A venit perioada de boom în construcții, oarecum comparabilă cu anii 80-90 (doar de construcții vorbesc)… Eram încă în București, chiar țin minte că am mers în vizită la cineva în nordul Bucureștiului. Dar undeva foarte aproape, nu pe la jumatatea DN1. Și am fost uimit să descopăr o suburbia fermecătoare: punct de acces cu barieră și portar, garduri împrejurul cartierului, drumuri de acces impecabile, totul extrem de bine integrat și aranjat. Dar ăsta a fost începutul. Apoi s-a construit peste tot. A se citi „pe unde s-a mai găsit vreun metru pătrat liber”. Comparația pe care am făcut-o „for real” între cum arăta orașul văzut de sus în 2007 și cum arăta în 2010, m-a șocat. Din păcate, n-am avut inspirația să fac câteva poze, chiar și cu telefonul. Parcă zona de nord era cu totul alta. Dar în multe cazuri s-a construit în niște condiții comparabile cu cele de acum douăzeci de ani: materiale ieftine, muncitori subcalificați – da, pare incredibil că poți fi necalificat aici, dar asta e realitatea. Și în plus, firme de construcții puse pe...

Desktop vs. laptop

Desktop vs. laptop

Feb 25, 2012

Când am terminat de scris despre cum să îţi cureți desktop-ul (interiorul unității centrale), mi-am dat seama că, încet-încet, acestea vor pierde – în SUA au pierdut deja – teren în fața laptopurilor, la nivel mondial. La vânzări. Asta nu înseamnă că, în acest moment, numărul laptopurilor a depășit pe cel al desktopurilor. Ajunge să te gândești că în birourile corporațiilor nu toată lumea are laptop. N-am citit nicio statistică, e doar o părere proprie bazată pe cele văzute de vreo doi ani, nu numai în Romania. Probabil că lucrurile stau altfel pe segmentul „home”. Indiferent de raportul de forțe din prezent, sunt convins că bătrânul desktop este sortit dispariției. Sunt evidente motivele: consum redus de electricitate, scapi de cabluri, mobilitate, ocupă mai puțin spațiu. Și, în ultimul timp, prețuri apropiate. Rămâne performanța singura care să îi mai ofere o șansă? Hmm… discutabil. Știți care e adevărata lui scăpare? Oameni ca mine, legați sentimental de astfel de sisteme. Nu prea concep să n-am unul în casă. Un back-up pentru tot, un „dock in station” pentru aparatele foto, pentru scris CD/DVD-uri, pentru conectat HDD extern. Și ca să mă joc! A… și ca să experimentez toate sistemele de operare care îmi cad în mâna. În condițiile în care am avut de ales (când am schimbat vechiul sistem) între un sistem similar și unul portabil, am ales tot o soluție „statică”. Și nu din considerente financiare. Și dacă ar arăta ca HP-ul ăsta (nu… al meu nu arată așa, e normal), fiți siguri că n-aș renunța vreodată la această idee. Dar de scris… ei, de scris… scriu doar de pe laptop....

Viitorul e acum: Mitsubishi i-MiEV

Viitorul e acum: Mitsubishi i-MiEV

Feb 16, 2012

Nu sunt un cunoscător în ale autoturismelor. Sau nu sunt un specialist. Știu câți cai putere are mașina mea, capacitatea cilindrică, norma de poluare. Dar eu sunt un utilizator, n-am de ce să intru în detalii despre… cuplul maxim, să zicem. Nu sunt un împătimit al motoarelor, aia e clar. Paradoxal, pe „bucăți” le cunosc destul de bine,  Îmi place tehnologia integrată în mașinile noastre. Pare dincolo de realitate saltul de la mașinile anilor ’80-’90 până în prezent. Dacă un alt domeniu în afara IT-ului a mai progresat la fel de mult, atunci acela e cel automotive. Poate și pentru că autoturismele (autovehicule – la modul general, ca să vorbim și de commercial vehicles) prezentului au, sub capotă, adevărate mainframe-uri. Ca să nu vorbesc de gadgeturile integrate în cabină. Te poți muta fără probleme într-una din asta. (Șoferii de pe camioanele mari chiar o fac, cu zilele… când sunt plecați prin Europa, fiți siguri că nu dorm ei prin hoteluri…) Condusul e mult mai relaxant, mai sigur, mai confortabil. Sunt atâtea sisteme de siguranță activă și pasivă încât de un singur lucru mai ai nevoie acum: de un drum bun. La propriu! Azi am văzut mașina asta:  Mitsubishi i-MiEV.  Pe web, nu pe stradă. Cine e i-MiEV?  Sau ce e? ZERO-EMISSIONS Vehicle. Fiind complet electrică, e de la sine înțeles: CO2 nu are cum să elimine. Nivelul acestuia eliminat pentru obținerea energiei electrice e undeva la 30% din echivalentul emis de o mașina cu motor pe combustie internă. Viteza maximă: 130 km/h. Autonomia: 150 km. Ar fi cam două săptămâni normale de lucru în cazul meu. Mai adaug doar că nivelul zgomotului e undeva la 5dB și pentru mine e mașina perfectă! N-aș avea nevoie de altceva ca să ajung la birou. Partea proastă? Dincolo de faptul că n-ai unde să o alimentezi (nu toți stăm la casă și orașele noastre sunt cam zgîrcite cu prizele publice…), are un preț de-a dreptul halucinant: 36000 EUR!   [Show as slideshow]   Viitorul a sosit și la noi în țară. De ceva timp, chiar. Din păcate… e mult prea scump! Sursa foto:...

Pagina 9 din 13
«
8
9
10
»