Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Nu mai mâncați pișcoturile. Promovați-le!

Nu mai mâncați pișcoturile. Promovați-le!

May 2, 2012

Nu neg impactul celor scrise pe bloguri asupra cititorilor. Dacă n-ar vedea o oportunitate în asta, e clar că nimeni nu ar investi în publicitatea prin bloggeri. (Pentru că asta este, o formă de marketing.) Și, de multe ori e eficientă. Atunci când vorbim de o mașină (chiar dacă cel ales nu-i o somitate în domeniu) sau de un device – telefon, tv, laptop – (chiar dacă review-ul nu-i făcut de un IT-st cu studii de specialitate) pe care ai vrea să le cumperi mai devreme sau mai târziu, nu are cum să strice o părere în plus. Deși decizia de cumpărare e una atât de subiectivă, încât nu prea mai contează ce ai citit atunci când ți se pune pata pe ceva. Sau măcar eu sunt așa. Am bătut la cap pe cineva din online vreo două zile ca să compare două modele de telefoane, ca în final să îl aleg pe cel de-al treilea. Ideea companiilor care aleg să-și promoveze în acest mod produsele sau serviciile e una bună. Un segment de piață (în plus) acoperit. Sau așa speră. Dar poate că aici greșesc. Poate că nu orice produs merge promovat așa. Poate că e un pic cam mult să faci reclamă la biscuiți așa. Sau la chips. Sau la mai știu eu ce lanternă. Sau… sau… sau…  Și treci de la un articol la altul, de la un produs la altul, de la o zonă a consumului la alta, diametral opusă. Dar nu vezi niciun impediment în a scrie. Ești ca un magazin. Un super magazin. Ba nu! Un magazin mixt. Asta ești. Sau pot să admit că nu mă pricep și poate chiar prinde o astfel de reclamă. Să-i lauzi numele la fiecare gură de bere pe care o iei, în timp ce faci mișto de oamenii simpli că se închină la icoane, determină o creștere exponențială a vânzărilor. Un hectolitru de bere din Izvorul Vechi se vinde la fiecare pomenire. Amin! Și mai e ceva.  Mulți dintre cei invitați să scrie nu fac altceva decât să se laude cu asta. Cum ar veni, au făcut o favoare celor care vroiau să își promoveze produsul. Petrecerile la care merg sunt motive...

Milestone: 400

Milestone: 400

Mar 21, 2012

Am  mai depășit un număr rotund: 400 de articole. Și mă opresc aici cu număratul… 🙂 Ca la poker, unde nu se numără banii în timpul partidei. Sursa foto: aici.    ...

From the heart, with the eyes, through the lens…

From the heart, with the eyes, through the lens…

Mar 8, 2012

V-am mai zis de Gabi, nu e prima dată. Ştiu, e deja Martie. Doar că el se mişcă mai încet, că-i din Banat şi cică aşa sunt ăştia… Dar să dăm vina şi pe iarna, că prea a plecat târziu. Din când în când, fotografii făcute de el veţi găsi şi la mine. Şi n-are pretenţia să-i dau link, ba mai mult, nici nu vrea să-l pun.  Eu încerc să nu-l ascult tot timpul. ...

Salut! Mă numesc Cosmin şi sunt un blogger mic.

Salut! Mă numesc Cosmin şi sunt un blogger mic.

