Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Scurtissime (18)

Scurtissime (18)

Dec 5, 2016

Nu vreau să mă pun rău cu taximetriștii, și nici cu timișorenii (sau cu restul țării), dar asta e.  Și nici măcar nu e vreo reclamă. E doar o experiență. Plăcută. Să vedem… Vrei să ajungi la aeroport sau de la aeroport? Și nu oricum, ci într-un BMW i3, să vezi cum arată viitorul? E simplu: Citylimo. Rezervare făcută pe internet, ca în 2016, preț (promoțional, e drept) sub prețul companiilor de taximetrie din Timișoara. Dacă aveți de zburat de pe Traian Vuia, eu zic să încercați. Măcar pentru experiență. Văd că acum au și un serviciu complet de transfer Timișoara – Aeroport Traian Vuia / Aeroport Otopeni – București. Am aflat prea târziu de el, dar măcar știu acum, dacă o să mai fie cazul.  Venit în București pentru câteva zile, am folosit intensiv Uber. Chiar și atunci când am mers cu Dacia Logan, nu am reușit să găsesc vreun bai. Norocul începătorului, habar nu am, dar au fost curse impecabile. Toate. Și dacă lucrurile vor fi la fel în Timișoara, atunci e bine. Sper să-și rezolve problemele legate de legislație, pentru că e o alternativă de luat serios în calcul. Doar că, până acum, în Timișoara eu nu am reușit să prind vreodată vreo mașină disponibilă. Ar trebui să vă mișcați mai vizibil, altfel cum să vă promovați businessul? Că tot ziceam de București… O ședere un pic mai lungă de patruzeci și opt de ore. Am zis că-s în altă țară. Nu am ajuns la Cluj sau Brașov în ultimul timp, să pot face comparație, dar capitala mi se pare dintr-un cu totul alt film. Timișoara nu are cum să pretindă măcar vreo comparație, și eu îmi iubesc orașul adoptiv. Drumul de la Otopeni în centru, făcut seara spre noapte, mi s-a părut mai frumos decât multe (dacă nu toate, cu excepția Vienei) drumurile făcute de la aeroporturile pe care am ajuns până acum. Poate și pentru că era o urbe aproape nelocuită, lipsită de trafic (am prins vacanța de Ziua Națională)… Poate și pentru că a fost senin tot timpul. Poate și pentru că vin Sărbătorile de iarnă și orașul a mai pus un rând de lumini. Nu știu, nici măcar nu contează. Știu...

Mi-a plăcut!

Mi-a plăcut!

Mar 30, 2012

Hotel Christina E situat între Piața Romană și Piața Victoriei, într-o zonă care promite şi care acum e extraordinar  curios de liniștită.  Doar vreo doi câini comunitari, niciun beţiv, niciun băieţaş (nu sunt ironic, sunt peste tot). Pe o parcelă îngustă, arhitectul a făcut minuni cu spaţiul.  La fel de bun a fost şi la design exterior, interior, dar şi la alegerea culorilor interioare, cel puţin într-o camera. Eu am avut una pe semi-rotund, cu o suprafață vitrată imensă, dar și cu două rânduri de draperii, ca să nu te trezească Soarele la ora 6 sau cînd răsare, hotelul având două treimi din camere orientate spre Est. Personal amabil, chiar foarte amabil. Mic dejun mai bun ca în multe alte hoteluri similare de pe afară, suc din fructe făcut în faţa ta. Cafea, nu apa cu gust de…   WiFi gratis (nu l-am folosit, nu pot să vă spun cum merge). Asta aşa, pe scurt.  Deși doar am stat acolo doar o noapte, nu am nici cel mai mic reproș de făcut. Ca urmare, îl recomand fără nicio reţinere. PS: Îmi dau seama că suntem de multe ori nedrepţi: la acelaşi număr de stele şi la preţuri mai mici, Europa de Est (chiar şi Rusia, deşi acolo e un pic mai scump) oferă mai mult decât Occidentul. Dar noi continuăm să criticăm. Păcat. PPS: Asta nu e o reclamă plătită; mi-am achitat camera ca orice alt turist. E doar un gest normal. Pentru că oamenii de acolo (toți) au făcut o treabă bună și pentru că efortul lor merită...

Jos pălăria!

Jos pălăria!

Mar 29, 2012

Acum două săptămâni am fost la București. Am ajuns destul de devreme ca să-l văd atât de pustiu încât să nu-l recunosc. Nu am umblat prea mult, în zona centrală: Magheru, Cișmigiu, Victoriei, Piața Romană. Și am văzut ceva ce m-a impresionat cu adevărat. Bucureștiul doar ce ieșise din iarnă. Mormane de zăpadă încă mai erau prin intersecții la înălțimea unei mașini, deși afară era primăvara. Prima zi adevărată de primăvară… Și la ora nouă, când mulți nu-și schimbaseră încă pijamaua (era duminică…) și poate încă mai stăteau leneși în pat, butonând la TV, câțiva oameni făceau ceva ce eu n-am mai văzut până acum: spălau trotuarele cu apă ȘI detergenți! Poate (sau mai mult ca sigur…) altundeva asta e normalitate. Deși nu am văzut-o nicăieri. Dar pot spune că, în mod cert, la noi e o premieră. Cel puțin pentru mine! Sursa foto:...

Trenule, mașină mică

Trenule, mașină mică

Mar 7, 2012

Înjurăm cu orice ocazie CFR-ul. Deși nu realizăm cât de important e transportul pe calea ferată pentru economia unei țări. Și pentru noi, oamenii de rând. Aeroporturile, chiar dacă acum avem prețuri cât de cât bune, rămân inaccesibile românului de rând. Oricine zice altceva, nu se încadrează la ce am zis eu mai înainte (adică în clasa de mijloc). Aproximativ 200 EUR un drum dus-întors Timișoara-București, nu prea e un chilipir. Dar nici nu cade cerul pe tine. Hai să zicem că, dacă te grăbești și trebuie să ajungi repede, repede… dai banii ăștia. Dar n-au toate orașele aeroport. Și dacă aduni timpul pierdut cu boarding-ul, cu transferul din oraș la aeroport, posibile alte probleme neprevăzute… probabil că ajungi la jumătate din timpul pe care-l pierzi pe tren. De autoturism, nu are rost să vorbesc. Dacă distanța pe care trebuie să o parcurgi e mai mare de 400 km, e mult prea obositor. E cel mai ieftin, e adevărat, dar la cum avem noi infrastructura rutieră, mai bine nu. Bun… asta-i o pledoarie făcută serviciului CFR înainte de utilizarea propriu-zisă a acestuia. Și scrisă sub efectul reconfortant al achiziționării on-line a biletelor. Cu o reducere de aproximativ 15%… Aplicația nu rupe gura târgului și zici că-i facută în 1999… Dar merge, e funcțională și e „secured”. Eu mi-am rezervat și am plătit în cinci minute. Așa că vi-o recomand în orice moment și o prefer unei vizite la agenția CFR. Și revin cu impresiile de după călătorie. Sursa foto:...