Mar 4, 2012

Ante scriptum: Înainte să mă apuc să scriu pe blog, undeva prin mai 2011, singurul mod prin care credeam că poți să faci bani din blog e să ai banner-e afișate la tine pe site… La firma pentru care am lucrat anul trecut era cineva (de fapt, erau mai mulți, dar am în minte o singură persoana, mi-e mai ușor cu exercițiul de imaginație) care avea impresia că se pricepe la orice. La absolut orice. Nu existau limite. Și, probabil că ar fi fost un A-lister, dacă ar fi avut și talent la scris. Sau dacă ar fi descoperit minunata lume a biților din spatele ecranului. Din fericire, asta nu s-a întâmplat. „Din fericire”… pentru că aria competenței ei se termină brusc acolo unde începe limba română. Audiență avea, că nu era singură în birou. Și eu o auzeam ce spune, fiind mai greu să ignori. La care trebuie să adaug masochismul de care dădeam dovadă uneori, ascultând-o voit. Ca să văd până unde merge. Dar cu ce rezultat, vă puteți ușor imagina. Dincolo de câteva comparații puerile și de niște idei pe care le mai auzi doar în galeriile echipelor de fotbal (nefondate și nedezvoltate), nu prea putea produce. Un amestec dubios de pseudo-competență. Legende urbane, în cel mai bun caz. Ce-i cu paralela asta? Păi nu e evident? Să luam frumoasa lume a bloggerilor de astăzi. Aștia mari, pe care noi nu îi ascultăm, aștia care sunt capabili să scrie despre orice. Aștia care fac „jdemii” de euro din blogging. Aștia care au toată lumea la picioare, aștia cărora le mănâncă orice companie din palma. Ei știu totul despre orice. Ei dețin adevărul absolut. Dar construit din ce? Și poate asta nu m-ar deranja. Chiar aș lectura cam orice recenzie, mai ales că unii au un stil inconfundabil și haios în a scrie despre ceva. Și parcă nu-i atât de evidentă reclama. Dar mi se pare atât de deplasat să ai un advertorial lângă un articol în care faci praf un jurnalist pentru că e partinitor. Stau și mă întreb dacă nu-i mai periculoasă o propagandă bazată pe un contract pusă în comparație cu opinia subiectivă a unuia, altuia. Cum să nu...

Diacritice

Diacritice

Mar 3, 2012

Fără vreun motiv anume, m-am apucat să încerc teme de WP. Dintre cele de la Elegantthemes.com, că tot mi-am făcut abonament. În preview, toate arată senzaţional; în realitate, mai ai de pigulit ceva la ele. Dar nu aici e baiul… Că m-am obişnuit să mă joc cu .css (atât cât îmi trebuie). Problema mea e altundeva. Nu toate temele ştiu diacritice. Corpul articolului ştie, dar nu şi titlul acestuia sau widget-urile. Și din Appearance/editor nu prea văd cum să fac. Mi-ar plăcea să o mai schimb pe asta de acum din când în când, dar să păstreze unele caracteristici. Un sfat, ceva? Merci! Sursa foto:...

Termen de garanţie: o sută de ani

Termen de garanţie: o sută de ani

Feb 18, 2012

Când eram mic, podul ăsta era un adevărat magnet pentru mine. De fiecare dată când treceam peste el, îl admiram ca pe o operă de artă. Cumva îl asociam cu La Tour Eiffel. Poate și pentru că arăta atât de… brut. Doar oțel. L-am trecut de câteva ori și pe jos. Zona era tare pitorească, peste Jiu era un mic parc de distracții, în afara celui din Parcul Central și mici pâlcuri de păduri… Acum e doar beton. Noroc cu lacul de acumulare, mai schimbă un pic peisajul Construit în trei ani (1894-1897) după planurile a doi francezi (poate de aici și asemănarea cu turnul parizian), Podul Jiului a fost scena unei lupte din timpul Primului Război Mondial. Armata germană nu a reușit să-l treacă și nici să cucerească orașul Tîrgu-Jiu. Momentul a fost marcat printr-o placă memorială și, mai târziu, prin două tunuri. Podul a fost folosit exact atât cât au specificat constructorii – 100 de ani. Chiar înainte de a expira veacul, Primăria a primit o notă din partea constructorului prin care era anunțată atingerea acestei limite. N-a fost scos complet din uz, a fost mutat la jumătate de kilometru în amonte, fiind în prezent un punct de atracție al Parcului Central din Tîrgu Jiu, nedespărțit de adevăratele comori ale orașului, sculpturile lui Brâncuși. Și pentru că turismul în Gorj nu prea e o prioritate (din păcate) și informația despre ce puteți să vedeți acolo e destul de rară, vă recomand un blog pe care l-am descoperit întâmplător, căutând imagini cu podul. Nu e nicio reclamă, e doar un gest de normalitate. Sursa foto: aici și...

Pagina 2 din 7
1
2
3
»