Şi chiar dacă te-ai înşelat

Şi chiar dacă te-ai înşelat

Dec 13, 2011

Întâmplarea are ceva vechime… măcar vreo zece ani, când încă lucram în București. Pe undeva prin zona Parcul Tineretului, o zonă frumoasă a capitalei, poate și pentru că era primăvara târziu, aproape vară, perioada cea mai frumoasa pentru București. Doar ce-mi lăsasem un coleg acasă. Nu mergeam prea tare, în București nici nu prea poți să o faci. După o intersecție, am făcut dreapta pe lângă un gard (zid de beton, de fapt), suficient de mare să nu-ți permită să vezi ce-i după el. În fine, ca să fiu 100% sincer, mergeam încet și pentru că nu știam bine zona. Imediat după intersecție, în plină stradă, un om era căzut pe jos. Nu avea o poziție fireasca (bine… cât de firesc ar trebui să arate un om căzut, n-am idee) așa că am tras pe dreapta. Nu-s un tip prea curajos (cred ca tot acesta e cuvântul); mă cam lasă picioarele când vad oameni loviți, cu răni deschise și așa mai departe. Dar am trecut peste toate astea când l-am văzut acolo. Am coborât sperând să fie în viață. Era. Și, practic, puteam să simt asta de la vreun metru de el. Mirosul de alcool trecea, învingător, peste orice altceva. Omul era doar  mort de beat. Căzuse și, prea puțin conștient de locul în care i se întâmplau toate astea, hotărâse ca e bun un pui de somn acolo unde era. L-am ridicat de pe jos; avea undeva la vreo 50 de ani. Purta ochelari. Ochelari pe care îi căuta cu disperare, fiind singurul lucru care prezenta interes pentru el. I-am gasit pe stradă, protejați de Dumnezeul bețivilor. L-am întrebat dacă se simte bine (sic!) și dacă vrea să sun pe cineva să vină să îl ia. Nu a vrut. Cum era și o stație de autobuz pe acolo, l-am așezat pe banca de pe trotuar. Era în lumea lui, nu părea să își dea seama că, doar câteva minute mai târziu, amurgul l-ar fi făcut aproape invizibil. Nu știu de când era întins pe jos, poate doar ce căzuse. Dar au trecut o grămada de mașini din sens opus; una nu a oprit! N-aveai cum să știi din mașină că omul ala e...

Ne batem joc

Anul acesta, in Bucuresti s-au inaugurat doua obiective pe care locuitorii urbei le asteptau de mult. Ba chiar mai mult, la inaugurarea lor, nu cred ca a fost vreunul care sa nu fie mandru cu asa constructii. Vorbesc aici de Pasajul Basarab si Arena Nationala. Fara sa fiu bucurestean (ba chiar mai mult, ajung in capitala din an in Paste), m-am bucurat si eu, odata cu ei. Din punct de vedere al arhitecturii, sunt mai mult decat interesante. Ele aduc orasul in contemporaneitate. Sursa foto: aici si aici. Imi aduc aminte de ultima vizita in Bucuresti. Am ramas uimit sa vad cum arata orasul din avion, dupa patru ani! S-a construit mult, chiar foarte mult. Ceea ce nu poate fi decat un lucru bun. Dar diferenta majora in cazul celor doua constructii e ca sunt facute din bani publici. Adica, in ultima instanta, ai mei, ai tai… Ai nostri! Si atunci, de ce sa iti bati joc de ei? De ce nu esti in stare sa faci un lucru bun pana la capat? Care-i primul aspect al pasajului resimtit de soferi? Finisajul la nivelul asfaltului. Si atunci cum poti sa-i explici celui care trece pe acolo prezenta gropilor in carosabil dupa nici jumatate de an de la inaugurare? La stadion, lumea merge sa vada spectacolul din teren. La primul si ultimul meci de pe gazonul initial, n-am vazut decat brazde. Spectacol, mai putin. Nu pot sa ma pun in locul celor care au muncit acolo. Dar pot sa ma intreb ce a fost in capul lor de si-au batut joc de acele parti din constructii ce iti sar imediat in ochi!!! Si nu pot sa nu ma gandesc la ceva si mai grav. Daca asfaltul si gazonul sunt asa cum sunt, cine ne garanteaza ca structura constructiilor nu e facuta in aceeasi bataie de joc? Cine isi pune pielea la bataie pentru viciile ascunse? Pentru ca, atunci, nu va mai fi vorba de disconfortul soferului sau de dezamagirea...

Pagina 1 din 1
1